12 mai 2016
Am spus demult că de-a lungul istoriei noi, românii, nu am progresat decât împinşi de la spate, dar şi atunci – doar în două cazuri: când am avut parte de nişte conducători geniali sau când am fost conduşi de străini. Faptul că prima universitate din spaţiul românesc a apărut (1860, Iaşi) la mai mult de o jumătate de mileniu după Universitatea din Praga (1348), este, probabil, primul argument care susţine această tristă constatare. Un alt argument ar fi acela că a trebuit ca Oltenia să fie ocupată de austrieci (1717-1739) şi Ţara Românească şi Moldova – de ruşi (1828-1851) pentru a afla şi noi ce înseamnă un recensământ al populației și al animalelor.
Am mai spus că cei mai mulți dintre noi, românii, ne comportăm exact ca un bolnav psihic, acesta nerecunoscând în ruptul capului că este bolnav, ci susținând cu tărie că bolnavi sunt tocmai cei care-i spun asta. De asemenea, ați observat că întotdeauna, pentru tot ceea ce ni se întâmplă nouă rău, nu noi suntem vinovați, ci alții, de obicei străinii? Noi suntem frumoși, harnici și deștepți, nu! – cei mai frumoși, cei mai harnici și cei mai deștepți de pe fața pământului – ce să facem însă dacă restul omenirii nu există decât pentru a ne face nouă rău, tocmai fiindcă suntem (aiurea!) „poporu’ ăl mai tare din parcare”! Nu i-ar trece niciunuia prin cap că dacă cineva își bate joc de el o face pentru că poate și pentru că are de cine-și bate joc, iar pentru asta el este singurul vinovat!
Continuare »
Încarc...
Publicat de Marian Pătraşcu in Eseuri
6 aprilie 2015
Începând cu prima zi a săptămânii în care Domnul Iisus a intrat în Ierusalim, călare pe un măgăruș, și până la înviererea Sa din morți, în mod tradițional, această săptămână a fost numită Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare a Paștilor. În această perioadă, ne aflăm în cea mai măreață, binecuvântată și cea mai minunată perioadă a anului, indiferent de programarea ei calendaristică sau de acceptarea ei între Marile Religii ale Lumii.
Au trecut aproape două mii de ani și an de an, ne aducem aminte că Domnul Iisus, întrupat de la Tatăl prin Fecioara Maria, a venit și a locuit printre oameni, s-a făcut Om ca să înțeleagă nevoile și problemele noastre, ca apoi, să fie răstignit pe o cruce, un stâlp de tortură, ca să aducă oamenilor, celor care cred în jertfa și învierea Lui, mântuirea.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Gabriela Janik in Eseuri
25 decembrie 2014
Următorul text poate fi admirat într-o biserică din Baltimore, S.U.A., autorul nefiind cunoscut; se pare că textul provine din Filipine şi că ar fi fost conceput de un călugăr misionar, undeva prin secolul al XVII-lea:
Păşeşte în linişte, împăcat, prin zgomotul şi graba zilei, şi ia aminte câtă pace poate fi în tăcere. Dacă este posibil fără să îngenunchezi, trăieşte în bună înţelegere cu toţi oamenii.
Rosteşte-ţi dreptatea limpede şi blând; ascultă pe ceilalţi, chiar pe cei ignoranţi sau împătimiţi. Ei au, de asemenea, povestea lor. Evită persoanele stridente şi agresive-sunt ofensa adusă spiritului.
Nu te compara cu alţi oameni, astfel nu vei deveni vanitos şi nici dezamăgit; pentru că întotdeauna vor exista fiinţe superioare sau inferioare ţie.
Bucură-te de împliniri şi stăruie în năzuinţele tale. Ai grijă de profesiunea ta, chiar umilă; ea este bunul tău adevărat în vremuri cu noroc schimbător. Fii prudent în afaceri pentru că lumea este împovărată de înşelătorii; dar nu te lăsa orbit încât să nu mai distingi virtutea. O mulţime de oameni luptă pentru idealuri înalte şi pretutindeni viaţa este plină de eroism. Fii tu însuţi şi, mai ales, nu simula dragostea.
Nici să fii cinic în iubire, pentru că în faţa tuturor lipsurilor şi urâciunilor ea este perenă că iarba. Cu smerenie, ascultă sfatul celor încărcaţi de ani. Acceptă cu graţie elanul tinerilor. Adună putere în spirit să fii apărat în faţa nenorocirilor întâmplătoare, dar nu înnopta în casa iluziei.
Teama este născută din singurătate şi din oboseală.
Dincolo de o sănătoasă disciplină, fii îndurător cu tine. Eşti un copil al Universului, nu mai puţin decât arborii şi stelele; ai dreptul să exişti aici şi acum şi, indiferent dacă îţi este clar sau nu, Universul evoluează cum trebuie.
De aceea, fii în pace cu Dumnezeu, oricum ţi-L imaginezi tu; şi oricare îţi sunt acţiunile şi dorinţele în zgomotul confuz al vieţii, fii împăcat cu sufletul tău.
Cu toată falsitatea, truda şi visele sfărâmate, lumea este încă minunată.
Poartă-te cu grijă. Luptă să fii fericit.
Încarc...
Publicat de Petru Dimofte in Eseuri
26 decembrie 2013
Singurătatea pe o perioadă scurtă de timp e benefică, relaxantă, iar pe o perioadă îndelungată e insuportabilă, distrugătoare.
E pustiu în suflet când rămâi singur cuc şi singurătatea îţi demonstrează pe viu că viaţa ta e fără de sens, e o nimica toată, e o „deşertare a deşertăciunilor şi toate sunt deşarte” fără de cei apropiaţi şi dragi inimii tale. Numai atunci îţi dai seama că le simţi lipsa, observi că te afli deja pe muchia prăpastiei şi vezi hăul care te atrage ca magnetul, te înghite, te macină, şi parcă nu mai ai nicio şansă să scapi teafăr din această capcană, pierzându-ţi orice poftă de viaţă.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Mihai Cucereavii in Eseuri
12 decembrie 2013
Ne pictăm inimile în piei de zebre, apoi pășim cu grijă peste ele, cu dinții soarelui într-o mână și aripi de viespe în cealaltă. Timpul tău e mai alert decât al meu în tempoul prezentului, dar ghearele haosului personal compensează această diferență dintre noi. Sinapsele universale tremură sub adierea nebuniei pure care, între flux și reflux, naște câte o galaxie.
Suntem fiii unei revoluții stângace și ne învelim cu tricolorul fiarei, inconștienți, entuziaști, timizi, doritori spre nemurire. Ne pocnesc venele și ni se scurge snobismul pe nas în timp ce perfuziile ne administrează continuu doza necesară de venin. Parada militară devine penibilă sub pleoapa neobosită a unui regim apus, în brațele păroase ale unei arahnide, peste care se presară fulgi de rugină. Lupta de astăzi, lupta asta e una personală și se dă în fiecare celulă din zori și până-n seară, se diminuează în timpul nopții, pentru cei cu sângerări temporare și își crește adrenalina, pentru cei care mor și reînvie neîncetat.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Valentina Pîrlog in Eseuri
18 iulie 2013
Toate teoriile gravitează în jurul principiului conform căruia, desprinsă de obiect și de strategiile de persuasiune la nivel macro, nicio teorie nu este, în esenţă, bună sau rea. Marele avantaj al teoriilor rezidă în comoditatea maselor de a nu încerca să le reprime şi, totodată, în neputinţa acestora de a iniţia transformări în profunzime. Prin urmare, rădăcinile pe care o teorie le adânceşte în conştiinţa întregului vor fi cu atât mai greu de extirpat cu cât lungimea oricărei încrengături va fi mai mare decât răbdarea de-a elibera spaţiul de „vechi” pentru a face loc elementelor noi.
Singurul medicament viabil este timpul. Avem timp, însă nici timpul nu concură la înlăturarea rănilor şi mucegaiurilor pe care o teorie le „câştigă” la „concursul” infailibil al bătrâneţii fenomenelor. El doar îndeplineşte rolul de fermă pentru furnicile aducătoare de hrană. Şi oamenii sacrifică adevărul pentru ceva proaspăt? Fireşte că nu. Ceea ce este „adevărat” eliberează prin încorsetare şi aduce o plăcere artificială, o siguranţă că „un ceva” se îndreaptă cu paşi siguri către „un alt ceva”. Un gând reconfortant în bătaia vântului.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Ionuț Popa in Eseuri
