6 aprilie 2015

Semnificaţia sărbătorii pascale la români

Începând cu prima zi a săptămânii în care Domnul Iisus a intrat în Ierusalim, călare pe un măgăruș, și până la înviererea Sa din morți, în mod tradițional, această săptămână a fost numită Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare a Paștilor. În această perioadă, ne aflăm în cea mai măreață, binecuvântată și cea mai minunată perioadă a anului, indiferent de programarea ei calendaristică sau de acceptarea ei între Marile Religii ale Lumii.

Au trecut aproape două mii de ani și an de an, ne aducem aminte că Domnul Iisus, întrupat de la Tatăl prin Fecioara Maria, a venit și a locuit printre oameni, s-a făcut Om ca să înțeleagă nevoile și problemele noastre, ca apoi, să fie răstignit pe o cruce, un stâlp de tortură, ca să aducă oamenilor, celor care cred în jertfa și învierea Lui, mântuirea.

Faptul că această sărbătoare nu a luat sfârșit până în zilele noastre sau nu s-a „pierdut” undeva în spațiu, dovedește clar că Iisus Cristos nu a fost vreun mit, invenție sau vreo teorie născocită de preoți sau agnosticii din aceea vreme, ci realitate.

Pentru iudei, sărbătoarea pascală are cu totul o altă semnificație, chiar dacă poartă în ea profeția morții și a învierii Domnului Iisus.

Cu mii de ani în urmă, Dumnezeu, prin Moise, a salvat poporul evreu din robia egipteană, după o perioadă de 430 de ani prin sacrificarea unui miel de parte bărbătească, fără cusur. Cu sângele mielului sacrificat, evreii ungeau ușiorii caselor pentru a fi recunoscute de îngerul Domnului care trecea pe lângă casele israeliților, stropite cu sânge, lovind în același timp casele egiptenilor.

Noaptea aceea a fost numită de către israeliți, Noaptea Salvării sau Sărbătoarea Pascală, sărbătoare în amintirea evenimentului, dar și a animalului sacrificat, care prin sângele său a salvat familiile evreilor de la moarte.

Una din lecțiile împortante pe care le avem de învățat de la sărbătoarea pascală a iudeilor, este că, ceea ce faci aproapelui tău, la rândul tău, la fel ți se va face.

Evreilor li s-au omorât întâii născuți de parte bărbătească, iar Dumnezeu a aplicat aceeași metodă poporului egiptean, omorând întâii născuți. Familiile egiptene au simțit aceeași durere pe care le-au provocat-o evreilor. Și ori de câte ori, neîndreptățim pe cineva, într-o zi vom simți și noi aceeași durere pe care o pricinuim semenilor noștri. Dar totodată, știm că există sângele unui „miel pascal”, nevinovat, care ne poate salva de la pedeapsă și moarte, atât timp cât vom sta ocrotirea acestuia.

Niciodată să nu crezi că vei fi scăpat de răul pe care îl faci altora. De aici și zicala românească: „cum faci, la fel ți se va face!”

Vei fi judecat, după cum ai judecat. Iar dacă ai avut milă pentru aproapele tău, dacă l-ai iertat când ți-a greșit, la rândul tău, în ziua judecății, vei fi judecat cu milă și iertat de faptele tale, prin sângele mielului pascal.

Sărbătoarea pascală, la evrei, poartă amprenta salvării din robie de sub puterea egiptenilor. Acesta a fost primul Paște profetic din Biblie, pentru că mai târziu avea să vină pe lume Adevăratul Miel Pascal, trimis de Dumnezeu – Tatăl.

Perioada cuprinsă între Intrarea domnului Iisus în Ierusalim și Învierea Sa, se numește Săptămâna Patimilor și este plină de evenimente semnificate pentru creștinii din lumea întreagă.

În Sfânta Scriptură, în cartea apostolului Ioan 12: 1, citim: „Cu șase zile înainte de Paști, Isus a venit în Betania, unde era Lazăr, care fusese mort și pe care îl înviase din morți”. Simțind că I se apropie Ceasul, Iisus a dorit să mai petreacă câteva zile în casa prietenilor săi, Maria, Marta și Lazăr. În timp ce era aici, Maria i-a uns picioarele cu mir de nard, un parfum mirositor de mare preț, ca un act al smereniei și al adorației ei pentru Fiul lui Dumnezeu.

