În luna decembrie 2010, la editura craioveană Scrisul Românesc a văzut lumina tiparului volumul „Fragmentarium”, o selecţie a aforismelor publicate de Valeriu Butulescu în ultimii 25 dea ani, al şaptelea volum de aforisme publicat în România.

În postfaţa volumului se regăseşte un consistent capitol de „Aprecieri critice”, în care sunt reproduse opiniile a nu mai puţin de cincizeci de critici literari, din ţară şi din străinătate. De exemplu, în „Istoria literaturii române contemporane”, criticul Alex Ştefănescu consemnează: „…genul în care Valeriu Butulescu a atins cel mai înalt nivel (nemaiatins de alţi scriitori români înaintea lui) rămâne aforistica.”

„Fragmentarium” constituie cel de-al 45-lea volum al autorului, în marea lor majoritate publicate peste hotare. Cărţile lui Valeriu Butulescu s-au tipărit în toate limbile Uniunii Europene, dar şi în afara acesteia, pe toate continentele, în limbi de un exotism surprinzător: vietnameză, mongolă, persană, arabă, armeană, siriacă, ivrit etc.

Citatepedia.ro conţine cea mai completă colecţie de aforisme a scriitorului.

Semnificativă prin conţinutul ei de idei este prefaţa volumului, intitulată „Un maestru al concentrării” şi semnată de criticul literar Gheorghe Grigurcu, din care reproducem un fragment:

Omul de spirit n-are voie să greşească nici o clipă. E aidoma unui acrobat care îşi calculează cu maximă precizie fiecare mişcare, înfruntând riscul de-a cădea în gol printr-un soi de matematică a evoluţiei sale spectaculoase. Spiritul care dă adesea viaţă aforismului reprezintă o gimnastică performantă a minţii. A o practica înseamnă a miza pe efectul său de concentrare scânteietoare, de convertire a cineticii intelectului la un moment de feerie.
Valeriu Butulescu e un asemenea autor al unor reflecţii de-o concizie amuzantă, dar care, precum dansul pe sârmă al unui funambul, are în spate eforturi îndelungate, o disciplină care se instituie anevoie. Va fi contribuit la dobândirea virtuozităţi d-sale verbale şi formaţia inginerească, printr-un transfer al simţurilor exactităţii, prin acurateţea şlefuirii. Sub unghi moral, aforistica lui Valeriu Butulescu exprimă, în ciuda unei stilistici jucăuşe, un fond de seriozitate, tangentă fiind la simţământul unor neîmpliniri, al unor sacrificii.

Scriitorul face parte din familia acelor autori satirici, acelor actori comici care, sub masca bunei dispoziţii debordante, ascund o natură frământată. Mărturiile unor atari stări ale decepţiei acordă, prin contrast, un relief expresiv ludicului aparent satisfăcut de sine: „Doamne, puteai să mă faci arbore! Dar tu m-ai făcut frunză!” „Aceste aforisme sunt deşeuri sclipitoare, resturi de materiale rămase de pe şantierele unor mari şi nereuşite poeme.” „De ce îmi scrieţi numele cu majusculă, dacă mă trataţi ca un substantiv comun?” „Am devenit superstiţios. Cred în mine.”. O lectură atentă a textelor cu pricina scoate în la iveală o umoare deloc jubilantă, un scepticism care (din pudoare, dintr-o tactică literară?) preferă a se drapa cu nonşalanţă „găselniţei” pe care o constituie vorba de duh. „Convieţuim paşnic, ignorându-ne reciproc.” „Capital social: treizeci de arginţi.” „Uneori pacea e mai stresantă decât războiul. Nu trage nimeni. Toată lumea ţinteşte.” Noţiunea de soartă ştirbeşte aureola celui merituos şi justifică eşecul neghiobului.” „Nu cred în lacrimi. Sunt prea sărate pentru a fi pure.”

Valeriu Butulescu ne apare ca un moralist al cotidianului, al proximităţilor noastre de tot felul, cu aerul că, oscilând între bonomie şi tonul caustic, se află în spatele fiecăruia din noi, invizibil, aidoma unui înger păzitor laic, urmărindu-ne cu atenţie, comentându-ne contactele cu semenii, rezultatele lor de cele mai multe ori dezamăgitoare. Materia primă a însemnărilor d-sale: banalitatea de sub puterea căreia ne vine greu a ne sustrage. Infuzată cu luciditate şi cu un strop de fantezie, aceasta devine explozivă. Astfel încât paginile de aforisme în chestiune capătă aspectul unui câmp presărat cu nenumărate mine care detonează în lanţ. Mine pe care, spre liniştea noastră, le putem socoti inofensive. „Virtutea. Cred că e arta de a-ţi planifica păcatele.” „Am văzut o agapă a popilor. Semăna atât de puţin cu Cina cea de Taină.” „Pentru a dezbrăca o femeie tânără, trebuie s-o îmbraci bine în prealabil.” „Unii devin maliţioşi abia la bătrâneţe. Fără dantură, muşcă mai bine”.

S-a afirmat că, după ce a fost „un produs al sistemului totalitar”, Valeriu Butulescu ar avea azi postura unui glosator al „tranziţiei”. E şi nu e adevărat. Deoarece apoftegmele d-sale sfredelesc de regulă stratul superficial, conjunctural, ce acoperă fiinţele omeneşti şi circumstanţele în care ele se află, spre a atinge, aşa cum se întâmplă la creatorii autentici, sâmburii umanităţii perene. „Actualitatea” e pentru d-sa un pretext, nu o ţintă, cu toate că nu se sfiieşte a o încondeia cu năduful travestit în bonomie al unui Stan Păţitul.

O iritantă prejudecată ne îndeamnă a considera aforismul o speţă minoră. Unii dintre noi au obiceiul de-a cuantifica valoarea unui autor după numărul de pagini comise (îmi vine acum în minte vorba ce se dorea batjocoritoare a unui cunoscut teoretician băştinaş cum că un important critic, mai tânăr cu o generaţie, cu care polemiza, scoate cărţi nu mai groase decât o lamă de ras!).

Doresc să-mi afirm răspicat calda preţuire pentru Valeriu Butulescu, un maestru al unei concizii cuprinzătoare. Aforismele d-sale îi dovedesc capacitatea de-a folosi o claviatură complexă ce îmbină observaţia „pe viu” cu umorul, reflecţia cu lirismul şi cu imaginarul, având ca efect o graţie aspră , o muzicalitate a sarcasmului. Şi încă o remarcă: producţia lui Valeriu Butulescu face loc mai curând extrovertirii decât introvertirii. Spre deosebire de sublima închidere în subiect a unor creatori de aforisme precum Blaga sau Cioran, contemporanul nostru cultivă o deschidere teatrală spre public (a scris şi câteva piese de teatru), lansând propoziţii provocatoare care aşteaptă replici, aplauze şi – de ce nu? – strigăte de bis. D-sa nu se priveşte în oglindă, ci îşi priveşte drept în ochi spectatorii. Bucurându-se la ora actuală de faptul că este unul din cei mai traduşi scriitori români (în vreo patruzeci de limbi), Valeriu Butulescu poate fi socotit un Stanislaw Jerzy Lec român.

5 voturi

Încarc...

Publicat de Lucian Velea in Aforisme, Cărţi, Ştiri
1 comentariu »