Începând cu prima zi a săptămânii în care Domnul Iisus a intrat în Ierusalim, călare pe un măgăruș, și până la înviererea Sa din morți, în mod tradițional, această săptămână a fost numită Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare a Paștilor. În această perioadă, ne aflăm în cea mai măreață, binecuvântată și cea mai minunată perioadă a anului, indiferent de programarea ei calendaristică sau de acceptarea ei între Marile Religii ale Lumii.
Au trecut aproape două mii de ani și an de an, ne aducem aminte că Domnul Iisus, întrupat de la Tatăl prin Fecioara Maria, a venit și a locuit printre oameni, s-a făcut Om ca să înțeleagă nevoile și problemele noastre, ca apoi, să fie răstignit pe o cruce, un stâlp de tortură, ca să aducă oamenilor, celor care cred în jertfa și învierea Lui, mântuirea.
Valeriu Butulescu a participat recent, ca invitat, în plină campanie electorală, la Alicante, la Săptămâna Culturii Române din Spania. Nu s-a dus fără rost. În Aula Magna a Universităţii, s-a lansat cartea sa „Aforismos” în limba spaniolă. În discursul său, ieşind din perimetrul literar, Butulescu a lansat, puţin ironic, adică în nota sa obişnuită, o deviză curajoasă „Români fără frontiere”, preluată de agenţiile noastre de presă. Dar nu s-a prea auzit, sufocat de tumultul alegerilor. El se referea şi la aforismele lui care, iată, continuă să apară, ignorând frontierele. Dar şi la numărul mare de emigranţi români, din zona occidentală a Europei. La întoarcere, scriitorul ne-a acordat acest interviu neconvenţional.
Valeriu Butulescu, Cătălina Iliescu Gheorghiu şi Liviu Popa, consul al României în Spania
Fragmente din volumul II („Evoluţia poeziei lirice”) al lucrării „Istoria literaturii române contemporane” a lui Eugen Lovinescu:
„Apariţia volumului de poezii Cuvinte potrivite al d-lui Tudor Arghezi domină producţia poetică a întregului sfert de veac: pornită în plin sămănătorism, – ‘Linia dreaptă’ datează din 1904 – ignorată mai mult decât contestată de critica oficială, dârz susţinută de un număr restrâns de admiratori ei înşişi poeţi şi, în genere, imitatori, i-a trebuit poeziei argheziene douăzeci şi cinci de ani pentru a fi adunată într-o carte accesibilă tuturor, întâmpinată de acelaşi extaz discumpănit al vechilor admiratori ca şi al noilor generaţii poetice, salutată cu însufleţire chiar de critica tânără, dar nevalorificată încă de critica matură şi, mai ales, de conştiinţa publică.”
Pe numele său adevărat Jan Amos Komenský (28 martie 1592 – 15 noiembrie 1670), marele pedagog ceh este astăzi considerat părintele didacticii moderne. Fiecare etapă a umanităţii şi fiecare societate, indiferent de modul de organizare, a manifestat interes în educaţia tineretului, încercând să găsească metodele cele mai eficiente pentru a forma oameni care să corespundă unui anumit Ideal de atins. Ambiţiosul proiect al lui Comenius depăşeşte însă graniţele spaţiului şi ale timpului, în aşa fel încât moştenirea pe care ne-o lasă peste vremi poartă titlul „Didactica Magna – Arta universală de a învăţa pe toţi toate”. Dincolo de puternicele contaminări religioase, observaţiile sunt de bun-simţ, iar valoarea lor rezidă tocmai în această calitate, precum şi în optimismul şi luminozitatea discursului.
Unii spun că nu se tem decât de ce generic se numește divinitate.
Cu alte cuvinte, de ce aceștia se tem e de fapt un prea plin ființial, un exces ontic, lor le este frică de Prezența în sine, oricare ar fi ea și orice ar însemna cu adevărat, iar, dacă facem o reductio ad absurdum a ceea ce le creează atâtea spaime, încât se simt nevoiți să adopte, cât de cât, un cod moral, vom trage doar o singură concluzie: se simt înspăimântați și, ca atare, controlați, de Ceva, de chintesența lui Ceva, de ipostazierea ideală, în înțeles platonician, a lui Ceva, la care participă, prin methexis, oricare alt ceva personal al individului.
Eu, în schimb, nu mă tem de niciun ceva, nici de vreun ceva al meu propriu, nici de cine știe ce paradigmă supremă a sa, din care acest ceva potențial al meu se va fi trăgând.
Loredana lansează un nou single solo. Interpretată în concertele de la Sala Palatului, piesa “Îngeri” a ridicat sala în picioare, stârnind emoții și ropote de aplauze.