14 aprilie 2008
Paul Cimpoieru, care pentru acest spectacol este actor, regizor şi scenarist, nu ezită să se declare romantic. Este un tânăr care iubeşte şi nu vede nici un impediment să împărtăşească asta oricui s-ar afla lângă el. Iar iubirea începe de la aspecte casnice, triviale şi ajunge să se sublimeze în artă.
Ana Pepine, puţin frumoasă ca femeie, mult-prea-frumoasă ca expresivitate, conduce firul evoluţiei iubirii. Iar evoluţie înseamnă suişuri şi coborâşuri, înseamnă reveniri, înseamnă explorări, entuziasm, forţă, culoare, eter, materie şi gest.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Delia Stanescu in Dragoste, Impresii despre piese, Teatru
18 martie 2008
Când mi-a oferit biletul la piesa de teatru „Străini în noapte”, soţul meu mi-a spus că e o comedie care are mare succes. Că e regizată de Radu Beligan şi e jucată numai de doi actori, Florin Piersic şi Emilia Popescu. Acum câţiva ani, Radu Beligan a văzut la Paris reprezentaţia piesei lui Eric Assous, „Les Montagnes russes”, în interpretarea lui Alain Delon. Imediat s-a gândit la Florin Piersic. S-a întors în ţară, a tradus scenariul împreună cu Liviu Dorneanu, însă „prieteniile în(tru) teatru” nu l-au ajutat să găsească o scenă disponibilă la teatrele bucureştene, aşa că, într-un final, piesa a fost lansată sub egida ArCuB la Teatrul de Operă. Mi-a mai spus că era tot ce trebuia să ştiu înainte de a vedea spectacolul şi m-a sfătuit să nu citesc anticipat pe internet cronici sau impresii…
Continuare »
Încarc...
Publicat de Silvia Velea in Impresii despre piese, Teatru
4 martie 2008
Miercuri, 5 martie 2008, ora 18:00, la sediul Uniunii Scriitorilor din România, Nicolae Manolescu lansează volumul „Eminescu. Negocierea unei imagini” de Iulian Costache.
Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România şi ambasadorul Romaniei la UNESCO, sosit în ţară de la Paris pentru câteva zile, propune o discuţie despre negocierea noii Istorii a literaturii române – cazul Eminescu, plecând de la „Eminescu. Negocierea unei imagini„, cartea scrisă de Iulian Costache. Lumea culturală românească aşteaptă cu emoţie apariţia anunţată pentru acest an a „Istoriei critice a literaturii române”, a lui Nicolae Manolescu, a cărei publicare a început în 1990 cu volumul I, după care autorul a renunţat la ideea editării volumelor succesive, asumând pariul publicării integrale a acestei istorii. Însumând circa 2.500 de pagini, „Istoria” lui Nicolae Manolescu este comparabilă cu cea a lui G. Călinescu, toată lumea aşteptând o nouă aşezare a valorilor literare şi o nouă hartă a patrimoniului cultural românesc.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Cărţi, Ştiri
19 februarie 2008
În toate timpurile şi în toate locurile, problema canonului e o treabă destul de complicată şi oarecum bătută în cuie, care se schimbă destul de încet, odată ce marile valori se aşază şi se-nţepenesc în ierarhia lor. Din când în când (dar lucrul este rar), mai iese câte unul care nu mai e „în grafic”, sau „la standard”, căruia nu-i mai coincide forma cu Idealul Artei, ş.c.l. Din alt când în când, însă, Cititorul câştigă, şi consacrarea mai împinge câte unul pe culmile gloriei, dat – spre citire şi savurare – muritorilor de rând. Iată cum, cel care îmbogăţeşte de puţină vreme (în mod oficial) canonul românesc, poartă numele Marin Sorescu (cei care cunosc poezia cu „Trebuiau să poarte un nume” pricep parafraza…). Până acum ceva vreme (relativ recent – 1996), i-am fi urat vesel la multi ani, maestre, acum însă, nostalgic, ne aducem aminte că ne-a spus, odată, un profesor de facultate, să staţi cu ochii pe Sorescu, că el e următorul la canon. Şi-a fost să-i fie de bine. Poezia e grozavă, dramaturgia nă-u-ci-toa-re.
Dar de data asta nu vreau să-l comentez pe Sorescu. Tocmai am închis „Trei dinţi din faţă”, din care am adus vorbe calde, puţine, alese după sonoritate şi paradox al exprimării, surprinzătoare, cât să vă trezească în om un strop de nevoie sorească… e o poveste care mi-a dat un ciudat sentiment de tristeţe. Ca-n viaţă, uneori.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Iulia Muşat in Cărţi, Fragmente literare
15 ianuarie 2008
Acum câţiva ani, în timpul unor cursuri universitare pe care le urmam, s-a desfăşurat, pe parcursul câtorva seminarii, o foarte interesantă discuţie despre ceea ce s-a numit „Cazul Eminescu”. Era vorba despre numărul 265 al revistei „Dilema” (27 februarie – 5 martie 1998), în care se publicaseră câteva articole despre marele scriitor, ce stârniseră o teribilă agitaţie în lumea literară românească. Ideile pe care le susţineau autorii articolelor erau într-o extremă neconcordanţă cu ceea ce învăţasem „la şcoală” despre poetul-nepereche şi trebuie să recunosc faptul că am reacţionat, la o primă lectură, destul de rezervat. Ulterior, recitind şi discutând atent argumentele, am reusit să înţeleg motivele pentru care, oameni de litere mai mult sau mai puţin cunoscuţi au ales să-şi lege numele de un astfel de act „defăimător”. O să încep prin a prezenta câteva concluzii (paradoxal aşezate la început, dar îmi par necesare), cel puţin aşa cum am reuşit eu să mi le lămuresc atunci; urmează apoi pasaje din „infamul docoment”, pe care le-am găsit grăitoare pentru subiectul în cauză.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Iulia Muşat in Critică literară
4 voturi