12 decembrie 2013

Inițiale

Ne pictăm inimile în piei de zebre, apoi pășim cu grijă peste ele, cu dinții soarelui într-o mână și aripi de viespe în cealaltă. Timpul tău e mai alert decât al meu în tempoul prezentului, dar ghearele haosului personal compensează această diferență dintre noi. Sinapsele universale tremură sub adierea nebuniei pure care, între flux și reflux, naște câte o galaxie.

Suntem fiii unei revoluții stângace și ne învelim cu tricolorul fiarei, inconștienți, entuziaști, timizi, doritori spre nemurire. Ne pocnesc venele și ni se scurge snobismul pe nas în timp ce perfuziile ne administrează continuu doza necesară de venin. Parada militară devine penibilă sub pleoapa neobosită a unui regim apus, în brațele păroase ale unei arahnide, peste care se presară fulgi de rugină. Lupta de astăzi, lupta asta e una personală și se dă în fiecare celulă din zori și până-n seară, se diminuează în timpul nopții, pentru cei cu sângerări temporare și își crește adrenalina, pentru cei care mor și reînvie neîncetat.

Petrol, diamante, somon, sare, seducție, sex. Mi-am făcut acupunctură pe coadă și-am lăsat-o să sângereze miere. De sub unghii creșteau stele și-am știut că sufletul meu are un corp, dar n-am aflat încă cine sunt eu. Mi-am promis că voi sparge cu dinții acadeaua asta imensă din piatră, mi-am promis că-i voi exploata dulceața precum au făcut ei… Am jurat divinității că-i cunosc planul și că am încredere chiar și-n trepte din lemn fragil. Dar ce pot spune acum? Acum când demonul ăsta popular m-a încolțit și mă ține, fără efort, cu fața lipită de pământul rece și umed. Talpa lui dură îmi apasă craniul pentru ca la cea mai mică neatenție să mi-l facă țăndări.

Mă întreb… Cum îți e ție acolo? Stropii de ploaie nu-mi vorbesc de tine și nici chiar trecutul viitor nu-mi aduce vești. Vezi tu, am doar două dorințe: să te posed pe tine, unicul și să-i domin pe ei, restul. Dă-mi două rubine de sânge și-am să-ți fac trupul moaște la care să se-nchine și îngerii. Întoarce-mi spatele și-ai să devii sclavul celui mai înfiorător blestem al existenței. Iubește-mă, slăvește-mă, adoră-mă!

Știi, am ochii verzi sub ciocolată, dar cunoști și valul paradisului ce răzbate prin mine. Am să-mi număr valurile într-o furtună de mai și-am să-mi înfig stâncile-n coastele tale, am să trezesc la viață toată suflarea marină ce a fost și va fi, am să las soarele să ne mângâie creștetele de copii și-am să împlinesc legenda muzicală a zeilor.
Mi-aș dori să fim acolo peste ceva vreme. Să-mi urle numele a adorație cu toată ființa lor! Siguranța-i o armă, singurătatea – un viciu, tu – o obsesie continuă.

Vom fi avut 60, într-o toamnă plângăcioasă închisă-ntr-o iarnă novice, vom fi trăit povești de amor și războaie glaciale, ne vom fi întâlnit de sute de ori și ne vom fi zâmbit sau urât, dar vom fi avut 60 și-o glorie de neatins. Tu, eu, el, ea, noi, voi… Nu mai pot sta aici!

SlabAcceptabilOKBunExcelent 2 voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook