2 februarie 2017
Ich errinnere hier meine Leser, dass diese Blätter nichts weniger als ein System enthalten sollen. Ich bin also nicht verpflichtet alle die Schwierigkeiten aufzulösen, die ich mache. Meine Gedanken mögen sich weniger zu verbinden, ja wohl gar sich zu wiedersprechen scheinen; wenn es denn nur Gedanken sind, bei welchen sie Stoff finden, selbst zu denken. Hier will ich nichts als fermenta cognitionis ausstreuen. – LESSING (Hamburgische Dramaturgie, 296)
Aici trebuie să aduc aminte cititorilor mei că aceste pagini nu conțin nicidecum un sistem. Deci eu nu sunt obligat să lămuresc toate greutățile ce arăt. Gândurile mele pot să nu se lege, ba pot chiar părea contrazicătoare; numai să fie gânduri care vă vor da prilej să gândiți și d-voastră. Aici voi numai să răspândesc fermenta cognitionis. – LESSING (Dramaturgia Hamburgică, 296)
Una din cele mai întrebuințate forme ale scrierii e desigur forma polemicii. Polemica e și foarte necesară și foarte folositoare. Că din ciocnirea ideilor iese scânteia adevărului, nu e un cuvânt deșert, ci un mare adevăr. Forma polemicii e una din cele mai nimerite forme literare și științifice pentru limpezirea unor principii, unor vederi și pentru propagarea în masa publicului a unor adevăruri literare și științifice. Alte forme pot să aibă și chiar au avantajele lor. Așa, spre exemplu, o expunere largă și sistematică, o expunere completă a unei chestituni într-un op voluminos e desigur preferabilă în multe privințe unor articole polemice, unde necesarmente va lipsi și sistematizarea și putința de a fi completat. Dar o astfel de expunere sistematică și completă poate să fie bună numai în țările foarte culturale și acolo chiar, pentru un cerc mic de oameni învățați. Pentru grosul publicului însă, chiar și în țările cele mai culte, dar mai ales în țările mai puțin culte, forma polemică e mai nimerită și, de multe ori, chiar unica posibilă.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Critică literară, Eseuri
31 ianuarie 2017
„Dispăruta” („Disparue”) are premiera la DIVA marți, 7 februarie 2017, de la ora 21:00. Este un mini-serial poliţist, în 8 părţi, regizat de Charlotte Brandström. Povestea explorează drama complexă şi urmărește lupta continuă și traumele prin care trece familia Morel, când fiica de 17 ani, Léa, nu se întoarce acasă după o noapte petrecută în oraș.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Seriale, Ştiri
17 ianuarie 2017
Editura Humanitas Fiction aşteaptă publicul la Librăria Humanitas de la Cişmigiu miercuri, 18 ianuarie 2017, ora 19:00, la o întâlnire dedicată volumului „Femeia cu buchet de flori şi alte povestiri” de Mo Yan, prima antologie de proză scurtă publicată în România a scriitorului laureat cu Premiului Nobel pentru literatură în 2012. La întâlnire vorbesc Luminiţa Bălan, profesor universitar, coordonatorul Institutului Confucius al Universităţii din Bucureşti şi traducătoarea cărţii aflate în dezbatere, Florentina Vişan, profesor universitar, traducător şi unul din cei mai apreciaţi exegeţi români ai culturii chineze şi Mugur Zlotea, lector universitar, traducător şi membru al Departamentului de Limbi şi Literaturi Orientale, secţia Chineză a Universităţii din Bucureşti. Întâlnirea este moderată de Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Cărţi, Ştiri
12 ianuarie 2017
Ziua Culturii Naționale, stabilită prin Legea 238/2010 și sărbătorită în fiecare an la data de 15 ianuarie, ziua de naștere a poetului Mihai Eminescu, este marcată și în acest an de reprezentanțele Institutului Cultural Român din străinătate prin numeroase manifestări culturale, organizate în Austria, Belgia, Canada, China, Franța, Germania, Italia, Israel, Ducatul de Luxemburg, Republica Moldova, Marea Britanie, Spania, Portugalia, Polonia, Statele Unite ale Americii, Turcia și Ungaria.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Ştiri
29 decembrie 2016
Aveam de gând să scriem o schiță critică despre talentatul și simpaticul nostru nuvelist Barbu Ștefănescu-Delavrancea. Spre acest sfârșit am citit multe din criticile ce s-au scris despre dânsul și, citindu-le, ne-am schimbat ideea; ne-am hotărât să spunem câteva cuvinte despre critica noastră, despre cum este ea și cum ar trebui să fie. Aceste câteva cuvinte despre critică ne par trebuitoare înainte de a urma cu cercetările noastre.
Oricine își va arunca ochii asupra criticilor ce se fac la noi, fie în foiletoane, fie în reviste, nu va putea să nu se simtă mâhnit. Critica românească, cu foarte mici excepții, e cât se poate de deșartă, o critică de frunzăreală. E mare rețeta în literatura noastră, dar mai mare încă în critică. Critica la noi nici n-are o viață neatârnată, ea trăiește pe lângă literatura artistică, din viața acestei literaturi, și nu pentru a-i da vreun ajutor, ci mai degrabă pentru a o încurca. Când apare vreo lucrare a unui scriitor al nostru, criticii se împart de obicei în două tabere: unii, dușmani ai artistului, îl ocărăsc, îl numesc om fără talent, nulitate, așa din senin fără nici o motivare; alții, prieteni, îl ridică în slavă și iarăși fără de motivare. Astfel scriitorul ajunge după unii o nulitate, după alții un maestru, un talent fără pereche. Iar prieteșugul și dușmănia atârnă de niște factori care îndeobște n-au nici o legătură cu literatura, ca de pildă: colaborarea la aceeași revistă, înregimentarea în aceeași gașcă literară, ba de multe ori își vâră coada și politica de partid. Așa că un scriitor care e maestru, talent mare, geniu când face parte din partidul politic al criticului, ajunge nulitate când trece în alt partid.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Critică literară, Eseuri
23 decembrie 2016
Scris şi regizat de Damien Chazelle, „La La Land” urmăreşte povestea Miei (interpretată de Emma Stone), o actriţă aspirantă, şi a lui Sebastian (interpretat de Ryan Gosling), un muzician îndrăgostit de jazz, care se zbat să atingă succesul într-un oraş în care prea multe vise şi inimi sunt frânte zi de zi. Plasat în Los Angeles-ul zilelor noastre, printre decoruri cuceritoare şi momente muzicale fascinante, filmul surprinde bucuriile, dar şi dezamăgirile cotidiene a doi tineri în încercarea lor de a-şi îndeplini visele. Cu siguranţă unul dintre cele mai aşteptate filme ale anului, care se bucură deja de şapte nominalizări la Globurile de Aur şi se poziţionează astfel ca unii dintre marii favoriţi la Oscaruri, „La La Land” aduce o poveste de dragoste emoţionantă cu ritm şi muzică, în premieră, din 23 decembrie 2016, în cinematografele din toată ţara.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Cinema, Muzică, Video, Ştiri