În 1925, Frida Kahlo venea de la școală spre casă, în Mexico City, când autobuzul în care călătorea s-a izbit de un tramvai. A suferit leziuni aproape fatale și invaliditatea ei a devenit o temă majoră în picturile sale. De-a lungul vieții, a fost și creatorul, și muza din spatele unor lucrări de artă extraordinare. Iseult Gillespie face o incursiune în viața și opera Fridei Kahlo.
Selena Gomez lansează albumul „Rare”, care conține 13 melodii și pune accent pe o parte din călătoria spre vindecare și maturizare, după cum declară artista.
Să-ți ceri scuze în mod autentic e mai mult decât mustrarea de conștiință, spune cunoscuta scenaristă Eve Ensler. În acest discurs sincer și dureros, ea împărtășește modul în care a transformat propria experiență de abuz în înțelegerea că ceea ce pot face și spune vinovații este să regrete cu adevărat faptele și oferă un ghid de patru pași pentru a demara acest proces. (Discurs cu conținut matur.)
Pe Marcel Proust îl pomenesc prietenii ca pe un om de o gingășie care surprindea, încurca, în sfârșit copleșea pe acel ce, din întâmplare, se afla în centrul atenției și favorii acestui copil hipersensibil. Frica lui Proust de a jigni, trebuința nepotolită de a te îneca nu numai în gentilețe, ci în adâncă generozitate, nu se pot uita. Să auzim însă câteva judecăți literare ale acestui om angelic:
proza colorată a lui Taine, cu planuri în relief, e făcută să impresioneze pe elevii claselor secundare.
Renan: Originile creștinismului sunt, în general, rău scrise: „perpetuelle effusion d’enfant de choeur”; neputință rară de a descrie; stil de Baedecker; „des images de bon eleve”; „La vie de Jesus, une espece de Belle Helene du christianisme”. Sainte-Beuve: incapabil să înțeleagă ce este o imagine, „ce malin rafistoleur de phrases”; „Sainte-Beuve, dont la stupidite (a propos de Baudelaire) se montre telle qu’on se demande si elle n’est pas une feinte de la couardise”.