Omul (Felii de Timp)
Omul este cea mai ciudată fiinţă, de fapt unica fiinţă raţională în neraţionalul existenţei! Ce vine din vânt și nu din adânc, în vânt se duce! Omul poate fi cel ce poate curăți și îndrepta orice, dar poate fi și distrugătorul celor care l-au creat. El poate fi distrugătorul chiar și-al propriei sale existențe.
Cât trăiești să ai grijă de minte ca să nu te bage-n ceață, sau în întuneric. Să ai grijă de inimă, ca să bată numai pentru adevăr, pentru iubire și viață! Să nu–ți vinzi sufletul, că tot ce-ai fost în existența ta va fi șters, ca și cum nu ai fi fost niciodată! Pomenirea nu-i numai de bine. Multe suflete rănite, prin multe generații nu uită. Istoria și trecutul fiecăruia, ale noastre, ale tuturor, sunt dovada.
Nu-ți măsura faptele tale cu a celorlați, căci fiecare avem balanțe diferite. Trebuie să înveți că inima nu bate întotdeauna în acord cu sufletul și mintea. Construiește armonii cu ele, construiește o muzică diversă și plăcută, ție și celorlalți, chiar dacă ele sunt note diferite. Trebuie să știi că greu vei găsi acea iubire care să simtă și să dureze la fel. Cei care au asemenea iubiri, sunt dăruiți cu mare dar de la Dumnezeu! Ei știu cum să-l dăruiască mai departe, căci se vor iubi întreaga viață.
Nu urma drumul celui ce-n cale ta pune flori cu minciună, cu sclipire-n ochi și cu lingușeală. Şarpele șuieră în dosul acestora. Mărul căzut nu ne iartă. Este drumul care nu duce nicăieri, de multe ori ne poate duce, atenție, prea devreme spre moarte. Nu asculta pe cel ce te îndeamnă:
– Fură, ia, că nu se cunoaște, să nu-ți pese, lasă-l să moară. Eu merit pentru ce este și al lui. Scaunul pe care-l ocup, îmi dă dreptul ca eu să fiu legea! Fără mine nu era și nu este nimic.
Ei… uită că fără ceilalți, nu sunt nimica. Ei au mintea inima și sufletul stricate. Ei nu au Dumnezeu! Ei sunt Iuda care vorbește în toate limbile pământul, dar mai ales știu să vorbească limba fiecăruia. Ei au învățat și au perfecționat limba celor mulți, săraci și slabi. Când vei auzi glasul Iudei, în mintea ta, în inima ta, în sufletul tău, trezeşte-te și ține minte că ce vine din vânt și nu din adâncul tău, vânt rămâne și nu-i realitate. Dumnezeu a sădit în fiecare darul său, la unii însă greu de găsit. Şi cel mai crud criminal are momente când plânge, în adâncul unde a pus Dumnezeu darul său!
Să nu te zgârcești, dar nici să risipești! Ia ce soarele crește din sămânța trudei tale. Nu gusta și nu lua din truda altuia decât dacă ți-o dăruiește, că poate fi otravă. Bucură-te de lumina prin care vezi și nu rupe frumusețea florilor vieții pentru ca alții să devină orbi. Orbirea nu este a lor, ci a ta! Pământul este negru, dar cât de colorat înflorește și ce frumos zâmbește soarelui primăvara când în abur se trezește, vara când cu fructe ne dăruiește, și toamna când ne lasă ca de pe el să le culegem.
Culege iubirea și nu o risipi. Nu o ignora și nu-ți bate joc de iubirea curată. Apreciază-i fiecare clipă și dăruiește-i cât poți, cu mintea, cu inima și sufletul tău. Respectă iubirea altuia, chiar dacă nu o împărtășești. Deschide casa sufletului tău, dar nu încuia în ea pe cel care iubești, căci toate păsările pământului sunt libere să zboare. Ele nu sunt obligate să stea în același copac, toată viața, pentru că Dumnezeu a creat mulțimea, copacii. Dacă ești trădat și cu dispreț tratat, într-o zi vor da peste copacul care va răzbuna iubirea ta.
Dacă ajungi în înaltă demnitate, uită-te înapoi în neamul tău și convinge-te că nu te-ai născut cu nici un drept asupra celorlalți. Sămânța ta are aceaași origine cu a celorlalți. Nu-ți minți mintea, inima și sufletul cu merite pe care nu le ai. Niciun om nu poate fi deasupra nimănui. Rari sunt aceia care se ridică deasupra lor înșiși, și atunci ceilalți îi ridică peste ei. Unii ajung sfinți.
Nu crede numai în foșnetul și sunetul numărătorii și nu-ți fă zeu din numere mari. Nu pune suflete muncite pentru tine, pachet peste pachet și nu fă din ele lingouri de aur, căci pământul și aurul furat se vor răzbuna în nopțile când sufletul tău va ajunge să bântuie!
Prostul are darul de a asculta de cel deștept, dar are și el șiretenia lui. Mulți, cu aceasta șiretenie, completată cu actul învățării mecanice și a unei simple memorii, fără caracter și sterile, se cațără deasupra celor mulți. Prostul, pentru că nu are conștiință și caracter, învață repede arta datului din coate, datului la gioale sau arta cățărării. El poate să provoce și să făptuiască multe nenorociri, pretinzând, în mintea lui, că-i geniu, că-i meritul și dreptul lui, însă când coboară în adâncul său, se vede în oglinda pusă acolo de Dumnezeu. Prostul, dacă vrea, poate fi şi el om. A vrea sau nu, însă, este defectul!
Deștepţii sunt de multe feluri! Deșteptul în general este dotat cu multe, dar în principal are voința de autoeducare. Mulți au și geniu, dar nu în bine, ci în rău. Unii au nenorocit popoare. Aceștia nu au caracter și onoare. Ei, sub diferite forme, sunt lichele. Sunt însă mulți deștepți care au bun simț, au caracter și demnitate, însă șansa lor de a urca pe scara societății, cu demnitate, într-o societate de proști și lichele în care educația și incultura sunt majoritare, este împiedicată, stopată, lovită, bătută și chiar omorâtă. Orice individ, membru al unei societăți pretins democratice, trebuie să știe că dacă se depășește pragul de 50/100 de componenți cu proști, hoți și lichele, societatea nu se dezvoltă. Democrația majorității proștilor, hoților și lichelelor nu poate fi impusă celorlalți și este nelegitimă. Nimeni nu are dreptul de a legitima prostia, lichelismul și hoția.
Pentru toți Dumnezeu a dat îndreptare. Îndreptarea nefăptuită din proprie voință, în sine și pentru sine, este un drept care devine obligație. Acest drept există în fiecare și în final, în dreptul tuturor de a îndrepta pe cel care de la sine nu își exercită acest drept. Fiecare are dreptul îndreptării ca și mulțimea în întregul ei. Sunt oameni care pot pretinde dreptul îndreptării oricui la fel ca a mulțimii, cu condiția ca acesta să demonstreze și să dovedească majorității adevărul și realitatea. Pentru părți ale mulțimii ca și la turme, nu există dreptul ținerii în captură și dreptul de folosința a acestor părți. Dacă ești ales, nu înseamnă că ai legitimitatea de a hotărâ și asupra celor care nu te-au ales, fără ai consulta temeinic și a ține cont de aceştia. Dreptul se schimbă în fiecare moment, la fel ca și realitatea. Dreptul este legitimat de media momentelor realității în progresia și scurgerea timpului, ca și legile. Finalul nu este același pentru toți. Nu există dovadă contrară. Ce vine din vânt și nu din adânc, vânt rămâne.
Eseu de Viorel Muha
5 voturi
Încarc...
Creatia, minunata si inefabila Creatie, este dovada existentei lui Dumnezeu, El stabileste lucrarile,in functie de acestea fixeaza slujbele si apoi da darurile, toate acestea spre edificarea si zidirea trupului bisericii lui Cristos, iar noi suntem madularele acestui trup, fiecare ,cu aportul si functionalitatea sa, participa la lucrarea divina. Domnul nu ne-a dat un duh de robie, ca sa ne fie frica, ci ne-a dat un duh de infiere ,ca sa cutezam , sa indraznim sa traim in adevar si demnitate ! Dumnezeu va rasplati fiecaruia dupa faptele lui, pacatele parintilor se vor repercuta asupra urmasilor !!