Nu-mi pot golăni cerul și mintea. Nu-mi poate săpa nimeni pământul meu cu moartea. Nu-mi poate îndoi nimeni coloana și nici bate viața. Dreptul nu se naște din pământescul a fi al unuia sau al altuia. Unii își arogă ce nu le este în putință în mizeria lor de viață. Coloanele și luxul nu le spală murdăria din interior. Autoflagelarea a pus stăpânire pe unii dintre noi. Stingem lumina în tăciuni de întuneric și acoperim totul cu lutul neputinței.

Împreunăm mâinile și lăsăm să curgă în noi veninul șarpelui servit de către unii, pentru ca să ne înece privirile gândirii. Facem trinitatea cu semnul diavolului pe stâlpii dreptății și o răstignim pe pereții vieții. Haosul ne-a fost însămânțat în cuvintele limbii pentru a ne încurca mințile. Vorbim mulți dintre noi la masa la care nu se odihnește Dumnezeul dreptății, ci cel căruia ne închinăm cu șira spinării. Ne-a fost stricat sângele de barbarii nordului și de roțile căruțelor cu câinii acestora. Neuronii se zbat în ceaune mari când sunt pregătiți de un popă îmbrăcat în sutana întunericului, vampir în fața uriașelor camere și aruncați pe ecrane ciclopice, ca apoi să fie împroșcați ca un lichid limfatic în fiecare lăcaș în serile vieții.

Am aterizat în mileniul neputinței și „vom fi religioși sau nu vom fi deloc”, căci dumnezeirea ne-a fost furată, ca să trăim fără zile. Oare nebunia umilinței pentru o bucată de viață poate mutila în așa hal destine?

Nu suntem gropi comune în care să fim aruncați de-a valma, grămadă, iar cei de pe marginea gropii să arunce cu dispreț și putreziciune în noi. Nimeni nu a putut atârna în ștreang adevărul fără ca funia să nu i se încolăcească pe propriul gât. Palatul cel Mare oare va ajunge cu încăperile lui sub dărâmături care vor deveni sarcofagii mortuare?

Viața unora este coșul de gunoi al istoriei, în care sunt adunate suflete moarte, înainte de a se naște!

Eseu de Viorel Muha

6 voturi

Încarc...

Publicat de Viorel Muha in Eseuri
3 comentarii »