Cartea „Bazar bizar” de Radu Paraschivescu are şi o variantă audio, în lectura autorului, apărută la Humanitas Multimedia.
Radu Paraschivescu spune: „S-a născut romgleza şi a înviat Ceauşescu. Ups şi aoleu! O limbă trendy şi o apariţie misterioasă. De o parte reiterarea commitment-ului pentru challenge-uri, de cealaltă Ioropa şi condâţunili care ezigstă. Două proze în oglindă, despre metehne vechi şi noi.”
Iată un fragment relevant:
Continuare »
fără voturi
Încarc...Dupa câteva luni de pregătiri, amânări şi emoţii, Leonard Cohen a cântat duminică, 21 septembrie 2008, pe scena stadionului Arcul de Triumf.
Leonard Cohen în concert” title=”Pe scena stadionului Arcul de Triumf (21 septembrie 2008)” class=”g2image_centered” width=900 />
Continuare »
fără voturiÎncarc...Aşez mȃna acolo unde începe privirea Maicii către Pruncul cel Dintȃi al omenirii, către orizontul lumii, dincolo de marginea Timpului. Simt cum durerea sapă, ascuţită ca un ghem de ace, înăuntru, în rotocoale cȃnd reci, cȃnd fierbinţi. Lacrimi mari, rotunde, cristaline, se preling pe obrajii palizi, arizi de culoare.
Am alungat vălul cuvȃntului de pe chip. Am smuls singurătatea din mine cu cleştele viu al literei-mama. Am săpat în mine, răsturnȃnd brazda pămȃntie a tăcerii şi-am sădit slove, răsad pentru versul de mai tarziu. M-am ridicat din ghemul neputinţei să caut lumina. Din jurul meu. Am ridicat privirea către cer, acolo unde norii vorbesc graiul înălţimilor, lăsȃnd picurii să curgă spre pămȃnt să spele amărăciunea prafului aruncat din ochi în ochi de om. Am căutat, înfrigurată, viaţa în rădăcina verdelui de frunză, de floare, de copac, de viu, lăsȃnd palmele să unească pulsul verde al anotimpului cu cel roşu al omului.
Continuare »
1 voturiÎncarc...
Shusaku Endo este autorul romanelor „Samuraiul” şi „Un idiot minunat„, ambele traduse în colecţia Biblioteca Polirom. Considerat capodopera lui Endo, romanul „Tăcere” (1966) a apărut recent în limba română tot la Editura Polirom. Romanul, pentru care i s-a decernat Premiul Tanizaki şi care va fi ecranizat în regia lui Martin Scorsese, s-a bucurat de un succes răsunător şi de aprecierile elogioase ale criticii. O carte despre credinţă şi îndoială, „Tăcere” descrie persecuţiile la care erau supuşi creştinii în Japonia secolului al XVII-lea, în timpul shogunatului Tokugawa. Trimis să verifice zvonurile despre apostazia mentorului său, Cristovao Ferreira, unul dintre cei mai de seamă membri ai misiunii iezuite din Japonia, preotul Sebastiao Rodrigues descoperă în această ţară mai multe comunităţi clandestine de creştini. Asistând neputincios la martiriul acestora, Rodrigues îşi vede propria credinţă pusă la încercare şi începe să se îndoiască de un Dumnezeu care răspunde la suferinţele credincioşilor săi doar printr-o tăcere indiferentă. Vândut la rândul lui autorităţilor, supus la torturi cumplite şi silit să se dezică de credinţa sa, Rodrigues are conştiinţa dureroasă a eşecului, dar şi revelaţia faptului că Dumnezeu este prezent întotdeauna, chiar şi în tăcere.
Continuare »
fără voturiÎncarc...
Înainte de a începe, o să recunosc cinstit faptul că m-a intrigat mereu titlul acestei cărţi de Octavian Paler. Are nevoie de apărare Galilei? În faţa cui? Răspunsul e simplu. Da, toţi eroii au nevoie de apărare. În faţa noastră, a muritorilor de rând. Pentru că, date fiind calităţile lor extraordinare, ar fi trebuit să facă mai multe decât noi. Şi au făcut, în mod cert. Însă nu de-ajuns. Pentru că ceea ce pretindem, de fapt, de la ei, e să se aşeze deasupra greşelii, lucru pe care nimeni dintre noi, ceilalţi, nu-l poate face.
Textul este construit ca un dialog ale cărui premise sunt aşezate încă de la început. Ce s-a întâmplat cu adevărat? Era dreptul lui să facă ce doreşte cu propriile credinţe? Cum îl judecă oamenii? Are cineva dreptul s-o facă? A schimbat abjurarea lui Galilei zborul Terrei printre aştri?… Era doar o formalitate, până la urmă, dincolo de care nu se schimbă datul ştiinţific. Atunci… de ce-i cerem să n-o fi făcut?
Continuare »
1 voturiÎncarc...Vine timpul, câteodată, când vreau să mă sparg ca pe o păpuşă de porţelan sau să mă pun, în acelaşi timp, nicovală şi ciocan şi să lovesc cu ciocanul, să mă răstignesc pe cruce, să bat cuie singur, în palme şi în minte. Starea este similară cu aceea, în care aş fi într-un sac mai mic decăt corpul cu sufletul şi mintea. Sacul nu are ieşiri pentru mâini, picioare şi cap. Senzaţia este de sufocare totală. Şi nu de puţine ori, mi se întâmplă aceasta. Şi cred că mulţi au aceaşi senzaţie ca şi mine când tensiunile se acumulează şi incearcă să explodeze şi nu au unde.
Continuare »
1 voturiÎncarc...Contact | Publicitate | Termeni de utilizare | Cookies