Arhiva pentru aprilie 7th, 2016

 7 aprilie 2016

Produse domestice

Între 8 și 10 aprilie 2016 are loc la Stadttheater Ingolstadt cea de-a doua ediție a festivalului de teatru „Danubia Connection”. Iniţiat în 2012, cu invitați ai scenei teatrale din Ungaria, festivalul gravitează în jurul fluviului Dunărea, văzut ca punte de legătură culturală între țările din vestul și estul continentului. Ediția din acest an se concentrează pe scena teatrală românească și vizează crearea bazelor unui parteneriat de cooperare de durată cu artiștii români.

Evenimentul principal al prezentei ediții a festivalului este „Produse domestice”, regia Ioana Păun, un proiect amplu de teatru de investigație care utilizează spectacolul, jurnalismul și advocacy-ul pentru a face vizibile poveștile lucrătorilor domestici și pentru a apropia producția teatrală din România de realitățile care o înconjoară. Bazat pe o investigație jurnalistică de peste 4 ani, pe mărturii și interviuri cu bone, angajatori, agenții și instituții specializate pe migrație, „Produse Domestice” a cartografiat un teritoriu virgin, devenind unul dintre cele mai notorii proiecte româneşti de artă socială. Montarea este prezentată în premieră în Germania, cu susţinerea ICR Berlin, în limba engleză cu supratitrare în limba germană.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 

Festivalul „Teatru, stradă şi copil”

Teatrul Ţăndărică dă startul celei de-a V-a ediții a stagiunii de vară „Teatru, stradă şi copil”, care se desfăşoară în perioada 14 aprilie – 11 septembrie 2016, sub egida proiectului „Ţăndărică pentru toţi”.

Teatru strada copil

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 

Lasă-mă, eu te las

Videoclipul cântecului interpretat de Irina Popa


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 

Susan Colantuono: Sfaturi de carieră pe care probabil nu le-aţi primit

Faceți totul bine la locul de muncă, urmați toate indicațiile corect, dar tot nu sunteți promovați. De ce? Susan Colantuono ne dă un sfat simplu și surprinzător pe care s-ar putea să nu-l fi auzit atât de direct înainte. Acest mesaj, deși adresat unui public feminin, se aplică tuturor, atât bărbaților, cât și femeilor, tinerilor absolvenți sau angajaților aflați la mijlocul carierei.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...


Aceasta este arhiva pentru ziua 7 aprilie 2016.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

aprilie 2016
L Ma Mi J V S D
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii