Search Results

 20 mai 2009

Valeriu Butulescu – câştigătorul Concursului de Comedie Românească

Valeriu Butulescu este un dramaturg cunoscut, piesele sale de teatru bucurându-se de reprezentări scenice, atât în ţară, cât şi peste hotare. În anul 2005 a fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România, la Festivalul Dramaturgiei Româneşti (Timişoara) pentru comedia amară „Hoţul cinstit”, prezentată de Teatrul Naţional „V. Alecsandri” din Republica Moldova. Apoi, surprinzător, autorul iese brusc din comedie, scriind drama „Infinitul Brâncuşi”, tradusă după scurt timp în portugheză şi engleză, dramă care a reprezentat teatrul românesc la Festivalul de la Lisabona, în interpretarea inegalabilă a regretatului maestru Ştefan Iordache.

La începutul anului 2009, Valeriu Butulescu revine la teatrul vesel şi plin de profunzime, care îi este caracteristic, terminând comedia „Insula femeilor”, cu care câştigă Premiul I la Festivalul Comediei Româneşti 2009, socotit cel mai important eveniment în domeniu. Desigur, laurii supremaţiei într-un festival naţional de teatru profesionist n-ar trebui să fie o surpriză. De-a lungul timpului, autorul a convins multă lume, de pretutindeni, cu umorul său fin, cultivat în aforismele sale, care nu întâmplător au fost traduse şi publicate în 35 (treizecişicinci) de limbi!

Pe marginea acestui eveniment am consemnat următorul interviu.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 7 voturi
Încarc...
 19 mai 2009

Incredibilii

Orice copil crede cu tărie că părinţii lui sunt cei mai grozavi din lume: tata e cel mai viteaz Făt-Frumos, mama cea mai frumoasă Cosânzeană, iar fraţii… invariabil, cei mai enervanţi din câţi există. Până când maturizarea desfiinţează ipotezele naive ale copilăriei şi ne înglobează într-o banală normalitate. Cum ar fi oare să ai nişte părinţi cu adevărat incredibili, care pot face câte nici nu gândeşti? Iată un exerciţiu de imaginaţie pe care îl propune animaţia Disney/Pixar „Incredibilii” („The Incredibles”), disponibilă acum pe DVD.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 18 mai 2009

Coada

CoadaA apărut romanul „Coada” de Dragoş Voicu, câştigător la secţiunea „Proză” în cadrul Concursului de Debut pe anul 2008, organizat de Editura Cartea Românească.

Este un roman despre viaţa la coadă, absurdă precum comunismul însuşi, dar în care oamenii îşi văd de ale lor, conform unei logici pe care noua generaţie actuală nu o poate înţelege în totalitate. Este o coadă la tacâmuri de pui, o coadă fabuloasă, care înfăşoară oraşul de mai multe ori şi va dura 12 luni, timp în care Ionuţ, un vajnic pionier, îi va cunoaşte pe cei care îi vor fi vecini întregul an, câteva personaje pitoreşti care discută despre copii, matematică, ţuică fiartă, fericire, cârnaţi, dragoste, bomboane de pom, moarte, murături, examene de admitere. O coadă care sfidează orele, zilele, săptămânile, anotimpurile şi totuşi… aici oamenii îşi povestesc viaţa, îşi sărbătoresc zilele de naştere, se îndrăgostesc, se căsătoresc şi, pur şi simplu, mor. „Coada” este un roman care te face să izbucneşti în râs sau în plâns şi te lasă năucit pe muchia dintre cele două stări.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 29 aprilie 2009

Gala Premiilor UNITER 2009

Gala Premiilor UNITER, ediţia a XVII-a, desfăşurată în seara zilei de 27 aprilie 2009, în Studioul 3 al Televiziunii Române, a adunat încă o dată lumea bună a teatrului românesc. Într-o atmosferă prietenească, cu bună dispoziţie, dar fără mari surprize, s-au acordat mai puţine premii decât la alte ediţii, reducerea fiind pusă pe seama crizei economice.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 22 aprilie 2009

Rachel se mărită

A împărţit laurii pentru “Brokeback Mountain” cu Michelle Williams, Jake Gyllenhaal şi regretatul Heath Ledger, a trăit “infernul” modei lângă Meryl Streep în “Diavolul de îmbracă de la Prada”, a intrat în pielea lui Jane Austen în “Becoming Jane”, s-a aliat cu Steve Carell în misiunea “Get Smart”, iar acum ne surprinde în rolul profund şi impresionant care i-a şi adus nominalizări la Oscar şi la Globul de Aur: Anne Hathaway, acum pe DVD în “Rachel se mărită” (“Rachel Getting Married”), “cel mai bun film al anului” – după cum a scris David Edelstein în New York Magazine.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 8 aprilie 2009

Hoţi de onoare

Vineri, 10 aprilie 2009, Antonio Banderas revine pe marile ecrane din România, alături de Morgan Freeman, în filmul „Hoţi de onoare” („Thick as thieves”), în cinematografele: CinemaPRO, Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light, Cinema City din Cluj şi Iaşi, Odeon din Cluj.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa 'moarte'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

octombrie 2024
L Ma Mi J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii