Search Results

 26 octombrie 2010

Andrei Codrescu la Stockholm

În perioada 27 octombrie – 1 noiembrie 2010, Institutul Cultural Român de la Stockholm organizează mai multe programe literare avându-l în prim plan pe scriitorul Andrei Codrescu, nume mai puţin cunoscut până acum cititorilor suedezi.

Astfel, pe 27 octombrie, acesta va fi invitatul Salonului de poezie, unde va citi din ultimul său volum de versuri, „Jealous Witness” (2008). Interlocutorul său suedez în cadrul Salonului va fi Johannes Anyuru, poet şi romancier. De la Stockholm, Andrei Codrescu va pleca spre Göteborg, unde va deschide, pe 29 octombrie, a XXVIII-a ediţie a celui mai vechi festival de poezie din Suedia. Tema din acest an este puterea şi poezia politică. Pentru cele două lecturi, traducătorul specializat în literatura americană Görgen Antonsson a tradus în limba suedeză selecţii din volumul „Jealous Witness”, care descrie atmosfera din oraşul New Orleans după trecerea uraganului Katrina. Acest prim turneu suedez al lui Andrei Codrescu se va încheia pe 1 noiembrie, tot la sediul ICR Stockholm, unde va participa la o dezbatere despre traducere şi scriitorul bilingv, împreună cu scriitorii şi traducătorii suedezi Aris Fioretos şi Ulf Eriksson.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 20 octombrie 2010

Constelaţii diamantine nr. 2/2010

A apărut al doilea număr al revistei „Constelaţii diamantine”, realizată de filiala Oltenia a Ligii Scriitorilor Români. După cum am anunţat la apariţia primului număr, fiecare număr al publicaţiei poate fi citit integral în Biblioteca Citatepedia.

Noul număr este mai consistent, atât ca număr de pagini, cât şi în ceea ce priveşte conţinutul şi diversitatea acestuia. Este un efort editorial care merită toată atenţia.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 4 voturi
Încarc...
 13 octombrie 2010

Andra Rotaru – Ţinuturile sudului

Cărtureşti Cluj, Iulius Mall, organizează vineri, 15 octombrie 2010, de la ora 19:00, o întâlnire cu poeta Andra Rotaru, cu ocazia lansării volumului „Ţinuturile sudului„, apărut recent la editura Paralela 45. Alex Goldiş şi Vali Derevlean vor spune câteva cuvinte despre acest al doilea volum personal al autoarei, iar lectura ei va fi urmată de un dialog cu publicul. Nu rataţi aşadar ocazia de-a o cunoaşte pe una dintre cele mai titrate poete ale tinerei generaţii.

Tinuturile sudului

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 2 voturi
Încarc...
 4 octombrie 2010

Constelaţii diamantine nr. 1/2010

A apărut primul număr al publicaţiei periodice „Constelaţii diamantine”. După cum se autodescrie, este o „revistă de cultură universală, editată sub egida Ligii Scriitorilor Români”. Redacţia, cu sediul la Craiova, este alcătuită din N.N. Negulescu (director, vicepreşedinte al Ligii Scriitorilor Români, filiala Oltenia), Doina Drăguţ (redactor-şef), Janet Nică (secretar general de redacţie), Liviu Andrei (şef departament colaborări externe) şi Gabriel Nedelea (redactor), la care se adaugă redactorii asociaţi Prof. univ. dr. Cătălina-Florina Florescu (S.U.A., membră a Asociaţiei Române de Studii ale Americii), Prof. dr. Mariana Zavati Gardner (Anglia, poetă bilingvă, critic literar şi traducător) şi Lector univ. Alina-Beatrice Cheşcă (Facultatea de Drept, Universitatea Danubius). Membri de onoare ai colectivului de redacţie sunt Acad. Constantin Bălăceanu-Stolnici, Prof. univ. dr. Remus Rus (Facultatea de Teologie, Universitatea Bucureşti, redactor-şef al revistei Studii teologice, coordonator al colecţiilor Orizonturi spirituale) şi Prof. dr. Florin Agafiţei (orientalist, sanscritolog). Publicaţia este distribuită gratuit în format electronic.

Citatepedia va sprijini acest proiect remarcabil prin semnalarea apariţiei fiecărui număr. De asemenea, atât cel mai recent număr, cât şi cele anterioare, vor fi incluse în Biblioteca Citatepedia, astfel încât să fie uşor accesibile miilor de vizitatori zilnici ai site-ului.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 3 voturi
Încarc...
 29 septembrie 2010

Anca Mizumschi şi Bogdan O. Popescu la Stockholm şi Uppsala

Poeţii Anca Mizumschi şi Bogdan O. Popescu vor apărea sâmbătă, 2 octombrie 2010, pe scena Festivalului Internaţional de Poezie de la Uppsala, la invitaţia Institutului Cultural Român de la Stockholm. Publicul suedez va asculta o selecţie din versurile lor în limbile română şi suedeză, traducerea aparţinându-i reputatei traducătoare Inger Johansson. Festivalul, care se află la a 5-a ediţie, se concentrează în special asupra literaturii tinere. Alţi poeţi români care au participat în trecut la festival sunt Adela Greceanu, Dan Sociu şi Elena Vlădăreanu.

Pentru Anca Mizumschi, vizita în Suedia va cuprinde şi o oprire la ICR Stockholm, unde va deschide sezonul de toamnă al Salonului de poezie, împreună cu poeta suedeză Åsa Ericsdotter. Întâlnirea va avea loc pe 30 septembrie 2010, de la ora 18:00, şi va relua, din perspectivă feminină, tema dragostei şi a luptei dintre sexe, care a stat în centrul întâlnirii din luna mai, dintre Jörgen Gassilewski şi Daniel Bănulescu.

Salonul de poezie îşi propune să-i prezinte publicului suedez pe cei mai reprezentativi poeţi români contemporani, alături de poeţi suedezi cu care aceştia au afinităţi. Din 2007, când a fost înfiinţat, Salonul i-a avut ca invitaţi pe cei mai cunoscuţi poeţi ai celor două culturi, precum şi pe numeroşi actori suedezi.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 8 septembrie 2010

Martirii lui Eros

Fragment din romanul „Martirii lui Eros”:

„Dacă le-ai văzut pe toate şi n-ai aflat ce-i frumuseţea, înseamnă că n-ai ochi; iar dacă le-ai văzut, dar n-ai simţit puterea frumuseţii, înseamnă că n-ai inimă” – spunea Schiller. Veronica văzuse totul la Viena şi aflase şi ce e frumuseţea, frumuseţea care încântă ochiul şi bucură urechea, adică arta, arhitectura, pictura, sculptura, teatrul, poezia, muzica… Puterea frumuseţii asupra sufletului ei o simţise prin ambasadorul Eminescu care-o purtase peste tot oraşul şi-i modelase sufletul ei de aur, i-l sensibilizase… ceva însă era în neregulă…

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 3 voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa '+a +fi +poet'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

octombrie 2024
L Ma Mi J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii