Am cunoscut oameni a căror nemulţumire se vede în tot trupul lor. Sunt ca nişte case cu uşile şi ferestrele zidite. Am cunoscut şi oameni a căror mulţumire îi face uşori, ţinându-i la suprafaţa lucrurilor, ca pe nişte frunze verzi şi lucioase, legănaţi parcă de unduirile blânde ale sufletului lor.

Dar atât mulţumirea, cât şi nemulţumirea vin din împăcarea sau neîmpăcarea cu alegerile pe care le facem în fiecare moment al vieţii. Căci în fiecare clipă suntem puşi în faţa unei alegeri, „sorţii” ne cer o mutare, ori pe alb, ori pe negru. Am fost întrebaţi sau ne-am întrebat chiar noi înşine: „Am de ales?”, realizând uneori prea târziu că alegerea nu se face neapărat între două lucruri de acelaşi fel.

Am simţit asta mai demult, în ziua în care am ales să-mi dau demisia, pentru prima oară în viaţa mea fără să am perspectiva unui alt loc de muncă. Mă simţeam de parcă m-aş fi pregătit să mă arunc în apa netedă şi nesfârşită a unui ocean, ţâşnind din strâmtoarea învolburată a unei cascade. A fost prima oară când sufletul meu nu a vrut să mai rabde. A fost prima oară când mi-am dezarmat mintea de biciurile pe care însuşi sufletul i le-a pus în mână, pentru a-l îmblânzi şi înduhovnici. A fost prima oară în 35 de ani când am simţit că nu mai am timp pentru a trăi cum îmi place, dacă nu încercam s-o fac atunci.

9 voturi

Încarc...

Publicat de Silvia Velea in Eseuri
3 comentarii »

Filmul în care imaginaţia nu cunoaşte limite, „Spărgătorul de nuci 3D” („The Nutcracker in 3D”) – în regia celebrului regizor rus Andrei Konchalovsky, intră în premieră pe marile ecrane din România, din 3 decembrie 2010, în cinematografele Hollywood Multiplex (Bucureşti şi Oradea), Movieplex, The Light Cinema, Odeon Cineplex (Cluj) şi reţeaua Cinema City (Sun Plaza, Cotroceni, Baia Mare, Arad, Timişoara, Bacău, Cluj).

fără voturi

Încarc...

Publicat de Alexandru Uvra in Cinema, Video, Ştiri
Comenteaza! »

Epigramistul Florea Ştefănescu îşi are domiciliul la Munchen – Germania. Am avut onoarea să-l cunosc în urmă cu aproape 11 ani la Ploieşti, cu prilejul lansării izbutitului său volum „Epigrama germană de cinci secole, (selecţiuni antologice)”.

Recent, am constatat, cu satisfacţie, că a adăugat câteva epigrame proprii în Citatepedia.ro şi am socotit de cuviinţă să-mi exprim admiraţia şi să îl invit public ca, pe lângă creaţiile domniei sale, să contribuie şi cu foarte reuşitele traduceri din epigramiştii germani, fiind păcat ca asemenea comoară să rămână doar între coperţile unor cărţi. Spre surprinderea mea, cineva a pus la îndoială că ar exista epigramişti germani. Motivat şi de scoaterea la lumină a adevărului, am dat curs rugăminţii domnului Florea Ştefănescu de a adăuga eu în Citatepedia.ro epigramele traduse din germană de domnia sa – ajutat şi de soţie, cunoscătoare deplină a subtilităţilor limbii din care se traducea. Prin urmare, epigramele autorilor germani se află – în majoritate – în spaţiile destinate acestora: Martin Opitz, Friedrich von Logau, Valentin Loerber, Cristian Wernicke, Friedrich Gottlieb Klopstock, Abraham Gotthelf Kastner, Gotthold Ephraim Lessing, Johann Gottfried von Herder, Goethe, Schiller, Ignaz Franz Castelli, Friedrich Ruckert, Franz Grillparzer, Wilhelm Muller, August Graf von Platen, Emanuel Geibel, Paul Heise, Oscar Blumenthal, Otto Ernst, Ludwig Fulda şi Cristian Morgenstern.

3 voturi

Încarc...

Publicat de Gheorghe Culicovschi in Epigrame, Umor
1 comentariu »

Un articol despre „bolile trupeşti ale epigramei” implică nu numai ariditate profesională, ci şi un oarecare risc: dacă pentru superlativele şi laudele duse la exces, înserate într-un medalion, într-o evocare sau prezentare de carte nu te trage nimeni la răspundere (ba, dimpotrivă, atrage simpatii!), exemplele de nereuşită, imperios necesare într-un asemenea articol, presupun responsabilitate şi atrag nemulţumiri şi antipatii. Totuşi, având în vedere că epigrama românească, proliferând într-o adevărată avalanşă de volume, pe lângă câştigurile mari pe care le-a realizat, manifestă o oarecare delăsare în privinţa prozodiei, deschizând porţile tuturor încercărilor şi încercătorilor, considerăm că e necesară o punere în lumină a lucrurilor, conform cu realitatea existentă. În plus, în redactarea rândurilor de faţă, am pornit de la considerentul că nu există epigramist – mic sau mare, cu vechi state în domeniu sau de curând afirmat – care să nu aibă şchiopătări prozodice, de rimă sau de exprimare. E necesară, totuşi, o precizare: una e se strecoare câte o abatere, câte o „zbârcă” de accent şi alta să ai „opera epigramatică” plină de „luxaţii”, „cârje” şi „proptele”, dând drumul în lume la volume care pot servi ca etalon în această direcţie. Şi asemenea cărţi s-au mai publicat şi ele circulă, dăunând epigramei din interiorul ei mai mult decât criticii literari, care o împing la periferia literaturii.

2 voturi

Încarc...

Publicat de Gheorghe Culicovschi in Epigrame
3 comentarii »

Am avut o vecină care deschidea uşa tuturor colindătorilor. Nu conta cât de mulţi erau (şi erau atât de mulţi, încât soneria suna o dată la 15 minute, ca să nu mai vorbesc de cei care urau pe la ferestre). Devenea riscant să laşi ceva pe foc sau să încerci să umpli cada cu apă. Oricum, după primii zece urători, fructiera se golea, din covrigi nu mai rămânea decât sforicica, nucile parcă nici nu fuseseră, bradul sarăcea de dulciuri văzând cu ochii, iar în portofel nu mai rămânea niciun ban mărunt. Vecina mea nu le dădea mult, dar îi asculta pe toţi. Mai mult decât atât, îi boscorodea pe toţi: ba că lasă mizerie pe scară, ba că în fiecare an scurtează colindele, până au devenit nişte biete catrene, ba că sunt prost îmbrăcaţi, ba că steaua nu se confecţionează aşa, ba că au venit prea devreme, ba că au venit prea târziu, ba că nu ştie ai cui copii sunt şi că ar fi bine să colinde pe scara lor…, în fine, le zicea de dulce, ca într-o zi de sărbătoare. Copiii nu răspundeau nimic, îşi terminau cântarea, îşi luau puţina răsplată, îi mulţumeau şi plecau. Iar la anul veneau iar să sune la uşa ei…

2 voturi

Încarc...

Publicat de Silvia Velea in Eseuri
2 comentarii »

Amu cică era odată într-o ţară un crai, care avea trei feciori. Şi craiul acela mai avea un frate mai mare, care era împărat într-o altă ţară, mai depărtată. Şi împăratul, fratele craiului, se numea Verde-împărat; şi împăratul Verde nu avea feciori, ci numai fete. Mulţi ani trecură la mijloc de când aceşti fraţi nu mai avură prilej a se întâlni amândoi. Iară verii, adică feciorii craiului şi fetele împăratului, nu se văzuse niciodată de când erau ei. Şi aşa veni împrejurarea de nici împăratul Verde nu cunoştea nepoţii săi, nici craiul nepoatele sale: pentru că ţara în care împărăţea fratele cel mai mare era tocmai la o margine a pământului, şi crăia istuilalt la o altă margine. Şi apoi, pe vremile acelea, mai toate ţările erau bântuite de războaie grozave, drumurile pe ape şi pe uscat erau puţin cunoscute şi foarte încurcate şi de aceea nu se putea călători aşa de uşor şi fără primejdii ca în ziua de astăzi. Şi cine apuca a se duce pe atunci într-o parte a lumii adeseori dus rămânea până la moarte.

Dar ia să nu ne depărtăm cu vorba şi să încep a depăna firul poveştii.

50 voturi

Încarc...

Publicat de Lucian Velea in Poveşti
8 comentarii »