20 aprilie 2016

„Soarele negru” în expoziția „Colecţia de Artă Veche Românească. 150 +”

Cu o săptămână înainte de sărbătorile pascale, Muzeul Naţional de Artă al României are prezintă publicului filmul documentar „Soarele Negru”, inspirat de capodoperele din Colecţia de Artă Veche Românească.

H. Trenk

Epitaf de la Mănăstirea Hurezi – acuarelă şi guaşă cu accente de creion pe hârtie, de Henri Trenk


Filmul, realizat în 1968 de regizorul Slavomir Popovici, transformă mesajul artistic al broderiilor medievale cu tema Plângerii într-un poem cinematografic ce rescrie povestea timpului segmentat dramatic de vârstele vieţii şi ale istoriei.

Sâmbătă, 23 aprilie 2016, ora 17:00, are loc prima proiecţie a filmului în cadrul expoziţiei. Aceasta este precedată de o dezbatere a sa la care participă doamna Iaromira Popovici, fiica regizorului, domnul Călin Căliman, critic de film, şi domnul Radu Răutu, colaborator al regizorului, fiind moderată de doamna Emanuela Cernea, unul dintre organizatorii expoziţiei.

S. Popovici

Slavomir Popovici

Întâlnirea are loc în expoziţia „Colecţia de Artă Veche Românească. 150+”, deschisă până pe 30 aprilie la Muzeul Naţional de Artă al României, în corpul Ştirbei Vodă.

Participarea se face pe bază de programare la telefon 021.3148119 sau prin e-mail la programari@art.museum.ro. Accesul la eveniment este liber. Filmul este reluat în Săptămâna Mare (27–30 aprilie) în intervalul 10:00 – 18:00, iar vizitarea expoziției în această perioadă este gratuită.

Sfarsit de secol XVII

Broderie cu fir din argint, argint aurit şi perle aplicata pe suport din catifea şi mătase (sfârşitul de secol XVII)
SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook