1 iulie 2008
Mi-e dor să simt cum ferestrele sufletului sunt deschise către fiecare parte din lumea celor ce-mi construiesc inima, iar perdelele încă mai păstrează umbra vântului care se juca prin pletele încolăcite după degete imaginare în cârlionţii copilăriei din mine, care nu a plecat nicio secundă de pe colina sufletului.
Mi-e dor să strig că fericirea e-a mea dintr-o veşnică clipă uitată într-o scorbură când pădurile încă mai miroseau a verde şi tu mă cadoriseai cu frunze pe care scria cu nervuri de sânge că viaţa curge în noi din venetice plăsmuiri de stele.
Mi-e dor de drumurile din mine, care toate duc către ţărmul mării, lângă un far abandonat de tăcerea ruinelor atât de grăitoare, cu fiecare cărămidă uitată din vechime, ce se profilează cu umbra crescută din soare către margini de ţărm scăldat de ape.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Mirela Nicoleta Toniţă in Eseuri
25 iunie 2008
A fost odată ce-au fost; a fost un om şi-o femeie, bărbat şi muiere, oameni de treabă, el bun şi ea cuminte, încât li se dusese vestea că trăiesc bine şi toţi se bucurau când treceau pe la casa lor. Niciodată el nu zicea ba când ea zicea da, dar nici ea nu ieşea din voile lui, şi de aceea era linişte la casa lor şi toate le ieşeau bine şi cu spor.
Aveau însă şi oamenii aceştia o mare şi nesecată mâhnire-n su- fletele lor: nu le făcuse Dumnezeu parte de copii, şi fără de copii viaţa, mai ales cea bună, n-are nici un rost. Să fi avut fie măcar numai unul, ca să aibă de cine să poarte grijă şi cu ce-şi bate capul, căci aşa numai ei amândoi îşi nădeau zilele în sec şi nu se alegeau cu nimic din ele.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Poveşti
16 iunie 2008
Fragmente din lucrarea „Istoria literaturii italiene” de Francesco de Sanctis, Editura pentru Literatură Universală, Bucureşti, 1965:
„Dacă deschizi acum Decameronul şi citeşti doar prima nuvelă, ai impresia că ai căzut din nori şi te întrebi împreună cu Petrarca: ‚Cum am venit eu oare aici, sau când?’ Nu este o evoluţie, ci o catastrofă sau o revoluţie care, de la o zi la alta, îţi înfăţişează lumea schimbată. Aici, Evul Mediu nu este numai negat, dar luat în râs.”
Continuare »
Încarc...
Publicat de Iulia Muşat in Critică literară, Cărţi
10 iunie 2008
Fragmente din volumul „Darul lui Humboldt” al lui Saul Bellow (10 iunie 1915 – 5 aprilie 2005):
„Culegerea de balade publicată de Von Humboldt Fleisher prin anii ’30 a avut un succes răsunător chiar de la bun început. Humboldt părea să fie poetul pe care-l aşteptase întreaga omenire. Pot să vă spun că, în Midwest, pe unde mă aflam atunci, şi eu îl aşteptasem cu emoţii arzătoare. Scriitor de avangardă, primul dintr-o nouă generaţie, Humboldt era un bărbat frumos, blond, solid, serios, spiritual şi cultivat. Avea toate aceste calităţi. Nu a existat ziar să nu-i recenzeze cartea. Fotografia i-a apărut în Time, neînsoţită de cuvinte jignitoare, şi în Newsweek însoţită de cuvinte elogioase. I-am scris lui Humboldt o lungă scrisoare de admiraţie şi am fost invitat în Greenwich Village, la o discuţie de idei şi de literatură.”
Continuare »
Încarc...
Publicat de Iulia Muşat in Cărţi, Fragmente literare
6 iunie 2008
În continuare sunt prezentate câteva fragmente din debutul romanului „Muntele vrăjit”, aparţinând scriitorului Thomas Mann (6 iunie 1875 – 12 august 1955). Ideea pe care am dorit să o ilustrez prin această selecţie se referă la felul în care autorul de roman modern se joacă, construind şi răsturnând planurile mentale cuminţi, pe care orice lector le urzeşte în închipuirea sa pornind de la detaliile pe care i le furnizează cartea. Miza, în noile forme de literatură, este tocmai implicarea inedită a Cititorului, prin contrazicerea oricărei convenţii anterior stabilite referitor la locul fiecăruia – autor, narator, receptor – şi dinamitarea oricărei deducţii logice prea evidente în procesul de comunicare. Incipitul „Muntelui vrăjit” este, din acest punct de vedere, o lovitură de maestru.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Iulia Muşat in Cărţi, Fragmente literare
5 iunie 2008
Vine timpul, câteodată, când vreau să mă sparg ca pe o păpuşă de porţelan sau să mă pun, în acelaşi timp, nicovală şi ciocan şi să lovesc cu ciocanul, să mă răstignesc pe cruce, să bat cuie singur, în palme şi în minte. Starea este similară cu aceea, în care aş fi într-un sac mai mic decăt corpul cu sufletul şi mintea. Sacul nu are ieşiri pentru mâini, picioare şi cap. Senzaţia este de sufocare totală. Şi nu de puţine ori, mi se întâmplă aceasta. Şi cred că mulţi au aceaşi senzaţie ca şi mine când tensiunile se acumulează şi incearcă să explodeze şi nu au unde.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Viorel Muha in Memorii
83 voturi