Arhiva pentru decembrie 26th, 2008

 26 decembrie 2008

Inorogul gheţurilor albastre

De sus privirea-mi în stele minuscule cade cu aripi de alb haotic în amintirile clădite-n drumul timpului, cetind ceaslovul iernilor trecute. Aud glasuri de cor cristalin ce răsună-n văile amintirilor copilăriei mele, acolo, undeva, în trecutul îmbrăcat în iarnă, cu parfum de brazde din ape de fulgi netopiţi. Cu alb-albastru de gheaţă-n gândurile mele cuprind orizontul şi cerul mi se deschide. Aplec al meu suflet peste florile iernii scrise pe cerul lumii în cuvinte sfinţite.

Continuare »

3 voturi
 

Despre bucurie în Est şi în Vest şi alte eseuri

Despre bucurie în Est şi în Vest şi alte eseuriSub titlul „Despre bucurie în Est şi în Vest şi alte eseuri”, Humanitas Multimedia a realizat un audiobook ce cuprinde textele integrale, în lectura autorului, a două conferinţe susţinute de Andrei Pleşu în 2003 şi 2005. „Despre bucurie în Est şi în Vest” a fost rostită de Andrei Pleşu în deschiderea Festivalului internaţional de muzică simfonică de la Salzburg, pe 25 iulie 2003. „Ideologiile între ridicol şi subversiune” a fost prezentată de autor la Landeskuratorium Bazern, Stifterverband für die Deutsche Wissenschaft, pe 28 noiembrie 2005. Mai sunt incluse eseurile „Bucurii minimale”, „Bucurii negative”, „Bucurii interzise”, „În căutarea unor bucurii comune”, „Aspectul invaziv al ideologiilor”, „Cercul vicios al ideologiilor”.

fără voturi


Aceasta este arhiva pentru ziua 26 decembrie 2008.

Primește articolele noi pe e-mail

sau prin flux RSS
decembrie 2008
L Ma Mi J V S D
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii