Miercuri, 13 mai 2009, în Sala Mare a Teatrului de Comedie a avut loc decernarea premiilor Festivalului Comediei Româneşti – festCO 2009, ediţia a VII-a, şi ale Concursului de Comedie Românească, ediţia a IV-a, 2009.
Principalii câştigători ai festivalului sunt Oana Pellea şi Mihai Gruia Sandu, pentru excelentul spectacol „Buzunarul cu pâine” de Matei Vişniec, pe care l-au pus în scenă la Teatrul Metropolis.
Premiul I al concursului de comedie i-a fost acordat scriitorului Valeriu Butulescu, pentru piesa „Insula femeilor”, care a fost prezentată într-un spectacol lectură de către un colectiv de actori de la Teatrul de Comedie, regizat de Gabriela Dumitru. În deschidere, despre piesă şi autor a vorbit, în numele juriului, regizorul Mihai Lungeanu. Piesa a lăsat o impresie deosebită, urmând a intra, din stagiunea viitoare, în repertoriul cunoscutului teatru bucureştean.
Filmul „Morţii nu poartă ecosez” („Dead Men Don’t Wear Plaid”), o comedie realizată în 1982, cu accente parodice la adresa filmelor noir, din care împrumută secvenţe, a apărut pe DVD.
La Humanitas Fiction a apărut „Viaţa şi vremurile lui Michael K„, un extraordinar roman al lui J.M. Coetzee, laureatul Premiului Nobel în 2003. Cartea a fost distinsă cu Booker Prize în Marea Britanie în 1983 şi cu Premiul Femina în Franţa în 1985.
Viaţa pare să fi intrat pe un făgaş lipsit de suferinţă, dar şi de bucurie, pentru Michael K, un bărbat de culoare din Cape Town. Orfan de tată, petrecându-şi copilăria stigmatizată departe de mamă, în cămine şi centre de reeducare, tânărul devine grădinar în slujba consiliului local. Nimic nu pare să-i tulbure traiul monoton, până în clipă când mama sa, grav bolnavă, ia hotărârea de a se întoarce în ţinuturile natale, unde doreşte să-şi sfârşească zilele, departe de oraşul sfâşiat de un război civil care nu este al lor şi pe care nu îl înţeleg, dar ale cărui consecinţe le afectează în mod direct vieţile. Urcându-şi mama şi putina avuţie într-un cărucior improvizat, Michael K începe o adevărată odisee printr-o lume care-şi poartă la vedere cicatricile mereu reînnoite ale unei istorii tragice. Într-o lume fragmentată, care nu este pregătită să-i accepte alegerile, Michael K dă o lecţie despre supravieţuire pură: fără idoli, fără iluzii, fără viitor.
Chimia românească, chiar dacă nu a vânat niciodată un Premiu Nobel, a avut, totuşi, unele realizări. Ar fi mare păcat să o reducem la chipul tâmp al Elenei Ceauşescu, exponentul ei emblematic. În schimb, alchimia noastră e pe nicăieri. Românul nu şi-a bătut niciodată capul să facă aur din resturi menajere. Ştia că e zadarnic. Chiar dacă ar fi reuşit, nu era chip să-l păstreze. Că veneau imediat după el turcii, ruşii, tătarii. Alchimia carpato-dunăreană s-a oprit la zeama de ţuică. Cazanul de fiert prune este cea mai sofisticată maşină cu abur zămislită de ingineria noastră populară. Dar astăzi e pe cale de dispariţie…
Uniunea Europeană ne ajută să scăpăm de unele obiceiuri proaste, denumite popular tradiţie. Gata cu guiţatul ritual din Ajunul Crăciunului, gata cu măcelul bestial al mieilor pascali, gata cu jelitul morţilor în sufragerie! Europa nu glumeşte. Are norme pentru orice şi dacă în mod premeditat calci o broască gestantă, te poţi alege cu dosar penal. Încearcă numai să spui nu Europei, că te loveşte în moalele capului cu prima clauză de salvgardare ce-i cade în mână. Dar cazanele…
Pentru exemplificare, luăm câteva fragmente din lucrarea „Crima din Mews”.
Personajele principale, detectivii, sunt introduse fără prea multă ceremonie:
Însoţitorul inspectorului-şef, un omuleţ între două vârste, cu un cap rotund şi mustăţi mari, cazone, zâmbi în sinea sa:
— Très bien, Japp, observă el. Îţi spui întotdeauna rugăciunea. Te felicit.
— Ce scuză pentru cerşit, aşa-i în ziua de Guy Fawkes, spuse Japp.
— Ce supravieţuire interesantă, zise îngândurat Hercule Poirot. Artificiile se ridică — poc-poc — mult timp după ce omul pe care-l sărbătoresc şi faptele sale au fost uitate.
Omul de la Scotland Yard fu de acord.
Fragmente din lucrarea lui Oswald Spengler, „Omul şi filozofia vieţii”, traducere de Gheorghe Pascu, Editura AION Oradea – 1996:
„În paginile ce urmează prezint un număr mic de idei, preluate dintr-o operă mai mare la care lucrez de ani de zile. Intenţia mea a fost de a proba modul de abordare aplicat în Declinul Occidentului exclusiv asupra grupului culturilor evoluate acum, asupra premiselor istorice ale acestora şi ale istoriei omului începând cu originile sale. Cu ocazia acelei opere, am observat că majoritatea cititorilor sunt incapabili să păstreze o privire de ansamblu asupra întregii bogăţii de gânduri, pierzându-se de aceea în domenii separate mai familiare lor, văzând restul strâmb sau deloc şi dobândind în consecinţă o imagine falsă atât despre ceea ce spuneam, cât şi în privinţa celor despre care se vorbea. Convingerea mea a fost şi este că soarta omului va fi înţeleasă numai dacă toate domeniile activităţilor sale sunt privite simultan şi comparativ, fără a se face greşeala de a elucida pagini separate ale existenţei sale pornind doar de la politică, religie sau artă, cu credinţa că astfel totul a fost descoperit. Cu toate acestea, îndrăznesc să fac aici încercarea de a pune câteva întrebări care sunt strâns legate între ele, fiind de-aceea indicate să ofere o impresie preliminară asupra marelui mister al soartei omeneşti.”
3 voturi
Încarc...
