Începând din 23 octombrie 2009, thrillerul SF „Surogate” („Surrogates”) va rula pe marile ecrane din România. Filmul, regizat de Jonathan Mostow, este inspirat după un roman grafic Top Shelf Comix, foarte popular şi inventiv, al lui Robert Venditti şi Brett Weldele. Din distribuţie fac parte Bruce Willis, Radha Mitchell, Rosamund Pike, Boris Kodjoe, James Francis Ginty, Michael Cudlitz, James Cromwell şi Ving Rhames.

„Surogate” aduce în faţa spectatorului o lume născută din comoditatea oamenilor şi din teama noastră, a tuturor, de a ne înfăţişa celorlalţi slăbiciunile şi urâciunea, mizeria şi nefericirea. Viaţa ar fi oare ea mai simplă dacă am putea să arătăm lumii, în loc de obrazul ridat şi obosit, în loc de expresia îndurerată şi deznădăjduită, o iluzie a eternei tinereţi, a perfecţiunii fizice, a frumuseţii fără cusur? Care ar fi oare lucrul acela ce ne-ar lipsi cel mai mult atunci când, graţie tehnologiei, trupurile noastre ar arăta perfect? Răspunsul e simplu: atingerea caldă a omului imperfect de lângă noi.

Informaţii despre producţie

Oamenii îşi trăiesc viaţa de la distanţă, din mediul sigur al locuinţei proprii, prin intermediul unor surogate robotice – reprezentări mecanice ale propriului corp, sexy şi perfecte din punct de vedere fizic. Este o lume ideală, unde crima, durerea, spaima şi consecinţele nu există. Când se comite însă prima crimă după mai mulţi ani, zguduind această lume utopică, agentul FBI Greer (interpretat de Bruce Willis) descoperă că în spatele fenomenului surogatelor se ascunde o uriaşă conspiraţie şi trebuie să îşi abandoneze propriul surogat, riscându-şi viaţa pentru a descifra acest mister.

Mai întâi au fost computerul, micile telefoane celulare şi Internetul. Apoi, surogate robotizate sexy le ţin locul omologilor lor umani mai puţin atrăgători – oameni obişnuiţi, care nu mai trebuie să se aventureze ei înşişi în lumea reală. Oare nu cumva tehnologia a mers prea departe?

“Premiza filmului este că surogatele au luat lumea cu asalt, precum telefoanele celulare şi computerele,” spune regizorul Jonathan Mostow. “Surogatele sunt noi dispozitive, care îţi oferă ocazia de a trăi viaţa aşa cum vrei, stând în acelaşi timp confortabil şi în siguranţă la tine acasă. În filmul nostru, surogatele reprezintă forma supremă de libertate în faţa suferinţei fizice şi a preţului mental pe care ni le impune viaţa noastră de zi cu zi. Poţi să trăieşti plăcerea pur şi simplu conectându-te.”

“Pentru unii însă, aceste surogate sunt echivalentul abandonării ideii de om,” continuă Mostow. “Într-o lume în care contactul fizic propriu-zis este din ce în ce mai rar, oare nu cumva însăşi noţiunea de iubire ameninţă să îşi piardă înţelesul ? Iată câteva dintre ideile pe care le explorăm în povestea noastră.”

Aflat la prima lui carte, Robert Venditti a avut ideea acestei premise unice în timp ce lucra la Top Shelf Publications, în depozitul lor pentru expediţii, într-o suburbie din Atlanta. Căutând o nouă întorsătură a romanului grafic, Venditti şi-a amintit unul dintre cursurile sale din şcoală, în care se descria “un studiu real asupra unor oameni care jucau unul dintre acele prime jocuri on-line, de tip comunitar,” spune Venditti. “Am fost fascinat de modul în care acei oameni s-au implicat în joc, creându-şi alter-ego-uri. S-au identificat atât de puternic cu ele, încât au ajuns să îşi piardă slujba sau căsnicia fiindcă nu se mai puteau despărţi de persoana pe care o creaseră. A fost o idee care mi-a rămas în minte – dorinţa umană primară de a fi altceva decât suntem.”

Autorul a elaborat mai departe această idee imaginând diverse motive pentru care oamenii ar folosi surogate. “M-am gândit să creez un alter-ego care să muncească şi să câştige bani pentru creatorul său – deci un motiv practic de a avea un surogat. Am studiat şi ideea de autoperfecţionare, în care aceste surogate reprezintă chirurgia plastică împinsă la extrem – o reprezentare în care te poţi menţine veşnic tânăr sau poţi deveni mai musculos – aşa cum ai visat dintotdeauna să fii.”

“Mi s-a părut dintotdeauna că este o poveste despre tehnologie contra omenire,” spune producătorul Hoberman. “Eu am intrat foarte târziu în lumea computerelor, a Internetului, e-mail-urilor şi iPhone-ului. Până de curând, nu ştiam nimic din toate astea. Această poveste relatează într-o manieră fascinantă ce s-ar întâmpla dacă practic toată lumea ar trăi în interiorul unui computer, iar vieţile noastre ar fi trăite de altcineva. Mi s-a părut că ne arată încotro se îndreaptă tehnologia. De asemenea, cred că e o poveste despre ce înseamnă chirurgia plastică şi ce fac oamenii cu propriul trup. Mi s-a părut o idee interesant de explorat într-un film.”

Bruce Willis şi Radha Mitchell sunt agenţii FBI Thomas Greer şi Jennifer Peters, doi parteneri care abia au început să lucreze împreună, într-o investigaţie a unui caz de crimă. Este prima crimă comisă de ani de zile în societatea lor utopică – şi declanşază întrebări referitoare la etica tehnologiei surogatelor şi viitorul societăţii.

Jonathan Mostow spune: “Acest film este o poveste poliţistă, cu Bruce Willis în rolul unui agent FBI a cărui anchetă asupra unei crime misterioase, comise împotriva unui surogat, îl ajută pe erou să înfrunte o întreagă conspiraţie, care pune sub semnul întrebării însăşi definiţia omenirii.” “Este o poveste-avertisment despre modul cum trăiesc oamenii în această lume tehnologică a zilelor noastre,” adaugă Hoberman.

În film, Dr. Lionel Canter este un milionar care duce o viaţă retrasă, un geniu de la M.I.T. ale cărui experimente revoluţionare au dus la crearea populaţiei de surogate. Ţintuit într-un scaun pe rotile, Canter a început să facă experimente cu proteze pentru diferite membre, în timp ce se afla la M.I.T.. Cercetările lui au dus la dezvoltarea unei noi tehnologii, pentru decodificarea impulsurilor nervoase ale creierului, care – a descoperit el – pot fi transferate sub formă de semnale către oameni “sintetici”. Aceste “surogate” controlate de la distanţă se deosebesc de omologii lor în carne şi oase în primul rând prin perfecţiunea fizică. Fiecare surogat este legat direct de o fiinţă umană, aflată la câteva cvartale sau la sute de kilometri distanţă, care îşi controlează “copia” prin intermediul impulsurilor nervoase. Fără un om a cărui minte să transmită şi să recepţioneze impulsurile, în timp ce corpul său stă într-un dispozitiv special numit “scaunul cu stimuli”, aceste dubluri robotizate sunt complet inerte.

Astfel s-a născut lumea surogatelor – spre bucuria a milioane de oameni, dar şi spre regretul şi dispreţul altora. Ving Rhames (“Pulp Fiction,” “Mission: Impossible,” “Con Air”) joacă rolul Profesorului – liderul autoformat al unui grup de cetăţeni care se opun cu patimă acestui stil de viaţă tehnologizat.

“Ideea de bază în “Surogate” este modul în care ne păstrăm fibra fiinţei umane în această lume tot mai consistent tehnologizată şi mai fără odihnă, în care trăim,” spune Mostow. “Tehnologia e minunată. Fantezia acestei tehnologii este să ne elibereze pentru a putea fi creativi, productivi, pentru a face o mulţime de lucruri minunate. Reversul medaliei este că sfârşim prin a ajunge servitorii acestei tehnologii, într-un fel. Suntem legaţi de telefoane, de BlackBerry-uri… E grozav să ai acces la e-mail, dar când îţi petreci ore în şir pe zi răspunzând la mesaje, devine o obligaţie. Deci toate aceste noi şanse şi posibilităţi în viaţă ne şi restricţionează, în anumite feluri.”

“Tehnologia devine un stil de viaţă,” spune producătorul Todd Lieberman. “Acest lucru pare să se întâmple cu multe tehnologii. Invadează societatea şi oamenii încep să trăiască depinzând de ele. Ce ne-am face astăzi fără Internet? Fără telefoanele celulare? E greu să ne imaginăm… În această lume, ce s-ar face ei fără surogate?”

“Povestea este gândită să ridice aceste întrebări,” conchide Venditti. “Nici eu nu ştiu răspunsurile. Când am scris povestea, am vrut ca oamenii să vadă ce aplicaţii bune – dar şi rele – ar avea folosirea surogatelor pentru societate. În final, mi-am dorit să decidă cititorii mei acest lucru.”

Un roman grafic se transformă într-un film

Producătorul Max Handelman, iubitor de-o viaţă al revistelor de benzi desenate, a preluat romanul grafic de la Venditti. Tema poveştii i s-a părut fascinantă. “Povestea se mişcă într-un ritm extraordinar şi îţi permite să îţi imaginezi ceva ce ar putea cu adevărat să aibă un impact asupra societăţii, într-o bună zi. Vom avea oare cu toţii surogate ? Probabil că nu. Dar este o metaforă pentru modul în care societatea noastră se bazează într-o măsură tot mai mare pe tehnologie şi comunicare virtuală.”

Max Handelman a adus revista cu benzi desenate unui prieten şi coleg de colegiu, producătorul veteran Todd Lieberman, partener cu apreciatul producător şi director de studio David Hoberman, de la Mandeville Films.

“Căutam ceva deosebit, în stil noir, şi exact asta am descoperit în povestea lui Robert,” spune Lieberman. “Filmul începe cu doi oameni foarte frumoşi, în faţa unui club. Brusc, un tip de apropie de cei doi, pe care îi vedem căzând la pământ, morţi. Habar nu avem ce se întâmplă. Intră în scenă acum detectivul, personajul lui Bruce Willis, împreună cu partenera lui. Şi în scurt timp ne dăm seama că oamenii ăştia trăiesc într-o lume care nu e a noastră.”

“Cei doi oameni care au fost ucişi sunt surogate,” continuă Lieberman. “Nu sunt însă distruse doar surogatele, ci şi oamenii care le controlau de acasă. Şi ei au fost ucişi – iar aşa ceva nu s-a mai întâmplat niciodată în istoria lumii surogatelor. Întreaga lume a surogatelor este în pericol, pentru că imposibilitatea de a-i face vreun rău utilizatorului era piatra de temelie a acestei tehnologii.”

Jonathan Mostow a fost de acord să regizeze filmul, iar partenerii cu care a lucrat ca scenarişti de mai multe ori, John Brancato şi Michael Ferris (“Terminator 3: Rise of the Machines,” filmul pentru TV din 1991 “Flight of Black Angel”), au fost invitaţi să abordeze scenariul, marcând astfel o nouă întâlnire profesională a acestui trio de studenţi de la Harvard.

Pentru a surprinde esenţa filmului, scenariştii au căutat modalităţi prin care să descrie acest univers al prezentului/viitorului apropiat, populat aproape în întregime cu roboţi. Cei doi au început prin a studia tehnologia care reflecta ideile lui Venditti din benzile desenate.

Studiile lor i-au condus către un om de ştiinţă japonez pe nume Hiroshi Ishiguro, care foloseşte de ceva vreme o versiune din plastic a propriul corp pentru a ţine conferinţe în toată lumea, fără a ieşi din biroul său din Osaka. De asemenea, au descoperit că în Carolina de Nord există o maimuţă rhesus care a fost conectată cu cabluri, astfel încât să facă să se mişte un robot din Kyoto, doar gândind. Tehnologia continuă să se îmbunătăţească, făcând progrese revoluţionare, care deja vin în sprijinul persoanelor cu handicap.

Distribuţia filmului

“Surogate’” se bucură de o diversitate de personaje, roboţi idealizaţi şi oameni din viaţa reală. Cei mai mulţi membri ai distribuţiei au fost rugaţi să joace ambele roluri.

Pentru a-l aduce la viaţă pe agentul FBI măcinat de conflicte, echipa a recurs la celebrul Bruce Willis. “El este unul dintre cei mai mari actori de film ai generaţiei sale,” spune regizorul Jonathan Mostow. “Aveam nevoie de nişte abilităţi cu totul speciale pentru a face un film cu o asemenea idee-concept. Avem aici o realitate alternativă, pe care însă el reuşeşte să o facă perfect credibilă. Acesta este harul lui.”

“Chestia e că Bruce este grozav în roluri de poliţist, dar şi de om obişnuit”, spune producătorul Hoberman. “Şi din perspectivă filosofică, şi din perspectivă teoretică, asta avem în acest personaj. Pe parcursul traseului său, el descoperă că omenirea stă faţă în faţă cu aceste surogate şi prin această idee ajunge să trăiască o criză acută. În plus, filmul are acţiune şi toate chestiile pe care ţi-ai dori să le vezi într-un film cu Bruce Willis.”

“În film, omenirea intră în scenă prin personajul lui Bruce,” spune Jonathan Mostow. “Ca toată lumea, şi el îşi vede de treburile zilnice folosindu-se de această tehnologie. Este un agent FBI care stă acasă, în siguranţa apartamentului său, lăsându-şi surogatul robotizat să iasă în lume şi să îndeplinească toate misiunile periculoase pe care le presupune meseria lui. La un moment dat, îşi pierde surogatul şi e nevoit să iasă el însuşi în lume şi să trăiască viaţa ca om, într-o lume robotizată, cu tehnologii complexe.”

“În acelaşi timp, el descoperă că în sufletul său s-a înstrăinat de soţia lui, care e dependentă de folosirea propriului surogat,” continuă regizorul. “E un bărbat care trăieşte o criză existenţială. Când începe să trăiască din nou ca om, îşi dă seama cât de deformată este lumea şi începe să o vadă cu totul altfel.”

Echipa de producţie a apelat la actriţa australiană Radha Mitchell pentru rolul agentului FBI Jennifer Peters, partenera lui Greer. “Peters e un personaj interesant, fiindcă, de fapt, ea joacă trei roluri diferite în film,” spune producătorul Lieberman. “Este surogatul lui Peters, care e o poliţistă nouă, uşor naivă, partenera lui Greer. Pe urmă e adevărata Peters, o versiune mai trăsnită a surogatului – care e pictor şi are o fire mai artistică. Şi mai există şi o a treia Peters, care face parte din mister. E o misiune dificilă pentru Radha, din cauza schimbărilor subtile care se produc între cele trei versiuni.”

“Alegerea Radhei a fost un proces interesant,” spune Hoberman. “Are un palmares grozav. Am văzut-o în ‘Finding Neverland,’ ‘Man on Fire’ şi ‘Feast of Love,’ în regia lui Robert Benton. E o actriţă foarte bună şi e frumoasă. Se potriveşte perfect pentru acest rol.”

“Prin personajul lui Jennifer Peters, se pune sub semnul întrebării întregul concept al identităţii,” spune Mitchell. “Are un personaj foarte interesant – sau nişte personaje foarte interesante – de jucat. Cine este Jennifer Peters ? E un personaj care stă acasă, în “scaunul cu stimuli”, şi nu se întâlneşte niciodată cu oameni. Are părul castaniu, pielea urâtă, fundul mare, dinţii strâmbi şi părul sârmos. Nu vrea niciodată să iasă din această realitate închisă în care trăieşte, aşa încât trăieşte viaţa prin intermediul unui robot, care este agent FBI. Noi îi vedem surogatul, care e tot Jennifer Peters.”

Rosamund Pike a fost aleasă pentru rolul lui Maggie, soţia obsedată de surogate a lui Greer. “Maggie e frumoasă, dar vede doar imperfecţiuni,” spune Hoberman. “Vrea să se uite în oglindă şi să vadă doar frumuseţe. Pentru Greer, frumos este ce e în interior, nu în exterior. El s-a îndrăgostit de Maggie pentru ceea ce era ea cu adevărat, nu pentru felul cum arăta.”

“Greer şi Maggie sunt un cuplu adevărat, care a pierdut un copil. El face faţă acestei probleme dedicându-se muncii sale, astfel încât ea trebuie să se descurce singură,” spune Pike. “Pentru că ea se simte atât de nelalocul ei, surogatul îi oferă perfecţiunea. Interacţiunea lor se rezumă acum la întâlniri între doi roboţi, nu între doi oameni adevăraţi.”
“Relaţia lor este sufletul filmului,” adaugă Hoberman. “Începem cu doi oameni care au plecat fiecare pe drumul lui, pentru a face faţă morţii copilului lor. Şi totul se petrece în epoca surogatelor.”

Rosamund Pike spune că şi-a imaginat surogatul lui Maggie cam aşa cum arătau stewardesele din anii 1950 – “când Pan Am era în culmea gloriei, iar ele purtau costumele acelea cu fustiţă scurtă…” Omologul ei uman este mult mai puţin bine pus la punct. “Te simţi vulnerabil când te despoi de toate, ca să scoţi la lumină toate imperfecţiunile.”

Pentru rolul lui Canter, geniul care a inventat tot acest fenomen al surogatelor, echipa de producţie a apelat la doi actori: James Francis Ginty este versiunea tânără a lui Canter, iar James Cromwell – Canter cel în vârstă.

“Canter e un tip care îmbătrâneşte şi este apăsat de un handicap, o boală care îl ţintuieşte în scaunul pe rotile – pe care îl foloseşte şi ca “scaun cu stimuli”, spune regizorul Mostow. “Povestea de bază este aşa: Canter, care a creat surogatele, crede că fenomenul a evoluat mult dincolo de intenţiile lui iniţiale.”

“Canter nu este un Mesia,” spune Ginty. “De fapt, cred că principalul său motiv a fost foarte generos. Încă de la o vârstă tânără, a fost afectat de o boală cumplită. Din această experienţă a ieşit dorindu-şi să facă lumea un loc mai bun. Astfel a creat surogatele, pentru a ajuta oamenii care erau bolnavi.”

“Ce lucru uimitor ! Să poţi face acest dar celor care nu pot trăi la fel ca toţi ceilalţi,” spune producătorul Hoberman. “Canter s-a gândit că astfel i-ar putea ajuta pe poliţişti şi soldaţi, ca să nu mai moară la datorie, ci să fie în siguranţă acasă, în timp ce surogatele lor sunt spulberate în luptă. Dar tehnologia a început să fie exploatată când o mare corporaţie a preluat-o şi a produs-o în serie. Canter consideră că tehnologia surogatului este scăpată de sub control.”

De cealaltă parte a controversei surogatelor se situează un nebun care se autointitulează “Profetul”. “E un personaj fascinant, fiindcă vrea să fie o figură legendară, pe care o urmează atâţia oameni,” spune producătorul Lieberman. “Predică pentru omenire, împotriva tehnologiei şi a surogatelor.”

Echipa de producţie a apelat la Ving Rhames pentru acest rol plin de pasiune. “Ving Rhames este un actor fenomenal şi o prezenţă puternică. A fost perfect pentru acest rol,” spune Lieberman. “Emană pur şi simplu forţă şi spirit de lider.”

