Search Results

 20 octombrie 2009

Citatepedia.net: citate în mai multe limbi

La aproape un an de la lansarea site-ului www.citatepedia.com, destinat citatelor în limba engleză, Citatepedia mai face un pas către internaţionalizare, prin lansarea site-ului www.citatepedia.net, care găzduieşte alte limbi decât româna şi engleza (limbi pentru care, cel puţin deocamdată, avem mai puţin material).

Acest nou site era un deziderat mai vechi, dar s-a dovedit greu de pornit, din cauza dificultăţilor lingvistice (sursa materialului trebuie să fie de încredere, deoarece verificările sunt în unele cazuri practic imposibile). Îi mulţumim lui Valeriu Butulescu, scriitorul român tradus în cele mai multe limbi, pentru că ne-a pus la dispoziţie o bună parte a traducerilor aforismelor sale, care constituie baza noului site, urmând ca pe aceasta să construim mai departe, adăugând şi din alţi autori. De asemenea, mulţumiri Simonei Enache, prin al cărei ajutor major am putut face mult mai repede această lansare.

Aşadar, în total, Citatepedia înseamnă acum aproximativ 94000 de citate în 29 de limbi (câteva dintre aceste limbi fiind acum în stadiu experimental).

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 5 voturi
Încarc...
 15 octombrie 2009

Universul

Valeriu ButulescuPentru oameni, frontierele cunoaşterii, chiar dacă se extind cu fiecare clipă care trece, reprezintă o implacabilă invitaţie la mărginire. Ciripim în colivia limitelor noastre. Lumea palpabilă, cântărită cu cele cinci simţuri, este determinată, are muchii şi colţuri. Începutul şi sfârşitul devin pietre de hotar, paranteze fundamentale ale existenţei umane. Aici toate lucrurile au măsura lor, iar omul se poate lăuda, vorba lui Protagora, că este măsura tuturor lucrurilor. Hegemonia omului, ca „animal politic” se bazează tocmai pe finitatea lumii sale comensurabile.

Când, deodată, apare el: Universul, entitatea supremă, imens până la nemărginire, greu de estimat, mai întins decât cea mai mare întindere, alcătuit din miriade de galaxii, probabilităţi şi supoziţii. În faţa infinităţii sale reci, omul este redus iar la dimensiunile unei insecte gânditoare. Strivit de măreţia unui spaţiu fără sfârşit, omul încearcă să-şi ia revanşa, invadând microcosmosul. Aici ochiul său poate privi cu semeţie, de sus; în palma unui copil încap miliarde de molecule. Suntem atât de mari în raport cu bieţii atomi, încât nu-i putem vedea nici cu microscopul. Dar nici pe acest tărâm omul nu poate să triumfe. S-a dovedit că toate particulele, socotite cândva elementare, încă se mai pot divide. Dihotomia e nemiloasă. Greu de găsit un lucru atât de mic, încât să nu se mai poată înjumătăţi. Între doi atomi există spaţiu – raportat la diametrele lor -, cât între Pământ şi Jupiter. Paradoxal, pentru om calea către zero este la fel de lungă, la fel de imposibilă, ca cea către marele infinit.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 7 voturi
Încarc...
 27 august 2009

„L-am văzut pe Brâncuşi, lângă schele…”

Martori oculari ai ridicării Coloanei au rămas puţini, astăzi, la peste şaptezeci de ani de la consumarea evenimentului. Amintirile lor sunt cu atât mai preţioase. Unul dintre aceştia este mama mea, Ana Butulescu, femeie simplă din Preajba, care a intrat neinhibată în al nouăzecilea an al vieţii. E cel mai vârstnic locuitor nativ al satului Preajba, devenit între timp localitate componentă a municipiului Târgu Jiu.

Mama, ca orice om foarte bătrân, are unele probleme de memorie, când e vorba de întâmplările recente. Dacă o rugaţi să vă enumere toţi miniştrii din guvernul Tăriceanu, pe unii cu siguranţă nu-i mai ţine minte. Dar evenimentele, mari sau mici, înregistrate în copilăria, adolescenţa şi tinereţea ei par săpate cu dalta, adânc, în memorie. Poate să vă spună data naşterii, a căsătoriei şi a morţii pentru un număr impresionant de prejbeni, poate reconstitui arborii genealogici stufoşi ai unor neamuri de ciobani locali, precum Năgăra, Lăguţ, Ciocăzanu, Şerban, Sâiu, Luculescu, Moianu etc, fiind una din sursele cele mai prolifice ale lui Al. Doru Şerban, istoric neobosit al meleagurilor prejbene.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 8 voturi
Încarc...
 14 mai 2009

Premiile comediei româneşti

Miercuri, 13 mai 2009, în Sala Mare a Teatrului de Comedie a avut loc decernarea premiilor Festivalului Comediei Româneşti – festCO 2009, ediţia a VII-a, şi ale Concursului de Comedie Românească, ediţia a IV-a, 2009.

Principalii câştigători ai festivalului sunt Oana Pellea şi Mihai Gruia Sandu, pentru excelentul spectacol „Buzunarul cu pâine” de Matei Vişniec, pe care l-au pus în scenă la Teatrul Metropolis.

Premiul I al concursului de comedie i-a fost acordat scriitorului Valeriu Butulescu, pentru piesa „Insula femeilor”, care a fost prezentată într-un spectacol lectură de către un colectiv de actori de la Teatrul de Comedie, regizat de Gabriela Dumitru. În deschidere, despre piesă şi autor a vorbit, în numele juriului, regizorul Mihai Lungeanu. Piesa a lăsat o impresie deosebită, urmând a intra, din stagiunea viitoare, în repertoriul cunoscutului teatru bucureştean.

Valeriu Butulescu la primirea premiului

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 3 voturi
Încarc...
 4 noiembrie 2008

Pacea cu zmeii

A zecea piesă pe care o prezentăm din integrala creaţiei dramaturgice a lui Valeriu Butulescu este „Pacea cu zmeii”, o comedie într-un act.

Autorul se inspiră din basme pentru a proiecta în spaţiul teatral o „poeste de adormit adulţi”. Povestea aceasta însă are o mulţime de trimiteri la realitatea prezentă, iar „adormirea” este doar pentru cei care se lasă vrăjiţi de demagogie şi alte asemenea „poveşti”. Ceilalţi vor continua să vadă mai departe, chiar mai limpede prin prisma umorului lui Valeriu Butulescu.

Premiera absolută a acestei piese a avut loc pe 5 februarie 1999, pe scena Teatrului Dramatic „Ion D. Sîrbu” din Petroşani, în regia lui Marcel Şoma.

Cu această piesă, completăm integrala propusă, publicând toate scenariile scrise până la acest moment. O altă piesă este însă în curs de apariţie, aşa că… va urma…

SlabAcceptabilOKBunExcelent 3 voturi
Încarc...
 7 octombrie 2008

Logica rătăcirii

A noua piesă pe care o prezentăm din integrala creaţiei dramaturgice a lui Valeriu Butulescu este „Logica rătăcirii”, o comedie în trei acte.

Autorul face o translatare a rătăcirii biblice prin deşert în planul apropiat temporal al ieşirii din comunism. Comparaţia apare surprinzător de firească, iar „amănuntele” introduse de autor dau piesei nu numai culoare şi originalitate, ci şi un plus de profunzime, prin punerea lucrurilor într-o altă lumină.

Premiera absolută a comediei amare „Logica rătăcirii” a avut loc pe 16 mai 1994, pe scena Teatrului Dramatic „Ion D. Sîrbu” din Petroşani, în regia lui Nicolae Gherghe.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 2 voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa '+valeriu +butulescu'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

septembrie 2024
L Ma Mi J V S D
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii