Publicul este invitat joi, 12 decembrie 2019, ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la lansarea volumului „Integrala poemelor” de Ana Blandiana, volum de colecție apărut recent la Editura Humanitas. La eveniment vorbesc, alături de Ana Blandiana, Cristian Pătrășconiu și Lidia Bodea, directorul Editurii Humanitas.
Continuare »
fără voturi
Încarc...De la fereastra lui, Enric, în fiecare seară privea nemărginirile cerului, așteptând să vadă ploaia de artificii, jocul nebun de rachete, pulberea măruntă și impalpabilă care umple aerul și nu cade nicăierea, firele de beteală care se urz0065sc ca o mreajă și apoi se desfac ; și ochii lui se umpleau de visuri și sufletul lui veșnic avântat se umplea de o melancolie fără de margini, vrând să scape și el și să se amestece mai curând în oceanul acesta luminos, spre care râvnea de atâta vreme.
Ușoară ca o estompă, seara întuneca vârfurile copacilor, dezlega umbrele din ramuri și le împrăștia pe drumuri, ștergea contururile florilor, amesteca laolaltă culorile.
Sus, întâile licăriri sfioase se arătau, mare și orbitor luceafărul apărea, scânteietoare constelațiile își arătau punctele lor de foc în locul obișnuit, imens șerpuitorul drum al robilor se strecura printre norodul de sori, de luceferi și de stele, brăzdând tăria și apoi, după cele mari și scăpărătoare, sfioase se arătau și cele mai mici, și cele mai mărunte, și toată pulberea de diamant a celor de-abia văzute, și tot praful stelar al celor de-abia bănuite. Prăpăstii negre de catifea, oceane de întuneric, pustiuri de cerneală se zugrăveau totuși pe alocuri, nemărginitele depărtări ce se întindeau de la planetă, la planetă, ori de la stea la stea, căscau enigmatice și oarbe, se afirmau sfidătoare voințelor ce s-ar fi încumetat măcar să străbată atâta drum, virgine de viață încă și străine de fericire ori de nefericire.
Continuare »
1 voturiÎncarc...Scriitorul francez François-Henri Désérable, câștigătorul Premiului Goncourt – Alegerea României 2017, se află în România, în perioada 30 octombrie–2 noiembrie 2018, pentru un turneu literar cu romanul „Un anume domn Piekielny”, la Bucureşti şi Timişoara, la invitaţia Institutului Francez din România şi a Editurii Humanitas Fiction.
Continuare »
fără voturiÎncarc...Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Cluj organizează miercuri, 15 ianuarie 2014, de la ora 12:00, o conferinţă din seria „Scriitorul în cetate”, susţinută de Călin Teutişan: „Eminescu, umbra şi „reflectul” vizionar”. Apoi are loc o dezbatere dedicată Zilei Culturii Naţionale, dar şi comemorării, în acest an, a 125 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu, Ion Creangă şi Veronica Micle. Participă Florina Ilis, Rodica Marian, Constantin Cubleşan, iar moderator este Irina Petraş.
Continuare »
2 voturiÎncarc...„Iar de priveşti îndelung abisul, află că şi abisul îţi scrutează în adâncul sufletului”, sună un aforism nietzschean. Este aici presupusă o relaţie întrucâtva între conţinător – conţinut, bazată însă pe o stranie reciprocitate: în fapt, fiecare din cei doi factori implicaţi încearcă să-l cuprindă pe celălalt, într-o vagă şi infinită tangenţă.
Logosul care transcende prăpastia este cel al prăbuşirii. Caracteristică prăpastiei ca formă de accedere la nefiinţă este devenirea negativă; o prăpastie nu este, ci se deschide dinspre plin spre gol. Ea nu are contur, ci adâncime. Nu are conţinut în sine, ci este trecere spre gol. Golul şi adâncimea sunt însă categorii apofatice, iar esenţa este de căutat în altă parte. În primul rând, ea nu poate fi intuită sau percepută; nu raţiunea sau intelectul o pot cerceta, scruta, ci sufletul. Sufletul care caută în prăpastie este ori golit de esenţă, ori preaplin de ea; în primul caz el caută, ca o formă de compensaţie, ceea ce poate fi şi mai gol decât el, în al doilea – el acceptă să coboare către ne-esenţă pentru a o legitima drept ceea-ce-este-de-privit. Din momentul în care esenţa priveşte spre ceea ce nu-i aparţine, ea a înglobat deja acel ceva în sine.
Continuare »
1 voturiÎncarc...Copila deschise ochii. Mâna ei mai ţinea încă strâns şi dreaptă lumânarea. Irisul de culoarea mării cerea lumina flăcării pentru adȃnc de suflet.
Dimineaţa, când soarele încă nu răsărise, pornise tristă în căutarea sensului pierdut al cuvintelor. Se trezise cu pumnii strânşi a durere, cu obrajii scăldaţi în şiroaie de lacrimi, inima durând-o ca un bulgăre de foc înroşit. Încă o dimineaţă din săptămâna patimilor, zi în care nu înţelegea de ce…
De ce cuvintele au puterea să fie pentru inimă ghimpi? De ce întunericul ucide brutal un zâmbet, într-o secundă?
Continuare »
1 voturiÎncarc...Contact | Publicitate | Termeni de utilizare | Cookies
