Scris şi regizat de Damien Chazelle, „La La Land” urmăreşte povestea Miei (interpretată de Emma Stone), o actriţă aspirantă, şi a lui Sebastian (interpretat de Ryan Gosling), un muzician îndrăgostit de jazz, care se zbat să atingă succesul într-un oraş în care prea multe vise şi inimi sunt frânte zi de zi. Plasat în Los Angeles-ul zilelor noastre, printre decoruri cuceritoare şi momente muzicale fascinante, filmul surprinde bucuriile, dar şi dezamăgirile cotidiene a doi tineri în încercarea lor de a-şi îndeplini visele. Cu siguranţă unul dintre cele mai aşteptate filme ale anului, care se bucură deja de şapte nominalizări la Globurile de Aur şi se poziţionează astfel ca unii dintre marii favoriţi la Oscaruri, „La La Land” aduce o poveste de dragoste emoţionantă cu ritm şi muzică, în premieră, din 23 decembrie 2016, în cinematografele din toată ţara.

Atunci când un băiat, o fată şi aspirațiile înălțătoare care-i animă pe cei din orașul stelelor acestea se transformă în elementele care reușesc să evadeze din convențiile banale în „La La Land”, pe măsură ce protagoniștii, un pianist de jazz și o actriță optimistă, se avântă într-o călătorie plină de cântece și dans, care se va transforma într-o poveste de dragoste ce le va schimba viețile. Fiind în același timp o odă adusă farmecului și emoției specifice filmelor clasice, o scrisoare de dragoste adresată orașului Los Angeles, casa viselor nedomolite, și o poveste de dragoste vădit modernă, pelicula îi reunește pe Ryan Gosling și Emma Stone.

Emma Stone, care a mai lucrat cu Ryan Gosling pentru populara comedie „A naibii dragoste” și a apărut alături de el în „Elita gangsterilor”, n-a avut probleme în a răspunde cât mai natural haiosului, carismaticului și chinuitului personaj jucat de Gosling. Emma Stone declară succint: „Ryan a îmbogățit rolul foarte mult: a învățat să joace la pian extraordinar de bine și a fost un partener de dans grozav. Dar ceea ce m-a surprins cel mai mult a fost umorul său în acest film. Am știut dintotdeauna că Ryan este haios, dar în acest film e foarte, foarte haios. Din punctul ăsta de vedere, lui Sebastian îi merge tare bine.”, a concluzionat actriţa.

Note de producţie

Băiatul + fata + aspirațiile înălțătoare care-i animă pe cei din orașul stelelor – iată elementele care reușesc să evadeze din convențiile banale în „La La Land”, pe măsură ce protagoniștii, un pianist de jazz și o actriță optimistă, se avântă într-o călătorie plină de cântece și dans, care se va transforma într-o poveste de dragoste ce le va schimba viețile. Fiind în același timp o odă adusă farmecului și emoției specifice filmelor clasice, o scrisoare de dragoste adresată orașului Los Angeles, casa viselor nedomolite, și o poveste de dragoste vădit modernă, pelicula îi reunește pe Ryan Gosling și Emma Stone, sub bagheta magică a scenaristului/regizorului Damien Chazelle, un adevărat star în ascensiune (reponsabil pentru minunatul film „Whiplash”, premiat la galele Oscar).

Acțiunea filmului începe precum începe totul în L.A.: pe autostradă. Aici Sebastian o întâlnește pe Mia, pe care o claxonează batjocoritor într-un ambuteiaj care reflectă mult prea bine blocajul în care se află amândoi în viețile lor. Amândoi sunt concentrați asupra unor speranțe aproape imposibil de realizat, exact genul de idei care reprezintă forța motrice a orașului: Sebastian încearcă să-i facă pe oamenii secolului al XXI-lea să le pese de jazzul tradițional, pe când Mia încearcă să ducă la capăt măcar o audiție fără să fie întreruptă. Dar niciunul dintre ei nu se gândește că inevitabila lor întâlnire îi va face să acționeze în moduri în care nu s-ar fi gândit să o facă singuri.

Aceste acțiuni, chiar salturi, pe care le fac unul către celălalt, dar și către cele mai neprețuite vise artistice, creează propriul univers extaziant tipic cinematografiei în „La La Land” – un univers care prin lumină, culoare, sunet, muzică și cuvinte face o incursiune în extazul fericirii pe care o urmărim… și în strângerile de inimă provocate de pasiunile peste care nu trecem.

Făcând trimiteri clare către elementele care l-au influențat și, în același timp, asumându-și riscuri considerabile, filmul „La La Land” îi permite lui Chazelle să aducă omagii legendelor cinematografiei, exploatându-i totodată forța actuală pentru a aduce la viață cel mai privat teritoriu uman: cel al relațiilor intime, al viselor personale și al încrucișărilor de drumuri unde deciziile pun în mișcare soarta. Astfel, un univers palpabil de real, dar și încântător, prinde viață pe marile ecrane.

Chazelle spune: „Pentru mine, era important să fac un film despre visători, despre doi oameni cu vise colosale care-i împing de la spate, care-i aduc laolaltă, dar care îi și îndepărtează.”

Acesta continuă: „„La La Land” este un film foarte diferit de „Whiplash”, din mai multe privințe. Dar ambele tratează un subiect care pentru mine e foarte important: maniera în care îți ții în echilibru viața și arta, realitatea și visele, dar și, mai ales, relația ta cu arta și relațiile tale cu alți oameni. În „La La Land”, am vrut să mă ajut de muzică, cântec și dans pentru a spune povestea. Cred că musicalul, ca gen de film, este un mijloc extraordinar de a exprima actul de a ține în echilibru visele și realitatea.”

Deși componentele filmului pot părea eterne, producătorul Marc Platt, un veteran al musicalurilor jucate pe scenă sau transformate în filme, subliniază că abordarea este una nouă. Platt a făcut echipă cu producătorii Fred Berger și Jordan Horowitz, cei doi lucrând îndeaproape cu Chazelle încă de la început pentru dezvoltarea proiectului. „Damien a reînsuflețit genul acesta inspirându-se din elemente clasice, pe care le prezintă într-o manieră care se potrivește vieții contemporane din L.A. El transformă baza pusă de minunatele filme vechi într-un produs atractiv pentru noua generație,” observă Platt.

Pentru a construi acest hibrid format din idei inovatoare și forme clasice, Chazelle a lucrat cu un grup de colaboratori, fiecare contribuind cu propria imaginație. Pe lângă Berger, Horowitz și Platt, din echipa lui Chazelle mai fac parte Justin Hurwitz, compozitorul care își continuă astfel parteneriatul creativ cu Chazelle și care, după ce a compus coloanele sonore pentru „Whiplash” și „Guy and Madeline on a Park Bench”, a avut de data aceasta sarcina de a crea un întreg univers muzical; Benj Pasek și Justin Paul, libretiști de pe Broadway nominalizați la premiile Tony și Emmy, porecliți moștenitorii lui Rogers și Hammerstein în secolul al XXI-lea – cei responsabili cu versurile; Marius de Vries, producător muzical, cel care s-a ocupat de orchestrația din „Moulin Rouge!”, în regia lui Baz Luhrmann, și unul din compozitorii coloanei sonore a peliculei „Romeo și Julieta”, și coregrafa Mandy Moore, cea care i-a adus marelui public numere de dans contemporan în emisiunea „So You Think You Can Dance”, aceasta fiind prima dată când are șansa de a crea numere de dans pentru marele ecran, la o scară foarte largă.

Hurwitz spune că el și Chazelle au căutat moduri prin care să confere un limbaj contemporan – la nivel muzical, vizual și emoțional – acestui gen care riscă să devină nostalgic. „Ideea a fost să facem nu doar un musical, ci un musical despre realitățile dragostei și viselor din Los Angeles-ul contemporan, iar asta ne-a insuflat energie atât mie, cât și lui Damien,” spune compozitorul. „Musicalurile sunt foarte intense, iar noi adorăm această latură a lor, dar în același timp prețuim ideea de surprinde sentimentul real al vieții actuale din acest univers intens.”

Pentru Moore, „La La Land” își are locul său special, suspendat pe granița dintre actual și veșnic. „Filmul prezintă cât de relevant din punct de vedere cultural poate fi această uniune minunată dintre muzică, mișcare, interpretare, cântat și povestit,” concluzionează ea.

„La La Land” în sine a început ca un vis nebunesc. Damien Chazelle a vrut să vadă dacă ar putea să facă un film care să canalizeze magia și energia celor mai chinuitoare musicaluri romantice franțuzești și americane ale Epocii de Aur într-un cadru mai complicat, cel al epocii noastre contemporane blazate.

Căci oricât de amețitor s-a schimbat lumea noastră în ultima jumătate de secol, suntem noi mai puțin prizonieri ai straniilor întâlniri accidentale sau ai ocaziilor ratate, ai viselor împotmolite sau ai viselor care devin realitate, ai iubirii pure și nebunești ori ai schimbărilor prin care trec cele mai curate relații din cauza pretențiilor universului? Chazelle s-a întrebat dacă nu cumva o povestire pe ritm de dans și în acorduri muzicale n-ar putea să aducă din nou publicului alinare, bucurie și basme de durată, chiar și într-o lume în care majoritatea filmelor sunt din ce în ce mai întunecate și mai digitalizate.

Chazelle spune: „Prin „La La Land”, am vrut să creez o poveste de dragoste, dar și un musical precum cele care m-au fascinat când eram copil, cu o notă puternică de modernism. Am vrut să explorez modul în care poți folosi culori, platouri de filmare, costume și toate elementele foarte expresioniste specifice filmelor de modă veche pentru a spune o poveste care are loc în timpurile noastre.”

Marc Platt adaugă: „În „La La Land” găsești o estetică în întregime contemporană. Camera urmărește cu o fluiditate aparte tot ce se întâmplă, astfel încât tu, ca spectator, simți că faci parte din momentul prezent, deși în același timp ești teleportat în Epoca de Aur a Hollywood-ului.”

Această estetică își are rădăcinile în pasiunea de-o viață a lui Chazelle pentru filme, iar pelicula își are originile într-o discuție purtată la o cafenea de Chazelle și doi producători în ascensiune – Fred Berger, care și-a început cariera lucrând cu Sofia Coppola și a produs „Ultimul drum al lui Chance”, film premiat la Globurile de Aur, dar și viitorul thriller SF „The Titan”, și Jordan Horowitz, cunoscut pentru drama de familie nonconformistă „Copiii sunt bine-mersi”, nominalizată la premiile Oscar în anul 2010. Atunci a fost momentul în care Chazelle le-a vorbit pentru prima oară despre un musical romantic cu acțiunea plasată la Los Angeles. Producătorii nu știau când sau cum avea să fie realizat filmul pe-atunci, dar chiar simpla aspirație a lui Chazelle i-a intrigat pe amândoi.

„Când ne-am întâlnit, Damien ne-a uimit cu capacitățile lui de a înțelege filme, chiar dacă făcuse doar unul până atunci. A fost o experiență specială să-l vedem transformându-se dintr-un tânăr timid într-un realizator în ascensiune, pregătit să se ocupe de acea perspectivă despre care discutasem la prima noastră cafea,” spune Berger.

Cât despre prezentarea sa, Berger își amintește: „Era ceva complet diferit și foarte curajos. Ne-am gândit că e posibil ca acest film să nu se facă niciodată în peisajul actual, așa că a meritat să dedicăm ani întregi pentru a ne asigura că va fi o reușită. Acest film transformă musicalul romantic într-o experiență proaspătă și plină de nerv. Și judecând după cunoștințele enciclopedice ale lui Damien în materie de realizare de filme, am considerat că dacă exista vreo persoană care să poată să o scoată la capăt cu filmul, acela era Damien.”

Horrowitz adaugă: „Damien are o energie și o creativitate molipsitoare, așa că atunci când ne-a zis: „Astea vreau să fac”, noi eram pregătiți să ne alăturăm lui în acea călătorie, orice-ar fi fost. Dar provocarea noastră a constat în a găsi cea mai bună metodă de a-l ajuta să spună povestea. Chiar am adorat acest concept al său, dar de acolo până la dezvoltarea scenariului, a personajelor și a cântecelor, era cale lungă.”

Horowitz și Berger au știut că provocarea era una uriașă, dar în același timp și-au dat seama că exista o singură abordare: dedicarea completă. „Am dat frâu liber pasiunii,” spune Horowitz. „Am putut astfel să urmăm un proces mult mai natural, deoarece nu ne presa niciun termen limită la început. Pur și simplu știam că ne vom da seama cum să facem filmul.”

În ceea ce privește influențele mai clasice din film, Chazelle a avut ca unică sursă de inspirație filmele lui Jacques Demy, regizorul francez aparținând Noului Val, care a ieșit din tiparul mult prea serios al anilor 1960 realizând musicaluri colorate și amețitoare, precum „Umbrelele din Cherbourg”, „Domnișoarele din Rochefort” și „A Room in Town”. „Demy este probabil singurul și cel mai mare factor de influență, nu doar pentru acest film, ci pentru orice am făcut sau am vrut să fac până acum. Nu există pentru mine un film mai formator decât „Umbrelele din Cherbourg”. Aceasta este o pasiune de-a mea foarte profundă,” spune Chazelle.

Chazelle a fost străfulgerat de ideea de a combina câteva dintre elementele sale favorite din musicalurile anilor ’40, ’50 și ’60 – partitura muzicală continuă a filmului, culorile stridente, energia – plasându-le în orașul său favorit: Los Angeles, care devine un personaj romantic în „La La Land”, de aceeași anvergură cu cei doi îndrăgostiți. Los Angeles a avut multe semnificații în diverse filme: fundal mistuitor de întunecat, paradis al fetelor în bikini sau oraș consumat de ambiție. Dar Chazelle a pornit la drum cu ideea de a explora Los Angeles-ul ca pe o Muză, o pânză în continuă mișcare reprezentând întâlniri inevitabile, trafic nesfârșit, dar și o caznă continuă pe măsură ce fiecare își urmărește propriile vise nerealizate, uneori în zadar, alteori în scop transformațional.

„La La Land” este despre un oraș foarte eroic, e ca un ecran lat,” observă Chazelle. Așa că m-am gândit că ar fi grozav să îl filmăm în acest format , ca să facem povestea cât mai mare și mai spectaculoasă, ca un musical clasic de la Hollywood.”

El a hotărât ca primul număr muzical să aibă loc într-un blocaj al traficului de pe autostradă, din motive foarte evidente. „În L.A., majoritatea mașinilor duc câte un pasager sau doi. E o parte din motivul pentru care orașul pare puțin singuratic. Dar reflectă și ideea că L.A. e un adăpost nebunesc pentru visători. Pentru că atunci când ești în mașină, ce poți să faci? Asculți muzică sau visezi. Fiecare visător are propriile aspirații; fiecare om își trăiește propriul cântec. Te afli în propriul tău univers, în bula ta, în musicalul tău. Din această cauză momentul este perfect pentru ca doi visători ca Sebastian și Mia să se întâlnească. Ne folosim de radioul din fiecare mașină pentru a crea o tapiserie de muzică căreia i se alătură, una câte una, fiecare persoană aflată în acel moment pe autostradă.

Los Angeles-ul lui Chazelle este și un oraș al dorințelor arzătoare invizibile – un L.A. plin de dughene în care se cântă jazz, de camere de așteptare pentru audiții care-ți amorțesc inima, de apartamente micuțe și de cafenele din studiouri unde faima și aspirațiile intră în coliziune. De asemenea, acesta este orașul unde petrecerile, planetariile și chiar spațiile de parcare pot să iasă din tipar și să devină un spațiu al viselor stimulatoare, un loc plin de veselie și muzică.

„La La Land” este categoric o scrisoare de dragoste adresată orașului,” spune Platt. „Maniera în care filmul combină două persoane care duc vieți foarte moderne și la modă și toate aceste scene emblematice ale Hollywood-ului este unică. Publicul poate astfel observa și fantezia romantică a orașului, dar și modul în care este el ancorat în realitate.”

Conceptul lui Chazelle pentru „La La Land” era deja unul elaborat, dar un musical la scară largă nu era chiar cea mai evidentă mișcare de viitor pentru promițătorul realizator. Chazelle este cunoscut mai ales pentru drama din 2014 „Whiplash”, de al cărei scenariu și de-a cărei regie s-a ocupat. „Whiplash” spune povestea unui tânăr toboșar și a nemilosului său profesor, care a uimit publicul datorită ritmului hipnotic și a explorării unor teme precum abuzul, obsesia și căutarea măreției. Filmul a primit cinci nominalizări la premiile Oscar, inclusiv la categoria „Cel mai bun film”, obținând trei statuete.

Dar chiar și înainte să fi făcut acel film, Chazelle deja explora noțiunea de musical fără dialog. Filmul său de debut, „Guy and Madeline on a Park Bench”, a fost o romanță în alb și negru spusă prin intermediul cântecului și al dansului, o reimaginare curajoasă a musicalului retro marca MGM, făcută cu un buget infim și reprezentând lucrarea sa în film pentru Harvard, în 2009. Pentru Chazelle, a fost o ocazie de a cerceta din nou istoria filmului, dar și de a avansa. „Au început să-mi placă musicalurile târziu, pe la sfârșitul liceului, când am început să mă uit tot mai mult la filme avangardiste și am dat peste vechile filme cu Fred și Ginger, acestea făcând deja parte din tradiție,” explică Chazelle. „Musicalurile din anii ’30 erau foarte experimentale, ceea ce a fost tare entuziasmant de urmărit.”

„Guy and Madeline on a Park Bench” l-a confirmat pe Chazelle ca fiind un talent nou și provocator. Dar Chazelle încă nutrea vise și mai mărețe tehnicolore, care așteptau doar momentul potrivit pentru ca el să se dedice lor în întregime. „„Guy and Madeline” a fost doar prima incursiune în acest gen pe care voiam să-l explorez,” spune Chazelle. „Așa că am continuat să scriu scenarii ca să-mi dau seama ce idee s-ar potrivi unui musical la o scară mult mai largă, care să opereze după aceleași principii: o poveste despre ce se întâmplă în viața reală, dar în armonie cu spectaculoasele musicaluri tehnicolore proiectate pe ecrane late din anii ’50.”

Acestea sunt visele care au dus, deși nu într-o manieră neapărat directă, către „La La Land”. Chazelle a început să lucreze pentru prima oară la schița filmului alături de compozitorul Hurwitz – cu care s-a cunoscut pe când erau amândoi studenți la Harvard – cu mult timp înainte să fi colaborat la aclamatele coloane sonore ale peliculelor „Guy and Madeline on a Park Bench” și „Whiplash”.

Hurwitz spune că el și Chazelle au comunicat întotdeauna unul cu celălalt prin ritm și melodie. „Relația noastră s-a învârtit mereu în jurul muzicii – iar filmele cu numere muzicale extinse au fost mereu surse de inspirație pentru amândoi, fie că a fost vorba de „Umbrelele din Cherbourg” sau de „Cântând în ploaie”.

Chazelle adaugă: „Eu și Justin avem un soi de cod al nostru și vorbim aceeași limbă. El s-a ocupat de muzica pentru „Whiplash”, de cea pentru „La La Land” și, sper eu, că tot el se va ocupa de muzica fiecărui film pe care îl voi mai face.”

Hurwitz a fost încântat să vadă cum Chazelle a creat două personaje precum Sebastian și Mia, doi visători moderni care reflectă cele două mari pasiuni care-i animă pe ambii realizatori: muzica și filmele. Pentru Hurwitz, fiorul realist dintre cei doi – atât de atrași unul de celălalt și totuși despărțiți de obiectivele artistice individuale – este factorul care a dus la realizarea fiecărui element creativ, inclusiv coloana sa sonoră.

„E un film foarte romantic, deși are și un aer de melancolie,” spune Hurwitz. „Te confrunți cu euforia dragostei, dar și cu durerea stăruitoare, așa că toate aceste nuanțe au trebuit incluse în poveste cumva.”

Armonia creativă dintre Chazelle și Hurwitz a fost catalizatoare. „Justin a fost alături de mine în fiecare etapă a procesului,” spune Chazelle. „Chiar și înainte să mă apuc de dialoguri, pe când încă mai încercam să vedem cum ar trebui să se desfășoare povestea, Justin lucra la tema muzicală a filmului. Chiar și atunci când editam, eu lucram într-o cameră, iar el lucra la rândul lui, într-o altă cameră.”

Fred Berger spune: „Justin a fost o piesă esențială în familia filmului încă din prima zi. Una dintre cele mai mari bucurii de care am avut parte pe parcursul etapei de producție a fost că muzica era compusă în același ritm cu dezvoltarea scenariului – și din moment ce Justin și Damien se cunosc de când aveau 18 ani, lucrează împreună ca frații, se ambiționează unul pe celălalt. Justin trăiește și respiră prin muzică, la propriu vorbind, și nu e dispus să sacrifice calitatea pentru nimic. El trimitea îi sute de demo-uri lui Damien, pe care acesta le tria până mai rămâneau 20, apoi eu și Jordan le ascultam pe toate și le mai triam și noi o dată, și din aceste mici secvențe muzicale, se dezvoltau cântecele, cam în aceeași manieră precum un scenariu.”

Marc Platt observă: „Justin Hurwitz este un talent foarte special, e un tip tăcut cu un suflet sincer, care se reflectă în muzica lui. În „La La Land”, i s-a cerut să compună melodii care să evoce diferite sentimente și să fie moderne, dar cu o notă de jazz nemuritor. El a scris fiecare notă din muzica prezentă în film – e ca o voce muzicală care reflectă stilul lui Damien, având însă propriul sistem gramatical.”

Marius de Vries, care a lucrat alături de Hurwitz și ceilalți membri din echipa de creație de la începutul etapei de pre-producție, adaugă: „A fost grozav să avem un context atât de bogat și de coerent oferit de povestea meticulos de vizionară a lui Damien și de melodiile superbe și orchestrațiile deja foarte sofisticate ale lui Justin, totul la un nivel foarte dezvoltat încă de la începutul etapei de pre-producție. „La La Land” a avut propria savoare muzicală încă de la început. Am conștientizat din prima lumea, universul sonor în care ne aflam – astfel încât am putut să-l protejăm și să-l ajutăm să se dezvolte mult mai ușor.”

Deoarece „Whiplash” a avut parte de o primire care i-a consolidat lui Chazelle poziția de mare talent în industrie, „La La Land” a fost așteptat cu mare interes. Chazelle și-a prezentat viziunea celor de la Lionsgate, care au dorit ca filmul să fie făcut exact așa cum fusese gândit inițial. „Ni s-a permis să facem exact acel film pe care eu și Justin l-am gândit încă din 2006,” spune Chazelle. „Filmul pe care l-am făcut e exact cel pe care voiam, fără compromisuri. Realist vorbind, cred că toți ne așteptam să mai existe câte un compromis pe ici pe colo, pentru că unde s-a mai văzut ca viața reală să se ridice la nivelul fanteziei? Dar acesta a fost un vis împlinit din punctul ăsta de vedere.”

Odată ce filmul a început să prindă contur, Marc Platt, care și-a început cariera în teatru și a produs o serie de musicaluri importante, printre care și „În inima pădurii” și „Nine”, a fost și el cooptat în echipă.

Platt spune că nu a putut să refuze ocazia de a lucra cu Chazelle. „Sunt un mare admirator al musicalurilor – dar sunt și un admirator al noilor realizatori care au ceva de spus și o manieră specială de a o spune. Am fost copleșit din prima de modul în care viziunea lui Damien aducea trecutul în prezent. El era gata să filmeze secvențe așa cum o făceau vechile studiouri, pe vremea când nu tăiai nimic din cadrele filmate. El era interesat în paleta bogată a lui Demy și în coregrafiile lui Jerome Robbins și Bob Fosse. Dar în același timp, ceea ce făcea ca scenariul său să fie atât de puternic era realismul emoționant provocat de apariția celor două minunate și moderne personaje principale.”

Cu toate acestea, se știe deja că producția unui film musical nu-i ușor de realizat în cinematografia actuală, mărturisește Platt. „Există mult mai multe variabile decât într-un film dramatic,” explică el. „Mai întâi, ai muzica – melodii, versuri, orchestrație și aranjamente – apoi ai actorii, care trebuie să învețe cântecele și numerele de dans, și toate componentele vizuale, design-ul artistic, garderoba, camerele, stilul de iluminare. Toate aceste elemente trebuie combinate astfel încât să creeze o lume care nu e complet reală, dar care are multe trăsături realiste. Întrebarea era: puteam să armonizăm toate aceste laturi astfel încât rezultatul să aibă un aer contemporan?”

O parte din răspuns se regăsea în alegerea unei perechi de actori care să reprezinte două figuri contemporane. Chazelle adaugă: „Ideea era ca ambii să poată face trimitere către cuplurile emblematice de pe marele ecran cu care ne-a obișnuit Hollywood-ul în musicalurile vechi. Înainte îi aveam pe Fred și Ginger, Bogart și Bacall, Myrna Loy și Dick Powell, aceste cupluri impresionante care interpretau mereu roluri diferite și își creau o imagine aparte. Această idee mi se pare incredibil de romantică și cred că Ryan Gosling și Emma Stone se apropie cel mai mult de ceea ce era pe-atunci. În același timp, am simțit că ei m-ar putea ajuta să fac filmul să pară surprinzător, răsturnând așteptările. Așa că filmul va da puțin la o parte pompa și strălucirea pe care le asociem în mod normal cu Ryan și Emma când sunt împreună.”

Pentru că, deși „La La Land” este o poveste de dragoste care te lasă fără respirație, e în același timp o poveste despre lucrurile la care renunțăm pentru a ne atinge propriile vise. „Ironia face ca împlinirea viselor pentru Sebastian și Mia să presupună ca cei doi să se separe. Sunt foarte mișcat de ideea că poți întâlni pe cineva în viață care te transformă și te îndreaptă spre drumul care îți va permite în sfârșit să devii persoana la care ai visat mereu – deși, în cele din urmă, va trebui să mergi singur pe acel drum,” spune Chazelle. „Poți avea parte de o legătură care ajunge să te influențeze pentru tot restul vieții, chiar dacă legătura în sine nu va dura până la sfârșitul vieții. Mi se pare ceva incredibil de frumos, de dureros și de minunat. Și aceasta am vrut eu să fie esența filmului.”

Povestea lui Seb

Pianistul de jazz Sebastian aproape intră în coliziune cu cea mai mare dragoste din viața lui. Fan înrăit și sfidător al jazzului retro, care nu acceptă să-și compromită convingerile pentru nimeni și nimic, el caută să o respingă la început pe Mia, considerând-o încă o persoană din șirul lung de oameni care nu-l vor înțelege niciodată, nici pe el, nici profunzimea viselor sale – dar socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg.

Ryan Gosling, actor nominalizat la premiile Oscar, este cel care îi dă viață lui Sebastian, acesta fiind probabil cel mai surprinzător rol de până acum. Interpretările uimitoare din „Singurătate în doi”, „Lars and the Real Girl”, „Ziua trădătorilor”, „Blue Valentine”, „Cursa” și „Brokerii apocalipsei” au demonstrat că Gosling poate interpreta o gamă foarte variată de emoții. Dar putea oare toată această experiență să-l ajute să intre în pielea acestui muzician șarmant?

Realizatorii s-au convins rapid. Producătorul Marc Platt a mai lucrat în trecut cu Gosling pentru „Cursa” și știa că acesta putea să surprindă publicul cu un rol nemaipomenit. „Ryan are ceva anume,” comentează producătorul. „În primul și primul rând, e un actor minunat și cred că poate să interpreteze orice tip de rol, indiferent că e vorba de dramă, comedie, violență, bunătate, șarm, interpretat piese, cântat la pian sau dansat. Dar Ryan are o anumită a calitate atemporală –care se potrivește filmului și personajului. Rolul cerea și un actor care să aibă suficientă inițiativă cât să se dedice unor pregătiri intensive, și știam că Ryan e alegerea perfectă.”

Producătorul Fred Berger adaugă că Gosling a părut să înțeleagă ce anume îl motiva pe Sebastian și ce anume o putea convinge pe Mia. „Ryan îl portretizează pe Sebastian ca pe un tip foarte determinat,” descrie Berger. „Tocmai asta hrănește încăpățânarea lui de a rămâne în L.A. și de a lupta ca să se afirme ca interpret de jazz în condițiile stabilite de el. Încăpățânarea lui nu-i născută din ego sau din vreo calitate neșlefuită, ci dintr-o convingere reală și o pasiune uriașă, pe care Ryan le imprimă personajului în cel mai frumos mod posibil.”

După cum s-a aflat ulterior, Gosling nutrea și el de multă vreme o afecțiune aparte pentru musicaluri, care a intrat în acțiune din primul moment în care a fost cooptat în proiect. Gosling spune: „Am fost foarte intrigat de faptul că Damien voia să facă un film în genul celor din era lui Fred și Ginger și Gene Kelly, pentru că acelea sunt musicalurile care mă emoționează pe mine. Faptul că voia ca filmul de față să aibă aceeași estetică și același spirit jucăuș mi s-a părut fantastic, deoarece am avut mereu o dorință secretă de a juca într-un asemenea film.”
La fel de mult l-a atras pe Gosling intriga: ideea de a-i da viață unui bărbat care venerează din tot sufletul o formă artistică ce pare a fi pe cale de dispariție din cauza unei culturi pop barbar de schimbătoare.

„Sebastian și-a dedicat toată viața și eforturile pentru a deveni un pianist de jazz extraordinar, dar cei din jurul lui îi tot spun că acele zile s-au sfârșit. Eroii săi s-au născut acum 70 de ani, iar în prezent, un pianist extraordinar care cântă jazz așa cum trebuie va avea ca destinație barurile în care oamenii nici măcar nu se vor opri din conversație pentru a-l asculta,” spune Gosling. „Deci câte compromisuri trebuie să faci pentru a deveni un artist așa cum îți dorești tu să fii?”

Linia de demarcație dintre a te dedica cu convingeri ferme și a accepta să devii irelevant este una estompată, constată Gosling. „Cred că Sebastian se luptă cu diferența dintre a fi purist și a fi snob,” remarcă acesta. „Până la urmă, el se confruntă cu o întrebare de care se lovesc mulți oameni creativi la un moment dat în viață: să continui cu această ocupație care chiar îmi face bine sau să accept că e doar un job și trebuie să-mi plătesc facturile?”

Această ecuație este întoarsă pe dos atunci când Sebastian o întâlnește pe Mia. Aproape imediat, el începe să creadă că destinul ei este mult mai promițător – și vrea să o sprijine în a-și atinge visele. „Cred că lui îi vine mai ușor să o ajute pe Mia cu visul ei, decât să se ajute pe sine cu al lui,” observă Gosling. „El consideră că Mia are nevoie să-și creeze propriile șanse, fără să mai aștepte ca alți oameni să-i dea permisiunea de a face ceea ce ea iubește să facă.”

Oricât de mult s-ar fi regăsit Gosling în personajul său, el tot a trebuit să se pregătească pentru a interpreta rolul desăvârșitului pianist de jazz – cu trup și suflet. El a luat lecții de pian și jazz timp de luni întregi, pentru a învăța să cânte, ca să nu mai menționăm și faptul că a trebuit să învețe să danseze într-un mod cât mai curtenitor și modern.

Compozitorul Justin Hurwitz a fost impresionat de motivația și persistența lui Gosling. „Munca depusă de Ryan pentru a învăța să cânte la pian a fost ceva extraordinar. Încă nu-mi vine să cred că a putut să facă asta,” spune Hurwitz. „Nivelul său de dedicare când a venit vorba de pian – ca să nu mai zic de pregătirea pentru dans, cântat și jucat – a fost spectaculos. A fost una dintre cele mai mari surprize ale filmului, să vedem cât de multe a putut să realizeze.”

După cum spune și producătorul muzical Marius de Vries: „N-am mai văzut nimic asemănător vreodată!”

Damien Chazelle a adăugat: „De fapt, nu există gros-plan al mâinilor lui Sebastian în întregul film în care să fi folosit vreo dublură. În toate scenele, e Ryan. Pentru acest rol era nevoie de un actor cu o etică a muncii care să-i permită să devină un interpret muzical pentru acest film. Iar Ryan a făcut asta de la un capăt la altul.”

Popularul muzician John Legend, care joacă alături de Gosling în film, descrie progresul acestuia: „Chiar eram gelos, omule. Mă uitam la el când cânta și mă minunam că a ajuns să fie atât de bun în doar câteva luni. E ceva uimitor.”

Gosling a abordat sarcina cu energia unui om posedat – pe de-o parte deoarece asta reprezenta împlinirea unui vis de-al său. „Pianul este un instrument pe care am vrut mereu să-l învăț, așa că atunci când mi s-a ivit ocazia grozavă de a mă așeza în fața unui pian timp de trei luni și de a cânta, am profitat de ea. A fost cu adevărat una dintre cele mai satisfăcătoare perioade de pre-producție pe care le-am trăit vreodată,” spune el.

Când nu exersa cântatul la pian, el și Emma Stone exersau chassé-ul cu coregrafa Mandy Moore. „Mi-am dat seama de când am început că Ryan era foarte talentat. Se coordona foarte bine, dar era și foarte aspru cu el însuși. Încă din prima zi de repetiții el își tot spunea: „Ah, pot să fac mai bine de-atât.” Dar din punctul meu de vedere, evoluția sa este impresionantă. Totul s-a petrecut gradual. Ryan absoarbe totul atunci când învață ceva și începe pe parcurs să devină din ce în ce mai priceput. Odată ce-și asimilează mișcările, Ryan e gata să facă ceva minunat.”

Stone, care a mai lucrat cu Gosling pentru populara comedie „A naibii dragoste” și a apărut alături de el în „Elita gangsterilor”, n-a avut probleme în a răspunde cât mai natural haiosului, carismaticului și chinuitului personaj jucat de Gosling. Stone spune pe scurt: „Ryan a îmbogățit rolul foarte mult: a învățat să joace la pian extraordinar de bine și a fost un partener de dans grozav. Dar ceea ce m-a surprins cel mai mult a fost umorul său în acest film. Am știut dintotdeauna că Ryan este haios, dar în acest film e foarte, foarte haios. Din punctul ăsta de vedere, lui Sebastian îi merge tare bine.”

Obiectivul Miei

Actrița aspirantă Mia pare să fie prinsă într-o buclă temporală, formată din turele ca barmaniță și audițiile nereușite, până când începe să dea din întâmplare peste același pianist nepoliticos la volanul unei decapotabile – care rupe vraja.

Emma Stone, actriță nominalizată la premiile Oscar, este cea care-i dă viață Miei, rolurile sale precedente variind de la „Super-răi” și „Păcătoasa” până la „Culoarea sentimentelor” și „Omul Pasăre sau Virtutea nesperată a ignoranței”. Stone a trebuit să se confrunte cu o provocare unică în acest rol – să joace un personaj care pe de-o parte este bine ancorat în obiective și sentimente reale, iar pe de-altă parte e capabil să izbucnească în fantezii muzicale în orice clipă, combinând cele două laturi cu ușurință. Pe actriță a ajutat-o nu doar faptul că a explorat profunzimea rolurilor dramatice, ci și abilitățile de veteran pe Broadway, care recent a jucat în relansarea piesei „Cabaret”, în rolul lui Sally Bowles.

Damien Chazelle spune: „Nu doar nivelul la care joacă în scenele în care trebuie să și cânte și să danseze este uimitor, ci și modul în care exprimă gradual emoțiile. Cred că ea e una dintre cele mai mari actrițe în prezent, cu ea poți să creezi ceva chiar și fără dialog, doar folosindu-te de expresiile ei faciale, de manierismele sale și de limbajul corpului. Asta era ideea pe care am urmărit-o: povestire la cel mai pur nivel și construire a personajelor prin cântec și dans – iar Emma a reușit să facă asta, în timp ce a creat o femeie foarte reală”.

Ryan Gosling a considerat că Stone a fost o alegere fantastică: „Nu mai e nimeni ca Emma. Ea este unică, trăsătură pe care i-o imprimă și Miei. Chiar îți pare rău de Mia și de faptul că ea lucrează în L.A. și tot încearcă în zadar să dea lovitura la o audiție, deoarece îți dai seama rapid cât e de specială și de unică. Dar în același timp observi și că Mia e puțin diferită, iar asta nu-i neapărat o trăsătură căutată de oamenii din lumea divertismentului – care de multe ori vor oameni care se pot substitui unul altuia. Ea nu e deloc așa.”

Gosling adaugă: „Ea e și o dansatoare incredibilă și de multe ori mi-a fost punctul de sprijin, la propriu vorbind.”

Producătorii au considerat că Stone poate să-i confere personajului care trăiește într-o lume aparent rarefiată o atitudine nuanțată, în care să se poată regăsi orice femeie. Jordan Horowitz spune: „Emma îi dă Miei un aer de stabilitate, de om cu picioarele pe pământ – poate că e o structură deja mult prea des folosită, dar se potrivește perfect rolului ei din film. Pe de o parte, ea o transformă pe Mia într-un star de film minunat, pe de altă parte, îi dă un aer de umanitate, de autenticitate. E ușor să te îndrăgostești de ea și să-i înțelegi emoțiile, ceea ce e foarte important judecând după experiențele prin care trece.”

Marc Platt adaugă: „Nu orice femeie are acest vis de a deveni actriță, dar maniera în care Emma îi dă viață personajului trece dincolo de asta. Ajungi să simți că visele Miei pot fi visul oricui, indiferent de ceea ce ți-ai dori de la viață, iar ea este deosebit de talentată când vine vorba de a arăta asta.”

Modul în care Stone a putut să portretizeze complexa lume interioară a personajului prin dansuri delicate i-a cucerit definitiv pe realizatori. „Emma dansează fără pic de efort, totul îi vine natural, deși ești conștient că a muncit mult ca să ajungă la acest stadiu. Ea a făcut ca toate trăsăturile personajului să pară croite pentru sine,” spune Horowitz.

Coregrafa Moore a fost martora dedicării profunde pe care Stone o are pentru fiecare latură a personajului: „Emma e atât de plină de viață, încât se vede și în mișcări, nu doar în cuvinte. Ea e genul de om care se dedică în întregime și cu intensitate unui proiect și pe măsură ce repetam, devenea din ce în ce mai bună. A fost un proces uimitor să o pot urmări cum devine o adevărată dansatoare.”

La începutul procesului, Stone s-a întâlnit cu Chazelle, care i-a prezentat ideile sale pentru câteva numere muzicale. „Era contagios,” își amintește Stone. „Ideea de a spune această poveste foarte modernă despre doi artiști care se zbat să reușească –în versiunea unui musical specific anilor ’50, cu acțiunea plasată în Los Angeles-ul de azi – mi s-a părut din prima foarte entuziasmantă.”

Dorința arzătoare a Miei de a face ceva dincolo de banal și cotidian a nimerit la țintă cu Stone. „Mia este motivată de ceva ce nici ea nu înțelege în întregime,” spune Stone. „Ea vrea să fie o artistă într-un oraș în care prea mulți oameni par să fie ca ea. Ea simte că are ceva special în interior, dar nu e sigură ce anume. Am putut să mă regăsesc în ea pentru că e actriță și merge constant la audiții, dar chiar și teleportarea ei în această lume muzicală, unde poți deodată să te învârți pe stradă și să începi să cânți, mi s-a părut ceva entuziasmant. A fost o provocare minunată.”

Deși a avut mai multă experiență cu teatrul muzical, Stone a trebuit să facă precum Gosling: să se pregătească luni întregi, dezvoltându-se pe parcurs. „Ne-am antrenat foarte mult cu Mandy Moore și, timp de două luni, am avut zilnic repetiții,” explică ea. „A fost foarte distractiv, pentru că eu deja luasem niște cursuri de dans în trecut, dar aici a trebuit să învăț step, jazz și dans de societate – limbaje de dans complet noi.”

Stone subliniază și faptul că nu perfecțiunea era obiectivul atunci când venea vorba de mișcările de dans. „Personajele noastre sunt artiști care se zbat să reușească, așa că nu ni s-a cerut niciodată să fim dansatori și cântăreți incredibil de geniali. De fapt, Damien a vrut ca relația noastră să pară vie și naturală într-un anumit mod, deși făceam parte din aceste numere de dans incredibile. Așa că micile defecte și boacănele naturale au fost primite cu brațele deschise,” explică ea.

Când vine vorba despre ceea ce învață Mia din povestea de dragoste, Stone cade pe gânduri: „Cred că Mia și Sebastian se inspiră unul pe altul să facă lucrurile diferit,” spune ea. „Ei sunt amândoi în impas atunci când ajung să se cunoască și se simt blocați din punct de vedere creativ. Dar gestul frumos pe care Sebastian îl face pentru Mia este să o întrebe: „De ce nu-ți creezi propriile povești pe care să le spui ca o actriță?” Și cred că ea avea nevoie de asta, pentru că a uitat că are o asemenea capacitate. În același timp, Mia îl face pe Sebastian să se deschidă în fața ideii de a-și dezvolta și a-și urmări visul artistic în moduri rămase neexplorate. La final, cred că amândoi pătrund în lumi noi pe care le aveau în interior, dar în care nu avuseseră curaj să intre până atunci.”

Pentru Chazelle, asocierea lui Stone cu Gosling a ținut de alchimie. El spune: „Ryan și Emma au un soi de cod al lor, și nu doar în realitate, ci și pe ecran. Ei fac o treabă foarte dificilă în acest film: oferă nota ideală de realism celui mai nerealist gen din toate. Îți trebuie actori ca Ryan și Emma să poți pune bazele acestei povești în viața reală, făcând-o să pară umană. Sunt foarte puțini oameni care pot să trăiască în moment și în același timp să se simtă staruri de film glorioase, așa cum avea nevoie filmul.”

Chazelle știa și ce voia de la cei doi actori, chiar dacă era ceva complet inefabil: „Pentru mine, filmul trebuia neapărat să aibă un aer jucăuș. Când cei doi apar împreună pe ecran, totul trebuia să fie strălucitor și efervescent, spumos, precum șampania,” rezumă regizorul.

Primul rol important al lui John Legend într-un film artistic

John Legend, cântărețul/versificatorul premiat la galele Oscar și de zece ori la galele Grammy, se alătură distribuției peliculei „La La Land”, având astfel șansa de a juca primul său rol important într-un film artistic. Legend îi dă viață lui Keith, muzicianul care se alătură lui Sebastian pentru a face parte din trupa lui în ascensiune, The Messengers, și care îl îndepărtează pe pianist de Mia. Legend a contribuit și la scrierea versurilor piesei „Start a Fire”, care trimite trupa pe culmile faimei în film.

Fred Berger descrie cooptarea lui Legend în proiect ca pe o fantezie pe care au avut-o la început. „Filmul cumva se petrece într-o lume de vis, așa că am visat și noi la persoana pe care am fi vrut-o în acest rol, dar habar n-aveam că urma să accepte,” se gândește producătorul. „Chiar și din punct de vedere al disponibilității, având în vedere contractele lui John, cu greu ne-am fi putut imagina că ar avea timp să se implice în proiect. Dar a făcut-o, și s-a alăturat echipei cu un incredibil entuziasm și cu pasiune. S-a potrivit atât de bine în etosul filmului pentru că e cel mai de treabă și mai muncitor tip, cu picioarele pe pământ.”

Berger adaugă: „Din punct de vedere muzical, am știut că va fi uimitor. Dar din punct de vedere actoricesc, trebuia să se țină bine pe lângă Ryan – și ne-a dat pe spate cu talentul lui natural. Cred că-l vom vedea mai des pe ecrane de acum încolo, și nu doar cântând.”

Legend a acceptat rapid o astfel de ocazie de a explora ceva nou: „Mi s-a părut că aceasta ar fi o șansă grozavă de a face tranziția către actorie, dar într-un rol care mi se părea deja familiar deoarece asta fac și eu ca să mă întrețin, muzică,” spune Legend. „Am fost atras de ideea de a juca rolul unui muzician într-un film regizat de un asemenea talent, alături de asemenea colegi.”

De asemenea, lui Legend i s-a părut fascinantă contradicția care se naște între Keith și Sebastian, referitoare la elementele de bază prin care o persoană se adaptează la o cultură în continuă schimbare. „Ei sunt amândoi foarte talentați și iubesc jazzul,” observă Legend. „Dar se bat cap în cap pentru că filosofia lui Keith este: să nu încercăm să păstrăm ceva ce a avut loc acum 50 de ani, ci să adaptăm ceea ce am învățat pentru a crea ceva potrivit timpurilor actuale. Filosofia lui Sebastian este de a rămâne fidel tradiției… dar Keith speră să poată valorifica incredibilul talent al lui Sebastian fără să aibă de-a face cu aspectele mai dificile ale pianistului.”

Pentru Legend, șansa de a lucra alături de Ryan Gosling a fost emoționantă. „Ryan e unul dintre cei mai buni actori la momentul actual, așa că m-am prezentat foarte timid la filmări – dar Ryan a fost foarte îndatoritor și m-a sprijinit mereu. M-a încurajat mereu, astfel încât să pot simți că da, pot să fac asta.”

Scriind versurile pentru „Start A Fire”, Legend a ajuns să înțeleagă și mai bine personajele. „Partea distractivă e că se poate observa cum se metamorfozează cântecul pe măsură ce Sebastian și Keith încearcă să descopere ce fel de muzică ar vrea să facă,” spune Legend. „Îl pune pe Sebastian în încurcătură, deoarece trebuie să se decidă cât de „pop” și cât de departe de muzica lui preferată e dispus să ajungă.”

Piesa a fost o revelație pentru Gosling. „Sarcina lui John, de a-și pune amprenta contemporană asupra piesei, a fost una tare dificilă. Din punct de vedere al sunetelor și al energiei, rezultatul ar fi putut să intre în conflict cu tipul de muzică glorificată în film,” subliniază el. „Dar creația lui John este atât de frumoasă, încât dilema personajului meu se complică și mai tare.”

După distribuirea lui Legend în rolul lui Keith, o serie de tineri actori entuziasmanți au fost aleși pentru a completa distribuția. Printre ei se numără și Sonoya Mizuno („Ex Machina”), Jessica Rothe („Parallels”), Callie Hernandez („Blair Witch”), Finn Wittrock („De neînvins”) și Rosemarie DeWitt („Rachel se mărită”). J.K. Simmons s-a alăturat și el echipei, colaborând astfel din nou cu regizorul cu care a mai lucrat pentru „Whiplash”, el fiind șeful lui Sebastian în film.

Versurile şi melodiile

Elementul principal al peliculei „La La Land” este reprezentat de cântecele originale care circulă în poveste precum monologurile, dialogurile și celelalte conversații. Pentru inventarea versurilor care să se potrivească cu muzica lui Hurwitz, Chazelle și Hurwitz au lucrat cu Benj Pasek și Justin Paul, libretiștii care au scris versurile pentru piesele de teatru „Dear Evan Hansen”, „A Christmas Story”, „Dogfight”, „James și piersica uriașă” și „Edges”. Aceasta a fost prima lor ocazie de a crea un libret complet pentru un film artistic.

După ce toți patru au ieșit la o pizza în L.A., Pasek și Paul s-au declarat gata să înceapă lucrul. „Am fost atrași de energia lui Damien și Justin și de dorința lor de a aduce un omagiu musicalului clasic, creând în același timp ceva relavant pentru publicul actual,” spune Paul.

„De asemenea, puține persoane mai fac astfel de musicaluri,” recunoaște Pasek, „și e ceva în care am dorit mereu să ne implicăm.” Totul a părut să fie predestinat, mai ales că, după întâlnire, Pasek și Paul s-au întors la apartamentul prietenului la care stăteau și au dat acolo peste Chazelle și Hurwitz. „Se pare că Justin locuia și el în aceeași clădire. Ne-a întrebat: „Voi ne-ați urmărit cumva?”” își amintește Pasek.

Nu s-a pus problema de urmărit, dar a existat o sincronizare a minților. La fel ca Chazelle, Pasek și Paul au fost atrași de provocările de a explora zona de graniță dintre realitate și fantezie romantică. „Exista un echilibru de respectat, deoarece voiam să surprindem dificultățile reale cu care se confruntă cei care vor să dea lovitura în L.A., dar și să ilustrăm bucuria resimțită de doi oameni care au în sfârșit ocazia de a-și vedea visul cu ochii,” explică Paul. „N-a fost ușor. Au existat multe ciorne și multă mâncare la pachet.”

O altă provocare a fost includerea personalităților lui Sebastian și a Miei în cântece. „Sebastian este puțin ciudat și diferit, deci el a reprezentat o provocare foarte distractivă, pe când Mia e mai gravă,” spune Paul. După ce au fost distribuiți în roluri, Gosling și Stone au devenit adevărate izvoare de inspirație. „Emma și Ryan au un șarm anume, o profunzime și o chimie cu care îți place să te joci,” spune Pasek.

Paul și Pasek au fost stimulați și de compozițiile lui Hurwitz. „Toate sunt înviorătoare, pentru că sunt melodioase. El a creat ceva care nu pare nici pastișă, dar nici creație specifică anului 2016, o compoziție aflată la mijloc, la graniță, iar acesta e cel mai frumos gen de muzică, și chiar ne-a ținut încordați,” spune Paul.

Gosling s-a îndrăgostit atât de tare de piese, încât nu mai putea să și le elimine din sistem. „Am repetat unele dintre piesele pentru pian timp de patru ore pe zi, trei luni la rând, deci tehnic vorbind, n-ar trebui să vreau să le mai aud vreodată,” râde el. „Dar de fiecare dată când le aud, mă emoționez din nou și le consider în continuare foarte, foarte frumoase. Suntem norocoși să avem o coloană sonoră atât de specială.”

Două dintre cântece – „Audition”, numărul Emmei Stone, și „City of Stars” – au fost cântate live pe platou pentru ca actorii să simtă cât mai bine momentul. „A fost provocator, dar a fost și ceva cu care sunt complet de-acord,” spune Stone. „Tocmai jucasem în „Cabaret” și chiar am văzut cum interpretările live adaugă ceva poveștii – chiar dacă vocea o ia puțin razna sau cânți puțin fals, ceva de neînlocuit își pune amprenta pe interpretare.”

Valsând pe sârmă

Cântecele pentru „La La Land” au inspirat o serie de numere de dans foarte încărcate, care sunt țesute cu ușurință în construcția poveștii. Damien Chazelle și-a imaginat aceste numere ca niște ecouri ale agerimii, imaginației și libertății narative asociate cu musicalurile de la mijlocul secolului trecut – dar cu o energie și un ritm care să impresioneze generația crescută cu iPhone și YouTube.

În acest scop, el a colaborat îndeaproape cu coregrafa Mandy Moore, de două ori premiată la galele Emmy, renumită pentru munca sa inovatoare care a transformat dansul în reality-show plin de suspans în „So You Think You Can Dance”. Moore, care s-a ocupat de numere de dans pentru concerte și piese de teatru, dar și pentru videoclipuri muzicale, a fost cea care a creat coregrafia din „Scenariu pentru happy-end”, în regia lui David O. Russell.

Producătorul Marc Platt subliniază că a crea numere de dans pentru un film este o formă de artă foarte specifică. „E diferit de crearea unor coregrafii pentru piese de teatru – mai ales judecând după modul în care camera se mișcă în jurul scenei, în conformitate cu energia și fluiditatea din „La La Land”,” spune Platt. „Era nevoie de un coregraf care să înțeleagă intuitiv cum să aranjeze dansatorii în funcție de mișcările camerei.”

Moore a fost complet extaziată de ideea de a ținti cât mai sus pentru ambițiile neobișnuite ale filmului referitoare la scenele de dans. „Eu sunt o tocilară când vine vorba de musicaluri pe scenele de teatru, musicaluri în stilul MGM sau orice secvență de dans în filme,” mărturisește Moore. „Iar dansul este viața mea – așa că m-am simțit inspirată de modul în care Damien era gata să pătrundă cu totul în această lume.”

A fost uimită de cunoștințele în materie ale lui Chazelle: cei doi au vorbit despre istoria dansului în filme timp de patru ore. „Din secunda în care l-am întâlnit pe Damien, am observat că el tot făcea trimiteri către scene de dans din diferite filme și mă gândeam: „Nu cred că mai există regizor care să știe atâtea lucruri despre subiectul ăsta.””

Chazelle a fost atras de amestecul de influențe specific lui Moore. „Ea cunoaște foarte bine formele clasice de dans, iar noi chiar aveam nevoie de asta, dar ne trebuia și o persoană care să poată crea un stil de dans care nu s-a mai văzut până acum pe ecrane,” spune el. „Cel mai important lucru era ca numerele de dans să fie nu doar despre corpuri în mișcare, ci și despre personaje. Mereu mi s-a părut că dansul are un aer natural. Ceea ce i-am zis lui Mandy este că în film, dansul, cântatul și jucatul sunt unul și același lucru – nu există linie de demarcație între ele. Ne-a fost de ajutor faptul că ea i-a antrenat și pe Ryan și Emma, ocupându-se în același timp de coregrafie, deoarece la urma urmei, dansul izvora din modul în care Ryan și Emma se conectau unul cu celălalt. Dansul este o metodă superbă de a spune povestea unor oameni care se îndrăgostesc – de a exprima emoțiile și fiorul pe care le resimți atunci când întâlnești pentru prima oară o persoană care te lasă cu gura căscată.”

Chazelle și Moore voiau amândoi să construiască o coregrafie care să facă parte din temelia povestirii, într-un mod ultramodern: să dărâme cel de-al patrulea zid care-i poate face pe oameni să se simtă ca niște spectatori pasivi, fără a întrerupe însă ritmul visător al povestirii.

„Conversația mea inițială cu Damien s-a concentrat asupra modului în care voiam să facem publicul să se lase purtat de numerele noastre și să se atașeze de personaje,” spune Moore. „Voiam ca Sebastian și Mia să pară persoane reale care, doar pentru un moment, evadează din închisoarea vieții cotidiene.”

Dar provocarea era mai mare de-atât. Moore continuă: „Știam că Damien voia să filmeze scenele pe stilul vechi. Fără editări. Iar asta chiar mă buimăcise. Dar apoi am ajuns să mă întreb: „Dumnezeule, cum vom reuși să facem asta?”” râde coregrafa. Așa îți dai seama că pentru a crea ceva magic trebuie să faci niște pași nebunești, să ajungi pe un vârf de unde apoi să sari.”

Realizarea unor astfel de numere riscante a solicitat planificări logistice nesfârșite, dar esența acestor planuri era mereu: „Magia e încă acolo?” spune Moore.

Acea magie trebuia să vină mai ales de la Gosling și Stone, care au trebuit să învețe un număr de dans încâlcit după altul, deși nu erau dansatori profesioniști. Moore a decis să-i antreneze ea însăși, în propriul centru de pregătire, pentru a nu diviza aspectele creative ale filmului de antrenamente. „Cred că de aceea se naște acea magie între Ryan și Emma,” spune ea, „pentru că noi cream acele mișcări pe măsură ce ei se pregăteau pentru film, așa că dansurile le-au intrat în reflex. Amândoi s-au străduit foarte mult și am fost foarte impresionată de faptul că veneau zi de zi la antrenamente plini de energie. Păreau să se bucure că au această șansă de a dansa, iar asta a fost minunat.”

Primul număr de dans din film, „Traffic”, în timpul căruia un blocaj în traficul de pe autostrada din L.A. se transformă într-o linie de automobile implicate într-un moment muzical, a pus câteva probleme destul de mari. „Am avut foarte mult de lucru pentru numărul aceata,” spune Moore. „Biroul nostru era plin cu hârtiuțe lipite peste tot, pe care erau scrise mărcile mașinilor și numele fiecărui dansator aflat în fiecare mașină, care mașini trebuiau consolidate… Logistica a fost uriașă.”

Între timp, filmarea în sine trebuia să se desfășoare fără niciun impediment, din moment ce echipa se bucura de o fereastră de timp descurajator de limitată în care putea să se folosească de autostradă. Ceea ce însemna că trebuiau repetiții peste repetiții peste repetiții. Ryan Gosling își amintește: „Totul trebuia să iasă perfect odată ce camerele începeau să filmeze, deoarece nu se accepta niciun pas greșit. Așa că am exersat numărul timp de trei luni astfel încât să-i putem oferi lui Damien ceea ce-și dorea într-o singură dublă.”

Moore laudă dansatorii pentru realizarea acestui număr aproape imposibil. „Dansatorii din „Traffic” sunt eroii anonimi ai acestui film, pentru că noi chiar am avut niște condiții dificile de desfășurare – să dansezi pe mașini, pe autostradă, pe o vreme de aproximativ 37°C! Eforturile lor au creat ceva magic,” spune ea.

O altă coregrafie care a speriat-o un pic pe Moore a fost cea pentru „Someone In The Crowd”, numărul care reprezintă drumul pe care-l face Mia spre o petrecere din L.A., pornind de la etapa de pregătire, cu colegele ei, până la cutreieratul unei luxoase case din sticlă și saltul în piscină. „Filmarea acelui număr a fost într-o seară cu adevărat sălbatică,” spune Moore. „Aș vrea ca lumea să poată vedea tot ce a presupus realizarea acelui număr. Totul părea o nebunie în acel moment, dar după ce am văzut materialul filmat, mi-am dat seama că a ieșit uimitor: culorile, camera, costumele și dansul, toate au mers perfect împreună.”

Chazelle a conceput numărul pentru a ilustra dilemele tinerilor artiști de la Hollywood când vine vorba de timpul dedicat vieții sociale și cel dedicat muncii. „Numărul abordează o dezbatere aparent simplă, pe care o poartă în sinea lor mulți artiști aspiranți: te duci la petrecere sau stai acasă și lucrezi la îmbunătățirea calităților tale? Dar de fapt se referă și la ceva mult mai important de-atât: ce ești dispus să faci pentru a-ți atinge visul? Ești dispus să renunți la principii? Ești dispus să-ți compromiți idealurile? Ești dispus să-ți schimbi modul de a fi? „Someone in the Crowd” explorează această idee și ilustrează frământările Miei când vine vorba de acea situație.”

Pentru Moore, esența filmului este reprezentată de numărul de dans din planetariu, pentru care a creat ceea ce ea a poreclit „dansul fără gravitație”, Gosling și Stone valsând pe sârmă. „Am vrut ca publicul să simtă cum Sebastian și Mia sunt cuprinși de acest vals frumos, pentru că nu au nicio altă opțiune decât să danseze în acel moment,” spune ea. „Directorul de imagine a făcut o treabă minunată cu acea secvență, e plină de sentimente.”

Unul dintre numerele favorite ale Emmei Stone este „Duet”, care se transformă dintr-o căutare a unui loc de parc într-un număr la înălțime, pe un deal care domină orașul. „E locul unde personajele noastre își creează o legătură adevărată pentru prima oară,” spune Stone. Moore adaugă: „E un moment gigantic ca importanță, așa că am discutat ore întregi cu Damien, Ryan și Emma despre cum ar trebui să iasă totul. E o dublă care durează cam șase minute și era important ca publicul să simtă acel moment vesel în care, pentru prima dată,ei își potrivesc, la propriu, ritmul unul după celălalt.”

Cel din urmă număr al filmului, „Epilogue”, a fost și cel mai extins, întinzându-se din Los Angeles până într-un exaltant Paris și înapoi. „„Epilogue” este o fantezie minunată, iar departamentul artistic a făcut o treabă grozavă cu platourile, care au fost o adevărată sursă de inspirație,” spune Moore. „Ai 30 de dansatori, care chiar încep să danseze, ceea ce-i entuziasmant. Apoi îi ai pe Ryan și Emma în mijlocul lor, în ultimul lor număr strălucitor împreună, ceea ce-i foarte emoționant.”

Logistica acestor numere muzicale enorm de complicate și interacțiunea complexă dintre muzică și coregrafie, cât și descurajatoarea sarcină de a se ocupa de repetiția generală și de programul filmărilor a căzut pe umerii lui Steve Gizicki, supervizor muzical, care observă: „cred că aceasta a fost cea mai dificilă, dar și cea mai plină de satisfacție muncă pe care am făcut-o până acum.”

Lumini, culori, acțiune

Aspectul peliculei „La La Land” a fost de la început menit să aducă cu marile musicaluri din trecut, filmate în ecran lat, cu lentile anamorfice și culori luxuriante și alese. Dar adevărata distracție a început abia după, când conceptul a fost transformat în realitate datorită echipamentelor și perspectivelor specifice secolului al XXI-lea.

„Whiplash” a fost un film despre reliefarea editării, despre reflectarea cadenței și ritmului tobei. „La La Land” este la polul opus. „Whiplash” a fost o peliculă despre unghiurile potrivite. „La La Land” e numai despre curbe,” explică Chazelle. „Modelul pe care l-am avut în minte a fost cel al lui Max Ophuls, maestrul mișcării aparatului de filmat din istoria cinematografică. Cu toții ne dorim să putem mișca aparatul de filmat precun Ophuls, și e clar că Ophuls a făcut-o înainte de inventarea stabilizatorului pentru cameră, dar ideea era să avem o cameră care să pară ea însăși melodioasă, în ton cu dansatorii, una care să nu încurce scenele de dans de pe ecran, ci să devină o parte din coregrafie.”

Pentru a face asta, Chazelle a hotărât fără ezitare să colaboreze cu directorul de imagine Linus Sandgren, cunoscut pentru colaborările cu David O. Russell („Țeapă în stil american”, „Joy”). Deși Sandgren s-a folosit de lentile anamorfice și de role de film de 35 mm pentru a crea o legătură cu trecutul creativ, el a oferit și o notă foarte modernă imaginilor, pentru a reflecta epoca noastră tehnologizată.

„Camera trebuia să aibă o energie proprie în film – o cameră incredibil de energică – și știam că Linus are capacitatea de a face așa ceva,” spune Jordan Horowitz.

„N-am văzut niciodată pe nimeni mai motivat ca Linus în misiunea de a realiza ceva ce multora li s-ar fi putut părea imposibil,” spune Fred Berger. „Am folosit 100 de role de film în opt zile, ceea ce cred că e fără precedent. Și cu cât era mai dificilă filmarea, cu atât era Linus mai bun.”

Raportul creativ dintre Chazelle și Sandgren a făcut o impresie puternică. „Lui Damien îi place să se inspire din istoria filmului, fără să ajungă vreodată să imite,” spune Berger. „El și Linus formau un mariaj perfect, mereu își spuneau unul altuia: cum putem să explorăm la maxim ideea asta? De aceea au avut un rezultat cum nu s-a mai văzut până acum.”

Chazelle spune despre Sandgren: „Linus a fost directorul de imagine perfect pentru că era dispus nu doar să se alăture în această călătorie, dar voia să o facă și mai nebunească decât ne-o imaginasem noi. El are o energie ca de copil absolut uimitoare. Parcă-i un copilaș într-un magazin de dulciuri, care inspectează toate posibilitățile cinematografice.”

Sandgren a fost atras de detaliile viziunii lui Chazelle, pe care o reprezentase printr-o serie de desene până la ultima secvență, înainte ca etapa de pre-producție să înceapă. „Când Damien și-a prezentat ideile despre cum ar vrea să filmeze această poveste, mi s-au părut atât de diferite de filmul tipic încât am rămas intrigat,” spune Sandgren. „El voia să facă un film de modă veche într-un mod foarte modern, folosind o cameră cu mișcări mai fluide. Ideile sale estetice erau atât de frumoase, încât abia mult mai târziu mi-am dat seama că existau multe provocări de ordin tehnic.”

Aceste provocări s-au dovedit a fi constante. În primul rând, filmările cu role de 35 mm lățime cu 4 perforații pentru fiecare cadru și lentile anamorfice însemna ca filmul să fie reîncărcat la fiecare zece minute. În plus, Chazelle voia să filmeze numere de dans impozante într-o singură dublă, realizând astfel ceea ce Sandgren numește „realitate neîntreruptă”.

„Asta e mereu o provocare uriașă, mai ales dacă vrei să o faci având și iluminarea perfectă,” explică Sandgren. „Damien nu a vrut să adauge efecte ulterior, el voia ca totul să se întâmple în fața camerelor de filmat. Magia din acest film nu e niciodată contrafăcută – totul a trebuit să se întâmple cu adevărat. Dar eu mereu consider lucrurile realizabile; trebuie doar să găsești soluția. În cazul acesta, a fost nevoie de multă, multă planificare.”

Cadrarea imaginilor a fost de asemenea solicitantă. „Damien voia neapărat ca filmul să fie foarte anamorfic. Astăzi, majoritatea filmelor sunt trase în formatul Cinemascope – 2.40:1,” descrie Sandgren formatul standard al peliculelor. „Dar noi ne-am gândit că ar fi putut fi interesant să filmăm în format 2.52:1, pentru a-i oferi filmului acea anvergură suplimentară specifică filmelor vechi. Am vorbit cu cei de la Panavision despre asta, iar ei chiar mi-au modificat câteva lentile ca să se potrivească. Au trebuit să creeze o sticlă mată nouă pentru noi, dar chiar cred că asta ne-a ajutat să facem ca spiritul filmului să fie și mai pregnant.”

Sandgren s-a jucat și cu o serie de lumini colorate pentru a amplifica paleta de nuanțe albăstrii, verzi și roz. Chazelle a fost în mod special exuberant în legătură cu scenele de noapte, pe care le voia a fi luminate de propriul cer albastru încântător. Când a venit vorba de mișcarea camerei în timpul numerelor de dans, Sandgren s-a ajutat de propriul coregraf interior. „Era important ca mișcările camerei să se asemene cumva mișcărilor de dans,” spune el. „În același timp, nu vrei ca oamenii să observe asta, așa că trebuia să fiu în armonie cu coregrafia. Fiecare număr de dans a avut propriile provocări uriașe și de multe ori ne gândeam că nu vom reuși să o scoatem la capăt. Trebuia să existe o sincronizare perfectă între prea multe lucruri.”

L.A.-ul din La La Land

„La La Land” nu e doar o poveste de dragoste între doi oameni. E și o odă adusă orașului Los Angeles și ciclurilor sale nesfârșite de riscuri artistice care duc la chinuri cumplite, care ulterior duc la și mai multe riscuri artistice. Tocmai asta au pus pe pânză ambițioșii realizatori, ilustrând întinderea orașului în cele 40 de zile de producție.

Distribuția și echipa de producție au poposit în locații legendare precum Observatorul din Griffith Park, dar și în bijuterii ascunse precum istoricul Lighthouse Café de pe plaja Redondo, un club de jazz deschis încă din 1949. Totul a fost îndeaproape supravegheat de scenograful David Wasco și designerul decorurilor, Sandy Reynolds-Wasco, în ale căror CV-uri se regăsesc filme extraordinare precum „Profesioniștii crimei”, „Pulp Fiction”, „Rushmore”, „The Royal Tennenbaums”, „Kill Bill: Volumul 1” și „Kill Bill: Volumul 2”, „Colateral” și „Ticăloși fără glorie”.

Ei s-au inspirat din propria fascinație aprinsă pentru un oraș care e adesea dăunător, dar și un adevărat Meca pentru visători. „Am avut ocazia de a ilustra orașul atât în tonuri luminoase, cât și în tonuri întunecate,” spune David Wasco, „dar acum am putut să privim orașul dintr-o nouă perspectivă cu ajutorul acestui regizor atât de inventiv din punct de vedere vizual. Știm cum e situația generală pe aici, așa că am avut ocazia de a folosi locații care n-au mai fost văzute până acum.” Sandy Reynolds-Wasco adaugă: „Ne-am bucurat și de faptul că filmul este prima viziune muzicală cu adevărat reală a acestui oraș din ultimii zeci de ani.”

În armonie cu tonul filmului, locațiile sunt și din ordinul celor moderne, dar și vestigii ale vremurilor apuse. „Aceasta este deja o calitate înnăscută a orașului,” spune David Wasco. „Te uiți într-o direcție și te simți ca în Hollywood-ul anilor ’40, iar când întorci capul vezi ceva modern, care-ți arată că ești în anul 2016. A fost ideea lui Damien de a suprinde atemporalitatea inerentă acestui oraș.”

Chazelle a vrut și să imprime filmului atmosfera de aventură a orașului. „L.A. e genul de personaj de film perfect, e plin de optimism, dar și de vise frânte,” adaugă Sandy-Reynolds Wasco.

De asemenea, e plin de istoria culturii pop, o realitate care nimerește la țintă atunci când Sebastian și Mia plutesc uitându-se la o proiecție a peliculei „Rebel fără cauză” de la istoricul Teatru Rialto până la Observatorul din Griffith Park, unde are loc punctul culminant al acțiunii din film. Șansa de a filma în locații legendare a fost entuziasmantă pentru toată lumea – dar cuplul Wasco a făcut mai mult de-atât, folosindu-se nu doar de exterioarele reale , ci recreând interiorul planetariului ca o fantezie în stilul Art Deco, pentru numărul de dans în care Sebastian și Mia valsează printre diorame.

Pentru acel platou, ei chiar au căutat să facă rost de modelul vechiului proiector original al planetariului, acum înlocuit cu o variantă mult mai modernă. „Am găsit unul folosit pe care l-am putut închiria, așa că am avut proiectorul adevărat al planetariului pe o masă rotativă,” spune David Wasco. „A fost un platou foarte interesant.”

O locație mult mai puțin flexibilă a reprezentat-o intersecția amenajată dintre autostrăzile 110 și 105 care domină centrul orașului, gazda primului număr de dans din film. „E destul de neobișnuit să faci un număr de dans de tipul Busby Berkeley pe o autostradă din L.A.,” spune David. „Așa că ceea ce am făcut noi a fost să creăm un loc anume în spațiul de parcare al studioului, plin cu parapeți separatori falși și mașini pentru ca Damien, Mandy și distribuția să aibă unde face repetiții. Iar apoi am avut la dispoziție o fereastră de timp foarte scurtă pentru a filma acest număr de dans foarte, foarte complicat, timp în care cei de la California Highway Patrol au ținut autostrada închisă. Cumva, totul s-a derulat perfect, ca prin magie.”

Cuplul Wasco a fost cel care a venit cu ideea ca Sebastian să conducă o decapotabilă Buick Riviera din anii ’80 – o mașină ușor de recunoscut care devine ea însăși un personaj. De asemenea, pe Sebastian l-au înconjurat de fotografii ale unor embleme din lumea jazzului, pe când Mia are o poză impunătoare cu eroina ei, Ingrid Bergman. De la un capăt la celălalt, cei doi fac, prin intermediul decorului, trimiteri către pelicule pe care cinefilii le-ar putea recunoaște, dar citează și influența unor pictori precum Ed Ruscha și David Hockney, care au explorat mitologiile Los Angeles-ului, sau a lui Raoul Dufy, un pictor francez fovist, cunoscut pentru valurile de culori extaziante.

Platourile devin și mai inventive pe măsură ce se apropie apogeul filmului, mai ales în numărul de dans cunoscut sub numele de „Epilogue”. „Pentru acel număr, Damien a vrut să exploreze fantezia amplificată a Los Angeles-ului și a Parisului, pe platoul exterior al studioului. Totul a fost creat cu decoruri pictate, astfel încât scena să fie foarte, foarte teatrală,” explică David. „E o scenă extrem de importantă la care am lucrat cam din prima zi de pre-producție și până în ziua în care am filmat-o.”

L.A. poate fi orașul în care încep multe povești, dar poate fi dificil când vine vorba să-l transformi în personaj de film. Chazelle e încântat să vadă orașul impregnat cu noi perspective. „Multe din locurile pe care le-am găsit îmi erau complet necunoscute,” spune Chazelle. „Trăiesc de nouă ani în L.A. și unul din lucrurile pe care le ador cel mai mult la acest oraș e faptul că mereu sunt locuri noi pe care le poți descoperi. Iar acest aspect a influențat povestea.”

Vârtej de culori

Pentru designerul de costume Mary Zophres – care a primit nominalizări la premiile Oscar și a contribuit la realizarea garderobelor unor filme precum „Nu există țară pentru bătrâni” sau „Interstellar: Călătorind prin univers” – „La La Land” prezenta posibilitatea de a se lăsa complet absorbită, ceea ce o inspiră mereu. Ea a colaborat îndeaproape cu Linus Sandgren și cuplul Wascos pentru a crea o lume amestecată, în care costumele sunt în armonie cu design-ul.

Prima oară, Zophres a trebuit să analizeze anvergura uriașă a garderobelor din film. „Mia și Sebastian au fiecare mai bine de 50 de ținute vestimentare. Ăsta e un număr mare,” șovăie Zophres. „Dar am fost foarte motivată de viziunea lui Damien, care mi-a făcut pielea de găină – o asemenea senzație îți dă posibilitatea de a merge mai departe chiar și atunci când n-ai dormit deloc și ești extenuat.”

Ea și Chazelle s-au concentrat cu mare atenție asupra culorilor, acestea fiind un mod de a transmite emoțiile. „În prima zi am început să analizăm fiecare scenă în parte, discutând despre paleta de culori,” descrie ea procesul. „Am vorbit despre modul în care o scenă ar putea fi dominată de culori neutre și o nuanță de galben, iar o alta ar putea să-i prezinte pe bărbați în culori închise, iar pe femei în unele aprinse. Atemporalitatea cu o notă de contemporan a fost ceea ce căutam noi pentru film.”

Ei au analizat îndeaproape musicalurile precedente, de la „Umbrelele din Cherbourg” și „Orchestra ambulantă” până la „Timpul dansului”. Dar Zophres spune că procesul întrebuințat de ei a fost exact opusul imitației. Din contră, formele și paletele de culori au fost mai ales inspirate din lumile specifice în care trăiesc Sebastian și Mia.

„Totul a fost foarte intuitiv,” spune Zophres. „De la un capăt la altul culorile sunt folosite foarte mult, ca în musicalurile clasice, dar era foarte important și să găsim ceva în care personajele ar fi arătat cel mai bine. De exemplu, am văzut-o odată pe Emma purtând o rochie de un galben aprins pe covorul roșu. Nu sunt multe persoane care ar putea purta această culoare, dar ei îi stătea minunat. Așa că i-am propus lui Damien: ce-ai zice de o rochie galbenă pentru „Duet”?”

Zophres și-a dat seama că Stone era o muză fantastică pentru designurile sale. „E o plăcere să croiești haine pentru Emma. Chiar sunt destule momente când exclami „Aha!” în cabina de probă când ești cu ea, pentru că e ca o pânză minunată pe care poți picta,” spune designerul de costume. „Ideea de bază a fost ca Mia să înceapă prin a purta culori pline de viață, care-i dau un aer de domnișoară. Apoi, pe măsură ce se maturizează și începe să se concentreze tot mai mult asupra muncii ei, culorile încep să devină tot mai palide, până când în numărul în care apare doar ea, e la propriu îmbrăcată doar în alb și negru. Iar după, o vedem cinci ani mai târziu – e aceeași fată, doar că mult mai sofisticată.”

Multe dintre ținutele Miei au un farmec de modă veche, pe aceeași lungime de undă cu tonul filmului. „Bluza ei de barmaniță e inspirată dintr-o secvență superbă cu Ingrid Bergman din anii ’40,” adaugă Zophres. „M-am inspirat și dintr-o probă dată de Bergman pe la începuturile carierei sale, în timpul căreia a purtat o rochie roz cu spatele gol. Mia poartă într-o scenă ceva similar, o rochie pe care am găsit-o într-un magazin de îmbrăcăminte cu articole de colecție din San Fernando Valley. E genul de rochie pe care o puteai purta acum 50 de ani, dar care e la fel de potrivită și acum.”

În cazul lui Sebastian, Zophres a vrut să sublinieze eleganța sa, asezonată cu un strop de ciudățenie. Aproape toate hainele sale sunt făcute la comandă. „Ținutele sale nu-s e neapărat cochete, dar nu-s nici chiar ceea ce poartă ceilalți bărbați pe stradă în zilele noastre. E un aspect despre care îți dai seama că a fost dezvoltat pe parcurs și îngrijit. El e tipul pe care n-ai să-l vezi îmbrăcat în tricou. În schimb, are un anumit tip de siluetă zveltă care se referă la respectul pentru tradiție și formalitate,” explică ea.

Gradația culorilor a fost la fel de importantă și pentru ținutele lui Sebastian, pornind de la costumul său de un maro nisipiu din scena de început și sacoul de-un albastru hipnotizant și până la ținutele complet negre pe care le poartă în turneu cu trupa The Messengers. El poartă și pantofi în două culori, o trăsătură pe care Zophres o adoră. „Acest tip de pantofi erau foarte populari în anii ’40, dar mi s-a părut că în cazul acesta ar aduce un aer de fantezie și de delicatețe, o dovadă a dragostei de viață. Acești pantofi sunt foarte veseli pentru mine, iar pentru Sebastian, ei devin un fel de marcă proprie, deoarece el are o pasiune pentru trecut, pe care-l aduce astfel în prezent. Ar fi distractiv să vedem mai mulți bărbați mergând pe stradă cu papuci în două culori.”

Gosling a fost cucerit de ceea ce a creat Zophres pentru personajul său. „Dacă există un munte Rushmore al designerilor de costume, Mary Zophres e cu siguranță în vârf,” spune Gosling. „Ea e cu adevărat unul dintre cei mai grozavi designeri de costume din lume, iar costumele ei chiar m-au ajutat să intru în atmosfera de la granița dintre anii ’40 și contemporaneitate.”

Pentru impresionantele numere de dans, Zophres s-a concentrat nu doar asupra formelor, ci și asupra caracterului practic al hainelor, creând articole vestimentare care se leagănă, se rotesc și arată chiar și mai izbitoare atunci când personajele dansează. „Costumele lui Mary reflectă sensibilitatea amplificată care străbate fiecare cadru din film,” spune Marc Platt. „Iar modul în care se mișcă acestea accentuează frumusețea acestui film și mai tare.”

Justin Horowitz a fost încântat de modul în care toți membrii echipei de producție și ai distribuției au conlucrat pentru a realiza acest musical modern. „Au existat multe colaborări excelente cu scopul realizării acestui film, dar cred că ceea ce l-a făcut cu adevărat excepțional a fost faptul că toată lumea a fost foarte pasionată de munca sa, ajutând la crearea viziunii lui Damien cu aceeași bucurie cu care o făcea și el.” Fred Berger adaugă: „Rezultatul este o experiență atât de extraordinară încât se potrivește perfect marelui ecran, chiar te bucuri și te distrezi mergând la film. Personajele sunt foarte autentice, dar în același timp totul e un spectacol vizual de la început până la sfârșit.

Pentru Platt, fiecare element redat cu mare atenție din „La La Land” – de la dialog, cântece, interpretări și imagine până la cele mai mici detalii referitoare la platouri și costume – e în perfectă armonie cu celelalte, în scopul creării unei povești care, la fel ca legătura de dragoste, pare mai mult decât simpla sumă a tuturor părților.

„La La Land” este o experiență cinematografică în sine. E năvalnică, dar în același timp intimă. E plină de vervă, dar e și romantică. Emană bucurie, dar și melancolie. E plină de dansuri, dar și de cântece. Și portretizează dragostea și Los Angeles-ul așa cum n-ați mai văzut până acum. În cele din urmă, te poate face să simți ceva mai diferit de ce simți de obicei când mergi la film,” concluzionează Platt.

Chazelle speră că unul din sentimentele pe care le va evoca filmul va fi pasiunea, din moment ce aceasta este baza complexei sale creații. „Chiar cred că „La La Land” este despre pasiune – despre pasiunea pentru artă, pentru dragoste și, sper eu, că pasiunea cu care am abordat filmul, cu care am scris scenariul, cu care am compus muzica și cu care vi-l prezentăm vă va inspira și pe voi.”

Despre distribuţie

Ryan Gosling (Sebastian)

Obținând controversatul rol principal din filmul „The Believer”, Ryan Gosling și-a lansat cariera în adevăratul sens al cuvântului. După ce rolul său a fost lăudat de criticii din toată lumea și a atras atenția tuturor celor din industria filmului, Gosling a primit premiul Marelui Juriu la Festivalul de Film de la Sundance, în 2001. El a primit nominalizări la categoria „Cel mai bun actor” și la galele Film Independent Spirit și London Film Critics’ Circle.

Gosling a fost aclamat de critici pentru cele două roluri care au urmat, cel din filmul independent „The Slaughter Rule”, în care a jucat alături de David Morse, și cel din thrillerul psihologic „Minți diabolice”, în care a apărut alături de Sandra Bullock. Predilecția sa pentru roluri complexe și provocatoare l-a împins să accepte rolul principal din „Statele Unite ale lui Leland”, în care a jucat alături de Kevin Spacey și Don Cheadle. Ulterior, el a apărut în populara dramă romantică „Jurnalul”, și în thrillerul „Ruptura”, distribuit de New Line, film în care a jucat și Anthony Hopkins. În 2004, el a primit distincția „Starul masculin de mâine” la galele ShoWest.

În 2007, Gosling a primit o nominalizare la premiile Oscar la categoria „Cel mai bun actor” pentru rolul din „Singurătate în doi”, în care îi dă viață unui profesor de liceu depedent de droguri. El a primit nominalizări la categoria „Cel mai bun actor” și la galele SAG, Broadcast Film Critics Association, Film Independent Spirit, Chicago Film Critics Association, Online Film Critics’ Society, Toronto Film Critics Association și Satellite. El a primit un premiu pentru interpretare din partea National Board of Review, fiind ales „Cel mai bun actor” atât la Festivalul Internațional de Film de la Seattle, cât și la cel din Stockholm.

Anul următor, Gosling a fost din nou distins cu câte o nominalizare la Globurile de Aur și SAG pentru rolul din „Lars and the Real Girl”, fiind nominalizat și la galele HFPA în 2011 pentru interpretarea din drama „Blue Valentine”, în care a jucat alături de Michelle Williams.

În 2011, Gosling a jucat alături de Steve Carell și Julianne Moore în comedia despre criza maritală „A naibii dragoste”. În același an, el a apărut în „Cursa”, un film de acțiune regizat de Nicolas Winding Refn, și în „Ziua trădătorilor”, regizat de George Clooney. Gosling a fost atunci descris de Manohla Dargis, critic de la The New York Times, drept „unul dintre cei mai promițători actori ai generației sale”.

În 2012, Gosling a făcut din nou echipă cu regizorul Derek Cianfrance pentru filmul „Destine la răscruce”, în care joacă alături de Bradley Cooper și Eva Mendes. Apoi, actorul a putut fi urmărit în „Elita gangsterilor”, film marca Warners Bros. regizat de Ruben Fleischer în care mai joacă Emma Stone, Sean Penn și Josh Brolin. El a mai lucrat cu regizorul Nicolas Winding Refn și pentru pelicula „Numai Dumnezeu iartă”.

„Lost River” a reprezentat debutul regizoral al lui Gosling, film lansat în luna aprilie 2015. La sfârșitul acelui an, actorul a apărut alături de Christian Bale, Steve Carell și Brad Pitt în filmul „Brokerii apocalipsei”, film distribuit de Paramount, scris și regizat de Adam McKay. Gosling a putut fi recent urmărit în filmul marca Warner Brothers „Super băieți”, în regia lui Shane Black. În această peliculă, actorul a jucat alături de Russell Crowe; filmul a avut premiera anul acesta, în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Cannes.

Gosling va putea fi urmărit în curând în „Weightless”, în regia lui Terrence Malick. În prezent, el se află în etapa de producție a peliculei „Blade Runner 2049”, în regia lui Denis Villeneuve.

Emma Stone (Mia)

Bucurându-se de o frumusețe frapantă și un talent extraordinar, Emma Stone – nominalizată la premiile Oscar – a reușit să-și adjudece un loc pe lista celor mai căutate actrițe de la Hollywood.

Stone a apărut în aclamatul film „Omul Pasăre sau Virtutea nesperată a ignoranței”, distribuit de Fox Searchlight, peliculă care a primit premiul pentru „Cea mai bună distribuție” la galele SAG, premiul pentru „Cel mai bun film” la galele Film Independent Spirit și un Oscar la categoria „Cel mai bun film”. Cei de la Deadline au descris-o pe Stone ca fiind „incandescentă”, cei de la Rolling Stones spunând că „acesta e cel mai bun rol al Emmei Stone, brut și revelator”. Rolul acesta i-a adus o nominalizare la premiile Oscar la categoria „Cea mai bună actriță în rol secundar”, dar și nominalizări la Globurile de Aur, la premiile SAG și Film Independent Spirit.

Ea a încheiat recent filmările pentru „Battle of the Sexes”, în care Stone îi dă viață lui Billie Jean King, în timp ce Steve Carell este Bobby Riggs. În regia lui Jonathan Dayton și Valerie Faris, pelicula va spune povestea confruntării dintre fostul campion la tenis Riggs și King, un meci demonstrativ care a intrat în istorie. „Battle of the Sexes” va fi lansat în anul 2017.

Stone a mai jucat și în filmele „În lipsa rațiunii”, în regia lui Woody Allen; „Aloha”, în regia lui Cameron Crowe; „Magie în lumina lunii”, în regia lui Woody Allen; franciza „Uimitorul Om-Păianjen”; „Croods”, filmul de animație marca Dreamworks Animation nominalizat la premiile Oscar; drama de epocă „Elita gangsterilor”; „Păcătoasa”, care i-a adus o nominalizare la Globurile de Aur și un premiu MTV Movie la categoria „Cel mai bun rol într-o comedie”; drama premiată la diferite gale „Culoarea sentimentelor”; comedia romantică „A naibii dragoste”; „Prietenie cu folos”, peliculă marca Screen Gems; drama independentă „Paperman”; filmul de animație marca Twentieth Century Fox „Marmaduke”; populara comedie „Bun venit în Zombieland” a celor de la Columbia Pictures; comedia romantică „Fantomele fostelor iubite”, marca Warner Brothers; „Iepurașul casei”, populara comedie marca Columbia Pictures/Happy Madison; „The Rocker”, marca Twentieth Century Fox, și comedia Super-răi, produsă de Judd Appatow.

