„Hai, să vorbim despre viață!” de Ana Sorina Corneanu, desemnată „Cea mai bună piesă a anului 2019”, la Concursul de Dramaturgie organizat de UNITER, este viitoarea premieră a Teatrului Național „I.L Caragiale” din București, programată pentru seara de 13 iunie 2021, de la ora 20:00, la Sala Atelier.
Continuare »
fără voturi
Încarc...
Una din schimbările cele mai caracteristice în istoria stilului de vreo șaizeci de ani – să zicem: de la simboliști încoace – a fost aceea care în scurt s-ar putea numi criza elocvenței. Arta literară europeană a trecut de la stilul discursului și al conversației la stilul meditației și al visării solitare. Literatura clasică veche, cea clasică nouă (clasicismul francez și imitațiile lui în celelalte țări), literatura romantică și prelungirile ei „realiste” sunt, general vorbind, elocvente: stilul lor, în oricare gen, este supus trebuinței de a comunica cu un public – public din fața unei tribune, sau public din salon, unde fiecare e pe rând orator și ascultător. De aici rezultă ceea ce străbunii și părinții noștri numeau stil curgător – și acest stil ei îl admirau absolut. Pentru dânșii, era de la sine înțeles că vorbirea literară trebuia să se poarte după obiceiurile și legile comunicării cu glas tare, după norme specifice oratorice sau după normele conversației între oameni binecrescuți, cu educație clasică. În acest punct tocmai s-a întâmplat revoluția literară de care vorbesc. Artistul european s-a dezbinat de public, adeseori în formă ostilă și provocătoare, a început să-l disprețuiască pe față și s-a făcut om singuratic, uneori foarte hapsân; s-a dedat fără rezervă meditației și visării independente de public, s-a făcut foarte învățat și misterios. Atunci s-a isprăvit cu stilul vorbit, elocvent sau amabil de dragul publicului. Artistul scrie pentru dânsul, ori pentru alți artiști – publicul va înțelege dac-o putea, și-i va plăcea ori nu… De altfel, acum ajungea a fi semn rău să placi publicului.
Fără îndoială, acestea trebuie înțelese în general: e vorba de direcția unei mișcări foarte largi și foarte adânci în viața literară; în detalii, excepții se găsesc destule. Anatole France a reprezintat cu perfectă îndărătnicie stilul vechi, cu toate că, în jurul lui, mișcarea de care vorbim se revărsa în forme violente; dar el părea că nu vede nimic, și-i sigur că n-a înțeles cât de puțin noutățile poeziei moderne. De aceea e foarte plăcut de citit cu glas tare din Anatole France, dar e ingrat, inutil și dăunător înțelegerii literare recitarea din autori specific moderni. De câte ori am auzit pe vreun iubitor al stilului vechi spunând că nu înțelege stilul nou, am putut observa că neînțelegerea, și prin urmare antipatia, venea tocmai de la această profundă schimbare în orientarea expresiei. Artistul vorbește singur sau, mai exact, gândește în vorbe; el își urmează firul gândului și al visului, și mersul lui e subtil, minuțios, ciudat, e, în sfârșit, așa cum e gândul și visarea în adevăr, nedichisite de dragul publicului.
Continuare »
fără voturiÎncarc...Joi, 12 noiembrie, de la ora 19:00, Librăria Humanitas de la Cişmigiu organizează o seară japoneză dedicată romanului „Puntea viselor„, al scriitoarei americane Lesley Downer, cunoscută publicului român datorită bestsellerurilor „Ultima concubină” şi „Curtezana şi samuraiul”, ambele publicate în colecţia Raftul Denisei.
Continuare »
fără voturiÎncarc...Regizorul Gabriel Achim a acordat un interesant interviu despre cea mai recentă creaţie a sa, ineditul film „Visul lui Adalbert„.
Continuare »
fără voturiÎncarc...
Scrierile lui Cincinat Pavelescu aduc dovada că şi pe vremea sa, unii dintre oamenii de cultură trebuiau să apeleze la sprijinul bănesc al semenilor lor pentru a-şi putea publica operele. Se pare însă că nu le era cunoscută denumirea de sponsorizare, anglicism apărut la noi după al doilea război mondial şi pe care n-o întâlnim în Dicţionarul explicativ al limbii române din 1975, în Micul dicţionar enciclopedic din 1978, nici în Dictionaire actuel de la langue française, apărut în mai 1995, Flamarion, ci dedus din Dicţionarul de neologisme, ediţia III, publicat în Editura Academiei, Bucureşti, 1978 de către Florin Marcu şi Constant Maneca, pagina 1014, în care este amintit doar termenul de «Sponsor s.m. (anglicism) persoană care răspunde de turişti; protector, garant.»
Abia în anul 1911, la aproape 40 de ani de viaţă şi la peste 3 ani de când era primul preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români, magistratul Cincinat Pavelescu publică, în sfârşit, primul şi unicul său volum de poezii, la îndemnul prietenilor şi pe cheltuiala unui binefăcător, volum care a fost foarte bine primit.
Continuare »
fără voturiÎncarc...Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti anunţă premiera spectacolului „Exil”, o piesă scrisă şi regizată de Alexandra Badea – un spectacol despre istoria recentă, inspirat și din propria biografie a autoarei-regizor. Premiera are loc pe 17 septembrie 2022, de la ora 19:00, în Sala „Ion Caramitru”.
Continuare »
fără voturiÎncarc...Contact | Publicitate | Termeni de utilizare | Cookies
