Search Results

 4 octombrie 2016

„Memorial de călătorie” de Grigore Alexandrescu

Grigore AlexandrescuDupă o preumblare de o lună și jumătate, mă întorsesem în București, loc obișnuit al rezidenței mele. N-apucasem încă să mă scutur bine de praf, când îmi aruncai ochii pe o scrisoare sosită de la Iași, în lipsă-mi. Amicul ce mi-o adresa, informat de mai-nainte de voiajul nostru, își arăta părerea de rău că n-a putut să ne însoțească și sfârșea zicând că se mângâie cu ideea că literatura noastră se va îmbogăți cu vreo producție vrednică de…

Neînțelegând tocmai bine spiritul celor din urmă fraze, convocai îndată consiliul meu obișnuit, care se compunea de mine și de Ioan Ghica, tovarășul călător și statornic părtaș al întâmplărilor bune sau rele. Aici citii menționata scrisoare și cerui opinia Adunării; toți, afară de mine, îmi răspunseră astfel: „Înțelesul scrisorii este că tu trebuie să descrii tot ce ai văzut pe la locurile pe unde ai umblat.” O asemenea opinie din partea consilierilor în judecata cărora am multă încredere făcu să-mi cază hârtia din mână. Ideea de a face o carte sau o broșură mă umplu de fiori, necunoscute oamenilor fericiți care n-au căzut niciodată în ispită de a se numi autori, ca să ia un rang pe polițele librarilor; căci fiecare autor ce se tipărește, o dată sau de două ori, și face a se vorbi de dânsul, parcă ar lua o îndatorire către public, și fiecine se crede în drept a-i cere socoteală de întrebuințarea timpului, când el, ce ar putea să facă la mulți aceeași întrebare, n-are curajul nici a deschide gura, fiind sigur că ar auzi drept răspuns că scrisul nu este treaba lor. Dar ca să mă întorc de unde plecasem, ideea de a face o carte mă umplu de fiori: sperând însă că judecătorii se vor fi înșelat, ca niște muritori ce sunt, mă aruncai într-un fiacar și ieșii pe uliță.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 8 ianuarie 2014

Eminescu, umbra şi „reflectul” vizionar

Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Cluj organizează miercuri, 15 ianuarie 2014, de la ora 12:00, o conferinţă din seria „Scriitorul în cetate”, susţinută de Călin Teutişan: „Eminescu, umbra şi „reflectul” vizionar”. Apoi are loc o dezbatere dedicată Zilei Culturii Naţionale, dar şi comemorării, în acest an, a 125 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu, Ion Creangă şi Veronica Micle. Participă Florina Ilis, Rodica Marian, Constantin Cubleşan, iar moderator este Irina Petraş.

Călin Teutişan

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 2 voturi
Încarc...
 9 februarie 2011

Fragmentarium

FragmentariumÎn luna decembrie 2010, la editura craioveană Scrisul Românesc a văzut lumina tiparului volumul „Fragmentarium”, o selecţie a aforismelor publicate de Valeriu Butulescu în ultimii 25 dea ani, al şaptelea volum de aforisme publicat în România.

În postfaţa volumului se regăseşte un consistent capitol de „Aprecieri critice”, în care sunt reproduse opiniile a nu mai puţin de cincizeci de critici literari, din ţară şi din străinătate. De exemplu, în „Istoria literaturii române contemporane”, criticul Alex Ştefănescu consemnează: „…genul în care Valeriu Butulescu a atins cel mai înalt nivel (nemaiatins de alţi scriitori români înaintea lui) rămâne aforistica.”

„Fragmentarium” constituie cel de-al 45-lea volum al autorului, în marea lor majoritate publicate peste hotare. Cărţile lui Valeriu Butulescu s-au tipărit în toate limbile Uniunii Europene, dar şi în afara acesteia, pe toate continentele, în limbi de un exotism surprinzător: vietnameză, mongolă, persană, arabă, armeană, siriacă, ivrit etc.

Citatepedia.ro conţine cea mai completă colecţie de aforisme a scriitorului.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 5 voturi
Încarc...
 3 iunie 2008

Aleile parcului

Solitudine… aleile parcului se desluşesc anevoie în lumina care se prelinge în braţele nopţii. Paşii îmi măsoară, cu ticăitul unui minutar, gȃndurile. Umbra se preface în forme diforme, însoţindu-mă ca un prieten credincios care nu are nevoie de cuvinte să asculte tăcerea.

Litere bolnave se învălmăşesc de la Z-ul alfabetului către A şi înapoi într-un dute-vino năucitor, fără noimă. Cuvintele bolnave devin fluidul lacrimilor care se sparg rătăcite pe dalele de piatră cu vuietul apei încuiată în fiinţa lor lichidă.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 19 februarie 2008

Marin Sorescu sau noul canon românesc

Marin SorescuÎn toate timpurile şi în toate locurile, problema canonului e o treabă destul de complicată şi oarecum bătută în cuie, care se schimbă destul de încet, odată ce marile valori se aşază şi se-nţepenesc în ierarhia lor. Din când în când (dar lucrul este rar), mai iese câte unul care nu mai e „în grafic”, sau „la standard”, căruia nu-i mai coincide forma cu Idealul Artei, ş.c.l. Din alt când în când, însă, Cititorul câştigă, şi consacrarea mai împinge câte unul pe culmile gloriei, dat – spre citire şi savurare – muritorilor de rând. Iată cum, cel care îmbogăţeşte de puţină vreme (în mod oficial) canonul românesc, poartă numele Marin Sorescu (cei care cunosc poezia cu „Trebuiau să poarte un nume” pricep parafraza…). Până acum ceva vreme (relativ recent – 1996), i-am fi urat vesel la multi ani, maestre, acum însă, nostalgic, ne aducem aminte că ne-a spus, odată, un profesor de facultate, să staţi cu ochii pe Sorescu, că el e următorul la canon. Şi-a fost să-i fie de bine. Poezia e grozavă, dramaturgia nă-u-ci-toa-re.

Dar de data asta nu vreau să-l comentez pe Sorescu. Tocmai am închis „Trei dinţi din faţă”, din care am adus vorbe calde, puţine, alese după sonoritate şi paradox al exprimării, surprinzătoare, cât să vă trezească în om un strop de nevoie sorească… e o poveste care mi-a dat un ciudat sentiment de tristeţe. Ca-n viaţă, uneori.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 4 decembrie 2007

„Păcală în satul lui” de Ioan Slavici

Ioan SlaviciI se urâse şi lui Păcală să tot umble răzleţ prin lume, aşa fără de nici o treabă, numai ca să încurce trebile altora şi să râdă de prostia oamenilor. Se hotărî dar să se facă şi el om aşezat, ca toţi oamenii de treabă, să-şi întemeieze casa lui, să-şi agonisească o moşioară, — vorbă scurtă, — să se astâmpere odată.

Şi fiindcă românul zice că nu e nicăieri mai bine ca în satul lui, Păcală se întoarse şi el în satul lui şi începu cum încep toţi oamenii care n-au nimic, adică făcu ce făcu de-şi agonisi o viţeluşă şi o trimise la păşune în izlazul satului.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 9 voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa 'anevoie'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

noiembrie 2024
L Ma Mi J V S D
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii