Blog.Citatepedia.ro
cărţi, teatru, cinema, muzicăArhiva pentru ianuarie, 2008
Respect de sine

„Comediile d-lui I.L. Caragiale” de Titu Maiorescu
O noapte furtunoasă, Conul Leonida faţă cu reacţiunea, O scrisoare pierdută, D-ale carnavalului – cine din cei ce se duc la teatrul român nu a văzut una sau alta din aceste comedii? Mulţi cunosc pe cea dintăi, mai toţi pe cea de-a treia şi câţiva pe celelalte.
De meritat toate merită să fie cunoscute şi, după părerea noastră, lăudate – toate fără excepţie.
Publicul primelor reprezentări a judecat altfel. Scrisoarea pierdută a avut un succes mare; şi Noaptea furtunoasă a avut succes; dar Conul Leonida, jucat pe o scenă de a doua mână, nu a plăcut; şi D-ale carnavalului a fost fluierată.
Foarte bine!
Este însă vremea să ne explicăm o dată asupra acestor lucruri, dacă se poate; şi cine ştie de nu se va putea? În materie de gust literar – ce e drept – discuţia e totdeauna grea, şi e grea mai ales acolo unde lipseşte încă tradiţia literară şi prin urmare comunitatea de idei în privinţa operelor ce le numim frumoase.
Continuare »
Extratereştrii lui Vonnegut au un singur mesaj: „Salutări!”
„Sirenele de pe Titan„, cel de-al doilea roman al lui Kurt Vonnegut, apărut recent la Humanitas, discută, sub acoperirea science fiction-ului, cum Stonehenge şi Marele Zid Chinezesc sunt de fapt mesaje trimise de extratereştri.
„Singurul succes militar al marţienilor a fost ocuparea unei pieţe de mezeluri din Basel, Elveţia, de către şaptesprezece Schiori Paraşutişti din Marină. În rest, marţienii au fost măcelăriţi cu promptitudine înainte să apuce să se orienteze”, consemnează Winston Niles Rumfoord, unul dintre personajele principale din romanul lui Vonnegut, în „Istoria de buzunar a planetei Marte”. Înfrângerea marţienilor de către pământeni e doar unul dintre elementele atipice ale scenariului science fiction pe care scriitorul american îl construia în 1959, la şapte ani de la debutul său. „Sirenele de pe Titan”, câştigător al Premiului Hugo pentru Cel mai bun roman, jonglează cu mare dexteritate cu personaje stranii, pe care le trimite pe Marte, Mercur, Titan sau pe Pământ, reţeaua protagoniştilor extinzându-se în întregul sistem solar. Călătoriile interplanetare, precum şi complicatele intrigi aferente sunt însă un simplu pretext pentru a pune în discuţie subiecte tari, de la liberul arbitru şi Dumnezeu până la sensul istoriei.
Simone de Beauvoir şi realitatea misterioasă şi ameninţată a feminităţii
Fragmente din Introducerea lucrării „Al doilea sex” de Simone de Beauvoir:
„Am ezitat mult timp să scriu o carte despre femeie. Subiectul e iritant, mai cu seamă pentru femei. Şi nu e nici nou. Disputa feminismului a făcut să curgă destulă cerneală; iat-o, acum, aproape încheiată: să nu mai vorbim despre ea. Deşi se tot vorbeşte, încă. Iar enormele prostii debitate de-a lungul acestui ultim secol nu prea par să fi limpezit problema. De altfel, există o problemă? Care? Chiar există femei? Sigur, teoria ‘eternului feminin’ continuă să aibă adepţi; îi auzi şuşotind: ‚Şi-n Rusia, până şi acolo, ele rămân tot femei’; în vreme ce alţi inşi, bine informaţi – cîteodată inclusiv cei din prima categorie – suspină: ‚Femeia se pierde, femeia e pierdută’. Nu se mai ştie prea bine dacă există încă femei, dacă vor mai exista, dacă trebuie sau nu să doreşti să existe şi care e locul pe care ar trebui ele să îl ocupe.”
Continuare »
De ce băieţii nu plâng niciodată
Idealul macho a apus, locul său urmând să fie ocupat de androginul vulnerabil şi sensibil, susţine psihologul Alon Gratch în cartea „Dacă bărbaţii ar vorbi„.
„Şi băieţii plâng câteodată/Câteodată plâng, nu-i aşa?”, cântă veteranii de la Holograf, amintindu-ne că lacrimile curg doar „când nu-i vede nimenea”. Chiar şi aşa, mesajul e limpede: atractivitatea masculină nu mai funcţionează fără un strop de vulnerabilitate. Universul macho e ameninţat azi în special de cultura populară, observă psihologul american Alon Gratch în cartea „Dacă bărbaţii ar vorbi… 7 chei pentru înţelegerea psihologiei masculine„, tradusă la Editura Trei. „Se pare că, în zilele noastre, atractivitatea masculină este reprezentată de imaginea androgină a unor staruri hollywoodiene de tip Leonardo DiCaprio. Mick Jagger, David Bowie, Michael Jackson, Prince sunt alte exemple de bărbaţi androgini admiraţi în cultura adolescentină populară”, observă Gratch.