15 august 2008
Iată câteva fragmente din romanul „Război şi pace” de L.N. Tolstoi, tradus în româneşte de Ion Frunzetti şi N. Parocescu. Secvenţele selectate alcătuiesc un portret interesant al împăratului Napoleon Bonaparte (15 august 1769 – 5 mai 1821), privit mai mult ca învins al Rusiei decât cuceritor al lumii. Fără a oferi o rezolvare a problematicii romanului, rândurile de mai jos pot ajuta la stabilirea şi înţelegerea mecanismului de interpretare a faptelor eroilor, aşa cum îl concepe Tolstoi: istoria nu este nicidecum rezultatul voinţei liderilor.
Premisa întregului roman, precizată (ca de o voce din off) de unul dintre personaje:
Poate nu înţeleg eu nimica, dar Austria n-a dorit niciodată şi nu doreşte nici azi războiul. Ea ne trădează. Rusia, ea singură, trebuie să fie salvatoarea Europei! Binefăcătorul nostru cunoaşte înalta sa chemare şi-i va fi credincios. E singurul lucru în care cred! Bunului şi minunatului nostru suveran îi revine acest măreţ rol în lume; şi el e aşa de virtuos şi de mărinimos, încât Dumnezeu nu-l va părăsi şi-l va ajuta să-şi împlinească menirea de a strivi hidra revoluţiei, întruchipată de acest ucigaş şi scelerat, şi care în clipa de faţă e şi mai înspăimântătoare. Noi va trebui să răscumpărăm, singuri, sângele celui nevinovat. În cine, mă rog, ne putem pune nădejdea?… Anglia, cu spiritul ei negustoresc, nu va înţelege, şi, de altfel, nici nu e în stare să înţeleagă toată măreţia sufletească a împăratului Alexandru. Ea a refuzat să părăsească Malta. Vrea să găsească, caută, un gând ascuns în acţiunile noastre. Ce i-au răspuns ei lui Novosilţov?… Nimic. N-au înţeles şi nu pot înţelege spiritul de abnegaţie al împăratului nostru, care nu vrea nimic pentru el însuşi şi vrea totul pentru binele omenirii. Şi ce-au făgăduit, mă rog? Nimic. Dar nici cât au făgăduit n-au să facă! Iar Prusia, ea a şi declarat că Bonaparte e de neînvins şi că Europa întreagă n-are nici o putere în faţa lui… Eu nu cred nicio vorbă din tot ce îndrugă Hardenberg, şi nici Haugwitz. Cette fameuse neutralité prussienne, ce n’est qu’un piège. Nu cred decât în Dumnezeu şi în destinul sublim al iubitului nostru împărat. El va salva Europa !…
Continuare »
Încarc...
Publicat de Iulia Muşat in Cărţi, Fragmente literare
10 iulie 2008
„Contra lui Sainte-Beuve” de Marcel(-Valentin-Louis-Eugène-Georges) Proust (10 iulie 1871 – 18 noiembrie 1922) a apărut în limba română la Editura Univers, Bucureşti, 1976, în traducerea lui Valentin şi a Lianei Atanasiu. Prefaţa lucrată de Marian Popa surprinde câteva idei care ajută la descifrarea textului proustian. Una dintre aceste observaţii se referă la scriitorul francez ca la „autorul unei singure cărţi”.
Într-o prezentare a acestei cărţi, Bernard de Fallois crede că Proust e omul unei singure cărţi: spre deosebire de cei care dau mai multe, repetându-se cu fiecare dintre ele, Proust a scris una singură, irepetabilă. Dincolo de „A la Recherche du Temps perdu”, activitatea proustiană este una de experimentare, de încercări pe care se vor îngriji să le popularizeze urmaşii. Ideea este posibil de susţinut; este la fel de posibil de susţinut şi contrariul ei: Marcel Proust n-a putut scrie două cărţi, dar a putut introduce o mulţime în una singură, irepetabilă în exterior, dar repetabilă în sine, prin termenii ei de structurare. Există aşadar o singură carte de Marcel Proust, în care s-ar putea introduce alte câteva cărţi recuperate din manuscrise, după cum, tot aşa de bine, din opera considerată ca atât de unitară se pot extrage câteva cărţi la fel de unitare în sine.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Iulia Muşat in Critică literară, Cărţi
26 mai 2008
Vers din „Tatăl Nostru”:
„Şi nu ne duce pe noi în ispită„
Primăvara şi muzica florilor ei, ne scot din casă la pădure. Vă aflaţi la un picnic. Mai departe, pe pajişte, paşte o cireadă. Din amuzament, faceţi următoarea încercare: puneţi o oglindă de buzunar în faţa unui bou. Boul nu va fi deloc impresionat de imagine şi va continua să pască, alungând muştele cu coada. Boul din oglindă, nu există pentru el. E un bou, dar într-un spaţiu virtual, care transcende spaţiul în care trăieşte originalul. E un spaţiu virtual, care pentru noi există, din moment ce îl vedem. Iar boul „nostru” nu poate concepe decât adevărul lumii în care el rumegă.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Eugen Dănescu in Eseuri
17 aprilie 2008
Clipe moarte de noapte, zbucium îngemănat cu zori, amorţirea conştiinţei în gene de dincolo de trecerea în ce nu este şi nu vrea să vină…
Seara, înghesuită între litere negre în alb, şi electronii lovind ecranul, se perindă prin faţa-mi care îl priveşte cu ochi obosiţi.
Oboseala conştiinţei existenţei zace aruncată pe cărări nenumarate cu viteze de timp diferite, căutându-şi drum prin şi spre destine necunoscute. Sticla suparată nu mă vede cu toate ca este un mare-mic ochi deschis spre un mare-mic univers.
Oare de ce înşiruirea de cuvinte doare câteodată?
Continuare »
Încarc...
Publicat de Viorel Muha in Memorii
31 martie 2008
„Discurs asupra metodei (de a călăuzi bine raţiunea şi de a căuta adevărul în ştiinţe)” este una dintre lucrările fundamentale ale lui René Descartes (31martie 1596 – 11 februarie 1650), cel despre care se poate considera că a pus bazele principiului înţelegerii adevărului divin, prin raţionament, pe bază de dovezi şi demonstraţii. Lucrarea s-a născut, se pare, din încercarea de a completa cunoştinţele neîndestulătoare pe care le furniza şcoala, de a găsi o cale proprie care, odată parcursă, ar duce la dezvăluirea adevărului.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Iulia Muşat in Articole
28 martie 2008
Pe numele său adevărat Jan Amos Komenský (28 martie 1592 – 15 noiembrie 1670), marele pedagog ceh este astăzi considerat părintele didacticii moderne. Fiecare etapă a umanităţii şi fiecare societate, indiferent de modul de organizare, a manifestat interes în educaţia tineretului, încercând să găsească metodele cele mai eficiente pentru a forma oameni care să corespundă unui anumit Ideal de atins. Ambiţiosul proiect al lui Comenius depăşeşte însă graniţele spaţiului şi ale timpului, în aşa fel încât moştenirea pe care ne-o lasă peste vremi poartă titlul „Didactica Magna – Arta universală de a învăţa pe toţi toate”. Dincolo de puternicele contaminări religioase, observaţiile sunt de bun-simţ, iar valoarea lor rezidă tocmai în această calitate, precum şi în optimismul şi luminozitatea discursului.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Iulia Muşat in Articole
