Pe 1 ianuarie 2010 are premiera în cinematografele din România filmul „Vechi tovarăşi” („Old Dogs”), una dintre cele mai reuşite comedii pe care le-am văzut în ultima vreme, cu o distribuţie de excepţie. O să trec elegant pentru miza tipic americană a filmului şi peste finalul previzibil al unei comedii romantice; e ca la oamenii pe care îi iubiţi – dacă luaţi defectele lor ca fiind imposibil de eliminat, vă puteţi bucura din plin de ei. În acelaşi fel, Disney mizează totul pe farmecul actorilor, pe acţiunea alertă şi pe dialogul spumos, iar rezultatul este o peliculă pentru „audienţă generală” pe care o recomandăm călduros, dacă vreţi să vă bine dispuneţi şi să vă încărcaţi bateriile. Dacă asociaţi sărbătorile de sfârşit de an cu romantismul vesel, aveţi de-a face cu un festin, iar dacă aveţi păreri bune despre Robin Williams şi John Travolta, prestaţia lor n-o să vă dezamăgească. Pe mine m-a surprins asocierea celor doi (care au mai jucat împreună doar în 1998, într-un film rămas obscur), dar trebuie să recunosc faptul că efectul este unul excelent. Ne-am tăvălit de râs în sală la vizionarea de presă – eu şi câteva zeci de oameni, şi am hohotit aproape tot timpul filmului, în aşa fel încât la final aveam încremenit pe faţă un râs asemănător cu efectul secundar al pastilelor din film. Cei care-l vor viziona, vor înţelege.
Trăiesc într-o ţară care a uitat cât e de frumoasă, care se caută pe sine şi mă caută pe mine, care nu-şi găseşte drumul, şi rostul, şi glasul. Care preferă să tacă atunci când oricine şi oricare se simt îndreptăţiţi să o înjure, care preferă să-şi plece fruntea când unul sau altul o împroaşcă de mizerii şi o ameninţă cu pumnul. Trăiesc într-o ţară nuntită cu Soarele, dăruită ca zestre cu munţi verzi şi ape strălucitoare, dar eu – copilul ei, am hotărât că nu mi-a dat destul, aşa că am început să-i sap în inimă ca să-mi iau „dreptul”. Mă vede lumina zilei tăindu-i copacii şi otrăvindu-i apele, ponegrindu-i obârşia şi numele, terfelindu-i memoria şi cinstea. Pentru că nu mi se pare mare lucru să mă fi făcut Ea om pe mine pe pământ, şi nici nu consider că am vreo datorie să-i dau înapoi vreo ceva…
Începând din 23 octombrie 2009, thrillerul SF „Surogate” („Surrogates”) va rula pe marile ecrane din România. Filmul, regizat de Jonathan Mostow, este inspirat după un roman grafic Top Shelf Comix, foarte popular şi inventiv, al lui Robert Venditti şi Brett Weldele. Din distribuţie fac parte Bruce Willis, Radha Mitchell, Rosamund Pike, Boris Kodjoe, James Francis Ginty, Michael Cudlitz, James Cromwell şi Ving Rhames.
„Surogate” aduce în faţa spectatorului o lume născută din comoditatea oamenilor şi din teama noastră, a tuturor, de a ne înfăţişa celorlalţi slăbiciunile şi urâciunea, mizeria şi nefericirea. Viaţa ar fi oare ea mai simplă dacă am putea să arătăm lumii, în loc de obrazul ridat şi obosit, în loc de expresia îndurerată şi deznădăjduită, o iluzie a eternei tinereţi, a perfecţiunii fizice, a frumuseţii fără cusur? Care ar fi oare lucrul acela ce ne-ar lipsi cel mai mult atunci când, graţie tehnologiei, trupurile noastre ar arăta perfect? Răspunsul e simplu: atingerea caldă a omului imperfect de lângă noi.
Unul dintre puţinii actori cu un succes fulminant atât la publicul feminin, cât şi la cel masculin, Gerard Butler intră în lumea gamerilor din 25 septembrie 2009, odată cu lansarea pe marile ecrane a celui mai şocant action thriller: „Gamer – Jocul supravieţuirii”. Controversatul film cu Gerard Butler, Chris „Ludacris” Bridges, Michael C. Hall, Kyra Sedgwick şi Amber Valletta în rolurile principale, este adus în România de către MediaPro Distribution în format digital, în cinematografele: CinemaPRO, Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema, Starplex, Odeon Cineplex (Cluj, Cinema City (Cluj, Timişoara, Piteşti), Băneasa Drive-In.
Când mă apuc de scris, alunec fără să vreau într-o anumită manieră stilistică şi chiar dacă sunt convinsă că scriu numai pentru mine, tot adopt o anumită poză, iar gândurile mele refuză să se scurgă pe hârtie aşa cum sunt prin braţul, degete şi peniţa stiloului cu care scriu şi s-ar putea spune că nu capul dirijează stiloul, ci invers.
Câteodată mă las dusă de viaţă şi, deşi ştiu cât valorează ea, mă abandonez pe de-a întregul şi atunci nu mai are pentru mine nici o însemnătate întrebarea: ”To be or not to be?”
Două gânduri să nu te părăsească niciodată: acela de aţi îmbogăţii mintea şi sufletul şi, gândul că suntem trecători în lume. ”Memento mori”, nu este un adagio al tristeţii, nici al resemnării, ci un semnal de alarmă care vrea să te ţină într-o permanentă stare de veghe – zicând: ”Bagă de seamă ce faci cu viaţa ta, că nu e veşnică!” Ne facem iluzii că suntem stăpâni pe el, însă el şi viaţa ne stăpânesc.
Recent, la Editura Corint Junior a apărut „Pecetea runelorŁ” de Joanne Harris, o poveste extraordinară, ce se desfăşoară în lumea zeilor scandinavi.
Maddy Smith – născută cu forma ruginie a unei rune în palmă – a fost întotdeauna ca o străină în satul ei. Pentru că oamenii din Malbry cred că un semn al runei este un simbol al vechilor zei, un însemn al magiei. Iar aceasta, după cum ştie toată lumea, duce direct spre Haos. Periculos! Dar lui Maddy îi place să pună magia la treabă, chiar dacă doar pentru a controla nişte goblini sâcâitori. Şi, de fiecare dată când cel mai bun prieten al ei – un străin bun de nimic pe nume Un-Ochi – venea în vizită, o învăţa din ce în ce mai multe despre străvechile lucruri: despre zei şi vrăji, despre rune şi înşelăciuni. Acum Un-Ochi a venit din nou şi vrea ca fata să deschidă Dealul Calului Roşu şi să coboare în Lumea de Dedesubt, ca să recupereze un obiect al vechilor zei. Altfel, se pare c-ar veni Sfârşitul Tuturor Lucrurilor. Din nou…
Încarc...
