Ţiu de la început să-mi exprim gratitudinea cea mai caldă scumpului nostru preşedinte care, reluând firul vechilor şezători ale Societăţii Scriitorilor Români, s-a gândit şi la mine şi m-a smuls o clipă din arhivele prăfuite ale magistraturii, unde guverne neocrotitoare mă ţin departe şi de publicul elegant, înţelegător şi simpatic al capitalei, şi de viaţa intelectuală a Bucureştiului.

Parcă, totuşi, în satisfacţia mea de a mă afla în faţa dv. se amestecă şi o umbră de melancolie. Să fie numai neîncrederea în modestia mijloacelor mele oratorice şi în conştiinţa sarcinii prea grele ce mi-am asumat-o? Sau poate vina e a titlului conferinţei care mi s-a impus? Mă întreb cu nedumerire, cum prietenul meu Rebreanu, cu tot tactul şi aleasa lui curtoazie, nu s-a gândit că poate fi o scădere pentru cineva care se crezuse o viaţă întreagă numai poet liric, să se vadă trecut deodată, fie şi în primul rând al scriitorilor umorişti şi satirici? O singură mângâiere mă mai linişteşte: amintirea unei reflecţii a marelui Caragiale. El se plângea, de mult, într-un cerc de prieteni, că e nu Marele Anonim, cum a iscălit fabule în Convorbiri critice, ci un năpăstuit! Toţi îmi cer articole şi schiţe uşoare şi sarcastice, şi eu sunt şi mă simt cel mai mare liric o ştie şi amicul Mihalache Dragomirescu!

fără voturi

Încarc...

Publicat de Lucian Velea in Epigrame
3 comentarii »

Prin iscusinţa picturii decorative, a mecanicii şi ştiinţelor fizi­cale, producem noi pe scena teatrală în cadru mic minunatele iluziuni, copiate după natură, imitând schimbările şi mişcările, ce se săvârşesc în perioadele elementelor tulburate.

Priveliştea este adusă la aşa mare perfecţiune, încât în mijlocul iernii, pe când afară viscoleşte şi gerul frige pârjol, privitorul, lăfăindu-se în loja sa somptuoasă, în care abureşte o căldură ca în luna lui mai, simte până şi mirosul de viorele şi lăcrimioare, care-i vine de la o damă megieşă, elegantă şi cu un buchet mare în mână. Cortina se ridică şi el vede aievea o furtună pe mare cu fulgere şi trăsnete, sau viscol de nea, ce se spulberă în pus­tiu, îngheţând de viu şi îngropând în troian pe călătorul rătăcit.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Lucian Velea in Povestiri
Comenteaza! »

În vara anului 1959, Mario Vargas Llosa a văzut într-o librărie din Paris un exemplar din „Doamna Bovary„. „Am început să citesc cartea chiar în seara aceea. De la primele pagini, puterea de convingere a cărţii a acţionat instantaneu asupra mea”, a spus Llosa. Impactul a fost atât de puternic încât a scris volumul „Orgia perpetuă. Flaubert şi Doamna Bovary„. Fragmentele reproduse în continuare sunt din ediţia apărută la Editura ALLFA în 2001, traducerea aparţinând Luminiţei Voina-Răuţ. Lucrarea are ca motto citatul: „Unicul mod de a suporta existenţa este să te pierzi în literatură ca într-o orgie perpetuă.” (Gustave Flaubert, Corespondenţă).

fără voturi

Încarc...

Publicat de Iulia Muşat in Critică literară, Cărţi
Comenteaza! »

Primul volum din seria fantasy „Terramare”, a faimoasei scriitoare Ursula K. Le Guin, a apărut recent în limba română, în condiţii grafice de excepţie, la Editura Alexandria.

Clientă fidelă a Premiilor Hugo şi Nebula, Ursula K. Le Guin are un şemineu doldora de distincţii literare. În România este cunoscută pentru prozele „Mâna stângă a întunericului” şi „Deposedaţii”, ceea ce nu-i face dreptate, fiind doar o infimă parte din opera scriitoarei. De la proză realistă şi eseu până la poezie şi cărţi pentru preşcolari, Le Guin nu s-a ferit de niciun gen, specie sau registru.

Însă în 1968, cu trei decenii înainte de Harry Potter, scriitoarea a început seria „Terramare”, multipremiata de-a lungul timpului, căreia i-a rămas fidelă până în 2001, anul publicării ultimului dintre cele şase volume. În ceea ce priveşte fantasy-ul, autoarea reuşeşte să menţină un echilibru între literatura de bună calitate si proza accesibilă juniorilor, iar primul roman din această serie, „Un vrăjitor din Terramare„, recent apărut la Editura Alexandria, demonstrează că acest echilibru e perfect compatibil cu un anume grad de suspans. Le Guin nu face însă rabat la intrigă pentru a proteja sensibilităţile cititorilor minori, romanul având ceva din atmosfera sumbră şi cruzimea basmelor fraţilor Grimm.

Articolul integral din Cotidianul…

fără voturi

Încarc...

Publicat de Lucian Velea in Cărţi, Ştiri
Comenteaza! »

Andrei Mureşanu face parte dintr-o generaţie care marchează, metaforic, punctul zero al literaturii române. În afară de valoarea sa individuală, de „preot deşteptării noastre, semnelor vremii profet” (Eminescu), autorul celebrului poem „Un răsunet” (devenit astăzi imnul naţional care ne tot îndeamnă la deşteptare) este reprezentant de seamă al grupului care inventează din rădăcină limbajul poetic românesc. Apărută din nimic şi încă şovăitoare, poezia acelor timpuri poate cu uşurinţă să provoace comentarii acide şi ironice; pot chiar să recunosc faptul că obişnuiam eu însămi a le enunţa. Lucrarea care mi-a schimbat perspectiva asupra acestei probleme este una de referinţă în domeniu, iar la momentul la care o citeam (prin clasa a XI-a de liceu, cred) a fost un soi de revelaţie care m-a învăţat, mai mult sau mai puţin, că îngăduinţa pentru încercările omului face posibil miracolul. Cu mare drag şi cu mulţumiri, iată „Dimineaţa poeţilor”, o extraordinară metaforă a lui Eugen Simion despre valoarea – dincolo de detaliu – a poeziei româneşti de început.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Iulia Muşat in Critică literară
Comenteaza! »

De câte ori Doina Uricariu iese din propria-i poezie sau eseistică şi alege să se ocupe de cărţile celorlalţi, rezultatul este unul pe care nu te sfieşti să-l numeşti revelaţie, fără teama că ai exagera într‑un fel.

Din seria acestor revelaţii editoriale face parte şi „Jurnalul unei fete greu de mulţumit” de Jeni Acterian, reeditat recent la Humanitas, într-o ediţie nouă, revăzută, completată de scrisori şi de paginile legate de Clubul „Pana trăsnită”, însoţite de desenele avangardist şăgalnice semnate de Nuni Dona.

Prima oară cititorii au putut descoperi personalitatea excepţională a celei ce a fost un fel de Anais Nin a epocii româneşti interbelice din prima ediţie a Jurnalului, editat în 1991, sub titlul mai heideggerian „Jurnalul unei fiinţe greu de mulţumit”.

Articolul integral din Adevărul…

2 voturi

Încarc...

Publicat de Lucian Velea in Cărţi, Ştiri
Comenteaza! »