17 ianuarie 2008

Felii de timp – Săli de Judecată!

1984 – an greu din decada prăbuşirii economice, morale şi sociale a ţării noastre. An al decadei de groază din sistemul comunist. Decada de foame, frig, decădere morală şi întipărirea în mentalul unora, că furtul, mita şi şpaga, respectiv îndoirea coloanei vertebrale cu capul atingând podeaua, reprezentau valori fundamentale ale vieţii lor. Devenise mândrie pentru ei, etalarea acestui mod.

Instituţiile statului totalitar, subordonate partidului unic, contribuiau din plin la acest proces de degradare. Una din aceste instituţii vitale pentru o naţiune a fost şi este Justiţia, respectiv sistemul juridic cu componentele sale adiacente. Repercursiunile a ceea ce s-a întâmplat în acei ani se regăsesc mult amplificate şi de altă natură astăzi.

Justiţia este sanitarul, doctorul unei naţiuni. Fiind capăt terminal, aceasta efectuează corecţiile necesare, atât din trecut cât şi din prezent, respectiv previne şi stopează faptele şi comportamentul negativ din viitor.

Aceasta are rolul de a preveni degradarea statului de drept, dacă acesta există. Într-un stat de drept şi democratic, Justiţia este principala răspunzătoare de înapoierea respectivei naţiuni, din toate punctele de vedere. Ea, Justiţia, este răspunzătoare de faptele din politic, din economic şi social.

Noiembrie 1984, Tribunalul Bucureşti – Trepte multe, trepte tocite de destine pierdute şi rătăcite. Intrare prin uşi mari cu clanţa desprinsă. Coridoare murdare, mucuri de ţigări pe jos. Scuipătoare ca în spitale, pe post de scrumiere. Ţigări strivite în grabă şi îndoite a chinuială. Unele din ele, Kent alb, zdrobitor de alb, cu ruj roşu pe filtru. Altele contrastând ameţitor, ţigări Carpaţi, ţigări strivite cu obidă şi desfăcute din lipeala hârtiei, cu tocătură de tutun împraştiată.

Pereţii vopsiţi în maro, pereţi frecaţi şi zgâriaţi, la colţuri soioşi de haine frecate, păreau că te strâng şi ca te vor duce acolo unde nu vezi lumina de soare. Voci venite prin ecou loveau tavanul, coborând ameţitor spre cei ce aşteptau.

– Inculpat?… Ridicaţi-vă în picioare. Veniţi în faţa juriului! Staţi drepţi!… Recunoaşteţi?… Aţi înfăptuit… Semnaţi!

Procese pe bandă… sentinţe judecate în dispoziţii de partid şi prin telefon.

Pereţii reci şi întunecaţi parcă scoteau ghiare să apuce pe cei lipiţi de ei, personaje cu ochi plecaţi. Câte un răpăit de tocuri cu cui se auzea pe holul imens, generând ecouri înfiorătoare. Dacă treceai prin dreptul WC-ului, respiraţia era supusă unui chin de stopare şi respingere de aer, cu grimasă de greaţă. Aer închis şi miros de transpiraţie. Totul mirosea a nespălat.

Uşile de judecată deschise împreună cu o fereastră, gură uriaşă de aer. Eu în picioare în faţa juriului. Încrutaţi, judecătorii cu priviri de gheaţă se uitau undeva. Acel undeva, dacă exista, numai de ei era ştiut. Ei nu vedeau pe cei din faţa lor, se uitau prin noi. Totul era hotărât dinainte. Mecanismul de partid unic şi de stat, fucţiona la comandă promptă.

– Alo! Alo!…
– Da! Să trăiţi!…
– Tovarăşe procuror, sunt Chelebeanu, de la partid!
– Să trăiţi, Tovarăşe Chelebeanu, ordonaţi!
– Mă, tu eşti procuror în Tribunal?
– Da, să trăiţi, cu umila dumneavostră bunăvoinţă!
– Mă, lasă-l pe ală cu carnea care a furat, mă, că este neam cu primu’ secretar de la Deva, mă! Nu ştiai?
– Nu, să trăiţi, dar a furat aproape un vagon frigorific de carne, asta numai ce am putut determina noi!
– Băi, procurorule, vezi să nu te bag eu la frigorific! Vezi ce este cu scăzămintele, că apa curge de pe carne când se dezgheaţă şi ajunge la jumătate. Ce, bă? Trebe să te învăţ eu? Propune trei luni cu supendare şi gata, ce mare scofală? Omul este de-al nostru. Zice ce zice partidul. Om de nădejde, de peste 20 de ani. Ia vezi tu cu grupul ăla care a început să mâraie împotriva noastră!
– Am înţeles, să trăiţi, dar este implicat şi un scriitor… ştiţi?
– Lasă, bă, pe scritor. Îl avem noi în grijă. Tu dă dispoziţie ca la ceilalţi să li se bage de la vecinii de sus, prin podea, în suportul lustrei din tavanul lor, câte un microfon. În dormitor, bă, ca să auzim ce vorbesc noaptea la secret, bă? Ai înţeles? Că dacă băgaţi în telefon sau în ceasul de lumină, nu se aude nimic! Tu anunţă băieţii unde am spus eu, că ei ştiu bine ce au de făcut. Ai înţeles, bă?
– Da, am înţeles, să trăiţi!
– Aşa să faci, bă, că altfel ajungi pe post de portar la tribunal, dar nu în faţă, ci în spate, unde vei avea grijă să numeri deţinuţii când intră şi când ies, şi nu vei avea nici gheretă şi nici scaun! Iară iarna vei sta afară! Ai băgat la cap?
– Am înţeles, să trăiţi, dar ştiţi… judecătorul!
– Bă! Te bag în mă-ta, văd că ai tu grijă în locul meu! Fii atent! Sun eu, nu avea tu grijă şi la judecător, că de aia i-am numit, bă, să judece cum trebuie! Că l-a pus acolo partidul, bă, clasa muncitoare, bă! Nu înţelegi? Te-ai îmbuibat, mă, fomilă? Am auzit că se cam înghesuie unii pe la tine, pe la uşă, cu straiţele, chiar de la sute de kilometri. Ia mai îndreaptă ce este mai bun, aşa, şi pe aici, că vezi… că vei ajunge chiar ce am spus!

Judecătorii şi procurorii erau cadrele de nădejde ale aparatului de pedepsire a statului totalitar. Ei erau capătul, nu luminos, ci cel întunecos, dacă aveai curajul să înfrunţi sistemul. Ei te scăpau sau te pedepseau, nu funcţie de fapta făcută, ci funcţie de cine erai, ce ai fost, ce plocon puteai să dai şi, cea mai importantă, atitudinea ta faţă de partid.

Astăzi lucrurile stau la fel, numai că depinde ce partid este la putere, care majoritate parlamentară este mai puternică, de ce avere dispui, respectiv cât ai furat şi cu cine ai împărţit, respectiv ce politician te-a ajutat şi cât poţi să dai, fie ridicând în funcţie, fie ajutând neamuri, prieteni şi relaţii.

Mai mult de atât, culmea ipocriziei, vin unii din instituţiile statului, din politic sau chiar din presă şi cântă ode celui care a hărtănit ţara. Ei vin cu tupeu, făcând afirmaţii că au creat locuri de muncă, că ce manageri buni sunt, că au adus mari contribuţii preluând ajutorul financiar de la stat, băgându-l în propriul buzunar, că scutirile aduse banilor care trebuiau să-i plătească au făcut bine României!

Este uşor să cumperi curent electric pe un calculator, care ocupă numai un birou, să manevrezi conturi bancare, cumpărând cu un preţ şi vânzând cu chiar şi de trei ori mai mult. Este uşor după un asemenea câştig să vii să spui că vrei scutire de TVA, că vrei pensii mărite, că vrei binele „poporului tău”. Aceeaşi tovarăşi, dar în timpuri prezente.

Înainte era evidentă, ca şi în mare parte acum, inutilitatea multor procese, plictiseala procurorilor şi judecătorilor, plus faptul că ne considerau şi ne simţeam insecte în faţa lor. Cei care greşeam şi nu eram conform cu linia partidului, riscam maximul de pedeapsă, iar unii chiar intrau nevinovaţi la capătul întunecos al tunelului, unde nu ajunge lumina. Vina principală, când nu te încadrai cu linia partidului, indiferent de ce proces era pe rol, era ca ai vândut ţara, clasa muncitoare, poporul, tovarăşi!

Astăzi nu mai eşti acuzat cu voce tare că ai vândut partidul sau încrengătura instituţionalo-politică mafiotă, ci eşti privit cu ură, de sus, de pe podiumul de judecată, sau eşti pus repede sub anchetă. Cei care sunt ai lor, ai încrengăturii instituţionale, dosarele lor se pierd, sunt rătăcite, retrimise, încurcate în proceduri, cu documete sustrase sau din contră, cu unele noi apărute. Aşa apar ţinute la dos, „în caz de…”, documente care contrazic pe cele vechi, până cel acuzat cade în uitare, atât de adversar cât şi de presă, respectiv de aşa zisa opinie publică.

Şi faptul se perpetuează cu o iuţeală de necrezut, pentru că apare alt caz fierbinte, caz care nu lasă să se răcească cel trecut. Aşa a apărut uzura conştiinţei, a devenit rutină defilarea unora asemenea cazuri, defilare prin instanţe de judecată cu avocaţi şi presă, ulterior intervenind „retragerea” şi dispariţia lor de pe scenă, fără să le pese sau să plătească ceva.

Avocat astăzi, expert penalist cu relaţii în sistemul administrativ din Bucureşti şi primăriile adiacente, spune:
– Domnule… nu trebuie să dai în judecată pe primar şi secretar, sunt doar colegi cu cei din justiţie, nu ai şansa să câştigi! Dă primăria în judecată, să plătească despăgubiri. Adică cei proşti şi mulţi, nu primarul escroc, primar apărat de sistem şi de politic, indiferent cine deţine puterea.

Dar să revenim cu mulţi ani în urmă, să revenim la năravurile celor de atunci, năravuri perfecţionate şi finisate astăzi.

Se citeşte rechizitoriul. Zece dolari. Zece dolari avuţi în buzunar la trecerea frontierei. Procurorul tânăr se ridică şi solicită:
– Onorată instanţă, conform Art… Cod Penal, solicit pedeapsa maximă de 7 ani închisoare.

Simţeam atunci că sala rece, cu bănci roase, de un maron cenuşiu murdar, a intrat în ceaţă. Oamenii din bănci s-au trasformat în strigoi şi parcă s-au năpustit asupra noastră. Sunt zile în viaţă, zile blestemate. Zile în care spui „nu mai vreau să fiu”. Zile în care şi Dumnezeu poate ne uită cu adevarat în mâinile satanei.

Astăzi, acelaşi Tribunal, în altă clădire, care trebuia să fie supermarket. Tribunal cu arhive, cu două scaune, cu uşa de arhivă la intrare, de trebuie să intri în dungă, dacă eşti mai corpolent. Tribunal cu holuri inutile uriaşe, cu personaje care zbiară că nu eşti la gară, şi acolo nu se dă ora exactă, respectiv când soliciţi un dosar ţi se spune: „Ce vrei?”, „Asta este!”, „Nu vezi, domnule, că nu este!”

Te înconvoi si te cruceşti! Cum este posibil? Acela care cel mult trebuia să ducă gunoiul, zbiară la tine ca un apucat! La tine! Justiţiabil supărat sau avocat, la oameni care tac, oameni care nu spun nimic, numai strâng din măsele, că tot acolo, la ăştia, ajung şi altădată. Cui să-i spui, pe cine să sesizezi, cui să te adresezi? Inamovibilitate! De! Săracul cetăţean, i se strâmbă gura a scârbă şi nu mai vrea nimic, nici măcar judecată strâmbă!

Timpul din trecut se răsuceşte în mulţi dintre noi, se răsuceşte în mod ciudat, venind în prezent şi pentru toţi reprezentând un regret, numai că acest regret diferă. Pentru acei care au fost în acele scaune, ei, prietenii lor, familiile lor, respectiv copiii lor, acel timp nu se răsuceşte în ei. Pentru unii dintre ei, nu există acea răsucire. Ei nu au simţul de a percepe realităţile decât prin propriul egoism şi printr-o conştiinţă perversă.

Pentru ei există prezentul şi viitorul în folosul lor, puterea autorităţii care le conferă indiferent de nivelul pregătirii, posibilitatea de a ajunge la resursele materiale visate, bani, proprietăţi imobiliare şi mobiliare etc. Ei s-au constituit în clanuri acum. Pe partide. Democraţia clanurilor. Democraţia de clan din instituţii, indiferent de profil, de nivel, de mic sau mare. Ei se ajută toţi, reciproc. Ei, cei din instituţii. Alţii în clanuri politice. Alţii în grupuri de miliardari, nu în lei, ci în euro! Clanuri care au rupt hălci din trupul ţării şi îl exploatează în defavoarea celor mulţi, votanţi cu drept democratic numai în ceea ce priveşte votul.

Ei se înjură la TV! Dar când se întâlnesc, îşi dau pupături şi sărută mâna celui care i-a făcut oameni! Se apleacă de şiră, pupând urma celui care i-a numit sau le-a dat cale verde!
– Să trăiască naşul!

Unul, zilele astea, vorbea că a uitat câţi fini are! Doamne, cât bine face satana cu chip de om! Agaţă şi pe alţii, invintându-i să fie băieţi deştepţi! Iar dacă au probleme, să vină să pupe mâna naşului! Naşul să trăiască, naşul are grijă. Respectiv finii, în caz de ceva, să sară şi să-l apere! Mai lipsesc gărzile înarmate pe stradă, să-i apere pe potentaţi. Au gărzi de corp, gărzi care le fac loc. Namile de doi metri care au uitat de volanul tractorului, au învăţat să dea cu pumnul.

Mulţi sunt cei de atunci, ori rudele sau prietenii lor. Lanţul nu s-a rupt. Continuitatea s-a păstrat.

Sala de tribunal a devenit pentru mulţi, ca şi atunci, un loc unde nu se mai duc cu frică. Din contră, se duceau cu tupeu, cum se duc mulţi şi astăzi. Atunci, cu puterea relaţiei dând curci, damigene cu vin, carne şi altele. Astăzi, cu relaţii la partide, cu armate de avocaţi, cu dispoziţii şi schimbare de miniştri, cum „convingi” procurorul sau judecătorul. Toate acestea indirect, bineînţeles, prin sistemul de relaţii. Apoi eşti pus în „aşteptare”, pentru legi şi ordonanţe date pentru ei sau prescripţie.

– Ce s-a schimbat, băi frate, se întreabă pălmaşul de la ţară, pălmaş care se uită la gloaba din curte sau la tractorul ruginit deşălat şi înclinat pe o parte cu roata dezumflată? Cu ce să ar, măi frate? Cu ce să irig, măi neamule? Cu ce să semăn, copile? Şi dacă am recoltă, cui să o dau? Angrosiştilor, de nu-mi scot cheltuiala?

Multe întrebări şi cam prea mult, pentru încă o ţară bogată şi în acelaşi timp cea mai săracă din Europa! Până când, măi frate?

Milioane de procese, cohorte de avocaţi, unii judecători care se uită şi astăzi cu scârbă la cei din faţa lor. Figuri de ceară ca aceleaşi din regimul trecut, dar figuri în scaune mai înalte, cu dosare mult umflate şi cu infractori care se plimbă prin sălile de judecată mimând compasiune, nevinovăţie. Vezi Doamne, ei sunt politic! Proceduri care nu au de-a face cu actul de justiţie, încălcări ale legii sau ignorarea lor.

Judecătorului trebuie să i se pună judeacata pe masă. Unii dintre ei nu mai judecă, nu-i mai interesează. Grefierii se străduiesc, unii din ei cât pot, să mai descâlcească încâlceala! Cine-i trage la răspundere pe judecători?

Avocatul invoca bine sau rău legi, sau tace, sau se bâlbaie, sau se înţelege cu avocatul advers şi lungeşte procesul mâncând banii la ambele părţi. Unor judecători li se pare normal, habar neavând de legi. Ei aşteaptă să li se spună dacă este drept sau nu, funcţie de invocări de partea impricinată, respectiv de partea implicată prin relaţii, mai mult sau mai puţin politice sau bogate, fie a uneia dintre părţi, fie a celeilalte, partea care are relaţia mai mare!

Legea este în cărţi, iar dacă nu este invocată sau este încurcată de proceduri, poţi să întrebii: unde eşti tu, Justiţie, cu balanţa ta cu tot, că tot degeaba.

– Alo… Alo… Sunt avocat… Să trăţi! Cu tot respectul! Aţi vorbit acolo? Da… da… acum… da… trebuie să intru la rând în instanţă… da, la a doua strigare la dosare… bun… este bine. Să trăiţi! Da, se face… Cum se poate… Da… lângă pădure… Unde aţi dorit. Da, nu mai departe de lac, la 100 de metrii!… Nu am putut mai mult 600 de mp… Ei… daţi şi dumneavoastră o masă, aşa, de complezenţă. Eu nici nu vin. Bun! Să trăiţi! Fug, să nu mă sară iară!

Timpuri noi cu obiceiuri vechi. Cu tehnică de comunicaţii ultramodernă şi eficientă în aranjarea situaţiei rapid. Aranjare de situaţie după colţul istanţei sau ferit, cu ţigara în mână, mai la o parte, cu ochii atenţi în jur. Cu tăceri şi întreruperi. Nu se ştie cine te poate auzi! Şi te poţi trezi lovit de adversar! El poate avea relaţii mai puternice! Nu se ştie.

– Ce, frate! Gata, suntem în Uniunea Europeană! Ce să ne mai facă? Suntem ai lor. Şi nu au dreptul la imixtiune în treburile Justiţiei!

Poate cineva să înţeleagă când auzi aşa ceva că te prăbuşeşti în tine, te prăvăleşti lovit de trăsnet ca în clipa morţii, ştiind că personaje din politic, instituţii, din miliardarii în euro, cei ştiuţi şi neştiuţi, aveau metri cubi de bani înainte de revoluţie? 198… S-au găsit la Sinaia, în curtea unor astfel de indivizi… metri cubi de bani, valută, oameni care primeau sau dădeau telefoane şi hotărau destine? Astăzi unii tot asta fac!

Sala de judecata este mai aglomerată, sala de judecată cu legi care nu se aplică, cu instituţii acuzate care nu se prezintă. Sala de judecată în care nu se prezintă, începând de la primar şi terminând cu ministru. Sala de judecată care este expusă trocului, fie la cârciumă, la Piaţa Dorobanţi, fie pe holurile imense ale Casei care nu este a Poporului.

Ce a fost ieri, ce este astăzi? De ce încă aceeaşi sală de judecată, cu unii dintre aceeaşi judecători? De ce cu timpurile acelea răsucite în ei, tot unii din ei, astăzi fără simţire, fără respect, fără a fi om, judecă ei sau neamurile lor?

Ce va fi în viitor? Nu se vor oprii vreodată? Nu va ajunge scadenţa şi la ei?

Text de Viorel Muha

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook