„Syngue” înseamnă „piatră”, iar „sabour” înseamnă „răbdătoare”. Iar acesta este titlul ultimului roman al scriitorului afgan Atiq Rahimi, câştigător al premiului Goncourt 2008, care a fost invitat miercuri, 3 decembrie 2008, la Librairie Filigranes, una din marile librării din Bruxelles. A stat la palavre, a băut un pahar de vin şi a făcut dedicaţii…
Redacţia revistei „Viaţa Românească” organizează miercuri, 10 decembrie 2008, de la ora 13:00, în sala cu oglinzi a Uniunii Scriitorilor din Casa Monteoru, Calea Victoriei, nr. 115, festivitatea de decernare a premiilor revistei.
Laureaţii acestei prime ediţii sunt:
– Antonio Patraş, Premiul „G. Ibrăileanu”, pentru volumul „Ibrăileanu. Către o teorie a personalităţii”, apărut în 2007, la Editura Cartea Românească;
– Matei Vişniec, Premiul pentru dramaturgie, pentru piesa „Ioana şi focul”, apărută în „Viaţa Românească” (nr. 6-7, 2007), care se joacă în prezent la Teatrul de Comedie, în regia Cătălinei Buzoianu;
– Mihai Şora, Premiul de Excelenţă, pentru întreaga activitate filozofică.
Festivitatea cuprinde momente de muzică şi poezie:
– Maia Morgenstern citeşte poeme publicate de-a lungul timpului în „Viaţa Românească” de George Topârceanu, Ion Minulescu, Ion Barbu, George Bacovia, Ileana Mălăncioiu şi Ana Blandiana;
– Ioana Voicu-Arnăuţoiu susţine un minirecital de vioară;
– Ion Zubaşcu va cânta colinde din Maramureş.
Cunoscuta carte „Declaraţie de iubire„, de Gabriel Liiceanu, a apărut şi în variantă audio, în două ediţii, la Humanitas Multimedia, chiar în lectura autorului.
Gabriel Liiceanu spune în „Declaraţie de iubire”: „Fiecare om îşi alcătuieşte de-a lungul vieţii un edificiu afectiv. Măsura în care el este e dată de consistenţa acestui edificiu, de mâna aceea de oameni, ei nu pot fi mulţi, pe care i-a preluat în el şi i-a iubit fără rest, fără umbră, şi împotriva cărora spiritul lui critic, chiar dacă a fost prezent, a rămas neputincios. Aceşti oameni puţini, care ne fac pe fiecare în parte să nu regretăm că suntem, reprezintă, chit că o ştim sau nu, stratul de protecţie care ne ajută să trecem prin viaţă.”
„Cântecul iubirii şi morţii stegarului Christoph Rilke” – titlul sub care este, în general, cunoscut textul, este o odă închinată iubirii şi eroismului, puternic impresionistă, cu efecte muzicale excepţionale. Opera a devenit imediat o carte-cult, datorită tematicii sale legate de viaţa pământească, aşa cum este ea redusă ca importanţă pentru învăţăturile creştine. Fragmentele de mai jos fac parte dintr-o traducere aparţinând lui Eugen Jebeleanu, numită – puţin diferit – „Povestea iubirii şi morţii stegarului Christoph Rilke”.
Prologul:
…La 24 noiembrie 1663, Otto de Rilke, din Langenau-Gränitz şi Ziegra pe Linda, fu înstăpânit pe partea din moşia Linda rămasă în urma fratelui său Christoph, căzut în Ungaria; dar trebui să dea un zapis, potrivit căruia ar fi fost decăzut din avutul moştenit, în caz că fratele său Christoph (care, după actul de moarte adus, pierise ca stegar în compania baronului de Pirovano a împărătescului regiment austriac de cavalerie din Istria) s-ar reîntoarce…