11 august 2008

Tăcere

TăcereShusaku Endo este autorul romanelor „Samuraiul” şi „Un idiot minunat„, ambele traduse în colecţia Biblioteca Polirom. Considerat capodopera lui Endo, romanul „Tăcere” (1966) a apărut recent în limba română tot la Editura Polirom. Romanul, pentru care i s-a decernat Premiul Tanizaki şi care va fi ecranizat în regia lui Martin Scorsese, s-a bucurat de un succes răsunător şi de aprecierile elogioase ale criticii. O carte despre credinţă şi îndoială, „Tăcere” descrie persecuţiile la care erau supuşi creştinii în Japonia secolului al XVII-lea, în timpul shogunatului Tokugawa. Trimis să verifice zvonurile despre apostazia mentorului său, Cristovao Ferreira, unul dintre cei mai de seamă membri ai misiunii iezuite din Japonia, preotul Sebastiao Rodrigues descoperă în această ţară mai multe comunităţi clandestine de creştini. Asistând neputincios la martiriul acestora, Rodrigues îşi vede propria credinţă pusă la încercare şi începe să se îndoiască de un Dumnezeu care răspunde la suferinţele credincioşilor săi doar printr-o tăcere indiferentă. Vândut la rândul lui autorităţilor, supus la torturi cumplite şi silit să se dezică de credinţa sa, Rodrigues are conştiinţa dureroasă a eşecului, dar şi revelaţia faptului că Dumnezeu este prezent întotdeauna, chiar şi în tăcere.

Cotidianul „Washington Post” a elogiat romanul: „Tăcere este unul dintre cele mai frumoase romane istorice scrise vreodată… Pur şi simplu fără cusur.”

John Updike a descris romanul în „The New Yorker” ca fiind „o operă remarcabilă: sumbră, delicată şi uluitor de empatică.”

În „The New York Times Review of Books” s-a scris: „Tăcere este o capodoperă, o dramă lucidă şi elegantă.”

Iar „Times Literary Supplement” a descris cartea ca fiind „cel mai bun roman al lui Endo… O carte splendidă şi tulburătoare, care i-a adus un prestigios premiu literar în Japonia şi a fost tradusă în numeroase limbi.”

Shusaku Endo s-a născut în 1923 la Tokyo. După ce şi-a luat licenţa în literatură franceză la Universitatea Keyo, a studiat câţiva ani la Londra. La întoarcerea în Japonia a debutat ca prozator cu „Omul alb” (1955), distins cu Premiul Akutagawa. Doi ani mai târziu i-a apărut romanul „Marea şi otrava”, urmat, în 1959, de „Un idiot minunat” (Polirom, 2004), care-i aduce şi faima de excelent scriitor satiric. Următorul roman, „Tăcere„, publicat în 1966, este răsplătit cu elogiile criticii, Graham Greene declarându-l pe Shusaku Endo unul dintre cei mai buni romancieri pe care i-a citit vreodată. În 1982 i se decernează Premiul Noma pentru „Samuraiul” (Polirom, 2006), iar în 1986 apare romanul „Scandal”. Shusaku Endo este, de asemenea, autorul mai multor volume de eseuri şi de povestiri. Cărţile sale, traduse în numeroase limbi, i-au adus recunoaşterea internaţională şi au fost distinse cu cele mai importante premii literare japoneze: Premiul Akutagawa, Premiul Cultural Mainichi, Premiul Shincho, Premiul Tanizaki. A încetat din viaţă în anul 1996.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook