Cu siguranţă una dintre cele mai mari surprize cinematografice ale anului 2009 a fost filmul „O lecţie de viaţă”, a cărui valoare a fost confirmată şi atestată de cele trei nominalizări obţinute la Premiile Oscar pentru „Cel mai bun film”, „Cea mai bună actriţă în rol principal” şi „Cel mai bun scenariu adaptat”. De vineri, 19 martie 2010, filmul „O lecţie de viaţă” („An Education”) va avea premiera în România şi va putea fi vizionat în cinematografele Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema şi Cinema City (Cotroceni şi Cluj).
O forţă recunoscută a artelor marţiale, Jackie Chan a întâlnit provocarea vieţii sale pe platourile de filmare de la comedia „Spionul din vecini” („The Spy Next Door”), unde pe lângă bine cunoscutele confruntări cu teroriştii, a fost luat cu asalt şi de o pisică. De vineri, 26 februarie 2010, filmul va putea fi urmărit şi în România, urmând să aibă premieră în cinematografele: Hollywood Multiplex, Movieplex, Starplex, Cityplex şi Cinema City (Cotroceni, Cluj, Timişoara şi Bacău).
Eram în vacanţă la Chizătău, un sat bănăţean în care Gheorghe Vidraşcu, soţul surorii mamei mele, deci unchiul meu, era perceptor – denumire ce purta în vremea aceia funcţionarul care încasa impozitele datorate statului. Aveam 13 ani, domiciliul la Târgu Mureş şi fusesem trimis la ţară ca să-mi scutesc părinţii de niscaiva cheltuieli. Cei drept, se mai întâmpla să aduc şi ceva «venituri», adică vreo câteva kilograme de grâu, culegând, împreună cu bunica mea, spice rămase pe miriştea secerată cu câteva zile mai înainte. Spic cu spic, adunam, într-o lună din vacanţă, boabe care acopereau nevoile domestice pe-o vară întregă. Munceam cu seriozitatea impusă de sărăcia în care era România aflată în mijlocul celor trei ani de secetă ce au urmat terminării războiului mondial, irosirii resurselor sale în folosul luptelor duse alături de germani şi apoi de sovietici, despăgubirilor plătite «eliberatorilor», inflaţiei, pensiilor plătite numeroaselor văduve de război şi alte multe cele. Apoi, trebuie să amintim că pe ogoare erau mult mai puţini secerători dat fiind că mulţi dintre ei fuseseră « seceraţi » de gloanţe, obuze, molime şi prizonierat în luptele duse spre răsărit şi apoi spre apus. Munca pe câmp o făceau femeile, bătrânii şi copiii fără a avea tractoare şi batoze, folosind doar secere cu care tăiau, smoc cu smoc firele de grâu.
Uneori mergeam la pescuit în râurile Timiş sau Bega, aflate prin apropiere, unde mai scoteam din ape câţiva peştişori care, prăjiţi constituiau un adevărat ospăţ. Foloseam cârlige făcute îndoind ace cu gămălie care, nu ştiu nici acum pentru ce, erau mai eficace decât cârligele cumpărate de la prăvălie. Oare să se fi învăţat peştii să le evite pe acestea din urmă? Posibil, de ce nu? Trebuie să recunoaştem că nu aveam scule precum cele de-acum, dar… aveam peşti în apele celor două râuri.
La Humanitas Multimedia a apărut recent în format audio, în versiune integrală (pe 5 CD-uri), „Aventurile lui Habarnam” de Nikolai Nosov, în lectura magică a lui Marian Râlea, după traducerea realizată de Nina Gafiţa.
„Aventurile lui Habarnam” este una dintre marile cărţi ale copilăriei. Mulţi dintre noi îşi amintesc cu drag de princhindeii şi de prichinduţele care iau parte la aceste aventuri nebănuite.
Aventurile Veronicăi sunt acum disponibile pe DVD remasterizate, optimizate pe imagine şi sunet. Cele mai cunoscute şi mai îndrăgite filme româneşti pentru cei mici, „Veronica” şi „Veronica se întoarce”, pot încânta acum ale noi generaţii de copii. Uimitorul success de public (nestins de aproape patru decenii), multitudinea premiilor acordate, face ca „Veronica” să rămână un film de referinţă în cinematografia pentru copii. La recentele proiecţii organizate în Franţa şi Germania, pelicula s-a bucurat de aceleaşi elogioase aprecieri.
Am socotit potrivit ca în fruntea listei epigramiştilor beneficiari ai atenţiei lui Cincinat Pavelescu să fie cei cărora li s-au dedicat mai multe epigrame. Printre aceştia se numără, după câte am constatat, nepotul său, Mircea Pavelescu, născut în 14 octombrie 1908, când Cincinat Pavelescu avea 36 de ani, iar Ion Pavelescu – deasemeni unchi – avea 19 ani.
Anii au trecut, Mircea a crescut şi, precum cei doi unchi ai săi, a devenit poet scriind – după cum arăta G. Călinescu – «o poezie fantezistă firească şi graţioasă (Pasărea Paradisului), adevărat jurnal de bord liric, străbătut de o ştrengărească melancolie».
Ca şi cei doi unchi ai săi, Mircea se apropie de epigramă şi e de presupus că îşi încearcă pana şi talentul în catrene adresate cel puţin unuia dintre dânşii. Rezultă o luptă epigramatică în care el trebuie să facă faţă singur săgeţilor trase de cei doi versaţi şi deosebit de talentaţi înaintaşi ai săi.
Încarc...
2 voturi