Recent, Stone a apărut pe Broadway, în piesa „Cabaret”, regizată de Rob Marshall, în care i-a dat viață emblematicei Sally Bowles. Cei de la The New York Times au spus despre actriță că a fost „scânteietoare în debutul său irezistibil de pe Broadway. Sally este sălbatică, neînfricată și înduioșătoare – un personaj pe care nu-l vei uita prea curând. Ea reprezintă un motiv bun pentru care ai vrea să revezi Cabaret”.

Când nu se află pe platourile de filmare, Stone susține Stand Up To Cancer (SU2C), o inițiativă inovatoare creată pentru a accelera cercetările în domeniul cancerului, care vor rezulta în crearea rapidă a unor noi metode de terapie pentru pacienți și vor salva vieți în prezent. Laura Ziskin, răposata producătoare a francizei „Uimitorul Om-Păianjen”, a pus bazele organizației și a făcut-o și pe Stone să se implice. Pe lângă SU2C, Stone mai este și ambasadoare a Gilda’s Club din New York. Numită după răposata comediantă Gilda Radner, una din membrele originale ale distribuției „SNL”, Gilda’s Club le oferă oamenilor care suferă de cancer un loc unde pot primi sprijin emoțional și social. Stone este un membru activ al comunității Gilda’s Club și continuă să se implice prin ajutorul acordat departamentelor pentru copii și adolescenți.

John Legend (Keith)

Originar din Ohio, John Legend este un cântăreț și versificator aclamat de critici, premiat la diferite gale și distins cu discul de platină. Munca sa i-a adus lui Legend zece premii Grammy, un premiu Oscar, un Glob de Aur, un premiu BET pentru „Cel mai bun artist nou” și premiul special Starlight din partea Songwriters Hall of Fame, printre altele.

Absolvent al Universității Pennsylvania, unde a studiat Literatură Engleză și Africo-Americană, Legend a participat la o gamă variată de activități muzicale în timpul facultății. În timpul aceleiași perioade, Legend i-a fost prezentat lui Lauryn Hill, care l-a angajat să cânte la pian în piesa ei „Everything is Everything”. La scurt timp după aceea, el a început să cânte la pian la diferite spectacole din zona Philadelphiei, extinzându-și ulterior activitatea până la New York, Boston, Atlanta și Washington.

După absolvire, Legend a făcut cunoștință cu energicul artist hip-hop Kanye West, care i-a oferit rapid un contract cu casa lui de discuri G.O.O.D Music și l-a angajat să cânte anumite porțiuni din câteva piese de-ale sale. Legend a început să-și ia avânt printr-o serie de colaborări similare cu artiști consacrați, vocea sa fiind prezentă într-o serie de hituri printre care și „All of the Lights” (West), „Encore” (Jay-Z) și piesa Aliciei Keys din 2003 – „You Don’t Know My Name”. Albumul de debut al lui Legend, „Get Lifted”, a fost lansat în luna decembrie a anului 2004, prin intermediul Columbia Records.

Albumul a fost bine primit de critici și a produs primul hit single al artistului, „Ordinary People”, aducându-i multiple premii Grammy în anul 2006, inclusiv la categoriile „Cel mai bun album R&B”, „Cel mai bun artist nou” și „Cel mai bună intepretare R&B”. Ulterior, el a lansat în 2006 albumul „Once Again”, care i-a adus discul de platină și un alt premiu Grammy la categoria „Cea mai bună intepretare R&B” pentru single-ul „Heaven”.

Albumul conținea colaborări cu Kanye West, will.i.am și Raphael Saadiq. Următorul album al lui Legend a fost lansat în 2008, „Evolver”, conținând hitul „Green Light”, cântat împreună cu Andre 3000. Colaborarea sa din 2010 cu The Roots pentru „Wake Up” a câștigat premiul Grammy pentru „Cel mai bun album R&B” un an mai târziu. Cel de-al patrulea album al lui Legend, extrem de apreciat de critici, este și cel mai recent; „Love in the Future” conține și piesa „All of me”, cel mai popular hit al lui Legend de până acum, care a ajuns pe cele mai înalte poziții în topuri, inclusiv locul I în topurile Billboard Hot 100, Mainstream Top 40 și Rhytmic. Recent, Legend a câștigat primul Oscar și primul Glob de Aur pentru piesa „Glory”, pe care a compus-o și interpretat-o alături de Common pentru coloana sonoră a filmului „Selma”. Piesa i-a adus și un premiu Grammy și unul acordat de Critics’ Choice.

Pe parcursul carierei sale, Legend s-a dedicat și anumitor campanii pentru a schimba ceva în viața oamenilor. În 2007, el a lansat campania Show Me (ShowMeCampaign.org), o inițiativă care se concentrează asupra educației și rolul acesteia în eliminarea sărăciei. Premiul BET „Filantropul anului” acordat în 2010, premiul CARE Humanitariam pentru „Global Change” acordat în 2009, premiul Bishop John T. Walker Distinguished Humanitarian Service acordat de Africare în 2009 și premiul Fundației Harvard pentru „Artistul anului” îi recunosc lui Legend eforturile și implicarea în acest domeniu. Legend face parte din consiliile The Education Equality Project, Teach for America, Stand for Children și Harlem Village Academies, fiind și copreședinte al National Leadership Board în cadrul Harlem Village Academies. În plus, Legend sprijină LRNG, o mișcare care vrea să inspire inovația în procesul de învățare, pentru a-l transforma într-un proces care să reflecte mai bine lumea în care trăim în prezent.

În 2015, Legend a inițiat campania #freeAmerica, dedicată modificării comportamentului național în privința politicilor nechibzuite ale țării și realizării unor schimbări în sistemul penal din Statele Unite. Legend este și unul din directorii Get Lifted Film, o companie de producție cu sediul la Los Angeles care produce filme artistice și proiecte de televiziune. Get Lifted Film a vândut o serie de proiecte unor rețele de televiziune precum Showtime, NBC, HBO, USA, MTV, OWN și FOX. Pe lângă aceste vânzări, Get Lifted Film a avut o colaborare cu Comcast/Universal , iar în prezent are un contract cu Legendary Television. Reprezentanții Get Lifted Film sunt producătorii executivi ai documentarului HBO „Southern Rites”, ai seriei documentare „Sing It On” difuzată de Pop Network și ai seriei „Underground”, care a avut premiera pe WGN în luna martie a acestui an. În plus, Get Lifted Film este implicată în diferite proiecte aflate în etapa de dezvoltare/producție, inclusiv „The Black Count”, pe baza cărții care a câștigat premiul Pulitzer în 2013, proiectul urmând să fie scris și regizat de Cary Fukunaga („Detectivii din California”) pentru Sony Pictures, și un viitor proiect pe care îl va produce alături de Will Packer și Universal Pictures.

J.K. Simmons (Șeful lui Sebastian)

J.K. Simmons a apărut într-o gamă foarte variată de proiecte, de la filme artistice și producții TV până la piese de teatru pe Broadway și nu numai. În 2015, el a câștigat premiul Oscar la categoria „Cel mai bun actor în rol secundar”, pentru modul în care i-a dat viață lui Fletcher, nemilosul profesor de jazz din „Whiplash”, producție marca Sony Pictures Classics. Rolul său i-a adus și un premiu SAG, un Glob de Aur, un premiu Film Independent Spirit și un premiu BAFTA, el primind distincții și din partea numeroaselor asociații de critici de film din toată lumea. „Whiplash” a avut premiera la Festivalul de Film de la Sundance din 2014 și a câștigat premiul Dramatic Audience și premiul Marelui Juriu la categoria „Cel mai bun film”. Pelicula a adunat și cinci nominalizări la premiile Oscar, inclusiv la categoria „Cel mai bun film”, obținând câte o statuetă și la categoriile „Cea mai bună editare de sunet” și „Cel mai bun mixaj de sunet”.

Recent, Simmons a finalizat filmările pentru peliculele „Patriots Day”, care spune povestea bombardamentului de la maratonul din Boston, filmul fiind regizat de Peter Berg, și „Justice League”, unde îi dă viață emblematicului comisar Gordon. La începutul acestui an, actorul a finalizat filmările pentru producțiile „The Snowman”, în care joacă și Michael Fassbender; „I’m Not Here”, în regia soției sale, Michelle Schumacher, și „The Bachelors”, în care joacă și Julie Delpy. În 2015, Simmons a finalizat filmările pentru producțiile „The Runaround”, peliculă independentă în care joacă și Emile Hirsch, și „Late Bloomer”, în care mai apar Johnny Simmons și Maria Bello.

Începând cu luna octombrie 2016, Simmons a putut fi urmărit în pelicula „The Accountant: Cifre periculoase”, film regizat de Gavin O’Connor în care mai joacă Ben Affleck și Anna Kendrick. În luna ianuarie a anului viitor, actorul va apărea în filmul „Bastards”, marca Warner Bros., alături de Owen Wilson și Ed Helms. Simmons a apărut recent în producția „Cu cele mai bune intenții”, alături de Susan Sarandon și Rose Byrne. Pelicula a fost lansată în luna aprilie de Sony Pictures Classics. La începutul acestui an, actorul și-a împrumutat vocea personajului Kai din mult așteptatul film de animație marca Dreamworks „Kung Fu Panda 3”, lansat în România în luna martie. De asemenea, el și-a împrumutat vocea primarului Leodore Lionheart din filmul de animație Disney „Zootropolis”, lansat în România în luna martie. Vara trecută, Simmons a apărut în „Terminator: Genesys”, alături de Arnold Schwarzenegger, Jai Courtney și Emilia Clarke.

În 2014, Simmons a jucat și în „Bărbați, femei și copii”, regizat de Jason Reitman, din distribuție făcând parte Adam Sandler și Jennifer Garner. Actorul a apărut și în serialul de comedie NBC „Growing Up Fisher”, alături de Jenna Elfman, și în „Punct și de la capăt”, alături de Hugh Grant și Marisa Tomei.

El este cunoscut mai ales pentru rolul din trilogia „Omul-Păianjen” în regia lui Sam Raimi, în care îi dă viață lui J. Jonah Jameson, și pentru interpretarea din populara comedie „Juno”, în care îi dă viață lui Mac McGuff, tatăl foarte neobișnuit al personajului principal.

Actorul a jucat de asemenea în filmele „Steve Jobs. Omul care a schimbat lumea”,„O zi ca oricare alta”, „Hoțul de cuvinte”, „Ultimul hipiot”, „Trupul lui Jennifer”, „Gustul fructului oprit”, „Inimi nestatornice”, „Caut cavaler de onoare”, „Beginner’s Guide to Endings”, „Contrabandă”, „Hidalgo și Oceanul de Foc”, „Cum scăpăm de Coana Mare?”, „Mexicanul”, „Dincolo de departe”, „Ultimul joc”, „Prezicere fatală”, „Mulțumim că fumați!”, „Transfer de captivi”, „Citește și arde” și „Sus, în aer”, nominalizat la premiile Oscar.

Pe micile ecrane, Simmons i-a dat viață lui Will Pope, adjunctul inspectorului șef al Departamentului de Poliție din Los Angeles, în popularul serial TNT „Aproape de adevăr”. De asemenea, el i-a dat viață lui Vern Schillinger în aclamatul serial dramă HBO „OZ – Închisoarea Federală”, având apariții frecvente și în serialul NBC „Lege și ordine”, în rolul lui Emil Skoda. El a apărut ca invitat și în serialul NBC „Parks and Recreation”, având apariții regulate și în popularul serial de comedie TBS „Prieteni de serviciu”. De asemenea, Simmons a jucat pe Broadway în piesele „Guys and Dolls”, „Laughter on the 23rd Floor”, „A Change in the Heir”, „Peter Pan” și „A Few Good Men”.

Rosemarie DeWitt (Laura)

După o serie de filme artistice, proiecte de televiziune și piese de teatru aclamate în care a apărut, Rosemarie DeWitt va putea să-și arate din nou grația, stilul și șarmul într-un număr de proiecte foarte așteptate, pentru care colaborează cu unii dintre cei mai talentați reprezentanți ai industriei.

Recent, DeWitt a fost aleasă să facă parte din distribuția thrillerului „Sweet Virginia”, în regia lui Jamie Dagg; alături de DeWitt vor mai juca Jon Bernthal, Christopher Abbott, Imogen Poots și Odessa Young.

Ea a apărut de curând în episodul pilot al serialului Amazon „The Last Tycoon”, bazat pe romanul rămas nefinalizat al lui F. Scott Fitzgerald. În episod mai joacă Matt Bomer, Lily Collins și Kelsey Grammer, proiectul primind finanțare pentru un prim sezon în care DeWitt va juca un rol important.

Recent, actrița a jucat alături de Sam Rockwell în remake-ul filmului horror clasic „Poltergeist”, în regia lui Gil Kenan, lansat în românia în luna mai a anului trecut. De asemenea, ea a apărut alături de Orlando Bloom, Jake Johnson și Anna Kendrick în „Digging for Fire”, film regizat de Joe Swanberg care a avut premiera la Festivalul de Film de la Sundance în 2015.

În 2014, DeWitt a făcut parte din distribuția peliculei „Bărbați, femei și copii”, în regia lui Jason Reitman; producția marca Paramount Pictures i-a avut în distribuție și pe Adam Sandler, Emma Thompson și Jennifer Garner. Povestea aruncă o privire asupra frustrărilor cu care se confruntă tinerii și adulții din zilele noastre, într-o lume încărcată de tehnologie și rețele sociale. Ea a apărut recent și în „Eliminați mesagerul”, marca Focus Features, alături de Jeremy Renner. Michael Cuesta a regizat pelicula bazată pe evenimentele reale prin care a trecut jurnalistul Gary Webb, devenit ținta unei corupte campanii de defăimare care îl aduce în pragul sinuciderii, după ce acesta dezvăluise rolul CIA-ului în armarea grupării rebele Contra din Nicaragua și în importarea unor cantități masive de cocaină în California.

Pe lângă proiectele de pe marele ecran, DeWitt a mai apărut în mini-seria TV HBO „Olive Kitteridge”, bazată pe romanul scris de Elizabeth Strout premiat cu un Pulitzer. Din distribuția producției „Olive Ketteridge” mai fac parte și Frances McDormand, Bill Murray și Richard Jenkins.

În 2012, DeWitt a apărut în „Atingere vindecătoare”, făcând astfel din nou echipă cu regizoarea Lynn Shelton; în această peliculă, actriță în dă viață unei maseuze profesioniste care dezvoltă brusc o fobie față de contactul fizic. Filmul a avut premiera la Festivalul de Film de la Sundace în 2012. Anterior, actrița a putut fi urmărită în drama „Tărâmul făgăduinței”, regizată de Gus Van Sant, din distribuție făcând parte Matt Damon și John Krasinski. În 2011, DeWitt a apărut alături de Emily Blunt și Mark Duplass în „Sora surorii tale”, în regia lui Lynn Shelton. Rolul i-a adus actriței o nominalizare la premiile Indie Spirit în 2013, la categoria „Cea mai bună actriță în rol secundar”, și un premiu Gotham la categoria „Cea mai bună distribuție”.

DeWitt i-a dat viață lui Rachel în „Rachel se mărită”, rol pentru care a primit premii la categoria „Cea mai bună actriță în rol secundar” din partea asociațiilor de critici de film din Toronto, Vancouver și Washington. Pelicula i-a adus nominalizări la aceeași categorie și la premiile Film Independent Spirit, la galele Gotham ea fiind nominalizată la categoria „Breakthrough Actor”. Drama, regizată de Jonathan Demme și scrisă de Jenny Lumet, îi mai are în distribuție pe Anne Hathaway, Debra Winger și Bill Irwin.

Totodată, DeWitt a mai jucat în peliculele „Nobody Walks”, alături de John Krasinski și Olivia Thirlby; „Oamenii Companiei”, alături de Ben Affleck, Kevin Costner și Tommy Lee Jones, și „Renăscut din cenușă”, alături de Russell Crowe și Paul Giamatti.

DeWitt a putut fi urmărită pe micile ecrane în cel de-al treilea sezon al serialului de comedie Showtime „The United States of Tara”, alături de Toni Collette. DeWitt îi dă viață surorii Tarei care, împreună cu soțul acesteia (jucat de John Corbett), trebuie să facă față diferitelor identități ale Tarei, care diferă în materie de vârstă, temperament, chiar și gen. Pe lângă acest rol, DeWitt a avut apariții frecvente și în aclamata serie AMC „Mad Men”, dându-i viață boemei amante a lui Don Draper (Jon Ham) din primul sezon.

În afară de aceste roluri din televiziune și filme, DeWitt și-a creat o legătură puternică și cu lumea teatrului, jucând în piesa „Trei surori”, de Cehov, în rolul Mashei (Williamstown), dar și în relansarea piesei „Danny and the Deep Blue Sea”, de John Patrick Shanley (2nd Stage). De asemenea, ea a jucat în „Family Week” (Teatrul MCC), scrisă de Beth Henley și regizată de Jonathan Demme, și în „Small Tragedy” (Playwright’s Horizons), în rolul lui Fanny, piesă scrisă de Craig Lucas. Rolul din această piesă i-a adus actriței un premiu Obie.

DeWitt a absolvit studiile la Universitatea Hofstra, cu o diplomă în Studii Creative, urmând cursuri și la Actors Center din New York.

Finn Wittrock (Greg)

Finn Wittrock este un actor care a absolvit studiile la Juilliard, având deja un palmares impresionant de roluri în diferite filme, seriale de televiziune și piese de teatru. Wittrock a urmat cursurile Liceului de Arte din Los Angeles, înscriindu-se ulterior la Juilliard. În prezent, el este un membru al grupului de teatru The Mechanicals din L.A., în cadrul căruia a avut și responsabilități de regizor.

În luna noiembrie, actorul i-a dat viață lui Cassio în piesa „Othello”, de William Shakespeare, jucând alături de Rachel Brosnahan, Daniel Craig și David Oyelowo. Producția jucată la New York Theatre Workshop a fost regizată de Sam Gold. În luna februarie a anului 2017, Wittrock va juca pe Broadway, în piesa „Menajeria de sticlă”, alături de Sally Field și Joe Mantello. Piesa va fi regizată de același Sam Gold.

Wittrock a finalizat de curând filmările pentru diferite producții, printre care și „Landline”, o comedie despre o femeie la vreo 20 de ani, care trăiește cu familia în Manhattan în anii ’90 și descoperă că tatăl ei are o aventură (din distribuție mai fac parte Jenny Slate și John Turturro); „A+”, despre o tânără în a cărei viață reapare fosta sa iubire, din distribuție făcând parte și Rachel Keller; „Visul unei nopți de vară”, unde joacă alături de Rachel Leigh Cook, și biografia Netflix „A Futile & Stupid Gesture”, despre succesul National Lampoon din anii ’70 și ’80 și despre noul imperiu media pe care l-a creat. „A Futile & Stupid Gesture” va fi lansat pe Netflix în 2017.

Toamna trecută, Wittrock a jucat în drama „Brokerii apocalipsei”, regizată de Adam McKay și nominalizată la premiile Oscar, din distribuție făcând parte și John Magaro, Christian Bale, Steve Carrell și Brad Pitt. Distribuția a primit nominalizări la galele SAG și Broadcast Film Critics Association.

În 2014, actorul a apărut în drama „De neînvins”, inspirată din fapte reale petrecute în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Producția marca Universal Pictures a primit o premiu din partea AFI, fiind regizată de Angelina Jolie pe baza cărții care prezintă viața lui Louis Zamperini. Wittrock îi dă viață personajului Francis „Mac” McNamara, eșuat pe o plută de salvare timp de 47 de zile.

Actorul a mai apărut și în peliculele „The Submarine Kid”, pe care a scris-o împreună cu prietenul său de-o viață, Eric Bilitch (regizorul filmului); „My All American”, scrisă și regizată de Angelo Pizzo („Antrenorii” și „Rudy”), din distribuție făcând parte și Aaron Eckhart; „Noe”, în regia lui Darren Aronofsky; „Poveste de iarnă”, scrisă și regizată de Akiva Goldsman, și „Doisprezece”, regizată de Joel Schumacher.

În ceea ce privește proiectele de televiziune, Wittrock a apărut în sezoanele patru și cinci din aclamata serie FX „Povești de groază americane”, creată de Ryan Murphy. În sezonul cinci, „Hotel”, el le dă viață lui Tristan Duffy și Rudolph Valentino, jucând alături de Lady Gaga, iar în sezonul patru, „Freak Show”, îi dă viață lui Dandy Mott. Acest rol i-a adus actorului o nominalizare la premiile Emmy. În 2014, Wittrock a apărut în filmul TV difuzat de HBO „O inimă normală”, peliculă aclamată de critici și nominalizată la premiile Emmy. În regia lui Ryan Murphy, producția se bazează pe piesa premiată la Pulitzer scrisă de Larry Kramer. „O inimă normală” spune povestea unui activist homosexual care a încercat să facă societatea să conștientizeze problema bolii SIDA și a virusului HIV, la începutul crizei care a lovit New York-ul în anii ’80. Filmul a primit în total 16 nominalizări la premiile Emmy, inclusiv la categoria „Cel mai bun film de televiziune”.

De asemenea, actorul a mai putut fi urmărit în serialul ABC „All My Children”, în rolul lui Damon; „Minți criminale”, unde a avut apariții ca invitat; „Lege și ordine: Brigada specială”; „Legea lui Harry”; „CSI: Miami”; „Cu sânge rece”; „Spitalul de Urgență”, și serialul dramă Showtimes „Masters of Sex”, în care a apărut frecvent în rolul lui Dale.

După ce a absolvit studiile la Juilliard, Wittrock și-a început cariera pe scenă dându-i viață lui Romeo în „Romeo și Julieta”, cu compania de teatru Shakespeare din Washington, și lui Marchbanks în piesa „Candida”, de Shaw, la Festivalul de Teatru din Berkshire, în apropierea orașului său natal – Lennox, Massachusetts.

Wittrock și-a făcut debutul pe Broadway dându-i viață lui Happy Loman în relansarea din 2012 a piesei „Moartea unui comis voiajor”, de Arthur Miller. În piesa regizată de Mike Nichols, Wittrock a jucat alături de Philip Seymour Hoffman și Andrew Garfield, producția câștigând în același an premii Tony și Drama Desk la categoriile „Cea mai bună relansare” și „Cel mai bun regizor”. Rolul i-a adus lui Wittrock un premiu Theatre World și distincția Clarence Derwent.

Ulterior, el a apărut în piesele „Sweet Bird of Youth”, de Tennessee Williams, alături de Diane Lane (Teatrul Goodman din Chicago), „The Guardsman”, în regia lui Gregory Mosher (The Kennedy Center), „The Illusion”, de Tony Kushner (Teatrul Signature), și „Age of Iron” (Classic Stage Co.).

Wittrock a mai jucat și în piesele „The Blue Deep”, la Festivalul de Teatru Williamstown, „The Laramie Project”, cu grupul de teatru The Mechanicals, „The Matchmaker” și „Visul unei nopți de vară”, cu compania de teatru A Noise Within.

Callie Hernandez (Lisa)

Calle Hernandez a fost aleasă cu grijă de Ridley Scott pentru un rol din „Alien: Covenant”, pentru care a terminat de curând cea mai mare parte a filmărilor. Anul acesta, ea a apărut în mult așteptatul „Blair Witch”, care a avut lansarea în SUA în luna septembrie. Hernandez a finalizat de asemenea filmările pentru „Weightless”, viitoarea peliculă a lui Terrence Malick în care joacă și Christian Bale, Natalie Portman și Cate Blanchett. Actrița mai joacă în serialul Epix „Graves”, alături de Nick Nolte, și în seria „De la apusul la răsăritul soarelui”, creat de Robert Rodriguez.

Sonoya Mizuno (Caitlin)

Născută la Tokyo, dar crescută în Somerset, Anglia, Sonoya Mizuno și-a făcut debutul într-un film artistic anul trecut, în „Ex Machina”, film nominalizat la premiile Oscar și distins la diferite gale. Din distribuția peliculei regizate de Alex Garland fac parte și Domhnall Gleeson, Oscar Isaac și Alicia Vikander. Pentru modul în care i-a dat viață lui Kyoko, Oliver Lyllelton, de la The Playlist/Indiewire, a inclus-o pe Mizuno în „Topul celor 20 de actrițe de urmărit în anul 2015”. În cronica făcută peliculelor din anul 2015, el numit scena ei de dans cu Oscar Isaac drept unul din „cele mai bune momente muzicale dintr-un film lansat în 2015”, în timp ce Vanity Fair a descris momentul ca fiind „una din cele mai frumoase realizări cinematografice ale anului”. În plus, Elle US a inclus-o pe lista „Cinci actrițe care vor acapara Hollywood-ul”, în numărul din noiembrie.

Anul viitor, Mizuno va putea fi urmărită în filmele „Gifted” și „Annihilation”, viitoarea peliculă a lui Alex Garland care îi are în distribuție și pe Natalie Portman, Jennifer Jason Leigh și Oscar Isaac.

Înainte de a debuta în industria de film, Mizuno (absolventă a Școlii Regale de Balet), a lucrat pentru o serie de companii de balet, inclusiv Semperoper Ballet din Dresden, Ballet Ireland, New English Ballet Theatre și Scottish Ballet. Ea a lucrat și ca model pentru Chanel, Alexander McQueen, Saint Laurent și Louis Vuitton.

Jessica Rothe (Alexis)

Născută și crescută în Denver, Colorado, Jessica Rothe a urmat studii de teatru și dans. Ulterior, ea a mers la Universitatea Boston, unde și-a obținut diploma de licență în Arte Frumoase, specializarea Actorie. La scurt timp după absolvire, Rothe s-a mutat la New York unde s-a alăturat companiei de teatru Roundabout. Anterior, ea apăruse în alte producții de teatru, cum ar fi „Livada de vișini” (Teatrul Huntington) și „Hair”, în regia lui Kevin Moriarty (Teatrul Hangar). Rothe a făcut rapid tranziția către televiziune, apărând în „Finaluri fericite”, serialul CBS nominalizat la Emmy „O familie de polițiști” și popularul serial CW „Gossip Girl: Intrigi la New York”.

Începând cu luna septembrie, actrița a putut fi urmărită în serialul de comedie MTV „Mary + Jane”, alături de Scout Durwood. Creat de Deborah Kaplan și Harry Elfont (cei care au creat și „Viață de liceu”), serialul urmărește viața a două prietene foarte bune care conduc o mică afacere de livrare a marijuanei în Los Angeles.

Rothe a apărut și în „Summertime”, peliculă regizată de Gabriele Muccino („Șapte suflete”, „În căutarea fericirii”), care a avut premiera la Festivalul de Film de la Veneția în 2016. Rothe a avut un rol secundar și în „Wolves”, film regizat de Bart Freundlich, din a cărui distribuție a făcut parte și Michael Shannon. Pelicula a avut premiera la Festivalul de Film de la Tribeca anul acesta, în primăvară. Rothe se află momentan în etapa de producție a filmului „Forever My Girl”, în care va avea rolul principal feminin, jucând împreună cu Alex Roe. Mickey Liddell și LD Entertainment sunt producătorii filmului.

Recent, Rothe s-a alăturat atât distribuției peliculei „The Disaster Artist”, care va fi regizat de James Franco, cât și distribuției filmului „Please Stand By”, în care vor mai apărea Dakota Fanning și Toni Collette.

În 2015, Rothe i-a dat viață lui Lily în comedia independentă „Lily & Kat”, în care a jucat și Hannah Murray. În același an, ea a apărut în „The Preppie Connection”, marca IFC. Rothe a jucat și în populara serie difuzată pe internet „Omul care aduce iarba”, recent cumpărată de HBO.

Despre realizatori

Damien Chazelle (regizor, scenarist) a scris și regizat recent pelicula „Whiplash”, premiată la galele Oscar. Lansat în 2014 de Sony Pictures Classics, „Whiplash” a primit cinci nominalizări la premiile Oscar, inclusiv la categoriile „Cel mai bun film” și „Cel mai bun scenariu adaptat”, câștigând trei statuete, inclusiv pentru „Cel mai bun actor secundar” – J.K. Simmons. Scurtmetrajul lansat în 2013, bazat pe scenariul „Whiplash”, a câștigat Premiul Juriului pentru Scurtmetraje la Sundance, iar anul următor, filmul artistic a câștigat atât Premiul Juriului, cât și cel al Publicului la festival.

Anterior, Chazelle a scris scenariul pentru „Grand Piano”, marca Magnolia Picture, din distribuție făcând parte Elijah Wood și John Cusack, și a fost unul din scenariștii care au contribuit la crearea popularului thriller „Strada Cloverfield 10”, în care joacă John Goodman. Scenariile pentru „Whiplash” și „The Claim” au apărut amândouă pe Black List.

Chazelle și-a făcut debutul cu un film artistic realizând „Guy and Madeline on a Park Bench”, pe când era student la Universitatea Harvard. Aclamatul musical a fost numit „Cel mai bun prim film din 2010” de către cei de la L.A. Weekly, iar cei de la Time Out New York l-au descris drept „categoric cel mai bun prim film al unui regizor din ultimul timp.”

Fred Berger (producător) a produs recent mult așteptatul film „The Autopsy of Jane Doe”, prima peliculă în engleză a lui André Øvredal („Trollhunter”), din distribuție făcând parte Emile Hirsch și Brian Cox. Filmul, bazat pe un scenariu aflat pe Black List, a avut premiera mondială la Toronto, înainte de a fi urmărit și la Fantastic Fest, Sitges, Beyond și Festivalul de Film de la Londra.

De curând, Berger a făcut echipă cu prolificul producător Brian Kavanaugh-Jones („Midnight Special”, „Loving”) sub egida companiei Automatik. Berger și Brian Kavanaugh-Jones și-au unit forțele după ce au produs filmul SF „The Titan”, peliculă regizată de Lennart Ruff și premiată la diferite gale. Din distribuția acestei producții fac parte Sam Worthington, Taylor Schilling și Tom Wilkinson.

Viitoarele filme produse de Berger vor fi „Finale”, pentru MGM, în regia lui Chris Weitz, peliculă care va spune povestea vânării lui Adolph Eichmann de către Mossad; thrillerul „Strange But True”, în regia lui Rowan Athale („Revolta”), în care vor juca Amy Ryan, Greg Kinnear, Nick Robinson și Imogen Poots, și un musical pop scris și regizat de Max Minghella.

Berger și-a început cariera lucrând cu Sofia Coppola pentru filmele „Rătăciți printre cuvinte”, premiat la diferite gale, și „Marie Antoinette”, iar la scurt timp a făcut echipă cu Ross Katz, producător nominalizat de două ori la premiile Oscar.

Berger a produs „Ultimul drum al lui Chance” – debutul regizoral al lui Katz – pentru HBO Films, din distribuție făcând parte Kevin Bacon. Filmul a avut premiera la Festivalul de Film de la Sundance și a câștigat premii la galele Emmy, Sag, WGA și DGA, dar și la Globurile de Aur, fiind unul dintre cele mai urmărite filme HBO din toate timpurile. Ministrul Apărării Robert Gates a mărturisit că filmul i-a influențat decizia de a permite accesul media la operațiunile de repatriere a soldaților căzuți la datorie la Baza Aeriană Dover.

Berger a produs și filmul „Road, Movie” al aclamatului regizor indian Dev Benegal, peliculă selecționată pentru a participa la Atelierul Cannes și care a avut recenzii spectaculoase la Toronto, Berlin, Tokyo și Doha, înainte de lansarea la nivel mondial.

Berger a scris scenarii pentru o serie de companii de producție importante și este un membru al WGA.

Jordan Horowitz (producător) este cofondator (alături de soția sa, Julia Hart) al companiei de producție Original Headquarters. El a fost unul din producătorii peliculei „Copiii sunt bine-mersi”, în regia Lisei Cholodenko, din distribuție făcând parte Julianne Moore, Annette Bening, Marc Ruffalo, Mia Wasikowska și Josh Hutcherson.

În 2011, filmul a primit patru nominalizări la premiile Oscar (inclusiv la categoria „Cel mai bun film”) și a câștigat un Glob de Aur la categoria „Cel mai bun film – comedie sau musical”. Printre filmele recente la care a contribuit Horowitz se numără și „Miss Stevens”, scris și regizat de Julia Hart, avându-i în distribuție pe Lily Rabe, Timothee Chalamet și Rob Huebel și fiind lansat la SXSW 2016 (unde Lily Rabe a câștigat Premiul Special al Juriului la categoria „Cea mai bună actriță”), și „The Master Cleanse”, scris și regizat de Bobby Miller, avându-i în distribuție pe Johnny Galecki, Anna Friel, Anjelica Huston și Oliver Platt (lansat tot la SXSW 2016).

În ceea ce privește proiectele de televiziune, el este producător executiv al serialului Starz „Counterpart”, creat de Justin Marks („Cartea Junglei”), în regia lui Morten Tyldum, nominalizat la premiile Oscar, și avându-l în distribuție pe J.K. Simmons, laureat al premiilor Oscar. De asemenea, el a mai contribuit la „The Keeping Room”, în regia lui Daniel Barber, film bazat pe un scenariu scris de Julia Hart și avându-i în distribuție pe Brit Marling, Hailee Steinfeld și Sam Worthington; „Familie, prieteni și alte catastrofe”, în regia lui Matthew Weiner („Harry Brown”), avându-i în distribuție pe Owen Wilson, Zach Galifianakis și Amy Poehler, și „Surorile”, în regia lui Michael Mohan, film care a participat în competiția de la Sundance în 2012.

Gary Gilbert (producător) este un producător nominalizat la premiile Oscar, fondator și președinte al companiei de producție Gilbert Films, cu sediul la Los Angeles, California. Gilbert și compania sa s-au concentrat mereu asupra calității, încercând să producă doar filme de calibru alături de diferiți regizori/scenariști. În ultimii 12 ani, Gilbert Films a produs peste o duzină de filme artistice, inclusiv aclamatul „Garden State” (2004), avându-i în distribuție pe Zach Braff și Natalie Portman, peliculă care le-a adus lui Gilbert și Braff premiul Film Independent Spirit la categoria „Cel mai bun prim film”.

În 2010, Gilbert a produs și finanțat parțial „Copiii sunt bine-mersi”, care după ce a avut premiera la Festivalul de Film de la Sundance, a fost imediat cumpărat de Focus Features (Studiourile Universal). Filmul a primit laude din partea criticilor, iar în 2011 a primit două Globuri de Aur – unul pentru „Cea mai bună actriță (comedie sau musical), înmânat lui Annette Bening, și unul pentru „Cel mai bun film (comedie sau musical)”. „Copiii sunt bine-mersi” a fost nominalizat și la patru categorii la galele Oscar: „Cea mai bună actriță” (Annette Bening), „Cel mai bun actor în rol secundar” (Mark Ruffalo), „Cel mai bun scenariu” (Lisa Cholodenko și Stuart Blumberg) și „Cel mai bun film” (Gary Gilbert, Jeff Levy-Hinte și Celine Rattray).

Gilbert Films se află momentan în etapa de pre-producție a serialului „Counterpart”, conceput de Justin Marks („Cartea Junglei”) pentru canalul Starz. Morten Tyldum („The Imitation Game. Jocul codurilor”) va regiza primele două episoade, iar J.K. Simmons va da viață unuia din personajele principale.

Gilbert este și coproprietar al echipei de baschet Cleveland Cavaliers , alături de fratele său, Dan Gilbert, și de Usher. Împreună cu Dan Gilbert, Gary Gilbert a fondat în 1985 compania Quicken Loans, fratele său fiind președintele acesteia. Cleveland Cavaliers sunt Campionii NBA ai ediției 2016, după ce de curând au învins Golden State Warriors în finalele NBA.

Marc Platt (producător) face parte dintre puținii producători care au reușit să aibă succes atât în lumea teatrului, cât și în lumea filmului și a televiziunii. Proiectele sale au adunat mai bine de 17 nominalizări la Oscar, 19 nominalizări la premiile Tony, 16 nominalizări la Globurile de Aur și 29 de nominalizări la premiile Primetime Emmy.

Printre filmele la care a contribuit Platt se numără și: „Billy Lynn’s Long Halftime Walk”, în regia lui Ang Lee, premiat de două ori la galele Oscar; „Fata din tren”, bazat pe romanul bestseller cu același nume, având-o în distribuție pe Emily Blunt; „Podul spionilor”, aclamata peliculă regizată de Steven Spielberg care a primit șase nominalizări la premiile Oscar (inclusiv la categoria „Cel mai bun film”) și l-a avut pe Tom Hanks în rol principal; „În inima pădurii”, populara producție regizată de Rob Marshall în care au jucat Meryl Streep și Johnny Depp; „Cursa”, avându-l pe Ryan Gosling în distribuție, peliculă care a primit premiul pentru „Cel mai bun regizor” la Festivalul Internațional de Film de la Cannes în 2011; „Ricki și the Flash”, producție regizată de Jonathan Demme, laureat al premiului Oscar, și care a avut-o pe Meryl Streep în rol principal; popularul „Blonda de la drept” și sequel-ul său din 2003, ambele filme având-o în rol principal pe Reese Witherspoon; „Scott Pilgrim împotriva tuturor”, în regia lui Edgar Wright; „Rachel se mărită”, în regia lui Jonathan Demme, având-o pe Anne Hathaway în distribuție; „Wanted”, filmul verii anului 2008 în care au jucat Angelina Jolie, James McAvoy și Morgan Freeman; „Lost River”, debutul scenaristic și regizoral al lui Ryan Gosling în care apare Christina Hendricks; musicalul „Nine”, în regia lui Rob Marshall, avându-i în distribuție pe Daniel Day-Lewis, Judi Dench, Nicole Kidman, Marion Cotillard, Penelope Cruz, Sophia Loren, Kate Hudson și Fergie; „2 pistoale”, în care joacă Denzel Washington și Mark Wahlberg; „Polițai în misiune”, în care apar Bruce Willis și Tracy Morgan; „Poveste de iarnă”, avându-i în distribuție pe Colin Farrell și Russell Crowe; „Charlie St. Cloud”, în care joacă Zac Efron; „Song One”, în care apare Anne Hathaway; „Cealaltă femeie”, avându-o în distribuție pe Natalie Portman; „Honey”; „Josie and the Pussycats” și „Bărbatul Perfect”. De asemenea, Platt a mai contribuit la pelicula „Mary Poppins Returns”, care va fi lansată în anul 2018. Filmul este regizat de Rob Marshall, din distribuție făcând parte Emily Blunt și Lin-Manuel Miranda.

În domeniul teatrului, Platt este producătorul blockbuster-ului de pe Broadway „Wicked”, pe care New York Times l-a numit „cel mai important musical al deceniului.” De curând, „Wicked” a ajuns la 5000 de interpretări pe Broadway, astfel încât 7 companii diferite l-au pus în scenă în întreaga lume, inclusiv pe Broadway, la Londra, în Brazilia, Japonia și într-un turneu în partea de Nord a Americii și unul internațional. În ultimii ani, „Wicked” a fost produs și în Germania, Olanda, Austria, Coreea și Ciudad de Mexico. Platt este și producătorul recentului musical de pe Broadway „If/Then”, în care joacă Idina Menzel. În plus, tot el a produs debutul de pe Broadway al piesei „Three Days of Rain”, în care joacă Julia Roberts, Paul Rudd și Bradley Cooper; „Edward Scissorhands”, versiunea balet a lui Matthew Bourne, pentru care a primit cel de-al doilea premiu Drama Desk, și relansarea piesei „Pal Joey”, în care joacă Stockard Channing.

În ceea ce privește proiectele de televiziune, Platt a fost producătorul executiv al popularului film TV „Grease Live!”, difuzat de FOX, care a adunat zece nominalizări la premiile Emmy. El a câștigat și un Glob de Aur la categoria „Cea mai bună mini-serie TV” pentru „Empire Falls”, în care joacă Paul Newman, Joanne Woodward, Ed Harris, Helen Hunt și Philip Seymour Hoffman. Printre celelalte producții TV la care a contribuit se numără și „A fost odată…”, în care joacă Carol Burnett și Tracey Ullman (ABC); mini-seria TV premiată la galele Emmy „Calea spre 11 septembrie” (ABC), și populara serie MTV „Taking The Stage”.

Înainte de a-și fonda propria companie de producție, Platt a lucrat ca președinte al departamentului de producție pentru trei studiouri (Orion, TriStar și Universal). Platt este membru al Academiei de Artă și Științe Cinematografice, al Academiei Profesioniștilor de Televiziune și al Broadway League.

Justin Hurwitz (compozitor) a absolvit studiile la Universitatea Harvard în 2008, unde a urmat cursuri de compoziție muzicală și de orchestrație. El a compus piesele și coloana sonoră pentru primul film al lui Chazelle, „Guy and Madeline on a Park Bench” (2010). În 2014, el a compus coloana sonoră originală pentru „Whiplash”, care i-a adus o nominalizare la premiile Grammy.

Benj Pasek și Justin Paul (libretiști) au fost amândoi nominalizați la premiile Tony pentru munca lor, ei fiind cei care au scris versurile pentru aclamatul musical de pe Broadway „A Christmas Story, The Musical” (Teatrul Lunt-Fontanne), care a spart numeroase recorduri. Musicalul a fost inclus în „Top 10 spectacole ale anului 2012” de către cei de la revista Time, a fost ales „Cel mai bun musical al anului 2012” de către cei de la USA Today și a primit nominalizări la premiile Tony, Drama Desk și Outer Critics Circle la categoria „Cel mai bun musical nou de pe Broadway”.

Pasek și Paul au scris și versurile pentru musicalul „Dogfight” (Teatrul Second Stage), câștigător al premiului Lucille Lortel la categoria „Cel mai bun musical nou” și nominalizat la premiile Drama League și Outer Critics Circle; producția a ajuns chiar să concureze pentru premiul Evening Standard în anul 2014, la categoria „Cel mai bun musical”. Musicalul a fost foarte aclamat de critici după ce a fost jucat la Southwark Playhouse, Londra, în vara anului 2014.

De asemenea, cei doi s-au ocupat de versurile pieselor „James și piersica uriașă” (Kennedy Center, Goodspeed Musicals, Teatrul Copiilor din Seattle) și „Edges” (jucată în sute de locații din întreaga lume). În ceea ce privește proiectele de televiziune, câteva dintre piesele lor originale au apărut în sezonul al doilea din seria NBC „Smash”, ajungând în top 25 pe iTunes Pop Charts. Ei au scris cântece și pentru „Sesame Street” (PBS) și „Johnny & the Sprites” (Disney Channel). Pasek și Paul au creat și piesa „Unlimited” pentru campania „Back to School” și popularul video lansate de Old Navy.

Printre proiectele actuale se numără și „Dear Evan Hansen”, musicalul bazat pe scenariul lui Steven Levenson, în regia lui Michael Grief; „The Greatest Showman on Earth” și „Tom and Jerry Return to Oz”, un nou musical pentru Disney Theatricals. Pasek și Paul au fost distinși pentru munca lor cu premiul Richard Rodgers, din partea Academiei Americane de Arte și Litere, Sundance Institute Fellowship; premiul Richard Rodgers New Horizons din partea ASCAP, premiul Songwriters Fellowship din partea ASCAP, Dramatists Guild Fellowship și premiul Jonathan Larson. Ei au fost incluși și în „Top 5 Libretiști de pe Broadway” de către reprezentanții revistei Billboard. Pasek și Paul lucrează ca profesori, predând cursuri de specialitate în cadrul unor universități de top din întreaga lume, dar și al unor programe de teatru. Ambii au finalizat studiile la Universitatea Michigan și sunt membri ai Dramatists Guild of America.

Marius de Vries (producător executiv muzical), nominalizat de patru ori la premiile Grammy, a fost implicat în crearea unora dintre cele mai importante albume și coloane sonore din ultimii 20 de ani, el primind două premii BAFTA și un premiu Ivor Nvello pentru contribuțiile sale.

De Vries a scris versuri, a prelucrat și a produs materiale pentru artiști precum Madonna, Bjork, Rufus Wainwright, Annie Lennox, David Gray, P J Harvey și Massive Attack.

Cariera sa muzicală în materie de filme a început la mijlocul anilor ’90 – colaborarea sa cu Nellee Hooper și Craig Armstrong pentru coloana sonoră a peliculei „Romeo și Julieta”, în regia lui Baz Luhrmann, i-a adus lui de Vries primul premiu BAFTA. Câțiva ani mai târziu, el s-a ocupat de orchestrația din „Moulin Rouge”, în care joacă Nicole Kidman și Ewan McGregor; pentru contribuția sa, el a primit o nouă nominalizare la Grammy, un nou premiu BAFTA și numeroase alte distincții. De Vries a contribuit și la thrillerul supranatural „The Eye of the Beholder”, în regia lui Stephan Elliott („Priscilla, regina deșertului”) și la comedia de epocă „Secrete din trecut”.

În ceea ce privește piesele și albumele la care a contribuit, palmaresul lui de Vries este unul foarte extins, conținând numeroase stiluri și genuri muzicale. În 1998, el a contribuit la trei piese de pe albumul Madonnei „Ray of Light” și a produs primul album solo al lui Neil Finn (Crowded House) – „Try Whistling This”. În 2003, el a contribuit la albumul cel mai important al lui Rufus Wainwright – „Want One”, anul următor marcând lansarea albumului „Want Two”. În 2005, de Vries și-a pus amprenta asupra albumului „Life in Slow Motion”, al lui David Gray. Cu un an în urmă, el înregistrase albumul eponim al lui Bebel Gilberto la Rio și Londra. În 2008, a produs cel de-al doilea album al cântăreței Sa DingDing, de origine chineză, pentru Universal Records; înregistrarea albumului „Harmony” a avut loc la Beijing, mixajul fiind realizat la Londra.

În 2010, de Vries a produs partiturile și coloanele sonore din „Rupe-tot”, în regia lui Matthew Vaughn, și „Sucker Punch: Evadare din realitate”, filmul de acțiune și fantezie regizat de Zack Snyder. În același an, el a produs un album de-al lui Robbie Robertson, „How to Become Clairvoyant”, pe care pot fi ascultate și colaborări cu Eric Clapton, Steve Winwood, Tom Morello, Trent Reznor și alții.

De Vries a fost responsabil cu orchestrația și coloana sonoră din musicalul animat „Magie stranie” produs de George Lucas și lansat în 2015.

Anul acesta, el a colaborat din nou cu Rufus Wainwright pentru un album cu nouă sonete scrise de Shakespeare, denumit „Take All My Loves”, iar în prezent, lucrează cu Chrissie Hynde la un album cu accente de jazz care va fi lansat până la sfârșitul anului.

Steven Gizicki (supervizor muzical) a supravegheat timp de 15 ani coloanele sonore pentru o serie de proiecte de televiziune și filme de animație sau live-action. Până de curând, el a lucrat ca supervizor muzical și director muzical în cadrul studioului Lucasfilm timp de cinci ani, fiind responsabil pentru proiecte precum „Magie stranie”, musical animat, „Red Tails”, produs de George Lucas, și „Star Wars: Detours”.

Înainte de asta, Gizicki și-a condus propria afacere independentă timp de mai mulți ani, lucrând și ca supervizor muzical în cadrul Disney Animation. Experiența sa include și perioade petrecute ca director muzical la PolyGram Records sau director de marketing la Virgin Records, unde a lucrat îndeaproape cu artiști precum David Bowie, Rolling Stones, Sex Pistols și Lenny Kravitz. Gizicki a fost și consultant pentru iTunes, DJ liber-profesionist și jurnalist muzical. El locuiește în prezent la Los Angeles.

Mandy Moore (coregrafă) este o regizoare, producătoare, coregrafă și dansatoare de talie mondială, cunoscută mai ales pentru contribuția inovatoare adusă popularei emisiuni „So You Think You Can Dance”. Nominalizată de patru ori la premiile Emmy, Moore a contribuit la proiecte precum: „Disney’s 60th Anniversary Celebration” de pe ABC; filmul „Sexul, bată-l vina!”, în regia lui Leslye Headland; reclame pentru Amazon, Prime, Target și Skechers; popularul serial „O familie modernă” și popularul spectacol al cântăreței Shania Twain – „You’re Still the One”, organizat cu succes la Caesar’s Palace din Las Vegas timp de doi ani. Coregrafiile de tip jazz și dans contemporan au fost executate cu succes în programe TV, în filme și la concerte sau pe scene de teatru din întreaga lume.

Ea a contribuit și la producțiile „Țeapă în stil american” și „Scenariu pentru happy-end”, ambele nominalizate la premiile Oscar și regizate de David O. Russell; popularele show-uri „Glee” și „American Idol” difuzate de FOX; „Ce-o fi cu soții Morgan?”, în care apare Hugh Grant; „The Fresh Beat Band”, difuzat de Nickelodeon; inovatorul program „New Wave L.A.” al companiei de balet din L.A. și turneul „My Immortal” al Cirque du Soleil. În prezent, ea este unul dintre producătorii show-ului „Dancing with the Stars”, difuzat de ABC. Pe scena de teatru, Moore a regizat populara producție „The Wedding Singer” (de a cărei coregrafie s-a ocupat tot ea) și a dus spectacolul „Nobody Loves You” la Teatrul Second Stage din New York, după ce s-a ocupat de coregrafia show-ului pentru premiera sa mondială de la San Diego, la Teatrul Old Globe. În prezent, ea colaborează cu David O. Russell pentru un nou proiect, care va fi dezvăluit în curând.

Mary Zophres (designer de costume) s-a ocupat recent de garderoba din filmul „Ave, Cezar!”, care a marcat cea de-a 13-a colaborare cu frații Coen, după „Inside Llewyn Davis”, „Fargo”, „Marele Lebowski”, „Marea hoinăreală”, „Confesiunea unui anonim”, „Dragostea costă!”, „Cum scăpăm de Coana Mare?”, „Nu există țară pentru bătrâni”, „Citește și arde”, „Un tip serios” și „Adevăratul curaj”. Înainte de aceste colaborări, ea a lucrat ca asistent designer de costume pentru „Afacerea Hudsucker”, film realizat tot de frații Coen.

Ea a colaborat în numeroase rânduri cu Steven Spielberg în calitate de designer de costume, inclusiv pentru peliculele „Terminalul”, „Prinde-mă! Dacă poți!”, care i-a adus o nominalizare la premiile BAFTA la categoria „Cel mai bun design de costum”, și „Indiana Jones și regatul craniului de cristal”.

Zophres a mai contribuit și la filmele „Oameni ca noi”; primele trei pelicule ale fraților Farrelly („Tăntălăul și Gogomanul: Când Harry l-a cunoscut pe Lloyd”, „Regele popicelor” și „Mary cea cu vino-ncoa”); „Departe de lume”, în regia lui Timothy Hutton; „Duminică, pierzi sau câștigi”, în regia lui Oliver Stone; „O lume de fantome”, în regia lui Terry Zwigoff; „Moonlight Mile”, în regia lui Brad Silberling; „Stewardesa”, în regia lui Bruno Barreto; „Ce vrăji a mai făcut nevasta mea”, în regia Norei Ephron; „Așii din mânecă”, în regia lui Joe Carnahan, și „Leii mor pentru miei”, în regia lui Robert Redford.

Ea a obținut o diplomă în Istoria Artei din partea Colegiului Vassar, înainte de a-și începe cariera profesională lucrând în industria modei pentru Norma Kamali și Esprit. Zophres a început să lucreze în industria de film în calitate de supervizor al garderobei figuranților pentru filmul „Născut pe 4 iulie”, în regia lui Oliver Stone. Ea a colaborat în două rânduri și cu Jon Favreau, creând ținutele pentru personajele din „Iron Man – Omul de oțel 2” și „Cowboys & Extratereștri”. Recent, ea s-a ocupat de costumele din „Interstellar: Călătorind prin univers” și „Elita gangsterilor”.

1 voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Cinema, Muzică, Video, Ştiri
2 comentarii »