Cu ocazia Anului Nou, în multe familii există obiceiul de a face la cuptor o plăcintă cu răvaşe. Acestea se scriu pe hârtie obişnuită cu creion de grafit, pentru a evita substanţe chimice nesănătoase. Scrisul trebuie să fie mare şi clar, pentru a putea fi citit chiar dacă hârtia se deteriorează. Necesită un mic efort, dar merită, fiind un bun prilej de amuzament, de discuţii şi de meditaţie.
Iarnă… îngheţ de iarnă. Închid ochii şi mă las copleşită de tăria vântului care îmi stăruie în priviri, ademenind lacrimi să se rostogolească în mărgăritare pe obrajii reci. Privesc în jurul meu, peste tot, aşternut de frunze, hoinar rămase din toamnă, îmbrăcate în straie reci din bruma iernii.
Copaci desfrunziţi îşi ridică în tăcere ramuri către un cer închis în nori ca într-o fortăreaţă a întunericului. Nu îmi par trişti, ci doar tăcuţi, asteptându-şi primăvara să le adune, cândva, din nori, ploaie dătătoare de viaţă. Păsările mari, negre, parcă nu mai zboară pustiu şi trist, ci zboară alb, simţindu-şi libertatea în tot mai înalt…
Prin iscusinţa picturii decorative, a mecanicii şi ştiinţelor fizicale, producem noi pe scena teatrală în cadru mic minunatele iluziuni, copiate după natură, imitând schimbările şi mişcările, ce se săvârşesc în perioadele elementelor tulburate.
Priveliştea este adusă la aşa mare perfecţiune, încât în mijlocul iernii, pe când afară viscoleşte şi gerul frige pârjol, privitorul, lăfăindu-se în loja sa somptuoasă, în care abureşte o căldură ca în luna lui mai, simte până şi mirosul de viorele şi lăcrimioare, care-i vine de la o damă megieşă, elegantă şi cu un buchet mare în mână. Cortina se ridică şi el vede aievea o furtună pe mare cu fulgere şi trăsnete, sau viscol de nea, ce se spulberă în pustiu, îngheţând de viu şi îngropând în troian pe călătorul rătăcit.
În ultimele două săptămâni, am refăcut substanţial structura internă a site-ului, pentru o funcţionare mai rapidă (în contextul creşterii bazei de date), dar şi pentru a pregăti noi facilităţi. Unele au apărut deja, cum ar fi posibilitatea de a vedea mai multe rezultate la căutare şi cea de a specifica sursa pentru poezii şi epigrame. Procesul va mai continua şi în viitorul apropiat, ne cerem scuze dacă vor mai apărea scurte disfuncţionalităţi.
Fragmente din nuvela-roman „Văgăuna” de Serghei Esenin, tradusă de Laurenţiu şi Simona Duţă, şi publicată în 1992:
„Pe marginea bălţii împestriţate de muşuroaie se strecurau lupii. Căpetenia sură îşi ridică botul şi clănţăni. Haita tăcută mirosise prada.
Urletul scâncit, trecând ca o rugă dintr-un gâtlej în altul, trezi din moţăială o ciocănitoare înţepenită pe o ramură de pin.
Dintr-un tufiş ţâşniră spre haturi doi iepuri despicând omătul.
Pe drumeagul bombat ca o copaie răsturnată scârţăia o coloană de sănii; traistele de fân se bălăbăneau la capetele oiştilor, dar caii uitaseră de ele, ciulindu-şi urechile.
Luminiţele rău-prevestitoare sclipiră prin păienjenişul tufişului, apoi se ascunseră dispărând.”