8 decembrie 2008

Syngue sabour

„Syngue” înseamnă „piatră”, iar „sabour” înseamnă „răbdătoare”. Iar acesta este titlul ultimului roman al scriitorului afgan Atiq Rahimi, câştigător al premiului Goncourt 2008, care a fost invitat miercuri, 3 decembrie 2008, la Librairie Filigranes, una din marile librării din Bruxelles. A stat la palavre, a băut un pahar de vin şi a făcut dedicaţii…

Atiq Rahimi

„Piatra răbdătoare” este piatra neagră de la Mecca, piatra pe care stătea Adam în Rai. În mitologia persană, este piatra căreia îi poţi spune toate îndoielile, fricile şi suferinţele tale, căreia îi poţi încredinţa toate secretele pe care nu le poţi încredinţa oamenilor până într-o zi când se sparge. Iar în acea zi eşti eliberat. Într-un alt sens, eşti mântuit.

Cartea are de toate, ca un film american după reţetă: război, sex, basm, imagini şocante. Dar toate acestea sunt legate frumos, cu o îndemânare chirurgicală. Pe cât e de aspră, pe atât e de suavă; pe cât de violentă, pe atât de aproape de adevăr; pe cât de liniară ca acţiune, pe atât de ritmică în firul epic. Greu de citit la început, captivantă până la final. Este o carte a revelaţiei şi, mai presus de toate, a conştientizării de sine. Motto-ul utilizat la început nu lasă loc interpretării: „din corp, prin corp, cu corp, de la corp şi până la corp”. „Syngue sabour” este o carte viscerală, cu un limbaj dur şi impudic, cu fraze scurte ca tăişul sabiei bine călite în sânge cald.

Conştientizarea propriului corp, a propriilor trăiri, a justeţii lor se face atât prin revelaţie, cât şi prin exerciţiu de voinţă. A lua în seamă semnele care ţi se arată este, în fond, o chestiune de alegere. Atingerea fericirii este fatalmente legată de ideea de sacrificiu, în orice variantă dintre cele trei opţiuni: lepădarea iubirii de sine, a iubirii de mamă şi a iubirii de tată. Fiecare alegere îşi găseşte o foarte frumoasă justificare meta-fizică, fie ea fantastică sau nu.

Mai jos, sunt prezentate într-o secvenţă video primele minute ale interviului şi traducerea în limba română.

Get Flash to see this player.

Atiq Rahimi: …Primirea Premiului Goncourt mă emoţionează foarte tare.

Reporter: Cu atât mai mult cu cât dumneavoastră sunteţi de părere că fiecare om are dreptul la fericire.

Atiq Rahimi: Subiectul cărţii nu este specific Afganistanului; vedem asta de-a lungul întregii istorii a umanităţii. Tragediile ne spun că nefericirea unor oameni atrage nefericirea altora. Oamenii au visat dintotdeauna o societate în care fiecare să aibă acces la fericire. Din punct de vedere ideologic, această idee a generat chiar monştri. Din păcate, asta este realitatea.

Reporter: O realitate pe care o transformaţi astăzi prin intermediul cuvintelor, a poeziei. Astăzi, miercuri, suntem fericiţi să vă avem lângă noi. Totuşi, în cartea dumneavoastră miercurea nu este o zi prea bună: miercurea este o zi a nefericirii, o zi în care nu se practică ofrandele.

Atiq Rahimi: Da, este vorba de tradiţia populară. Miercurea, mollahul [hogea] este responsabil de înfăptuirea acestor ritualuri religioase, în special în miezul zilei, când face chemarea la rugăciune şi citeşte din Coran.

Reporter: Până la urmă, pentru eroina dumneavoastră ziua contează prea puţin, pentru că ea trăieşte fiecare zi în ritmul respiraţiei soţului ei – soţul ei devenit un cadavru viu. Ea se lasă purtată în ungherele celor mai ascunse amintiri, povestindu-ne viaţa ei, emoţiile, suferinţele, bucuriile, disperarea.

Atiq Rahimi: De la început, această femeie este condamnată să vegheze la căpătâiul soţului ei şi să se roage pentru a-l aduce la viaţă (fiindcă doar acest bărbat şi cei doi copii mici au mai rămas în viaţa ei). Acest bărbat reprezintă toată speranţa ei. Într-o ţară în război situaţia e întotdeauna aceeaşi: primele victime sunt femeile şi copiii. Aşa încât acest bărbat este singura speranţă atât în familia ei, cât şi în familia lui. Dar ea nu poate face decât să se roage pentru a-şi readuce bărbatul la viaţă. Ea trebuie să recite de 99 de ori pe zi cele 99 de nume ale lui Allah, vreme de 99 de zile. După două săptămâni, ea începe să povestească amintirile copilăriei, despre suferinţele ei, ceea ce o face să conştientizeze. Aşa renunţă la rugăciune şi începe să vorbească despre ea şi să se descopere. Se deschide, îşi descoperă corpul…

Reporter: Corpul este foarte important în această carte de „carne şi sânge”. Corpul este un simbol foarte important pentru suferinţă şi sacrificiu.

Atiq Rahimi: Cartea are şi un motto care spune „Du corps par la corps avec le corps depuis le corps et jusqu’au corps”. Acesta descrie în mare firul poveştii şi deschide o reflecţie asupra corpului, asta deoarece cartea în sine este structurată în trei părţi: corpul bărbatului, ca şi corpul femeii, ca obiect de suferinţă – corpul care apare în cele trei mari religii monoteiste.
[celelalte două corpuri sunt „corpul ritual/sacrificiel” şi „corpul revelatoriu”]

Statueta mi s-a părut o nesperat de reuşită ilustrare a personajului principal al cărţii. Era luminată în micul spaţiu din spatele librăriei, ca şi când ar fi fost chiar ea, urmărindu-ne eliberată din altă dimensiune.
SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...

Un comentariu la Syngue sabour

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook