Sharon Robinson la Bucureşti
Un artist cu o minte croită pentru muzică, un talent natural, câştigătoare de Grammy şi colaboratoare apropiată a lui Leonard Cohen, Sharon Robinson se va afla pe scena Stadionului Arcul de Triumf pe 21 septembrie 2008. Interpretă, cantautoare, producătoare, Sharon şi-a lansat de curând propriul său album solo, „Everybody Knows” pe care Cohen l-a calificat „genial, o capodoperă”. Albumul cuprinde de altfel trei piese scrise împreună cu Leonard: „Alexandra Leaving,” „Everybody Knows” şi „Summertime”.
Poate că piesele lui Cohen ar putea atrage inevitabile comparaţii cu maestrul, dar amprenta creativă pusă de Sharon Robinson este extrem de evidentă în ritmul unor piese de pe noul său album, precum „Invisible Tattoo” ori „Party for the Lonely”. Ritmurile electronice, mixate cu basul profund şi texturile de jazz realizate din pian şi chitară, dimpreună cu vocea ce evocă în acelaşi timp speranţă, dragoste şi tristeţe – toate acestea fac interpretările sale extrem de personale.
Sharon Robinson spune: „Majoritatea pieselor au fost realizate prin adăugarea canalelor unul câte unul, pentru că am simţit nevoia de a avea libertatea de a găsi ceea ce căutăm, un sunet care să fie în întregime doar al meu, înainte de a aduce instrumentiştii pentru culoare şi dimensiune”.
Cu toate că albumul „Everybody knows” vine în cea de-a treia decadă a carierei sale, talentul artistei în spatele scenei, ca producător, compozitor şi backing vocal i-a adus până acum o nominalizare la Grammy şi un premiu Best Soundtrack Album (pentru „Beverly Hills Cop”) în 1985, însă şi colaborări cu artişti precum Stevie Nicks, Aaron Neville, Morris Day, Robbie Kreiger, Thelma Houston, Brenda Russell, Jennifer Warnes, Randy Crawford, Hamish Stuart şi Matthew Wilder.
Indiferent de aceste proiecte, însă, bunul ei prieten Leonard Cohen nu este niciodată departe, mai ales că cei doi colaborează din 1979. În 2008, Sharon i se alătură în turneul mondial, ca backing vocal, dar şi co-autoare a cinci dintre piesele ce vor fi interpretate de către Cohen pe scena de la Bucureşti.
Sharon Robinson a colaborat cu personalităţi extrem de diferite şi nu şi-a canalizat talentul spre un singur gen, atacând o mare varietate de stiluri muzicale. Încă de la o vârstă fragedă, ea şi-a dezvoltat afinităţi pentru muzică în general. S-a născut în San Fransisco şi apoi s-a mutat împreună cu familia la Los Angeles, pe când avea 5 ani. Un an mai târziu, a început să studieze pian clasic, iar la 12 ani a înregistrat prima dată o compoziţie proprie. În adolescenţă asculta hit-urile radiourilor Motown şi Atlantic, atunci când muncea la restaurantul părinţilor săi. Acasă, prefera să asculte pe Ray Charles, Otis Redding, Marvin Gaye, Stan Getz şi Joni Mitchell. Influenţată de acest amalgam de stiluri, Sharon a înregistrat un demo la 16 ani, ceea ce i-a adus un contract cu o casă de discuri care a dispărut de pe piaţă înainte ca ea să apuce să-şi lanseze materialul. În toate acestea a existat însă şi o parte bună: trupa instrumentală contractată pentru demo a fost cunoscuta The Jazz Crusaders, iar liderul lor, Joe Sample, a remarcat aptitudinile lui Sharon şi a încurajat-o să continue să compună.
„Când eşti bun în ceea ce faci, dar o faci pentru alţii, succesul lor devine recompensa ta, succesul lor îţi certifică faptul că ai locul tău bine definit în sistem”. Poate fi un loc minunat, iar pentru Sharon a fost pe cât de reconfortant, pe atât de plăcut. Dar odată cu „Everybody Knows”, ea descoperă drumul spre un alt loc minunat, cel din faţă.