4 martie 2008

Eminescu. Negocierea unei imagini

Eminescu. Negocierea unei imaginiMiercuri, 5 martie 2008, ora 18:00, la sediul Uniunii Scriitorilor din România, Nicolae Manolescu lansează volumul „Eminescu. Negocierea unei imagini” de Iulian Costache.

Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România şi ambasadorul Romaniei la UNESCO, sosit în ţară de la Paris pentru câteva zile, propune o discuţie despre negocierea noii Istorii a literaturii române – cazul Eminescu, plecând de la „Eminescu. Negocierea unei imagini„, cartea scrisă de Iulian Costache. Lumea culturală românească aşteaptă cu emoţie apariţia anunţată pentru acest an a „Istoriei critice a literaturii române”, a lui Nicolae Manolescu, a cărei publicare a început în 1990 cu volumul I, după care autorul a renunţat la ideea editării volumelor succesive, asumând pariul publicării integrale a acestei istorii. Însumând circa 2.500 de pagini, „Istoria” lui Nicolae Manolescu este comparabilă cu cea a lui G. Călinescu, toată lumea aşteptând o nouă aşezare a valorilor literare şi o nouă hartă a patrimoniului cultural românesc.

Despre volumul „Eminescu. Negocierea unei imagini„, al universitarului Iulian Costache, vor mai vorbi profesorul Paul Cornea, preşedintele Asociaţiei de Literatură Generală şi Comparată din România şi Radu Călin Cristea, noul director al Muzeului Literaturii Române, care a anunţat intenţia de a amplifica proiectele acestei instituţii.

Eminescu. Negocierea unei imagini” de Iulian Costache este o carte despre receptarea poetului în epoca sa, ce oferă publicului cititor şansa descoperirii unora dintre cele mai neaşteptate şi neconvenţionale imagini despre Eminescu în comparaţie cu aşteptările publicului de astăzi. Intervalul de timp selectat spre analiză (1870-1900) evidenţiază cel mai amplu spectru al receptării şi o diversitate strident polarizată a interpretărilor, reprezentând nu doar cea mai spectaculoasă etapă a istoriei eminescologiei, dar şi cea mai palpitantă din punctul de vedere al dificultăţilor refacerii ţesutului acestor interpretări.

Eminescu. Negocierea unei imagini” de Iulian Costache este cea mai nouă apariţie în colecţia „Critică şi Istorie literară” a Editurii Cartea Românească, fiind recomandată de nume importante ale criticii literare:

  • „O contribuţie ieşită din comun şi care merită cu prisosinţă a fi citită.” (Nicolae Manolescu)
  • „Acest balans între istoria literară, care sfidează amatorismul diletant, şi eseismul strălucitor, ofensiv cu tabieturile şi tabu-urile profesionalismului prăfuit, această joncţiune neobişnuită între meserie şi neastâmpăr creator, între cunoaştere şi expresivitate fac din cartea lui Iulian Costache o reuşită exemplară.” (Paul Cornea)
  • „Cartea lui Iulian Costache este o cercetare amplă, ambiţioasă sşi provocatoare, ce ţine în egală măsură de istoria literară şi estetica receptării. Autorul demonstrează că, în analiza mitului Eminescu, trebuie să avem în vedere şi istoria receptării operei eminesciene. Cartea se citeşte cu permanent interes şi e plină de idei originale şi fertile.” (Alexandru Călinescu)
  • „Învăţat, fără a deveni pedant, cu o minte fină şi fertilă, Iulian Costache este reprezentativ, dacă nu pentru o categorie întreagă, măcar pentru un tip de cărturar ajuns la maturitate, de care cultura noastră are vitală nevoie.” (Livius Ciocârlie)
  • „Această carte va avea ecou. Sugestia mea este că ar merita să fie tradusă, pentru că reprezintă un mod de a impune valorile noastre, pe creatorii români, printr-un cadru teoretic şi exegetic deosebit.” (Mircea Martin)

Nicolae Manolescu spune despre subiectul lucrării: „Receptarea lui Eminescu reprezintă o problemă la fel de importantă ca şi editarea ei. De altfel, o ediţie critică presupune un proces al receptării. Studiul lui Iulian Costache este o premieră în materie. Nimeni n-a luat în considerare până acum receptarea lui Eminescu într-un mod atât de sistematic şi de minuţios. Ce s-a întâmplat cu Eminescu până la 1900? Aceasta este întrebarea la care Iulian Costache răspunde. E vorba de Eminescu de dinaninte de constituirea mitului; de Eminescu supus încă unei contestări destul de vehemente; de Eminescu văzut de contemporanii lui. Sunt multe lucruri noi, de ansamblu şi de amănunt, cu privire la opere dintre cele mai „bătute” ale lui Eminescu, ceea ce constituie, în sine, un merit excepţional. Studiul este captivant intelectual, fără poncifele obişnuite (de la o vreme) când e vorba de Eminescu, o contribuţie ieşită din comun şi care merită cu prisosinţă a fi citită”.

Iulian Costache spune el însuşi: „Literatura funcţionează, în fapt, ca un imens joc de negociere şi strategie. În acest joc, autorul/textul şi cititorul/criticul devin actori ai unor negocieri sistematice, angajând strategii şi tactici specifice. Practic, nicio istorie nu îşi poate permite să fie una exclusiv a scriitorilor şi să construiască doar pe versantul operelor, ignorând cititorul şi versantul receptării. Şi, totuşi, această viziune ce conferă cititorului vocaţia unui potenţial co-autor a fost asumată în chip programatic, până acum, doar de Istoria critică… a lui Nicolae Manolescu. Spaţiul literar devine astfel mai cuprinzător şi, implicit, mai bogat în provocări. Altfel, fără negocierea (unicităţii) textului cu (multiplicitatea) cititorilor săi, literatura ar risca să fie redusă la un depozit de pagini mineralizate, niciodată deschise, conservate sub eticheta vreunei biblioteci ferecate. Aşadar: câtă negociere, atâta literatură.”

Cartea lui Iulian Costache este un volum de interes atât pentru specialiştii criticii şi istoriei literare, cât şi pentru toţi cei preocupaţi de „brand PR”, propunând refacerea pe simulator a istoriei negocierii unuia dintre „brandurile” cele mai celebre ale literaturii române: Eminescu.

Iulian Costache, născut în 1961, este lector universitar în cadrul Facultăţii de Litere – Universitatea din Bucureşti. Susţine cursuri de literatură română modernă şi studii europene în cadrul departamentelor de profil ale aceleiaşi facultăţi. În anul 2003, obţine doctoratul cu distincţia Magna cum laudae. Teza este coordonată de profesorul universitar Paul Cornea. La nominalizarea profesorului Nicolae Manolescu, i se oferă, în anul 2004, de către Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu” şi Consiliul Municipal Botoşani, o bursă de cercetare post-doctorală. Publică în Revista de Istorie şi Teorie Literară a Institutului G. Călinescu, Viaţa Românească, Contemporanul, Ateneu, Tomis.

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...

4 thoughts on "Eminescu. Negocierea unei imagini"

  1. gianina gheorghiu spune:

    Am avut placerea si onoarea de a participa la prelegerea dedicata domnului Iulian Costache in cadrul universitatii la care sunt si studenta(Al.I.Cuza iasi) si cu aceasta ocazie cunoscandu-l pe domnul scriitor in mod indirect. S-au facut remarcari la modul superlativ despre cartea acestuia de catre preofesorii de la catedra de romana. Ma fascinase un mkister ce nu a fost dezvaluit la interventiile domnilor profesori legate de ceea ce aduce nou vis-a-vis de Eminescu cartea domnului scriitor..inka nu am citit lucrarea acestuia dar de-abia astept sa o fac..si o voi face cat de curand..mi-a placut devizia dansului legata de ”negociere”: ”câtă negociere, atâta literatură.” Va indrum sa cititi fiecare din dumneavoastra iubitori de mitul eminescian si de literatura in sine pt o noua receptare eminescologica…cu stima si admiratie Gianina Gheorghiu studenta in anul 1 litere(romana-franceza)

  2. ioan lila spune:

    Gianina Gheorghiu studenta in anul 1 litere(romana-franceza)

    Felicitari, Gianina! Ai ales bine!

    Fii atenta la fraza asta:

    Practic, nicio istorie nu îşi poate permite să fie una exclusiv a scriitorilor şi să construiască doar pe versantul operelor, ignorând cititorul şi versantul receptării.

    ioanlila.over-blog.com

  3. gianina gheorghiu spune:

    va multumesc de mesaj desi nu stiu cine sunteti..am citit cartea domnului iulian marturisindu-va sincer ca terminologia acestuia mi-a dat putin de furca in comprehensiunea acesteia..mi-a facut placere sa citesc teza de doctorat si m-a ajutat sa imi imbogatesc cultura

  4. gianina gheorghiu spune:

    pt anul 1 e o carte destul de grea de abordat dar o voi mai reciti peste 2-3 ani pt a o intelege cu adevarat..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook