4 martie 2008
Miercuri, 5 martie 2008, ora 18:00, la sediul Uniunii Scriitorilor din România, Nicolae Manolescu lansează volumul „Eminescu. Negocierea unei imagini” de Iulian Costache.
Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România şi ambasadorul Romaniei la UNESCO, sosit în ţară de la Paris pentru câteva zile, propune o discuţie despre negocierea noii Istorii a literaturii române – cazul Eminescu, plecând de la „Eminescu. Negocierea unei imagini„, cartea scrisă de Iulian Costache. Lumea culturală românească aşteaptă cu emoţie apariţia anunţată pentru acest an a „Istoriei critice a literaturii române”, a lui Nicolae Manolescu, a cărei publicare a început în 1990 cu volumul I, după care autorul a renunţat la ideea editării volumelor succesive, asumând pariul publicării integrale a acestei istorii. Însumând circa 2.500 de pagini, „Istoria” lui Nicolae Manolescu este comparabilă cu cea a lui G. Călinescu, toată lumea aşteptând o nouă aşezare a valorilor literare şi o nouă hartă a patrimoniului cultural românesc.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Cărţi, Ştiri
A doua piesă pe care o prezentăm din integrala creaţiei dramaturgice a lui Valeriu Butulescu este „Samson (Valea din Deal)”, o comedie bufă cu fundal dramatic.
Autorul este strâns legat prin viaţă şi carieră de Valea Jiului. Inevitabil, a trăit mineriadele îndeaproape. Abordarea acestui subiect în creaţia sa este firească, dar în acelaşi timp curajoasă. Îndepărtarea de acele evenimente dramatice i-a permis să trateze subiectul cu umor, pentru a sublinia absurditatea unor astfel de acţiuni. Deşi personajele nu poartă numele unor persoane reale, iar piesa este totuşi una de ficţiune, asemănările şi trimiterile la realitate sunt evidente.
Piesa a fost publicată pentru prima dată în 2003, în volumul cu acelaşi titlu, la Editura Polidava din Deva.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Biblioteca, Noutăţi despre site, Teatru
7 februarie 2008
Chiar depăşind graniţele literaturii engleze, Charles Dickens (7 februarie 1812 – 9 iunie 1870) rămâne, fără îndoială, campionul literaturii ca tablou al copilăriei. Fără să-i minimalizăm prin asta valoarea, recunoaştem cu preponderenţă între lucrările sale pe cele care aduc în prim-plan universul infantil, care se construieşte oarecum metodic pe baza unei legi ce nu poate fi ignorată: vitregia sorţii poate fi învinsă dacă-ţi păstrezi calea dreaptă şi cugetul curat. Teza pare simplistă, dar asociată cu un real talent narativ, Dickens a obţinut o formulă de succes care, deşi nu l-a inclus în rândul monştrilor sacri, l-a făcut cunoscut şi citit cu plăcere la nivel universal.
Volumul asupra căruia ne-am oprit se deschide cu o discuţie care – mi se pare mie – stârneşte şi azi vii pasiuni. Este vorba despre felul în care exactitatea faptului are câştig de cauză asupra pasiunii imaginaţiei. Tocmai pentru că mă situez în mod fundamental şi categoric pe poziţie adversă, am ales fragmentele care argumentează acestă teorie, pentru ca fiecare dintre cititori să aleagă pentru sine, conform propriilor credinţe.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Iulia Muşat in Cărţi, Fragmente literare
17 ianuarie 2008
1984 – an greu din decada prăbuşirii economice, morale şi sociale a ţării noastre. An al decadei de groază din sistemul comunist. Decada de foame, frig, decădere morală şi întipărirea în mentalul unora, că furtul, mita şi şpaga, respectiv îndoirea coloanei vertebrale cu capul atingând podeaua, reprezentau valori fundamentale ale vieţii lor. Devenise mândrie pentru ei, etalarea acestui mod.
Instituţiile statului totalitar, subordonate partidului unic, contribuiau din plin la acest proces de degradare. Una din aceste instituţii vitale pentru o naţiune a fost şi este Justiţia, respectiv sistemul juridic cu componentele sale adiacente. Repercursiunile a ceea ce s-a întâmplat în acei ani se regăsesc mult amplificate şi de altă natură astăzi.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Viorel Muha in Memorii
26 octombrie 2007
Fragmente din volumul „Personalitatea literaturii române” de Constantin Ciopraga (capitolul „Renascentism târziu: Dimitrie Cantemir”), Princeps Edit, Iaşi, 2007
„Nu numai prin imensa capacitate de cunoaştere, pornind intensiv de la cei vechi, dar şi prin modul de a construi el însuşi, moldoveanul Cantemir a fost, în frământata lume feudală, un umanist de statură renascentistă. Prin îngânduratul Miron Costin, prin Dosoftei, prestigiosul mitropolit de Iaşi, prin Nicolae Milescu, al cărui studiu teologic Enchiridion sive Stella Orientalis Occidentalis splendens se tipărea în 1669 la Paris, de asemenea prin foarte instruitul muntean Constantin Cantacuzino, fracventator al Universităţii padovane (suprimat în 1716 la Constantinopol), apoi prin Cantemir, emulul acestora – unii de formaţie latină, alţii iniţiaţi şi în cultura Heladei -, se configura la confiniile Orientului cu Occidentul, un început autohton de renaştere.”
Continuare »
Încarc...
Publicat de Iulia Muşat in Critică literară, Cărţi
16 octombrie 2007
Deşi cartea lui Nicolae Steinhardt, „Dăruind vei dobândi„, este alcătuită dintr-o succesiune de predici mai întâi vorbite, abia mai apoi aşternute pe hârtie, acestea se înscriu, mai degrabă, în aria foarte restrânsă a eseului teologic. În „Cuvânt înainte”, autorul ne lămureşte mai bine decât oricine asupra crezului său despre predici şi predicatori: „…predicile devenind ceea ce trebuie de fapt să fie, o mărturisire publică şi un dialog cu ascultătorii, iar nu o trufaşă, pedantă, sclivisită dojană sau o învăţătură triumfalistă. Predicatorul şi enoriaşii păşesc împreună – dibuind, revenind, stăruind, pricepând anevoie, minunându-se – către Hristos.”
Lectura acestei cărţi mi-a reînviat o amintire veche şi dragă, anume vizita facută unui preot bătrân, cândva călugăr la Cernica. L-am găsit în grădină, legănându-se într-un balansoar, înconjurat de flori. Ne-a povestit (mie şi prietenei mele) câte-n lună şi-n stele, istorii cu sfinţi şi cuvioase, ne-a recitat poezii din Crainic, Topârceanu, Eminescu… Şi, din când în când, aparent fără nicio legătură, ne amintea să ne rugăm pentru păsările călătoare, ca ele să treacă cu bine marea şi să se întoarcă acasă. Pe mine mă privea scurt şi rar. Nu cu o privire caldă, blândă, învăluitoare, ci una rece-fierbinte, pătrunzătoare, ca o flacără de sudură. Nimic dureros sau stânjenitor, dimpotrivă, ochii lui mă umpleau de o lumină albastră, strălucitoare…
Încarc...
Publicat de Silvia Velea in Cărţi, Impresii despre cărţi
