Arhiva pentru martie, 2009

 26 martie 2009

Despre lipsa de timp

Silvia VeleaCând un lucru greşit se întâmplă în mod repetat din aceeaşi cauză, acesta începe să-şi piardă unda de şoc. Ce a constituit la început un semnal de alarmă devine o stare de fapt, un mod de viaţă. A nu face ceea ce se cuvine sau a trăi pe repede-înainte „din lipsă de timp” sunt doar unele dintre ele.

Lipsa de timp a devenit aproape un concept. Dar ce înseamnă mai exact „a nu avea timp”? A nu avea timp să răspunzi la o scrisoare, a nu avea timp să cauţi un dar pentru cineva, a nu avea timp să citeşti o carte de poezii, a nu avea timp să observi trecerea unei dimineţi? Muncim mai mult sau doar mai prost? Un sfat înţelept spune să iei lucrurile pe rând. Îţi stabileşti o ordine, îl păstrezi în minte pe primul şi până când nu l-ai terminat nu te gândeşti la al doilea. Am încercat uneori cu succes această reţetă, dar la sfârşitul zilei mă simţeam de parcă aş fi avut o mulţime de sertăraşe împlântate în mine, frumos închise. Fiindcă lucrurile pe care le ordonez şi le pun pe o listă de aşteptare îmi dau impresia că nu ele mă servesc pe mine, ci eu le servesc pe ele. În aceste condiţii, o zi din viaţa mea ajunge să semene cu un desen făcut pe hârtie milimetrică. Eu însămi devin acest desen, un mozaic de fapte mărunte, cele mai multe repetitive, care, în loc să mă ajute să cresc, mă multiplică la nesfârşit.

Continuare »

3 voturi
 

Casa Zoikăi

Duminică, 29 martie 2009, ora 19:00, la Sala Mare a Teatrului de Comedie din Bucureşti are loc premiera oficială a spectacolului „Casa Zoikăi” de Mihail Bulgakov, în regia Alexandru Tocilescu.


Continuare »

fără voturi
 

Pinocchio

Acum 70 de ani, Walt Disney l-a animat, iar în 2009 „Pinocchio” se lansează pentru prima oară pe DVD în România, într-o ediţie aniversară de platină, pe 2 discuri. Celebra animaţie va fi lansată în cadrul spectacolului de teatru omonim, sâmbătă, 28 martie 2009, la orele 11:00, la Teatrul „Ion Creangă” din Bucureşti (Piaţa Amzei).

Toţi îl cunoaştem pe Pinocchio, băieţelul mincinos, plăsmuit din lemn şi însufleţit prin puterea dorinţei „tatălui” Geppetto. De când basmul lui Carlo Collodi a ieşit de sub tipar, în 1883, Pinocchio a devenit parte din educaţia multor generaţii de copii, servindu-le adesea părinţilor drept anti-model.

Continuare »

2 voturi
 25 martie 2009

De la Cervantes la Don Quijote

Valeriu ButulescuÎn anul 1605, de sub teascurile tiparniţei lui Juan de la Cuesta din Madrid vedea lumina zilei Don Quijote, un personaj fabulos, cum puţine se născuseră din vremea lui Homer încoace. Părintele său, Miguel de Cervantes y Saavedra, nu era licenţiat al universităţii din Salamanca, nici măcar bacalaureat, precum Samson Carrasco, ci un simplu soldat cărunt şi infirm, lăsat la vatră. Asemenea contemporanului său Shakespeare, avea şcoală puţină, dublată însă de un talent uriaş. Dascălul său, Juan de Hoyos, îl învăţase bine latina, dar mai ales castiliana, căreia Cervantes îi va fixa definitiv forma literară. Autorul nu era la primul păcat literar. Debutase pe când era elev, cu un sonet, patru redondillas, o copla şi o elegie în terţine, – toate într-o culegere de poezii publicate cu ocazia morţii reginei Isabela de Valois.

Poate că Don Miguel ar fi ajuns un bun poet de curte, versificator înzestrat, talentat căutător de rime, dacă n-ar fi simţit, irezistibil, chemarea armelor. Pentru o lungă perioadă de timp Cervantes lasă pana şi pune mâna pe sabie. Trăieşte nebunia eroică a războiului. Se înrolează în armata lui Juan de Austria. Îşi pierde un braţ luptându-se cu turcii în bătălia de pomină de la Lepanto (1571), ceea ce nu-l împiedică să se caţere, doi ani mai târziu, pe zidurile Tunisului, luând parte la asediul cetăţii. În drum spre Spania natală, cade în mâinile piraţilor berberi, fiind ţinut ostatic la Alger vreme de cinci ani. Paradoxal, muzele îl regăsesc tocmai la închisoare. În captivitate Cervantes îşi reia preocupările literare. Adresează secretarului regal Mateo Vasquez o scrisoare în versuri, foarte convingătoare, prin care imploră să fie răscumpărat. Însă piraţii au intuit valoarea scriitorului mai bine decât  Lope de Vega,  (ilustrul său detractor), cerând pentru eliberarea lui o avere: cinci sute de ducaţi în aur! Spania nu-l abandonează pe cel care va deveni inegalabila ei glorie literară. Regele, biserica şi familia pun mână de la mână şi banii se strâng.

Continuare »

8 voturi
 

Someday my prince will come

Cântecul din filmul lui Walt Disney „Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici”, interpretat de Laurent Korcia şi Camille

Continuare »

fără voturi
 24 martie 2009

Regele alb

Regele albLa librăria Cărtureşti (Iulius Mall) din Cluj-Napoca, are loc miercuri, 25 martie 2009, de la ora 19:30, lansarea cărţii „Regele alb” de György Dragomán. La eveniment vor fi prezenţi atât autorul, cât şi traducătoarea romanului în limba română, doamna Ildikó Gábos-Foarţă. Prezentările, făcute de Imre J. Balázs (redactor-şef al revistei literare „Korunk”), Rareş Moldovan şi Mihai Mateiu, vor fi urmate de lecturi în limbile maghiară şi română şi de un dialog al autorului cu publicul. Lansarea de la Cărtureşti va fi precedată de o lectură publică, susţinută de Anna Szabó T. şi György Dragomán la sediul revistei „Korunk”, din Piaţa Unirii nr. 22/8, cu începere la ora 17:00.

Autorul mărturiseşte: „Ceea ce m-a interesat cel mai mult când am scris Regele alb a fost modul în care libertatea interioară şi sentimentul identităţii pot fi păstrate chiar şi într-o societate în care constrângerea îşi face simţită prezenţa mereu şi pretutindeni. Dar în realitate, viaţa nu se desfăşura întotdeauna în condiţiile acestea extreme, violenţa era deseori ascunsă, frica se întâmpla să fie absentă. Existenţa îşi avea «normalitatea» ei, însă dincolo de această suprafaţă fragilă pândea absurditatea.”

Continuare »

fără voturi


Aceasta este arhiva pentru luna martie 2009.

Primește articolele noi pe e-mail

sau prin flux RSS
martie 2009
L Ma Mi J V S D
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii