Search Results

 8 iunie 2009

Frost / Nixon

Prezent în rândul nominalizaţilor la Oscar, filmul „Frost / Nixon”, regizat de Ron Howard, reînvie “meciul” mediatic dintre prezentatorul de televiziune David Frost şi fostul preşedinte Richard Nixon, care a captat atenţia întregii Americi după scandalul politic Watergate. Fervent aclamat de critici şi de public, lung-metrajul – apărut şi pe DVD – surprinde culisele loviturii de imagine care a zguduit din temelii viaţa politică a Statelor Unite şi oferă o lecţie elocventă de istorie contemporană.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 21 mai 2009

În mintea mamei

Vineri, 22 iunie 2009, are loc la Hollywood Multiplex – Bucureşti Mall şi Movieplex – Plaza Romania premiera filmului francez „În mintea mamei” („La tête de maman”), scenariul şi regia fiind semnate de Carine Tardieu. Din distribuţie fac parte Karin Viard, Kad Merad, Chloe Coulloud şi Jane Birkin.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 20 mai 2009

Valeriu Butulescu – câştigătorul Concursului de Comedie Românească

Valeriu Butulescu este un dramaturg cunoscut, piesele sale de teatru bucurându-se de reprezentări scenice, atât în ţară, cât şi peste hotare. În anul 2005 a fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România, la Festivalul Dramaturgiei Româneşti (Timişoara) pentru comedia amară „Hoţul cinstit”, prezentată de Teatrul Naţional „V. Alecsandri” din Republica Moldova. Apoi, surprinzător, autorul iese brusc din comedie, scriind drama „Infinitul Brâncuşi”, tradusă după scurt timp în portugheză şi engleză, dramă care a reprezentat teatrul românesc la Festivalul de la Lisabona, în interpretarea inegalabilă a regretatului maestru Ştefan Iordache.

La începutul anului 2009, Valeriu Butulescu revine la teatrul vesel şi plin de profunzime, care îi este caracteristic, terminând comedia „Insula femeilor”, cu care câştigă Premiul I la Festivalul Comediei Româneşti 2009, socotit cel mai important eveniment în domeniu. Desigur, laurii supremaţiei într-un festival naţional de teatru profesionist n-ar trebui să fie o surpriză. De-a lungul timpului, autorul a convins multă lume, de pretutindeni, cu umorul său fin, cultivat în aforismele sale, care nu întâmplător au fost traduse şi publicate în 35 (treizecişicinci) de limbi!

Pe marginea acestui eveniment am consemnat următorul interviu.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 7 voturi
Încarc...
 19 mai 2009

Incredibilii

Orice copil crede cu tărie că părinţii lui sunt cei mai grozavi din lume: tata e cel mai viteaz Făt-Frumos, mama cea mai frumoasă Cosânzeană, iar fraţii… invariabil, cei mai enervanţi din câţi există. Până când maturizarea desfiinţează ipotezele naive ale copilăriei şi ne înglobează într-o banală normalitate. Cum ar fi oare să ai nişte părinţi cu adevărat incredibili, care pot face câte nici nu gândeşti? Iată un exerciţiu de imaginaţie pe care îl propune animaţia Disney/Pixar „Incredibilii” („The Incredibles”), disponibilă acum pe DVD.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 18 mai 2009

Coada

CoadaA apărut romanul „Coada” de Dragoş Voicu, câştigător la secţiunea „Proză” în cadrul Concursului de Debut pe anul 2008, organizat de Editura Cartea Românească.

Este un roman despre viaţa la coadă, absurdă precum comunismul însuşi, dar în care oamenii îşi văd de ale lor, conform unei logici pe care noua generaţie actuală nu o poate înţelege în totalitate. Este o coadă la tacâmuri de pui, o coadă fabuloasă, care înfăşoară oraşul de mai multe ori şi va dura 12 luni, timp în care Ionuţ, un vajnic pionier, îi va cunoaşte pe cei care îi vor fi vecini întregul an, câteva personaje pitoreşti care discută despre copii, matematică, ţuică fiartă, fericire, cârnaţi, dragoste, bomboane de pom, moarte, murături, examene de admitere. O coadă care sfidează orele, zilele, săptămânile, anotimpurile şi totuşi… aici oamenii îşi povestesc viaţa, îşi sărbătoresc zilele de naştere, se îndrăgostesc, se căsătoresc şi, pur şi simplu, mor. „Coada” este un roman care te face să izbucneşti în râs sau în plâns şi te lasă năucit pe muchia dintre cele două stări.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 11 mai 2009

Pasărea Phoenix

Eşti doar tu cu visul tău. De multe ori împotriva tuturor. E frumos să visezi. Să îţi împlineşti un vis. Să iubeşti o dorinţă, un om şi un vis. Să te trezeşti dimineaţa şi să zâmbeşti pentru că visele tale se împlinesc. Să râzi din suflet. Să aştepţi ca pe o binecuvântare restul zilelor tale. Acum începi să dai şi să primeşti la fel de mult. Pentru că în lumea viselor totul e aproape perfect. Deja visez prea mult… Câteodată trebuie să lupţi pentru ceea ce vrei. Alteori însă trebuie să înveţi să accepţi o înfrângere. E greu să pierzi o bătălie fără a fi ieşit măcar la luptă. E greu să pierzi fără ca altcineva să fi câştigat. Şi e greu să renunţi. De azi visul meu are propriile-i aripi. Îl las să zboare. Îmi deschid ochii, îl privesc şi ştiu că trebuie să-l las să zboare şi să-mi eliberez astfel inima. Poate într-o zi visul meu va întâlni un alt vis şi-şi vor continua zborul împreună. Sau poate cândva se va reîntoarce la mine.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 5 voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa 'nicio'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

octombrie 2024
L Ma Mi J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii