Viorel Muha

 16 iulie 2018

Omul (Felii de Timp)

Omul este cea mai ciudată fiinţă, de fapt unica fiinţă raţională în neraţionalul existenţei! Ce vine din vânt și nu din adânc, în vânt se duce! Omul poate fi cel ce poate curăți și îndrepta orice, dar poate fi și distrugătorul celor care l-au creat. El poate fi distrugătorul chiar și-al propriei sale existențe.

Cât trăiești să ai grijă de minte ca să nu te bage-n ceață, sau în întuneric. Să ai grijă de inimă, ca să bată numai pentru adevăr, pentru iubire și viață! Să nu–ți vinzi sufletul, că tot ce-ai fost în existența ta va fi șters, ca și cum nu ai fi fost niciodată! Pomenirea nu-i numai de bine. Multe suflete rănite, prin multe generații nu uită. Istoria și trecutul fiecăruia, ale noastre, ale tuturor, sunt dovada.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 5 voturi
Încarc...
 30 ianuarie 2017

Drumul spre libertate (Felii de Timp)

Dacă ar ști omul unde-l pot purta, pașii vieții, mintea, curajul, câteodată prostia sau disperarea… Însă dorința de a fi liber, nu o poate opri nici moartea. Libertatea nu ne-o dă și nici nu ne-o poate lua nimeni. Aceasta s-a născut odată cu noi. Ea este sacralitatea eului nostru. Ea este altarul pe care ne picurăm lacrimile adevărului când suntem privați de el. Acolo, în ea, în noi, ne închinăm și suntem siguri, că nimeni nu poate ajunge la noi. De aceea, mulți oameni adevărați au rezistat la cele mai cumplite încercări, torturi, presiuni, căci aceștia au în ei un altar al libertății, altar frumos, ca un Isus viu care le vorbește. Cu ea, libertatea, în fața acestui altar ne naștem și-n ea murim, căci și moartea este o parte a libertății.

Sunt însă oameni, care au în ei altarul satanei. Aceștia se hrănesc cu libertatea altora, aceștia se bucură și chicotesc construind în ei morminte de nedreptăți. Ei nu pot însă să îngroape adevărul sau libertatea în aceste morminte. Ei fură adevărul, îl stâlcesc, îl chinuie, îl torturează, apoi încearcă să-l distrugă, să scape de minciună și de crimă, dar nu reușesc. Ei nu lasă decât pârjol în urma lor, pârjol de suflete ucise, însă adevărul nu poate fi, nici îngropat, nici ars, nici distrus. El iese mai devreme sau mai târziu la lumină. De ei, de oamenii răului, voi vorbi altădată.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 3 voturi
Încarc...
 28 decembrie 2016

Introspecție

Nu-mi pot golăni cerul și mintea. Nu-mi poate săpa nimeni pământul meu cu moartea. Nu-mi poate îndoi nimeni coloana și nici bate viața. Dreptul nu se naște din pământescul a fi al unuia sau al altuia. Unii își arogă ce nu le este în putință în mizeria lor de viață. Coloanele și luxul nu le spală murdăria din interior. Autoflagelarea a pus stăpânire pe unii dintre noi. Stingem lumina în tăciuni de întuneric și acoperim totul cu lutul neputinței.

Împreunăm mâinile și lăsăm să curgă în noi veninul șarpelui servit de către unii, pentru ca să ne înece privirile gândirii. Facem trinitatea cu semnul diavolului pe stâlpii dreptății și o răstignim pe pereții vieții. Haosul ne-a fost însămânțat în cuvintele limbii pentru a ne încurca mințile. Vorbim mulți dintre noi la masa la care nu se odihnește Dumnezeul dreptății, ci cel căruia ne închinăm cu șira spinării. Ne-a fost stricat sângele de barbarii nordului și de roțile căruțelor cu câinii acestora. Neuronii se zbat în ceaune mari când sunt pregătiți de un popă îmbrăcat în sutana întunericului, vampir în fața uriașelor camere și aruncați pe ecrane ciclopice, ca apoi să fie împroșcați ca un lichid limfatic în fiecare lăcaș în serile vieții.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 6 voturi
Încarc...
 22 decembrie 2016

Bestia (Felii de Timp)

Fapte reale, cândva înainte de 1990…

Am început să urlu… Picioarele metalice ale scaunului mă loveau în cap… Namila gâfâia și zbiera:
– Trădătorule de ţară!

Cerusem de mâncare. Am fost duşi în unitatea de grăniceri din Satu Mare şi „cantonaţi” în camera de vizitatori. Sală tipic militară, comunistă, sovietică, rece, inexpresivă, cu scaune şi mese cenuşii şi cu o fereastră opacă. Am fost „invitaţi” să stăm pe câte un scaun cu cătuşele la spate. După ce timp de 4 ore am stat chinuiţi şi torturaţi pe bancheta îngustă a vagonului de la Oradea până la Satu Mare, am fost din nou supuşi torturii cu cătuşele la spate, pe scaunul unităţii, şi el o unealtă de tortură…

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 4 voturi
Încarc...
 27 octombrie 2016

Tu încă mai eşti Condor al amintirii mele!

Tu-n metrou, atunci, sădeai lacrimi şi plângeai o iubire, iar eu pentru tine nu am mai fost decât o vagă amintire. Ai pus viaţa în buzunar şi ai dispărut.

Afară este noapte, iar eu stau zgribulit şi gardul timpului se sprijină de mine. Tresar, tremur şi ascult un saxofon coclit, ce plânge încetişor şi ară adânc în mine. Depărtările picură lacrimi despre tine. Tăcerea mea tremură în vibraţii de alamă şi tainice adâncuri îmi spun, prin degete ce apasă şoapte, că trudă de suflet sunt în tainice clape aurii, ce gânduri îmi apasă. Iau şoapte în inima mea prin sunete de suflet pustiu, căci sunt o umbră, de a ta, uitată.

Ascult sunete-tăceri care mă storc de clipe, de mine, de amintire, pentru cândva când am fost acolo în timpul acela, cu tine. Ascult încet, sunet de alămuri, de toacă, pe dealurile şi colinele gândurilor mele, care curg pe unduiri de note line. Simt aripi cum se întruchipează în visul meu de amintiri şi iar revii, tu, amintirea mea, tu din timpuri uitate, iar ochii-ncet îmi lăcrimează-ntr-un tărziu de noapte.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 3 voturi
Încarc...
 30 mai 2013

Sfârşitul

Pe coridoarele absurdului am găsit o mână care aruncă cu pietre dincolo de tăcerea cuvintelor. Un ochi veşnic deschis, priveşte în încăperile minţilor şi luceşte în nopţile preoţilor. De pe muntele măslinului sunt coborâte cruci, pentru ca să umple văile cu poporul lui Dumnezeu.

Un autobuz sare în aer şi porţile îngerilor se deschid cu lacrimi adunate în râul care ne trimite ploi triste, din când în când, în lume. O explozie opreşte maratonul lumii, spre sănătatate şi viaţă. Descreieraţi genetici apar din ce în ce mai des pe scena lumii! Viaţa se opune vieţii. Oare guvernele greşesc? Într-un spital un ghemotoc scoate urlete, furios că a venit pe această lume. Oare se opune unui destin de alţii făurit?

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 9 voturi
Încarc...


Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

martie 2024
L Ma Mi J V S D
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii