18 martie 2008

Străini în noapte

Când mi-a oferit biletul la piesa de teatru „Străini în noapte”, soţul meu mi-a spus că e o comedie care are mare succes. Că e regizată de Radu Beligan şi e jucată numai de doi actori, Florin Piersic şi Emilia Popescu. Acum câţiva ani, Radu Beligan a văzut la Paris reprezentaţia piesei lui Eric Assous, „Les Montagnes russes”, în interpretarea lui Alain Delon. Imediat s-a gândit la Florin Piersic. S-a întors în ţară, a tradus scenariul împreună cu Liviu Dorneanu, însă „prieteniile în(tru) teatru” nu l-au ajutat să găsească o scenă disponibilă la teatrele bucureştene, aşa că, într-un final, piesa a fost lansată sub egida ArCuB la Teatrul de Operă. Mi-a mai spus că era tot ce trebuia să ştiu înainte de a vedea spectacolul şi m-a sfătuit să nu citesc anticipat pe internet cronici sau impresii…

Străini în noapte

Aşadar, când am intrat în sală eram deja intrigată, deşi habar n-aveam la ce să mă aştept; mai ales că în amintirile mele Florin Piersic rămăsese „troienit” în „Visul unei nopţi de iarnă”, iar pe Emilia Popescu nu o văzusem făcând roluri… de mare succes. Prin urmare, cuplul de actori nu mi-a inspirat încredere, dar am presupus că sub bagheta regizorală a lui Radu Beligan piesa va avea cel puţin o ţinută aristocratică, garnisită cu fineţurile şi umorul graţios cu care el însuşi îşi joacă rolurile. Speram să regăsesc pe scenă ceva din personalitatea lui, şi acesta era un gir bun. În plus, titlul românesc şi decorul natural, intim, cochet, dar neutru, mi-au dat un punct de referinţă afectiv şi din acel moment nu m-am aşteptat să văd ceva mai puţin decât „Doi pe un balansoar” sau „Fluturii sunt liberi”.

N-am să povestesc nimic despre subiect, ca să nu stric surpriza celor care vor să meargă la spectacol. Intriga, deşi imprevizibilă, nu este complicată, iar orice dezvăluire, oricât de neimportantă ar părea, strică farmecul cursivităţii, inflorescenţa momentelor dramatice. Deşi obişnuiesc să urmăresc piesele de teatru de pe locurile din faţă, ca să nu-mi scape mimica actorilor, de data asta am fost nevoită să privesc de pe un rând din spate, de unde practic nu se vedeau chipurile lor. Chiar şi aşa, spectacolul a fost o experienţă fericită pentru mine. Replicile excelente, mişcarea scenică firească şi expresivă pentru fiecare tip de personaj în parte, ajutată şi de lipsa oricărui artificiu scenografic, care mi-ar fi distras atenţia de la interpretarea actoricească şi m-ar fi ispitit să caut cine ştie ce mesaje absconse prin prezenţa lor, m-au făcut să simt din plin bucuria jocului pur, curgător, susţinut în cea mai mare măsură de puterea de convingere a textului dramatic.

Chiar dacă acţiunea piesei nu mi-a dat nici fizic, nici emoţional, senzaţia de vertij dintr-un montagnes russes, n-am putut, la final, să nu împărtăşesc, vizavi de teatru, aceeaşi bucurie pe care Florin Piersic o explica publicului: „că există, că trăieşte, că e viu şi că i se mai scoală mintea”…

SlabAcceptabilOKBunExcelent 2 voturi
Încarc...

5 comentarii la Străini în noapte

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook