Avem obiceiul să luăm drept bunuri ale noastre numele marilor scriitori români, fără să cercetăm cu adevărat felul în care şi-au dus viaţa şi istoriile pe care existenţa lor le-a născut. Discutam cu altă ocazie felul în care Eminescu nu mai este „citit”, ci „recitat”, nu este analizat, ci plasat în afara oricărei discuţii. Scrierile lui Caragiale stau mai bine la capitolul ăsta; el e mai accesibil pentru că e de râs, mai uşor de pus în scenă şi mai simplu de urmărit la televizor. Chiar şi-aşa, pentru că obişnuim să ne ascundem atât de bine după deget, foarte puţini dintre noi ştiu faptul că acest „cel mai mare dramaturg român” şi-a părăsit ţara pentru a-şi petrece restul zilelor în Germania, şi nu a mai dorit niciodată să aibă de-a face cu discursurile sforăitoare şi elogioase pe care i le închinau, de la distanţă, concetăţenii lui. Felul în care Caragiale se rupe, dezgustat, de „lumea miticilor” pe care el însuşi o prezentase în mod magistral, m-a făcut să mă gândesc, de multe ori de atunci, la cât de tare pot fi răniţi oamenii care ştiu să râdă de toţi şi de toate, cei care par să observe totul, dând impresia că nimic nu-i poate atinge. Evenimentul care a determinat o hotărâre atât de radicală a fost procesul – intrat în istoria literară sub numele lui Caion – pe care scriitorul l-a intentat în urma acuzaţiei de plagiat ce i-a fost adusă. Apărat magistral de Barbu Ştefănescu Delavrancea, Caragiale a rezistat atacurilor la adresa talentului său, dar a cedat furiei dovedite de prostia şi făţărnicia pe care le aşezase în lumina reflectoarelor.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Iulia Muşat in Articole
Comenteaza! »

Acum câţiva ani, în timpul unor cursuri universitare pe care le urmam, s-a desfăşurat, pe parcursul câtorva seminarii, o foarte interesantă discuţie despre ceea ce s-a numit „Cazul Eminescu”. Era vorba despre numărul 265 al revistei „Dilema” (27 februarie – 5 martie 1998), în care se publicaseră câteva articole despre marele scriitor, ce stârniseră o teribilă agitaţie în lumea literară românească. Ideile pe care le susţineau autorii articolelor erau într-o extremă neconcordanţă cu ceea ce învăţasem „la şcoală” despre poetul-nepereche şi trebuie să recunosc faptul că am reacţionat, la o primă lectură, destul de rezervat. Ulterior, recitind şi discutând atent argumentele, am reusit să înţeleg motivele pentru care, oameni de litere mai mult sau mai puţin cunoscuţi au ales să-şi lege numele de un astfel de act „defăimător”. O să încep prin a prezenta câteva concluzii (paradoxal aşezate la început, dar îmi par necesare), cel puţin aşa cum am reuşit eu să mi le lămuresc atunci; urmează apoi pasaje din „infamul docoment”, pe care le-am găsit grăitoare pentru subiectul în cauză.

1 voturi

Încarc...

Publicat de Iulia Muşat in Critică literară
22 comentarii »

Fragmente din romanul „De veghe în lanul de secară” de J.D. Salinger, tradus de Catinca Bratu şi Lucian Ralea, ediţia apărută în 2001 la Polirom:

„Dacă vreţi într-adevăr să aflaţi ce s-a întâmplat, probabil c-o să întrebaţi în primul rând unde m-am născut, cum mi-am petrecut copilăria mea amărâtă, cu ce s-au ocupat părinţii înainte de naşterea mea şi alte rahaturi d-astea gen David Copperfield, dar, dacă vreţi să ştiţi, n-am niciun chef să le înşir pe toate. Mai întâi pentru că mă plictiseşte, pe urmă pentru că, dacă m-aş apuca să vorbesc cât de puţin de treburile lor intime, părinţii mei ar face câte două hemoragii fiecare. Sunt foarte sensibili când e vorba de lucrurile astea, mai cu seamă tata. Sunt ei drăguţi şi cumsecade ― nu spun nu ―, da’-s îngrozitor de sensibili. De altfel, n-am de gând să vă debitez autobiografia mea nenorocită sau alte prostii d-astea. Vreau doar să vă povestesc despre întâmplările demente pe care le-am trăit în preajma Crăciunului, înainte s-ajung la capătul puterilor şi să fiu nevoit să vin aici să mă potolesc. Vreau să spun că mai mult nu i-am povestit nici măcar lui D.B. ― şi, oricum, D.B. e fratele meu. Stă la Hollywood, şi Hollywood-ul e destul de aproape de locul ăsta amărât unde mă aflu acum, aşa că vine să mă vadă mai la fiecare sfârşit de săptămână. Când m-oi întoarce acasă, luna viitoare, poate c-o să mă ducă tot el, cu maşina. Şi-a cumpărat de curând un „Jaguar”. O jucărie englezească din alea care prind două sute de mile pe oră. A dat aproape patru mii de dolari pe ea. Are bani acum, nu glumă. Înainte nu prea avea. Când locuia la părinţi nu era decât un scriitor ca toţi scriitorii. Dacă încă n-aţi auzit de el, să ştiţi c-a scris un volum de nuvele grozave: Peştişorul auriu. Dintre ele, cea mai reuşită e aia care se cheamă tot Peştişorul auriu. O poveste despre un puşti care nu lăsa pe nimeni să se uite la peştişorul auriu, fiindcă-l cumpărase din banii lui. Mă prăpădesc după nuvela asta. Acum D.B. e la Hollywood. Se prostituează. Dacă e ceva de care mi-e silă sunt filmele. Să n-aud de ele!”

fără voturi

Încarc...

Publicat de Iulia Muşat in Cărţi, Fragmente literare
Comenteaza! »

Mergem să tragem un chiolhan, să tragem un chef, un spriţ şi ceva afumătură, ceva proaspăt, o ieşire, să uităm biroul şi asfaltul, să ne recuperăm. Aşa era pusă de un control sau de o inspecţie. Tovarăşii aveau grijă întodeauna ca inspecţia sau controlul să fie anunţate sau să sugereze că sunt iminente, în funcţie de cel controlat, de capacitatea sau de resusele respectivului.

Astfel, localitatea, instituţia, întreprinderea, şcoala, cooperativa agricolă sau sfatul popular începeau să fiarbă, în întâmpinarea evenimentului. Aceste controale reprezentau un eveniment câteodată foarte important în viaţa anostă şi monotonă a unor localităţi.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Viorel Muha in Memorii
Comenteaza! »

Alcoolici depresivi, amatori de droguri şi, mai ales, clienţi frecvenţi ai bordelurilor din toată lumea. Literatura română a cunoscut prin autorii ei mai toate viciile, iar diaristica şi contemporanii nu le-au trecut cu vederea.

Pe Eliade îl epuizau orgiile, Cioran se chinuia să stea departe de pahar, Mateiu Caragiale număra zilele în care a rezistat fără tutun, femei şi alcool, iar pe Ion Barbu l-a prins nevasta cu cocaina în buzunar. Patimile scriitorilor autohtoni ies la iveală, fără menajamente, din paginile de corespondenţe, jurnale şi memorii.

Articolul integral din Cotidianul…

fără voturi

Încarc...

Publicat de Lucian Velea in Ştiri
3 comentarii »

Fragmente din volumul „Dialoguri Borges-Sábato consemnate de Orlando Barone” (traducere de Ileana Scipione, Editura RAO, 2005):

„Borges: Caramba, Domnia Ta te referi la acele timpuri ca la unele foarte depărtate (Pare că le evocă.). Da, desigur, din punct de vedere cronologic sunt depărtate. Totuşi simt, mă gândesc la ele ca şi cum ne-ar fi contemporane. […] vreau să zic… Pentru că, în mintea mea, eu continui să trăiesc în atunci… şi, de altfel, orbirea mă ajută.”

fără voturi

Încarc...

Publicat de Iulia Muşat in Cărţi, Fragmente literare
Comenteaza! »