După ce a cucerit topurile muzicale cu hit-ul „Doar pe a ta”, alături de Edward Sanda, și a obținut un succes impresionant cu emoționantul „Nu mă uita”, Ioana Ignat lansează single-ul și videoclipul piesei „Nu mai e”. Sensibilitatea regăsită în „Nu mă uita” este transformată acum de sound-ul pop care te face să o reasculți, provocând dependenta. Versurile au fost scrise de Luisa Luca (Minelli) și Ioana Ignat, iar producătorii sunt Alexandru Antonescu, Cătălin Tamazlicaru, Ionuț Rad și Ioana Ignat.
O comedie originală, cu mult umor inteligent, „A naibii dragoste” („Crazy, Stupid, Love”) poate fi urmărit în premieră din 16 septembrie 2011 în cinematografele Hollywood Multiplex (Bucureşti şi Oradea), CinemaPro, Movieplex, The Light Cinema, Cinema City (Cotroceni, Sun Plaza, Cluj, Arad, Bacău, Brăila, Baia Mare, Timişoara, Iaşi, Piteşti), Cityplex (Constanţa), Odeon Cineplex Cluj, Cinema Phoenix (Paşcani), Centrul Cultural Eugen Ionescu (Slatina), Grand Mall Cinema (Satu Mare), Cinema Premiera (Ploieşti), Patria (Bucureşti şi Craiova), Cinema Florin Piersic (Cluj).
În dragoste, lucrurile nu se petrec ca în desene animate. După ce ai fost dat de pământ, nu te poţi dezlipi de pardoseală şi să continui să produci gaguri. Teama, până la un anumit punct este şi firească, şi benefică, în măsura în care nu depăşeste graniţele prudenţei, ale bunului-simţ, ale lucidităţii şi ale observaţiei judicioase.
Cu toate astea, citind mai demult cartea unui psiholog, „Inocenţă şi închipuire”, în care multe din aşa-zisele „mituri ale iubirii” sunt demolate cu simţ de răspundere, am înţeles o dată mai mult că iubirea este paradoxală şi chiar scandaloasă în felul ei. Are propriile ei legi, se duce unde vrea ea şi la cine vrea ea, altfel ne-am îndrăgosti numai de oamenii potriviţi şi nu ne-am mai izbi orbeşte unii de alţii. Oricât de pregătit crezi că eşti, întotdeauna te ia prin surprindere, ca şi când ţi s-ar întâmpla pentru prima dată. De aceea poate îţi vine să spui că este bizară, nefirească, iraţională, pentru că, dintr-odată, simţi în tine pământuri aride, neudate de lacrimile niciunei femei sau ale niciunui bărbat, nemuncite şi necultivate de mâinile niciunei femei sau ale niciunui bărbat. Pământuri care n-au cunoscut nici ploile blânde de primăvară, nici furtunile verii.
În care e vorba de o oglindă și de niște cioburi Era odată un vrăjitor răutăcios, unul dintre cei mai răi, era chiar dracul. Și vrăjitorul acesta a făcut o oglindă, dar nu era o oglindă ca toate oglinzile, fiindcă tot ce era mai frumos și bun dacă se oglindea în ea aproape că nici nu se vedea, în schimb, tot ce era mai urât se vedea în oglindă foarte limpede și chiar mai urât decât fusese. Cele mai frumoase priveliști în oglindă parcă erau spanac fiert și cei mai buni oameni erau în oglindă urâcioși sau ședeau cu capu-n jos. Fețele lor erau așa de schimonosite că nu le puteai cunoaște și dacă, de pildă, cineva, care avea o alunică pe obraz, se uita în oglindă, alunica creștea și îi acoperea tot obrazul ca o pată neagră. Dracul zicea că asta e foarte nostim și de haz. Când îi trecea cuiva prin minte vreun gând bun, în oglindă se arăta un rânjet, așa că desigur dracul vrăjitor se bucura de născocirea lui. Toți cei care umblau la școala lui de vrăjitorie – fiindcă trebuie să știți că avea o școală de vrăjitorie – spuneau în toate părțile că s-a săvârșit o minune; ziceau că abia acuma se putea vedea cum arată într-adevăr lumea și oamenii. Umblau în toate părțile cu oglinda și în curând n-a mai rămas nici o țară și nici un om pe care să nu-i fi schimonosit oglinda aceea. Într-o bună zi s-a gândit el să se urce și în cer cu oglinda, ca să râdă de îngeri și de Dumnezeu. Dar cu cât se urca mai sus în văzduh, cu atât oglinda tremura și se strâmba și de-abia mai putea s-o ție; s-a urcat tot mai sus și mai sus și oglinda s-a strâmbat așa de tare și a tremurat așa de cumplit, încât i-a alunecat din mâini, a căzut pe pământ și s-a spart în mii și milioane de bucăți. Dar acum oglinda a pricinuit nenorociri și mai mari, fiindcă unele bucăți erau cât un fir de nisip și au zburat duse de vânt peste tot pământul și au intrat în ochii multor oameni și cei cărora le intrau în ochi cioburile acestea vedeau toate lucrurile schimonosite, sau nu mai gândeau acum decât sucit și întortocheat, pentru că aceste cioburi păstraseră toate puterile rele pe care le avusese oglinda întreagă. Unii oameni s-au trezit cu câte un ciob chiar în inimă și inima lor s-a prefăcut deodată într-un bulgăre de gheață. Unele cioburi erau așa de mari, încât unii și alții le-au luat și au făcut din ele geamuri; dar ferească Dumnezeu să te fi uitat la vreun prieten prin geamurile acestea! Alte cioburi au ajuns ochelari, dar cei care purtau acei ochelari vedeau strâmb și judecau nedrept. Dracul râdea să plesnească de toate aceste năzbâtii. Și mai erau încă multe cioburi în lume. Vedem noi îndată.
Iarna a venit aducându-ne cu ea plăcerile strălucite ale balurilor, primblările în sănii, concertele încântătoare, petrecerile teatrului și mai ales priveliștea drăgălașă a focului în sobe. Dulci sunt minutele în care poetul, culcat pe un jilț elastic, dinaintea unui jăratic bogat, își simte trupul pătruns de o plăcută căldură, în vreme ce închipuirea lui plutește în visuri misterioase și dă viață întâmplărilor trecute. Iarna și bătrânețile sunt epocile suvenirelor. Când pământul este acoperit cu zăpadă, omul gândește cu drag la frumoasele și călduroasele zile ale verii, la iarba ce învioșea câmpii, la frunzele ce împodobeau pădurile, la cerul albastru, la cântecele voioase ale păsărilor. Asemene și nenorocitul ce a ajuns în vârsta bătrâneților trăiește numai cu aducerea-aminte a anilor tinereții sale.
Eu care, slavă Domnului! sunt încă departe de a fi în numărul celor ce jelesc primăvara vieții, găsesc o mare mulțumire a mă pune seara în fața sobei și a privi jocul fantastic al focului. Îmi place s[…]nviez în închipuire icoanele depărtate ce s-au șters odată cu trecerea zilelor și să le înfățișez ca o panoramă dinaintea ochilor mei. Franța, Italia, Germania ș.c.l. mi se arată atunci cu tot farmecul de care le împodobesc puterea suvenirelor și dorul încă mai puternic de a le revedea în ființă. Câte planuri de fericire, câte casteluri de Spania ridic în ceasul acela! Mă prefac îndată într-un arhitect atât de măiestru, că mă mir eu însumi de frumusețile operelor mele; și cu toate că râd în sfârșit de toate acele nebunii ce-mi vâjâie prin minte, dar mărturisesc că mă simt câteva minute fericit de ele. Zic câteva minute numai, căci realitatea, cea mai aprigă dușman[…]nchipuirii, vine de se pune necontenit dinaintea ei și o întunecă fără milă. Visul se șterge, și inima încetează de a bate; coroana cade și omul rămâne aceea ce este. Le masque tombe, l’homme reste et le héros s’évanouit !
Dar vroiam să vorbesc de Borsec, și văd că m-am adâncit în idei filozofice asupra omului. Așa sunt gândurile ce se nasc în fața focului, noaptea, când toată lumea odihnește. O idee aduce pe alta și într-o clipală face jurul pământului. Să venim însă la sugetul acestui articol.
Departe de-aici, acolo unde se duc rândunelele când la noi e iarnă, era odată un crai care avea unsprezece băieți și o fată pe care o chema Eliza.
Cei unsprezece frați erau prinți, aveau câte o decorație la piept și sabie la șold și așa se duceau la școală; scriau cu creioane de diamant pe tăblițe de aur și învățau pe de rost tot atât de bine pe cât citeau. Când îi auzeai, știai numaidecât că sunt prinți. Eliza, sora lor, ședea pe un scăunel de sticlă și avea o carte cu poze care costase o mulțime de parale. Trăiau bine copiii, numai că asta n-a ținut prea mult!
Tatăl lor, craiul, s-a însurat cu o crăiasă rea și hapsână, căreia nu-i erau dragi copiii. Au putut să vadă asta chiar de la început; în palat era petrecere mare și ei s-au apucat să se joace de-a musafirii; de obicei, când se jucau așa căpătau o mulțime de prăjituri și de mere coapte, acum însă crăiasa cea nouă le-a dat o ceașcă cu nisip și le-a spus că se pot juca foarte bine și așa.
Încarc...
