Spionul din vecini
O forţă recunoscută a artelor marţiale, Jackie Chan a întâlnit provocarea vieţii sale pe platourile de filmare de la comedia „Spionul din vecini” („The Spy Next Door”), unde pe lângă bine cunoscutele confruntări cu teroriştii, a fost luat cu asalt şi de o pisică. De vineri, 26 februarie 2010, filmul va putea fi urmărit şi în România, urmând să aibă premieră în cinematografele: Hollywood Multiplex, Movieplex, Starplex, Cityplex şi Cinema City (Cotroceni, Cluj, Timişoara şi Bacău).
Aruncat într-un vârtej de urmăriri, lupte şi cascade periculoase, experimentatul actor nu a avut nici cea mai mică problemă în a-şi realiza scenele până când a avut de a face cu o… pisică.
Într-unul dintre momentele riscante din film, nărăvaşul animal a refuzat cu desăvârşire să coopereze cu Jackie Chan, zgâriindu-l în mod repetat. Deşi acesta a continuat cu zâmbetul pe buze, dresorul de pe platou a fost realmente îngrijorat când l-a văzut pe actor plin de sânge pe braţ.
Întrebat de către reporteri cum a fost experienţa acestei filmări, actorul a declarat: „Toată cariera am făcut scene periculoase şi nu mi se mai par dificile. În schimb animalele de companie ale copiilor din film, da. Purceluşul nu ascultă niciodată, ţestoasa muşcă până la sânge, iar pisica m-a atacat de câte ori a putut.”
În „Spionul din vecini”, Bob Ho (interpretat de Jackie Chan) este un super-agent CIA sub acoperire, care de-a lungul timpului a reuşit să doboare numeroşi dictatori, terorişti şi chiar imperii malefice, asta până când a întâlnit cea mai complicată misiune a carierei sale: să fie babysitter. Înainte ca Gillian (interpretată de Amber Valleta) să-i devină soţie devotată, Bob mai are de îndeplinit o singură misiune, respectiv să câştige prin orice mijloace încrederea celor trei copii ai iubitei sale.