Blog.Citatepedia.ro
cărţi, teatru, cinema, muzicăSearch Results
„Romanul d-lui Minulescu” de Paul Zarifopol
Pe Ahil îl îmbrăcase maică-sa în haine femeiești și-l ținea ascuns printre fete ca să-l scape de mobilizare. În vremea aceea de vitejie cronică și generală s-a găsit, dar, cel puțin o mamă care să puie mai presus viața decât gloria militară a fiului său. Băiatul însă avea vocație. Când Odiseu, îmbrăcat ca negustor, i-a arătat de o parte arme, de alta podoabe femeiești, Ahil s-a repezit drept la suliță. În el, vitejia era geniu. Și așa Omer a avut pe cine să cânte și să încredințeze dascălilor și școlarilor, spre milenară admirație gramatico-morală. Dar acest erou-model a spus, după moarte, foarte amărât, că mai bine să fii rândaș între vii, decât om ilustru pe lumea cealaltă.
Poetul Minulescu cântă pe acei care nu s-au apropiat de spatele frontului nici măcar pân’ la Coțofenești. În textul simfoniei sale tricolore cuvântul „lașitate” răsună ca motiv fundamental, cu o consecvență superwagneriană. Dacă și-ar fi adus aminte de vechea prudență a zânei Thetis și de scepticismul postum al fiului ei, ar fi privit mai indulgent poate lașitatea modernă. Mie, cel puțin, acum îndată după lectură, zâmbetul în care-i ținut întreg romanul îmi pare, pe alocuri, pătruns de oarecare asprime… Și alt cusur nu găsesc în această carte splendidă și diavolească.
Continuare »
Wonder Woman
Colecţii de marcă
Romfilatelia îi invită pe cei interesaţi să exploreze domeniul fascinant al bijuteriilor antice, prin introducerea în circulație a emisiunii de mărci poştale „Colecţii de marcă”, alcătuită din patru valori nominale și o coliță. Emisiunea este disponibilă începând de vineri, 27 mai 2017, în magazinele Romfilatelia.
Continuare »
„Jertfa” de Dimitrie Anghel
Ca o floare era fata împăratului între florile ei, și flori de câmp ori flori rare de grădină, toate-și întorceau fața spre dânsa ca spre o stăpână. Și unde odrăslește pământul flori și ramurile copacilor urzesc umbră, acolo se aciuiază și cuiburi, și toate gângăniile se strâng, ca să aibă soarele pe ce-și împrăștia razele, și oglinzile acelea pe care le-a lăsat Dumnezeu omului: ochii să le poată răsfrânge în ei și să se veselească.
Naltă și zveltă, pe unde trecea, vântul avea grijă s-o ia înainte și, aplecat pe gura scorburilor, să-i cânte ca dintr-un nai uriaș tot soiul de melodii. Cucii își amestecau și ei nota lor stingheră, gheonoaiele băteau și ele la răstimpuri măsura, măruntele păsări împrăștiau cascade de triluri. Gângăniile mici, fărâmăturile acestea de nestemate împrăștiate pe fața pământului, urcau încet pe poala rochiei ei albe și încremeneau locului, împodobind-o ca niște juvaere. Rândunelele și lăstunii o înconjurau în cercuri nebune, împrospătându-i aerul cu aripele lor. Miresmele o întâmpinau pretutindeni, darnice florile se întreceau să-i arunce o podoabă.
Continuare »
La Madre
Prezentat în premieră mondială la Festivalul Internațional de Film de la Montreal, producția Spania-România-Franța „La Madre” („De ce, mamă?”) se lansează în cinematografele din România pe 24 februarie 2017. Scenariul a fost dezvoltat în cadrul Atelierului Cinéfondation din cadrul Festivalului de la Cannes și a fost selectat în competiția oficială a Festivalului Internațional de la Valladolid în 2016.
Continuare »