Hoberman adaugă: “Ving este puternic şi are o voce minunată. Ne-am gândit că ar fi şi un bun contrast pentru a-l scoate în evidenţă pe Bruce.”

“Profetul este liderul grupului de oameni care protestează împotriva folosirii surogatelor, din motive fie religioase, fie chiar economice,” spune scriitorul Venditti. “Aceşti cetăţeni desprinşi de societate nu participă la cultura surogatelor, ci trăiesc într-un loc izolat, numit “Rezervaţia”, unde stau oamenii care au decis să se deconecteze de această lume tehnologică.”

“În acest secol 21 care se schimbă atât de rapid, unde schimbările tehnologice şi Internetul evoluează cu o viteză ameţitoare, există un sentiment generalizat de anxietate al oamenilor, cu privire la modul în care se pot adapta acestui mediu,” spune Mostow. “Despre asta este vorba în această poveste cu surogate. Povestea devine o alegorie a vieţii în epoca tehnologică. Oamenii se identifică imediat cu diverse aspecte ale poveştii, pentru că le regăsesc în propriile lor vieţi.”

Cum au devenit realitate “surogatele”

“Surogate” marchează un soi de revenire a regizorului Jonathan Mostow, născut în Connecticut şi absolvent de Harvard, acum 25 de ani.

Pe lângă faptul că a făcut filmările în mai multe zone din jurul Bostonului – Leather District, Financial District, South End, Chestnut Hill şi Cambridge, reşedinţa lui academică – Jonathan Mostow a filmat şi în suburbii ale Bostonului, precum Worcester, sediul FBI; Taunton – Spitalul de Stat pentru Boli Mintale de aici, abandonat, a fost folosit şi drept zonă din Rezervaţia Profetului; şi Hopedale, unde fosta ţesătorie Draper Mill a devenit locul unde s-au derulat câteva dintre momentele culminante ale filmului.

Producătorul Hoberman spune: “Din punctul de vedere al unui regizor, Bostonul este interesant pentru că are clădiri istorice, construite în anii 1800. Are această arhitectură clasic americană, din cărămidă şi piatră, care stă alături de giganţii de sticlă şi oţel. Iar Bostonul a reuşit mai bine decât oricare alt oraş din SUA să combine aceste două elemente. Povestea noastră nu e neapărat futuristă, ci ţine oarecum şi de prezent. Iar Bostonul, cu arhitectura sa, îţi dă acest sentiment de trecut şi viitor – adică exact linia pe care am mers şi noi.”

Pentru a crea această lume plină de imaginaţie, în care tehnologia înfruntă omenirea, Mostow a recrutat veterani ai lumii filmului, între care designer-ul de producţie Jeff Mann şi echipa sa artistică, în care se remarcă decoratoarea Fainche MacCarthy.

“Una dintre chestiile care mi-au plăcut grozav la acest film a fost gama largă de look-uri, decoruri, locaţii şi medii pe care le-am creat şi vizitat,” spune Mostow. “În materie de look-uri şi design-uri, timp de şase luni, înainte să ne apucăm de treabă, am discutat şi am fixat concepte, ca să ne asigurăm că spuneam chestii logice, satisfăcătoare şi pentru mine, dar şi pentru designer-ul de producţie, Jeff Mann. Am lucrat mult şi mulţi oameni talentaţi au muncit şi au realizat chestii minunate.”

Jeff Mann a conceput câteva clădiri mari pentru film, în special habitatul DMZ, unde o bandă de oameni rebeli se refugiază din această lume tehnologică, lipsită de omenie şi sensibilitate.

Aici, una dintre secvenţele principale ale acţiunii se derulează într-un labirint gigantic de containere navale ruginite, puse unele peste altele, ca nişte blocuri de construcţie uriaşe, zguduite de un cutremur masiv. Un deşert apocaliptic plin de deşeuri, alături de o ţesătorie abandonată în urmă cu trei decenii şi acum intrată în descompunere, oferă o incredibilă prezentare a acestei societăţi pe care Mann o numeşte “extrem de sumbră”.

“DMZ e un soi de zonă de război care înconjoară Rezervaţia unde trăiesc cei care au decis să se deconecteze de societate,” spune Mostow. “E plină de vehicule arse şi piese componente, iar aceşti oameni încearcă să trăiască producându-şi singuri diverse obiecte. Alături de Rezervaţie, acesta e un decor din film care oferă publicului o experienţă total diferită.”

În contrast puternic cu această privelişte postapocaliptică, se ridică Spitalul de Stat din Dever, un campus medical întins, dar abandonat, cu un aer senin, care a devenit decorul perfect pentru Rezervaţia izolată a Profetului, unde oamenii “trăiesc probabil aşa cum am trăit şi noi în anii’30 şi ’40,” spune Hoberman. “O viaţă mai simplă, fără tehnologie, în care oamenii cultivă pământul şi îşi obţin singuri hrana.”

Aspectul robotizat al actorilor principali şi al sutelor de figuranţi care apar în film a prins viaţă prin eforturile combinate ale celor două departamente de machiaj ale filmului – “Machiaje principale”, sub îndrumarea artistului premiat cu Oscar Jeff Dawn (“Terminator 2: Judgment Day”), şi “Proteze speciale”, supervizat de un alt artist premiat cu Oscar, Berger (“The Chronicles of Narnia: The Lion, the Witch and the Wardrobe”).

Cum cei mai mulţi dintre actorii principali joacă două sau chiar mai mulete versiuni ale personajelor lor, Dawn şi Berger şi-au folosit îndelungata experienţă profesională pentru a stabili diferenţa între surogatele perfecte şi omologii lor umani, care au uşoare imperfecţiuni.

“Provocarea cu care s-au confruntat artiştii de la machiaj şi peruci, încă din prima zi a filmărilor, a fost să stabilim cât de mult să diferenţiem un om de surogatul său,” spune Dawn. “Surogatele sunt din plastic? Sunt extrem de reale? Arată mai bine decât oamenii normali, atrăgători? Problema era să facem nişte oameni care deja arată bine să arate absolut spectaculos în fiecare secvenţă.”

“Ideea surogatelor atinge vanitatea pe care o simţim cu toţii, în special în această industrie,” continuă Dawn. “Ţine şi de realizările tehnologice pe care le-am realizat în ultimii ani. Combinaţi cele două şi rezultă o idee aparent minunată – omul perfect. Şi eu m-aş face mai tânăr, mai înalt sau mai arătos…”

Dawn spune că Willis a acceptat fără probleme să joace în propria sa piele – chiar şi când artiştii i-au adăugat detalii nu tocmai ideale. “Personajul uman al lui Greer este ceva mai în vârstă, mai dur, mai ridat,” spune Dawn. “Iar Bruce a reacţionat foarte bine. Când am avut nevoie să îl mai îmbătrânesc puţin, să îi adaug nişte riduri, o barbă sare-şi-piper, a fost absolut de acord. Dar surogatul lui Bruce trebuia să fie perfect – şi am obţinut acest lucru folosind un păr blond foarte des şi sprâncene blonde.”

Folosirea oraşului Boston ca locaţie a acestei realităţi paralele a fost o provocare şi pentru artiştii efectelor vizuale ale filmului, coordonaţi de Mark Stetson, artist premiat cu Oscar şi de trei ori nominalizat la acest premiu. Stetson, care şi-a început cariera acum 30 de ani, spune că a jucat doar un rol secundar în “SUROGATE”. “Misiunea noastră a fost să integrăm conceptul de surogate în realitatea de zi cu zi zugrăvită de film. Fiindcă filmul se derulează în prezent, am încercat să integrăm câteva dintre tehnologiile mai avansate în poveste, în scenele de zi cu zi, pentru ca totul să pară cât mai real.”

Echipa

Bruce Willis (Agentul FBI Greer) şi-a demonstrat versatilitatea incredibilă într-o carieră care a inclus roluri extrem de diverse, de la boxerul din filmul lui Quentin Tarantino, “Pulp Fiction” (câştigător al Palme D’Or la Cannes, în 1994), contractorul afemeiat din filmul lui Robert Benton “Nobody’s Fool,” curajosul călător spaţial din filmul lui Terry Gilliam “12 Monkeys,” veteranul din Vietnam traumatizat în pelicula lui Norman Jewison “In Country,” psihologul plin de compasiune din filmul lui M. Night Shyamalan nominalizat la Oscar, “The Sixth Sense” (rol pentru care a câştigat Premiul People’s Choice) şi – desigur – rolul său emblematic, detectivul John McClane din seria de filme “Die Hard”.

Lungul şir de filme în care a jucat include producţii semnate de regizori apreciaţi precum Michael Bay (“Armageddon”), M. Night Shyamalan (“The Sixth Sense” and “Unbreakable”), Alan Rudolph (“Mortal Thoughts,” “Breakfast of Champions”), Walter Hill (“Last Man Standing”), Robert Benton (“Billy Bathgate,” “Nobody’s Fool,”), Rob Reiner (“The Story of Us”), Ed Zwick (“The Siege”), Luc Besson (“The Fifth Element”), Barry Levinson (“Bandits,” “What Just Happened”), Robert Zemeckis (“Death Becomes Her”) şi Robert Rodriguez (“Sin City,” “Grind House”) .

Palmaresul său cinematografic mai include titluri precum “The Jackal,” “Mercury Rising,” “Hart’s War,” “The Whole Nine Yards” (şi continuarea sa, “The Whole Ten Yards”), “The Kid,” “Tears of the Sun,” “Hostage,” “16 Blocks,” “Alpha Dog,” “Lucky Number Slevin” şi “Perfect Stranger.” A fost vocea lui Mikey, bebeluşul şmecher din “Look Who’s Talking” şi “Look Who’s Talking Too”, dar şi a personajelor RJ & Spike din filmul de animaţie “Over the Hedge” şi “Rugrats Go Wild!”

Cel mai recent proiect al său a fost rolul jucat alături de Tracey Morgan, în filmul de acţiune/comedia lui Kevin Smith “A Couple of Dicks.”

Pe lângă rolurile sale actoriceşti, Bruce Willis a produs “Hostage” şi “The Whole Nine Yards” şi a fost producătorul executiv pentru “Breakfast of Champions,” o adaptare după romanul best-seller al lui Kurt Vonnegut. Împreună cu fratele său, David Willis, şi partenerul de afaceri Stephen Eads, este co-fondator al Willis Brothers Films, o companie de producţie de film cu sediul în Los Angeles.

Radha Mitchell (agentul FBI Peters) a jucat recent în filmul Sony Pictures Classics “The Children of Huang Shi,” alături de Jonathan Rhys Meyers şi Chow Yun-Fat, dar şi în “Henry Poole Is Here”, pentru regizorul Mark Pellington. A apărut în comedia romantică Lakeshore Entertainment “Feast of Love”, alături de Morgan Freeman şi Greg Kinnear. Mitchell a mai fost văzută în filme precum “Silent Hill”, alături de Sean Bean; “Finding Neverland,” alături de Johnny Depp, Kate Winslet şi Dustin Hoffman; “Man on Fire”, cu Denzel Washington; în inovatorul film “Phone Booth,” alături de Colin Farrell; şi în “Pitch Black,” unde apare alături de Vin Diesel. Mitchell va mai juca în “The Crazies”, cu Timothy Olyphant, film care va fi lansat pe 26 februarie 2010.

Palmaresul său cinematografic recent mai include “When Strangers Appear”, cu Josh Lucas; filmul independent “Dead Heat,” unde joacă alături de Kiefer Sutherland şi Anthony LaPaglia; filmul lui Woody Allen “Melinda and Melinda”; “Nobody’s Baby”, cu Gary Oldman şi Skeet Ulrich; producţia lui Rodrigo Garcia “Ten Tiny Love Stories”; şi “Mozart and the Whale,” unde joacă alături de Josh Hartnett.

Rosamund Pike (Maggie Greer) şi-a început cariera la 16 ani, când a descoperit că îi place scena, jucând rolul Julietei în piesa lui Shakespeare. După multe alte producţii de scenă, a apărut în prima ei producţie BBC, “Wives and Daughters,” alături de Michael Gambon, fiind foarte apreciată de critică pentru acest rol.

Prima apariţie a lui Pike într-un blockbuster a fost în producţia MGM / James Bond “Die Another Day,” alături de Halle Berry şi Pierce Brosnan.

În 2004, a început să lucreze la filmul lui Laurence Dunmore “The Libertine,” alături de Johnny Depp. Juca rolul lui Elizabeth Malet, soţia Contelui de Rochester (Johnny Depp) şi a fost răsplătită pentru acest rol extraordinar cu un Premiu al Filmului Independent Britanic în 2005, pentru “Cea mai bună actriţă într-un rol secundar”.

Rosamund Pike a jucat apoi alături de Keira Knightley, Brenda Blethyn şi Judi Dench, în adaptarea cinematografică Focus Features a romanului clasic al lui Jane Austen, “Mândrie şi prejudecată”, în regia lui Joe Wright. A câştigat cronici elogioase, apoi Premiul Criticilor din Londra în 2006, pentru rolul lui Jane Bennett.

În 2007, Rosamund Pike a jucat alături de Ryan Gosling şi Anthony Hopkins în thriller-ul New Line “Fracture,” în regia lui Gregory Hoblit. A mai jucat în filmul independent al lui Jeremy Podeswa “Fugitive Pieces,” care s-a lansat în deschiderea Festivalului de Film de la Toronto, în 2007, apoi în filmul independent “Devil You Know,” în regia lui James Oakley, alături de Lena Olin.

Următorul proiect al lui Pike este filmul independent “Barney’s Version,” în care va juca alături de Paul Giamatti şi Dustin Hoffman.

James Francis Ginty (Canter) este un actor la a doua generaţie, călcând pe urmele părinţilor săi, actorul-regizorul-scenaristul Robert Ginty şi actriţa Francine Tacker.

A început să facă actorie de când era în liceu, ca membru al unor programe renumite, precum British American Drama Academy şi The Royal Academy of Dramatic Art, apoi a intrat la Juilliard. A plecat de la Juilliard în scurtă vreme, pentru a-şi face debutul cinematografic alături de Harrison Ford şi Liam Neeson în “K-19: The Widowmaker.” Rolurile sale viitoare includ apariţii în episodice în serialele “ER” şi “Private Practice”.

James Cromwell (Canter la o vârstă mai înaintată) a primit Oscarul pentru “Cel mai bun actor într-un rol secundar” pentru rolul său memorabil, fermierul din marele hit “Babe.” Palmaresul său cinematografic recent include filmul lui Oliver Stone – “W.”; Stephen Frears – “The Queen”; Clint Eastwood – “Space Cowboys”; Frank Darabont – “The Green Mile”; “The General’s Daughter,” “Snow Falling on Cedars,” “The Bachelor,” “The Sum of All Fears,” DreamWorks SKG’s “Spirit: Stallion of the Cimarron,” “Star Trek: First Contact,” “The People vs. Larry Flynt,” “Becoming Jane” şi “Spider-Man 3.” A jucat rolul Bunicului în “The Education of Little Tree” şi al căpitanului de poliţie Dudley Smith din “L.A. Confidential.”

James Cromwell a fost nominalizat la Premiul Emmy® pentru rolurile sale din serialul original HBO “Six Feet Under,” filmul HBO “RKO 281,” şi drama NBC “ER.”

Ving Rhames (Profetul) se întâlneşte cu actorul Bruce Willis într-un film pentru prima dată de la prima lor apariţie împreună, în producţia lui Quentin Tarantino premiată cu Oscar în 1994, “Pulp Fiction.”

Ving Rhames este din Harlem, New York, unde şi-a început cariera actoricească la New York High School for Performing Arts şi Juilliard School of Drama. După ce a absolvit Juilliard în 1983, Rhames şi-a făcut debutul în apreciata producţie a lui Joe Papp din seria Shakespeare in the Park, “King Richard III.”

În 1994, Rhames a jucat rolul durului traficant de droguri Marsellus “Big Man” Wallace, în filmul lui Tarantino “Pulp Fiction.” La scurt timp după aceea, a făcut echipă cu regizorul De Palma în rolul unui hacker foarte priceput, Luther Stickell, în “Mission: Impossible,” un rol pe care l-a reluat în cele două continuări ale franşizei, “M:I-2” şi “M:I-3.”

Palmaresul său cinematografic mai include filmul lui Steven Soderbergh – “Out of Sight”; Martin Scorsese – “Bringing Out the Dead”; producţia semnată de Jerry Bruckheimer – “Con Air”; filmul lui John Singleton “Rosewood” şi “Envy,” “I Now Pronounce You Chuck and Larry,” “Dawn of the Dead,” “Kiss of Death,” “Striptease,” “Entrapment”. A fost vocea personajului de animaţie Cobra Bubbles din filmul Disney “Lilo & Stitch” (reluând acest rol şi în continuarea “Stitch: The Movie”).

Jonathan Mostow (regizor) şi-a făcut debutul în lumea filmului ca scenarist şi regizor pentru thriller-ul din 1997 “Breakdown”, cu Kurt Russell în rolul unui bărbat a cărei soţie dispare misterios în deşert, după ce i se strică maşina. Acest film apreciat de critică a debutat pe primul loc în topul încasărilor în SUA, în primul său weekend.

I-a urmat un alt mare succes de box office — filmul de acţiune/thriller din al doilea război mondial, “U-571,” cu Matthew McConaughey şi Harvey Keitel. Filmul, al cărui scenariu este semnat tot de el, a fost nominalizat la două premii Oscar şi a primit premiul pentru “Cel mai bun montaj de sunet”.

Următorul film regizat de Mostow a fost “Terminator 3: Rise of the Machines,” cu Arnold Schwarzenegger. Filmul a avut încasări de 450 milioane USD la nivel mondial, continuând una dintre cele mai productive franşize de la Hollywood.

Jonathan Mostow a fost producătorul executiv al thriller-ului din 1997 al lui David Fincher, “The Game” (al cărui scenariu l-a creat împreună cu colegii săi de la Harvard şi colaboratorii săi de multă vreme, John Brancato şi Michael Ferris). A revenit apoi în scaunul regizorului pentru mini-seria HBO premiată cu Emmy “From the Earth to the Moon,”. În ultimul segment, intitulat “La Voyage Dans La Lune”, joacă şi Tom Hanks.

În 2004, Jonathan Mostow a fost votat “Regizorul de acţiune al anului” de Asociaţia Mondială pentru Cascadorii. De curând, a fost producător executiv pentru filmul blockbuster al lui Will Smith “Hancock.”

Jonathan Mostow şi-a început cariera de regizor ca student la Universitatea Harvard, unde a regizat numeroase scurt-metraje şi documentare premiate. Prima sa mare lovitură în domeniul regiei şi scenariului de film a fost în 1991, cu thriller-ul TV al Showtime “Flight of Black Angel,” care i-a adus o nominalizare la Premiile Cable ACE pentru “Cel mai bun film special”.

Pe lângă munca sa în film şi televiziune, a creat recent pentru Virgin Comics The Megas, un roman grafic în patru părţi, derulat într-o realitate alternativă, în care în Statele Unite forma de guvernare este monarhia.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Iulia Muşat in Cinema, Science fiction, Video, Ştiri
Comenteaza! »