A noua piesă pe care o prezentăm din integrala creaţiei dramaturgice a lui Valeriu Butulescu este „Logica rătăcirii”, o comedie în trei acte.
Autorul face o translatare a rătăcirii biblice prin deşert în planul apropiat temporal al ieşirii din comunism. Comparaţia apare surprinzător de firească, iar „amănuntele” introduse de autor dau piesei nu numai culoare şi originalitate, ci şi un plus de profunzime, prin punerea lucrurilor într-o altă lumină.
Premiera absolută a comediei amare „Logica rătăcirii” a avut loc pe 16 mai 1994, pe scena Teatrului Dramatic „Ion D. Sîrbu” din Petroşani, în regia lui Nicolae Gherghe.
Fragmente din volumul „Scriitori francezi”, apărut la Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1978 – articolul semnat de Al. Dimitriu-Păuşeşti analizează opera lui Louis Aragon, pe numele său adevărat Louis-Marie Andrieux (3 octombrie 1897 – 24 decembrie 1982).
Niciunul dintre marii poeţi ai Franţei contemporane nu a trăit mai intens evenimentele, nu a participat mai activ la istorie decât Aragon. Ca şi Victor Hugo – de la care s-a reclamat şi al cărui exemplu de cetăţean şi de poet l-a urmat – Aragon este din plin „ecoul sonor al epocii sale”. Datorită lui, poezia evenimentului este reintrodusă în poezia franceză, după multe tentative febrile de a o statornici pe drumul ermetismului.
Fragmente din capitolul „Lucrul şi opera” din lucrarea „Originea operei de artă” aparţinând lui Martin Heidegger, în traducerea lui Thomas Kleininger şi Gabriel Liiceanu:
Origine înseamnă aici acel ceva prin care şi de la care pornind, un lucru este ceea ce este şi este aşa cum este. Numim ceea ce este ceva, în felul în care este, esenţă a sa. Originea unui lucru este provenienţa esenţei sale. Problema originii operei de artă este o problemă privitoare la provenienţa esenţei sale. Potrivit reprezentării obişnuite, opera ia naştere din şi prin activitatea artistului. Însă prin ce anume, şi de la ce anume pornind, este artistul ceea ce este? Prin operă; căci faptul că o operă este spre lauda făuritorului ei înseamnă: abia opera îl face pe artist să apară drept meşter într-ale artei. Artistul este originea operei. Opera este originea artistului. Nici unul din aceşti termeni nu există fără celălalt. Cu toate acestea, nu este mai puţin adevărat că nici unul dintre cei doi nu îl poartă cu sine pe celălalt. Artistul şi opera sunt, fiecare în sine şi în corelaţia lor, printr-un al treilea termen, care, de bună seamă este şi primul, anume prin acel ceva de la care artistul şi opera de artă îşi capătă de altfel numele: prin artă.
Un artist cu o minte croită pentru muzică, un talent natural, câştigătoare de Grammy şi colaboratoare apropiată a lui Leonard Cohen, Sharon Robinson se va afla pe scena Stadionului Arcul de Triumf pe 21 septembrie 2008. Interpretă, cantautoare, producătoare, Sharon şi-a lansat de curând propriul său album solo, „Everybody Knows” pe care Cohen l-a calificat „genial, o capodoperă”. Albumul cuprinde de altfel trei piese scrise împreună cu Leonard: „Alexandra Leaving,” „Everybody Knows” şi „Summertime”.
Celebrul roman „Lolita” deschide seria de autor „Vladimir Nabokov” la Editura Polirom. Romanul a beneficiat de două ecranizari îndelung discutate: cea a lui Stanley Kubrick din 1962, cu James Mason, Sue Lyon şi Shelley Winters în rolurile principale şi, respectiv, cea a lui Adrian Lyne din 1998, avându-i ca protagonişti pe Jeremy Irons, Dominique Swain şi Melanie Griffith. Din cauza subiectului său extrem de şocant – pasiunea morbidă a unui bărbat matur pentru o fetiţă de doisprezece ani –, romanul „Lolita” a fost respins de editori, fiind publicat în Statele Unite abia după aparitia sa în Franţa. Construită pe schema mitologică a povestirilor cu fauni şi nimfe, „Lolita” este însă, înainte de toate, un poem de dragoste închinat limbii engleze şi posibilităţilor sale expresive.
Fragmente din volumul “Scriitori francezi”, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978, pp. 62-66; autoarea articolului este Angela Ion:
François-René de Chateaubriand (4 septembrie 1768 – 4 iulie 1848) este prozator, memorialist şi om politic, scriitor considerat a fi creatorul romantismului francez. Iată ce spunea despre sine:
M-am aflat între două secole, ca la confluenţa a două fluvii; m-am avântat în apele lor tulburi, îndepărtându-mă cu regret de vechiul ţărm unde mă născusem, înotând plin de speranţă către un ţărm necunoscut.
„Prin această frază, din Prefaţa testamentară la ‘Memoriile de dincolo de mormânt’ – publicată în 1834 şi reluată în penultimul capitol din ediţia definitivă – Chateaubriand şi-a definit nu numai locul în istorie, ci şi opţiunile şi refuzurile în politică şi literatură, contradicţiile pe care istoricii literaturii nu încetează să le comenteze de aproape două secole, acumulând argumente pro şi contra într-un proces neîncheiat încă nici azi.”
Încarc...