Această manifestare plină de dragoste, a dovedit devotamentul Mariei, față de Iisus și bunăvoința de a-L sluji.

Ungerea lui Iisus de către Maria, era un act de mare sacrificiu deoarece mirul era foarte scump, dar ea știa că posibilitatea de a-și exprima devoțiunea față de El, va dispărea curând. Așa că, Maria s-a folosit de ocazia care s-a ivit atunci. Credincioșia ei în Domnul Iisus și devotamentul față de El, sunt exemplul cel mai înalt pe care îl dorește Dumnezeu în noi.

Din acest motiv, a spus Domnul Iisus că gestul ei de dragoste va fi spus oriunde se va propovădui Evanghelia. Gestul Mariei a fost expresia profundă a devotamentului și slujirii față de învățătorul ei. Exemplul Mariei ne învață că credincioșia creștinilor înseamnă mult mai mult decât a lucra pentru Hristos. Este în primul rând o slujire personală a Lui. Învățăm că devotamentul nostru sincer și iubirea noastră pentru Hristos, constituie cel mai prețios aspect al relației noastre cu El.

În ziua următoare, pentru că era sâmbătă, iar legea poporului evreu cerea ca ziua a șaptea, sâmbătă, să fie o zi de odihnă, rămânând în casa prietenilor săi din Betania, Domnul Iisus a petrecut ziua în mod tradițional, respectând ziua de Sabat. În prima zi a săptămânii, duminica, Iisus a călătorit spre Ierusalim călare pe un măgăruș. Când domnul Iisus a intrat călare în Ierusalim, după cum era obiceiul poporului evreu, mulți credeau că Mesia va restabili pe Israel ca națiune și va domina peste popoarele din jurul Iudeii, în sens politic.

Nici până în ziua de astăzi, mulți iudei nu au înțeles că scopul venirii lui Iisus în lume, nu era ca să domnească peste vreo țară anume. Deși El își exprimase cu claritate scopul Său, zicând: „Împărăția Mea nu este din lumea aceasta” și făcuse atâtea minuni printre ei.

Dezamăgiți, aceeași mulțime care îi strigase „osana!”, va striga mai târziu, „răstignește-l!” constantând că nu este Mesia pe care și-l dorise (oare, de câte ori nu suntem și noi dezamăgiți când planurile noastre nu sunt în concordanță cu cele divine?).

Domnul Iisus mergea călare spre Ierusalim… Prin intrarea Sa pe măgăruș, Iisus da mărturie public, că El este împăratul lui Israel și Mesia cel profețit de prorooci. Această intrare triumfală, a fost profețită cu mulți ani în urmă de către proroocul Zaharia 9:9. „Saltă de veselie, fiica Sionului! Strigă de bucurie, fiica Ierusalimului! Iată că Împăratul tău vine la tine. El este neprihănit și biruitor, smerit și călare pe un măgăruș, pe un mânz, pe mânzul unei măgărițe”.

Intrarea smerită în Ierusalim, este un act simbolic menit să arate că Împărăția Sa nu este din lumea aceasta și că El nu a venit să domnească asupra lumii prin forță și violență. Refuzul Său de a se compara cu un învingător militar dovedește că Împărăția Lui este spirituală. Dar noi? Lăsăm noi slava acestei lumi pământești pentru cea a lui Iisus sau negăm existența Mântuitorului pentru diferite ocazii și câștig personal?

A doua zi, luni, Domnul Iisus s-a intors la templu. Găsind curtea templului plină de negustori și schimbători de bani care realizau un mare câștig din schimbarea monedelor evreiești pe banii păgânilor, Isus i-a alungat biciuindu-i pe negustori și a răsturnat mesele lor pline cu mărfuri de negoț și monede.

Aceasta este a doua oară când Isus a intrat în Templu curățindu-l de necurăție. Cei ce poartă numele lui Iisus Cristos, trebuie să știe că fățărnicia, lăcomia, interesul personal, imoralitatea și necuviința în Casa lui Dumnezeu și în inimile noastre, va aduce judecata și dreapta lui indignare.

Hristos este Domnul Bisericii Sale și cere ca ea să fie o Casă de Rugăciune, un loc în care credincioșii să se întâlnească cu El, în devoțiune spirituală, rugăciune și închinare. De aceea, Casa lui Dumnezeu nu trebuie profanată, transformată în mijloc de propășire socială, de câștig bănesc sau divertisment. Inima noastră poate deveni o locuință pentru Duhul Sfânt cât timp în ea nu domnește imoralitatea, fățărnicia, interesul personal, necuviința sau alte lucruri care nu aduc cinste numelui Său. Ori de câte Casa lui Dumnezeu, (Biserica) și inima noastră sunt folosite în astfel de scopuri, atunci ele devin „o peșteră de tâlhari”.

De ce Iisus a ales să biciuiască neguțătorii în templul Său? Acest gest este urmat de o serie de motive:

Cea mai mare grijă a lui Cristos este sfințirea noastră și sinceritatea plină de evlavie în Biserica Sa.
Închinarea în Biserică trebuie să fie în „Duh și-n Adevăr”, deoarece Biserica este un loc al rugăciunii și al comunicării cu Dumnezeu. Iar El, nu se prezintă într-un loc unde se fac tot felul de tâlhării și mârșăvii profanând astfel Sfânta Sfintelor unde prezența Lui era simțită de către preoții din vechime. Oare câți slujitori ai lui Dumnezeu și câți preoți mai pot spune în ziua de azi că simt prezența lui Dumnezeu în timpul slujirii?
Cristos va osândi pe toți cei care folosesc Biserica, Evanghelia sau Împărăția Sa pentru câștig, slavă personală sau auto-promovare, indiferent din ce confesiune provin aceștia.
Cristos dorește ca dragostea sinceră pentru Tatăl Ceresc și scopul Său mântuitor pentru oameni, să nască o dorință mistuitoare în inimile noastre pentru Casa și Împărăția Lui. Cu alte cuvinte, asemănarea noastră cu Cristos, implică intoleranță față de păcatul din Biserică și din viața noastră personală. În urma acestui act făcut de Iisus în Templul Său, mulțimea începuse să cârtească, căutând un motiv ca să-l pârască la „mai Marilor Preoți”.

Ziua de marți, a fost ziua controverselor și a pildelor. Evanghelistul Ioan scrie: Într-una din aceste zile, când Isus învăța norodul în templu și propovăduind Evanghelia, au venit deodată la El, preoții cei mai de seamă și cărturarii, cu bătrânii” (Ioan 20:1).

Acești preoți, cărturari și bătrâni, au venit la Domnul Iisus ca să-L ispitească și să-I găsească vreo vină. Dar pentru că Iisus era sfânt, în el nu s-a putut găsi nicio vină. Aceștia, știind că este Fiul lui Dumnezeu și, pentru că nu vroiau să aibă pe cineva mai înțelept decât ei, și astfel să piardă influența poporului, au căutat un motiv ca să-l omoare.

În Ierusalim, Iisus a evitat capcanele întinse de preoți și de farisei. Dar în aceea zi, pe muntele care predomină Ierusalimul, Muntele Măslinilor, El a vorbit în pilde și a prevenit poporul de farisei. Fariseii erau oamenii care mărturiseau cu gura credința lor în Dumnezeu, dar în inimile lor nu simțeau nimic pentru El și mântuire. Tot pe Muntele Măslinilor, El a prevestit distrugerea Marelui Templu al lui Irod și a vorbit ucenicilor despre evenimentele viitoare și revenirea Sa. Domnul Iisus a spus ucenicilor: „Vegheați dar în tot timpul și rugați-vă, ca să aveți putere, să scăpați de toate lucrurile acestea care se văd și să puteți sta în picioare înaintea Fiului Omului”.

Domnul Iisus a vrut să spună că cei care îl urmează pe Cristos, trebuie să se păzească de păcat și să se roage ca dragostea lor față de El și Biserică să nu se micșoreze. Astfel, vor putea primi har și putere pentru a înainta în credință. Doar prin credință și stăruință, vom putea scăpa de toate lucrurile îngrozitoare care vor veni în zilele din urmă, peste lume. Fariseii și preoții auzind aceste lucruri, au hotărât între ei să-L omoare pe Iisus, ademenind pe unul din ucenicii Lui. În ziua de miercuri, în timp ce Iisus se odihnea, în curtea Sinedriului (consiliul bisericesc), preoții stabileau cu Iuda Iscarioteanul, prețul trădării. Un preț de numai 30 de arginți.

În momentul de față, mă întreb: oare, pentru câți arginți, pentru câte lucruri pieritoare și nefolositoare, trădăm deseori pacea, dragostea și bunătatea lui Dumnezeu? Acești arginți pot deveni idoli în viața noastră, punând preț mai mult pe lucrurile pieritoare, ignorând Jertfa Mântuitorului și Învierea Sa.

Joi, pentru că a simțit că a sosit ceasul morții Sale, Iisus a vrut să servească ultima cină de Paști împreună cu toți ucenicii Săi.

În casa unui prieten, într-o cameră de la etaj, numită de evangheliști „camera de sus”, în timpul servirii Cinei, Iisus S-a pregătit pe Sine și pe ucenici pentru evenimentul morții Sale. Totodată, Iisus descoperă pe trădătorul Său, zicându-i: „Fiul omului, negreșit, se duce după cum este scris despre El, dar vai de omul acela, prin care este vândut Fiul omului. Mai bine ar fi fost pentru el, să nu se fi născut”.

Iisus judecă și apreciază viața dintr-o perspectivă spirituală și veșnică. El spune că mai bine ar fi pentru cineva să nu se nască, decât să nu-L primească pe El ca Domn și Mântuitor, alegându-și singur să își petreacă veșnicia în Iad.

„După ce a spus Domnul Isus aceste cuvinte, ucenicii se uitau unii la alții și nu înțelegeau despre cine vorbește”. Este atât de interesant că, deși au umblat ca frații timp de trei ani și jumătate, ei nu au putut observa dublul rol pe care îl juca Iuda Iscarioteanul. Rolul de trădător al lui Iisus, dar și ucenicul Său, mascându-și fățărnicia cu multă iscusință.

Unele persoanele care nu poartă in inimă teama față de Divinitate, au această capacitatea de a-și ascunde față de oameni, adevăratul caracter, înșelându-i pe cei din jurul său. Și încă un amănunt foarte important și de reținut minte: Iuda Iscarioteanul umblase împreună cu Cristos. Fusese prezent la minunile și predicile Sale, totuși, dragostea de bani și lăcomia, l-au împiedicat să vadă în Iisus Fiul Lui Dumnezeu.

Chiar și astăzi există în Biserică oameni din aceea care apar neprihăniți în ochii altora, dar în inima lor găsești multă răutate și fățărnicie. Prin aceasta, Iisus ne învață că nu mersul la Biserică, (deși este foarte important să te întâlnești cu Domnul în Casa Lui), nici ritualurile vreunui cult nu îți mântuie sufletul, dacă inima ta nu crede cu adevărat în El.

În seara de joi, Cristos a dat mesei de Paști, o nouă semnificație. Pâinea și Potirul au reprezentat trupul Său care avea să fie curând sacrificat și sângele său care avea să fie vărsat, astfel a instituit Legământul Cel Nou, Legământ făcut prin Însăși jertfa Sa.

Sângele lui Iisus Cristos a curs pentru noi ca să ne aducă iertarea păcatelor și mântuirea. Moartea Lui pe cruce a încheiat un nou legământ între Dumnezeu și toți aceia care îl primesc ca în viața lor persoanlă. Cei care se lasă de păcate și se întorc la Dumnezeu, prin credință în El, vor fi iertați și eliberați de sub puterea lui Satan. Aceia vor primi o viață spirituală nouă, vor fi făcuți copii ai lui Dumnezeu, vor fi botezați în Numele Sfintei Treimi și vor avea trecere oricând înainte Lui pentru a primi milă, har, putere și ajutor în nevoi.

Dragostea Tatălui Ceresc pentru omenire, l-a împins până într-acolo, să își dea singurul Fiu ca să fie răstignit. Există multe religii în lumea întreagă și respectăm convingerea fiecărui om. Dar niciodată nu am auzit de o dragoste atât de mare, încât cineva să privească cu durere sfâșietoare cum fiul său moare în chinuri groaznice pentru salvarea unei vieți. În agonia morții, Cristos ar fi putut să coboare de pe cruce. Dar nu a coborât, tocmai ca noi astăzi să îi înțelegem dragostea-I minunată. Prețul neascultării noastre a fost plătit acolo, sus, la Calvar, prin vărsarea sângelui sfânt pe cruce. Ce facem noi astăzi, cinstim sângele Lui cel sfânt sau îl călcăm în picioare ignorându-l?

Articol scris de Gabriela Janik (Aldingen, Germania)

Bibliografie: