Arhiva pentru august, 2008

 26 august 2008

Dolina

Dupa ce a făcut furori în rolul de macho interpretat în „Swept Away” („Naufragiaţi”), împreuna cu Madonna, actorul italian Adriano Giannini revine pe marile ecrane cu filmul „Dolina”, o co-producţie Ungaria-România, care va avea premiera pe 29 august 2008, la Hollywood Multiplex şi Movieplex.

Dolina

Continuare »

fără voturi
 25 august 2008

Nocturnă în Chile

Nocturnă în ChileLa Editura Curtea Veche a apărut romanul „Nocturnă în Chile” („Nocturno de Chile”) de Roberto Bolaño.

Sebastian Urrutia Lacroix, preot şi critic literar, membru al Opus Dei şi poet mediocru, rememorează în cursul unei singure nopţi de delir intens momentele cele mai importante ale propriei existenţe, dar şi ale istoriei zbuciumate a ţării sale.

În haosul febril al gândurilor şi amintirilor se perindă fantomatic personaje şi întâmplări reale şi imaginare: misterioşii şi glacialii Acirf şi Aru, ambigui purtători de mesaje ale Juntei militare; mult veneratul Pablo Neruda şi celebrul Ernst Junger; un pictor guatemalez anonim, abandonat inaniţiei la Paris în anii ’40; generalul Pinochet, căruia Urrutia Lacroix îi preda în secret ore de marxism; Farewell, monstrul sacru al criticii literare chiliene, şi mulţi alţii.

Continuare »

fără voturi
 

34000 de citate şi 20000 de voturi

În ritmul mediu, de 1000 citate/lună, am ajuns la 34000, la un pas de un număr frumos. Este chiar bine pentru o lună caniculară, sezon de vacanţe şi călătorii.

S-au acumulat şi 20000 de voturi. Este un număr destul de mare, dar încă mic relativ la numărul de citate şi numărul de autori (aproape 5000). Lucrurile evoluează însă pozitiv, iar clasamentele realizate pe baza voturilor devin din ce în ce mai fireşti. Probabil că până la sfârşitul anului vom avea o situaţie cu adevărat relevantă. Aşadar, nu ezitaţi să votaţi – însă nu uitaţi, voturile trebuie acordate pentru citate, nu pentru autori.

Între timp, dezvoltarea site-ului continuă, atât cu facilităţi administrative, cât şi pentru utilizatori (printre altele, au fost refăcuţi indecşii alfabetici pentru poezii şi epigrame).

fără voturi
 22 august 2008

Ray Bradbury şi mitul supravieţuirii cărţilor

Ray Bradbury şi mitul supravieţuirii cărţilor„Fahrenheit 451” a lui Ray Bradbury (n. 22 august 1920) mi s-a părut un protest la acel soi de „political correctness” care obligă la menajarea psihicul omului-cititor sau omului-privitor de filme, născută din dorinţa de a nu deranja. Efortul de a face oamenii „fericiţi” şi mulţumiţi degenerează treptat şi spectaculos într-o continuă goană după esenţializare grotescă a informaţiei, după rezumare excesivă ce duce la o economie de timp care naşte apoi plictiseală şi blazare, după finaluri fericite prin transformarea sfârşitului unei cărţi de dragul vânzărilor sau cursul unui film pentru succesul de box office. Un protest împotriva hedonismului, pe care l-am găsit amar, dar în care am zărit şi o umbră de speranţă şi de încredere că dincolo de gustul distorsionat al publicului care vrea totul frumos şi repede, valorile reale vor supravieţui… în cele mai puţin convenţionale şi previzibile feluri.

Continuare »

fără voturi
 21 august 2008

Versuri şi muzică

În decursul timpului, pe Citatepedia au fost adăugate ca poezii şi unele cântece. La urma urmei, un cântec este o poezie cu anumite particularităţi. Pentru a se putea adăuga mai multe informaţii şi pentru o localizare mai uşoară, am realizat secţiunea Cântece. Evident, este vorba doar despre cântece cu versuri. Trebuie precizat şi că în această secţiune sunt admise doar versuri în limba română. Pot fi însă traduceri, cum se întâmplă, de exemplu, la ariile din opere şi operete. Pentru că da, toate genurile muzicale sunt binevenite.

Deschiderea acestei secţiuni are o semnificaţie mai largă. Cu această ocazie, Citatepedia devine un site mai deschis către muzică (cu accent pe versuri şi nume importante în domeniu), urmând să prezinte ştiri despre evenimente muzicale, iar discuţiile despre muzică fiind binevenite pe forum şi în comentarii.

Deoarece s-au adunat mai multe secţiuni referitoare la versuri (şi altele sunt în perspectivă), am realizat şi secţiunea Versuri, care devine punctul central al tuturor acestor secţiuni, atât pentru accesarea lor, cât şi pentru facilităţi comune.

fără voturi
 20 august 2008

WALL•E

Cum ar fi dacă omenirea ar pleca de pe Pământ şi cineva ar uita să deconecteze ultimul robot? Aceasta este premiza de la care pleacă noua comedie extraordinară de animaţie realizată de Disney-Pixar şi derulată în spaţiu: “WALL•E”. Un film plin de umor, duioşie, fantezie şi emoţie, “WALL•E” îşi poartă publicul într-o remarcabilă călătorie prin toată galaxia, demonstrând încă o dată măiestria cu care Pixar creează lumi noi şi stabileşte noi standarde pentru a oferi poveşti fascinante, personaje care evoluează, muzică incredibilă şi animaţie generată pe computer, cu ajutorul celor mai performante tehnologii existente.

Continuare »

fără voturi


Aceasta este arhiva pentru luna august 2008.

Primește articolele noi pe e-mail

sau prin flux RSS
august 2008
L Ma Mi J V S D
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii