1 aprilie 2009

Cel mai bizar titlu de carte în 2008

Revista „The Bookseller” continuă tradiţia de a acorda premiul „Diagram” pentru cel mai bizar titlu de carte apărută anul trecut. De această dată, titlul câştigător este „O privire globală asupra cutiilor de 60 de miligrame de brânză proaspătă, între anii 2009–2014”, de Philip M. Parker. Atribuirea premiului pentru această carte este una controversată, deoarece face parte dintre cele aproximativ 200.000 de cărţi publicate de autor, realizate prin metode computerizate, folosind informaţii tematice extrase din baze de date. Philip M. Parker este profesor de management la INSEAD (Institut européen d’administration des affaires) de la Fontainebleau, Franţa.

Pe locul II s-a clasat titlul „Metafizica babuinilor”, care a primit 22% din voturi, faţă de 32% cât a primit titlul câştigător. Printre nominalizaţii la acest premiu se mai regăsesc titluri la fel de neobişnuite, precum „Consultarea în curbă a colonului”, „Tehnici pentru monitorizarea coroziunii” sau „Să deşirăm şi să tricotăm cu stil”.

Premiul pentru cel mai bizar titlu de carte a fost inaugurat în 1978, la Târgul de Carte de la Frankfurt.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook