Cele ce urmează au fost extrase dintr-o carte numită „Disorder in the American Courts” şi sunt lucruri reale spuse în timpul proceselor, publicate apoi de reporteri specializaţi în relatarea proceselor:
Avocatul: Doctore, e adevărat că dacă o persoană moare în somn, ea nu-şi va da seama de treaba asta până a doua zi dimineaţă?
Martorul: E adevărat că dumneata chiar ai trecut examenul de barou?
Continuare »
1 voturi
Încarc...
În anul 1605, de sub teascurile tiparniţei lui Juan de la Cuesta din Madrid vedea lumina zilei Don Quijote, un personaj fabulos, cum puţine se născuseră din vremea lui Homer încoace. Părintele său, Miguel de Cervantes y Saavedra, nu era licenţiat al universităţii din Salamanca, nici măcar bacalaureat, precum Samson Carrasco, ci un simplu soldat cărunt şi infirm, lăsat la vatră. Asemenea contemporanului său Shakespeare, avea şcoală puţină, dublată însă de un talent uriaş. Dascălul său, Juan de Hoyos, îl învăţase bine latina, dar mai ales castiliana, căreia Cervantes îi va fixa definitiv forma literară. Autorul nu era la primul păcat literar. Debutase pe când era elev, cu un sonet, patru redondillas, o copla şi o elegie în terţine, – toate într-o culegere de poezii publicate cu ocazia morţii reginei Isabela de Valois.
Poate că Don Miguel ar fi ajuns un bun poet de curte, versificator înzestrat, talentat căutător de rime, dacă n-ar fi simţit, irezistibil, chemarea armelor. Pentru o lungă perioadă de timp Cervantes lasă pana şi pune mâna pe sabie. Trăieşte nebunia eroică a războiului. Se înrolează în armata lui Juan de Austria. Îşi pierde un braţ luptându-se cu turcii în bătălia de pomină de la Lepanto (1571), ceea ce nu-l împiedică să se caţere, doi ani mai târziu, pe zidurile Tunisului, luând parte la asediul cetăţii. În drum spre Spania natală, cade în mâinile piraţilor berberi, fiind ţinut ostatic la Alger vreme de cinci ani. Paradoxal, muzele îl regăsesc tocmai la închisoare. În captivitate Cervantes îşi reia preocupările literare. Adresează secretarului regal Mateo Vasquez o scrisoare în versuri, foarte convingătoare, prin care imploră să fie răscumpărat. Însă piraţii au intuit valoarea scriitorului mai bine decât Lope de Vega, (ilustrul său detractor), cerând pentru eliberarea lui o avere: cinci sute de ducaţi în aur! Spania nu-l abandonează pe cel care va deveni inegalabila ei glorie literară. Regele, biserica şi familia pun mână de la mână şi banii se strâng.
Continuare »
8 voturiÎncarc...Într-o staţie de autobuz, timpul a îngheţat parcă pentru todeauna în ochii unui tânăr, care cu ei goi, nu mai priveşte nici măcar în eul propriei sale singurătăţi.
– Hei, nu vă supăraţi! Autobuzul 32 merge spre centru?
Tânărul pare o statuie uitată de bătrâneţea timpului în acel loc, ca un vestigiu al omului care a fost cândva pe această planetă.
– Este drogat, mormăie femeia cu sacoşa grea în mână. Vai de tinereţea lui.
– Eiii… tu, femeie, parcă aud vocea timpului. Acest tânăr a efectuat o activitate epuizantă de câte 12 ore, timp de mai multe luni.
Şi amintirea-mi este brusc violată de moartea acelei tinere, de prea multă muncă. Un viol al raţionalului, al umanului, atât cât a mai a mai rămas în mine, ca un vestigiu a unor timpuri care au fost cândva reale sau doar în închipuirea mea. Deodată, în mintea mea năvălesc zeci de canale de televiziune şi de radio, în acelaşi timp. Fragmente disparate şi încâlcite, într-o ucigaşă năvală de date, nume şi evenimente, îmi sună cu prelungi ecouri în tuneluri de neuroni, precum o bombă care explodează cu încetinitorul.
Continuare »
4 voturiÎncarc...
Humanitas Fiction a publicat recent, în colecţia Raftul Denisei, cartea „Dansatoarea din Izu„, scrisă de Yasunari Kawabata, a cărei traducere din japoneză este semnată de Flavius Florea.
Yasunari Kawabata este primul scriitor japonez căruia i s-a acordat Premiul Nobel pentru Literatură (1968). Povestirile lui, adevărate bijuterii literare, au simplitatea înşelătoare a artei Extremului Orient: frumuseţea stampelor japoneze, delicateţea şi echivocul lor încărcat de semnificaţii subterane.
Textul care dă titlul volumului „Dansatoarea din Izu” este considerat la piece de resistance; singurătatea şi prima dragoste, căutarea de sine, graniţa precară dintre inocenţa copilăriei şi conştiinţa propriei sexualităţi – acestea sunt temele predilecte ale povestirii. Când un tânăr care încearcă să-şi exorcizeze sentimentele de tristeţe şi dezamăgire porneşte într-o călătorie, ea se dovedeşte a fi cu adevărat iniţiatică, pe parcusul acesteia îndrăgostindu-se fără scăpare de o frumoasă dansatoare. Însă când, văzând-o goală din întâmplare, va afla că ea nu a intrat încă în adolescenţă, va începe o luptă sfâşietoare între dorinţă şi sentimentul de culpabilitate născut din neaşteptata pasiune. Textele vizează emoţiile de nestăpânit care însoţesc procesul maturizării, melancolia declanşată de marile incertitudini şi sunt pline de rafinamentul, subtilitatea şi ambiguitatea ce camuflează misterul tipic scrierilor japoneze, fiind mici bijuterii stilistice perfect construite.
Continuare »
fără voturiÎncarc...Începând de miercuri, 4 martie 2009, ora 10:00, la Muzeul de Artă Cluj-Napoca, Piaţa Unirii, nr. 30, poate fi vizitată expoziţia „Timp şi răstimp” a artistei Mariana Gheorghiu. Expoziţia face parte din manifestările dedicate dramaturgului norvegian Henrik Ibsen şi au fost organizate de Consiliul Judeţean Cluj – Muzeul de Artă Cluj-Napoca, Compania de teatru Art Act, Teatrul Naţional „Lucian Blaga” Cluj şi Ambasada Norvegiei la Bucureşti. Aceste manifestări vor mai cuprinde premiera spectacolului „Când noi, morţi, înviem” regizat de Cătălina Buzoianu la Teatrul Naţional „Lucian Blaga„ şi lansarea volumului „Când noi, morţi, înviem”, editat cu această ocazie.
Continuare »
fără voturiÎncarc...Sâmbătă, 28 februarie, şi duminică, 1 martie 2009, de la ora 19:00, la Teatrul Odeon au loc primele reprezentaţii ale spectacolului „Epopeea lui Ghilgamesh”, în versiunea teatrală a lui Dragoş Galgoţiu.
Regizorul Dragoş Galgoţiu a declarat: “Ceea ce mă atrage, ceea ce m-a atras să fac Ghilgamesh pe o scenă de teatru, ceea ce mi s-a părut enorm de seducător în prima poveste scrisă a lumii, povestea în care cineva caută fericirea, se ia la bătaie cu imposibilul, apoi e tulburat de moarte şi vrea nemurirea, vrea mereu ceva imposibil, ceea ce m-a atras e posibilitatea de-a trăi sau de-a retrăi pe scenă un vis al omenirii, unul dintre visele pe care le avem în noi, e desenat în noi, e scris în carne sau în suflet, nu e un vis personal, nu e o dorinţă personală, e mai intens, mai dureros, mai adânc înauntru, trăieşte în noi, e ca un secret mare, e ceva care animă iraţional gesturile multor oameni, îi împinge spre ceva necunoscut, tulburându-i…”
Continuare »
fără voturiÎncarc...Contact | Publicitate | Termeni de utilizare | Cookies